Cum biruiesc eu lumea?
Luca 4.1-13

John Thomas Mawson

© SoundWords, Online începând de la: 21.09.2018, Actualizat: 21.09.2018

Versete călăuzitoare: Luca 4.1-13

Introducere

A existat numai un singur Om desăvârşit pe pământ, care în dependenţă de Dumnezeu a mers permanent pe un drum de biruinţă, Omul Isus Hristos. Acesta ne-a lăsat un exemplu, pentru ca noi să mergem pe urmele Lui. Dacă Îl iubim, atunci bucuria noastră va fi să-L urmăm, şi în felul acesta vom afla că jugul Lui este blând şi sarcina Lui este uşoară. Evanghelia după Luca ne prezintă pe Domnul în caracterul deosebit de atrăgător al omului dependent de Dumnezeu, şi aici ni se relatează şi că diavolul L-a ispitit în acele trei feluri, aşa cum a făcut în Eden spre nefericirea omenirii.

Ispitirea în pustiu s-a referit la:

  1. Pofta cărnii: „fă pietrele acestea pâine”
  2. Pofta ochilor: „toate împărăţiile pământului”
  3. Lăudăroşia vieţii: „aruncă-Te de aici jos”.

Prima ispitire

Luca 4.3-4: Şi diavolul i-a spus: „Dacă eşti Fiu al lui Dumnezeu, spune pietrei acesteia să se facă pâine”. Şi Isus i-a răspuns: „Este scris: «Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu.»”

Primul atac a fost respins prin răspunsul desăvârşit: Este scris: «Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu.»” Desigur, Domnul putea să facă pâine din pietre, dar El era aici ca să facă numai voia lui Dumnezeu. Niciodată El nu a folosit puterea Sa în favoarea Lui Însuşi. De asemenea El nu voia să privească la pământ pentru împlinirea nevoilor Lui, ci la Dumnezeu. El nu a căutat să-şi asigure existenţa de pe pământ, ci de sus.

Dumnezeu umplea inima Lui şi Dumnezeu era răspunsul la ispita diavolului. Dumnezeu va purta de grijă pentru toate nevoile Lui, şi El nu voia să-Şi folosească puterea pentru Sine, căci atunci ar fi renunţat la locul dependenţei depline de Dumnezeu. El nu era aici ca să-Şi placă Lui Însuşi, ci ca să facă voia lui Dumnezeu, pofta cărni nu avea nici un loc în inima Lui. Adam şi Eva au eşuat în privinţa aceasta: ei au pus eu-l înaintea lui Dumnezeu, însă acolo unde ei au fost biruiţi, Isus a stat tare şi diavolul a fost făcut de ruşine.

A doua ispitire

Luca 4.6-8: Şi diavolul I-a spus: „Ţie Îşi voi da toată stăpânirea aceasta şi gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată şi o dau oricui vreau. Deci dacă Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta”. Şi Isus, răspunzându-I, a spus: „Este scris: «Să Te închini Domnului Dumnezeului Tău şi numai Lui să-I slujeşti.»”

După aceea atacul a venit din altă parte. Toată strălucirea împărăţiilor pământului s-a desfăşurat înaintea ochilor Lui. Însă această putere şi acest lux şi această mărime, care orbesc pe oameni şi îi încătuşează, şi pentru care ei îşi vând sufletul şi tăgăduiesc pe Dumnezeul lor, nu au avut nici o atracţie pentru Isus. Marele om de stat şi cunoscător al oamenilor Palmerston a spus odată: „Fiecare om are preţul lui”, însă aici era Unul pe care nimic nu-L putea abate de la ţelul Lui. Ochiul lui era îndreptat spre Dumnezeu, şi în felul acesta a întâmpinat ispita cu răspunsul decisiv: „Este scris: «Să Te închini Domnului Dumnezeului Tău şi numai Lui să-I slujeşti.»” Un adevărat închinător la Dumnezeu este acela a cărui inimă este umplută cu gloria lui Dumnezeu. Aşa a fost întotdeauna la Domnul Isus aici pe pământ, şi în inima Lui plină cu Dumnezeu nu era nici un loc pentru lume. Strălucirea goală a lumii nu L-a atras. De aceea Dumnezeu a fost răspunsul Lui şi la a doua ispitire.

A treia ispitire

Luca 4.9-12: Şi L-a dus la Ierusalim şi L-a pus pe streaşina Templului şi I-a spus: „Dacă eşti Fiu al lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos, pentru că este scris: «Va porunci îngerilor Săi pentru Tine, ca să Te păzească» şi: «Te vor purta pe mâini, ca nu cumva să-Ţi loveşti piciorul de vreo piatră.»” Şi Isus, răspunzând, i-a spus: „Este spus: «Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul Tău!»”

