Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 4.39,40
2 Împăraţi 4.39,40: Unul din ei a ieşit pe câmp să culeagă verdeţuri; a găsit viţă sălbatică şi a cules din ea curcubeţe sălbatice, până şi-a umplut haina. Când s-a întors, le-a tăiat în bucăţi în oala cu ciorbă, căci nu le cunoştea. Au dat oamenilor acelora să mănânce. Dar, cum au mâncat din ciorba aceea, au strigat: „Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!” Şi n-au putut să mănânce.
Cum pot creştinii să fie plăcuţi unul altuia, şi ce este de făcut când mulţi suferă
Dacă ne întoarcem la început, vom constata că lucrul cel mai de preţ pentru creştinătate a fost să recunoască pe Hristos ca Domn şi Cap, şi apoi, că credincioşii, în care locuia Duhul Sfânt şi care constituiau trupul lui Hristos, ştiau că au nevoie unul de altul, că erau dependenţi unul de altul, şi că fiecare contribuia sau la succesul, sau la nereuşita întregului. Acest adevăr ne este prezentat accentuat în 1 Corinteni 12.12-27. Ajutorul, pe care fiecare este dator să-l dea celuilalt, ne este prezentat într-un mod atrăgător în epistola către Efeseni 4.15-16, în acel capitol, în care este constatată supremaţia Domnului peste toate lucrurile. Citim acolo: »ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.«
Paguba, pe care unul o poate provoca altuia, ne-o arată istorisirea noastră. Unul din fiii prorocilor s-a dus să culeagă verdeţuri pentru pregătirea mâncării, aşa cum poruncise Elisei. El a găsit o viţă sălbatică şi a strâns de pe ea curcubeţe sălbatice şi şi-a umplut poala hainei, pe care acasă i-a tăiat în bucăţi şi i-a pus în oala de fiert. Neştiinţa şi nebunia lui, pe care le-au urmat toţi fiii prorocilor, a dus la otrăvirea lor. Moartea era în oală.
Aceste curcubeţe erau dintr-o viţă sălbatică, dintr-o plantă care nu a fost sub influenţa grădinarului, un tablou potrivit al firii pământeşti rele. Despre această fire citim: »gândirea (sau: înclinaţia, tendinţa) cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună« (Romani 8.7). Este ceea ce nu a venit sub influenţa lui Dumnezeu, dar nici nu vrea să vină, şi aceasta provoacă totdeauna moartea şi stricăciunea. »Căci umblarea după lucrurile firii pământeşti (sau: cărnii) este moarte« (Romani 8.6), şi »Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea« (Galateni 6.8).
Orice copil al lui Dumnezeu umblă sau în Duhul, sau în firea pământească; năzuieşte sau după lucrurile Duhului, sau după lucrurile firii pământeşti, şi, fie că vrem sau nu vrem, ce suntem, şi cum trăim, şi după ce năzuim, şi de ce este plină inima noastră, aceasta va influenţa tot cu ce noi suntem în legătură.
Sunt de exemplu în inima noastră simţăminte de invidie, sau un duh aspru, care nu vrea să ierte pe unii din fraţii noştri, sau privim chiorâş la unul din semenii noştri, care probabil este mult mai cinstit decât noi, atunci acestea sunt rădăcinile amare din care i-au naştere »vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările« - Lucrări ale firii pământeşti, care sunt ucigătoare în acţiunea lor, pretutindeni unde se arată. Cât de des am trăit, că părtăşii creştine fericite au devenit nefericite, sau au fost distruse, deoarece s-a dat loc amărăciunilor, mâniilor, furiilor, strigătelor şi vorbirilor de rău, sau pentru că unul sau altul, care ar fi trebuit să slujească în dragoste, a vrut să stăpânească peste moştenirea Domnului. Legăturile noastre cu copiii lui Dumnezeu au origine divină, şi noi nu putem şi nu avem voie să le trecem cu vederea. Propăşirea spirituală a unui copil al lui Dumnezeu este un ajutor pentru toţi ceilalţi, şi lucrările firii pământeşti, oricum s-ar arăta ele, dăunează tuturor. Viaţa noastră nu ne influenţează numai pe noi, ci şi pe toţi ceilalţi, »căci dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el.«
A fost o împrejurare foarte fericită pentru acei fii ai prorocilor, că Elisei a fost în mijlocul lor şi ei au fost destul de înţelepţi, ca să-i prezinte situaţia lor. Cât de binecuvântat şi de mângâietor este să şti, că noi putem striga la Domnul, chiar şi atunci când situaţia este foarte rea. El este locul nostru de scăpare, atunci când în oală se află moartea în loc de viaţă. Cât de cu totul altfel ar fi lucrurile în Biserică, dacă copiii lui Dumnezeu ar avea suficientă înţelepciune să facă aceasta, în loc să încerce să îndrepte lucrurile, după ce ele s-au derulat greşit. Câtă nenorocire s-ar evita, dacă în locul amestecării înfigăreţe, strigătul izvorât dintr-o inimă zdrobită ar fi fost îndreptat spre Domnul, dacă în simplitatea inimii am aduce înaintea Domnului lucrurile care trebuie puse în ordine, şi care sunt mai presus de aptitudinile şi îndemânarea noastră, dacă am fi spus Domnului, aşa cum au spus fiii prorocilor lui Elisei: »Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!«
În această privinţă s-a greşit foarte mult; dar El nu greşeşte niciodată, şi ca unii care suntem ai Lui ne putem baza pe interesele Lui adânci şi gingaşe. Şi dacă facem aceasta, atunci nu vom fi niciodată dezamăgiţi. Mai mult chiar! El cunoaşte mijloacele prin care necazul se transformă în bucurie, şi bunăstarea spirituală se reface în aceia care sunt bolnavi de acestea.
Partea anterioară Partea următoare
Tradus de la: Erlebnisse mit dem Propheten Elisa (9)
Titlul original: „Der Tod ist im Topfe. Wie Christen einander gefallen und was zu tun ist, wenn viele leiden“
din seria de articole: „Befreiende Gnade wie sie in den Worten und Wegen des Propheten Elisa vor uns gebracht wird“
din periodicul lunar Der Dienst des Wortes, Ediţia 11, 1933, pag. 221–224
Traducere: Ion Simionescu