Însă diavolul a venit cu un al treilea atac şi L-a sfătuit ca în prezenţa mulţimii poporului să Se arunce jos de pe streaşina Templului. Printr-o astfel de faptă El trebuia să se dovedească că este Fiul lui Dumnezeu, subiectul purtării de grijă deosebită a lui Dumnezeu, conform cuvântului Său. Dar şi această cursă a fost în zadar pusă. Isus voia să aştepte timpul lui Dumnezeu pentru arătarea Lui Însuşi şi a gloriei Sale. El nu voia să ispitească pe Dumnezeu, prin faptul că a luat lucrurile în mâna Sa şi S-a împotrivit, a zis: „Este spus: «Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul Tău!»”

Iarăşi Dumnezeu este răspunsul Omului cu adevărat dependent şi totdeauna biruitor. El era de neînvins, căci El a pus pe Dumnezeu întotdeauna înaintea Sa. El a privit la Dumnezeu, când era vorba de nevoile Lui pământeşti, Dumnezeu umplea inima Lui, aşa că nimic altceva nu avea loc alături de El; Dumnezeu era încrederea Lui, şi de aceea El a lăsat timpurile Lui în mâna lui Dumnezeu şi nu a putut fi urnit din loc.

A „patra” ispitire

Matei 16.22,23: Şi Petru L-a luat deoparte, şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, satan! Tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine, căci gândurile tale nu sunt la lucrurile lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor.”

Însă când umbrele întunecoase ale crucii cădeau pe drumul Domnului, satan a revenit la atacurile lui. Ca să-L abată de pe terenul ascultării, aceasta era intenţia permanentă a vrăjmaşului. Lui nu i-a reuşit aceasta prin lucrurile atrăgătoare şi favoarea lumii, şi acum a încercat să obţină aceasta prin îngrozire şi încruntarea frunţii din partea lumii (Matei 16.21). Domnul a început să arate ucenicilor Săi, ce avea El să sufere din partea oamenilor: fiorul acestei suferinţe apăsa pe duhul Lui şi satan s-a folosit de ocazie şi a zis prin Petru: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” Însă Domnul a recunoscut imediat pe vrăjmaş în înfăţişarea lui nouă, ca prieten aparent, şi a întâmpinat viclenia lui cu mustrarea aspră: „Înapoia Mea, satan! Tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine, căci gândurile tale nu sunt la lucrurile lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor.”

Dumnezeu a fost permanent de partea Lui. Viaţa Sa era închinată în totul Lui. El nu voia să Se salveze pe Sine, El nu venise pentru aceasta, şi astfel atacul puternic al lui satan a fost zadarnic îndreptat asupra Lui. El a ieşit biruitor din orice luptă. Căpetenia lumii acesteia a venit şi nu a găsit nici o parte vulnerabilă la El, nu, el a fost bătut complet. Nu putea să fie altfel, când satan s-a măsurat cu Acela ale cărui prime cuvinte, care ne sunt relatate, au fost: „Nu ştiaţi că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?”, care a trăit numai pentru Tatăl Său şi nu S-a abătut nici la dreapta nici la stânga, până când a putut striga: „S-a sfârşit!”

El a biruit lumea: atracţiile şi capcanele ei au fost zadarnic puse înaintea Lui. Inima Lui era mulţumită şi orice respiraţie a sufletului Său stătea sub domnia lui Dumnezeu. El este modelul şi conducătorul nostru, şi în El este har şi putere, aşa după cum noi avem nevoie de ele, aşa că noi putem merge pe urmele Lui fără frică şi fără teamă.

Noi datorăm totul dăruirii şi dragostei Domnului Isus Hristos, şi inimile noastre au fost învăţate să-L preţuiască, pe El, în care se găseşte orice glorie. Dar cum L-a tratat lumea, atunci când El S-a făcut cunoscut ei! Oamenii au văzut lucrările Lui măreţe şi au exclamat: „El a făcut totul bine.” Ei au auzit cuvintele gurii Lui şi au recunoscut: „Niciodată nu a vorbit vreun om ca Omul acesta.” Şi cu toate acestea la sfârşitul tuturor acestor lucruri L-au scuipat în faţă şi L-au încununat cu o cunună de spini şi L-au răstignit între doi făcători de rele. Nu era nici un loc în lume pentru Omul singuratic, dar plin de dragoste, din Nazaret, El era urât de ei şi aruncat afară. Păstraţi aceasta în memorie, voi toţi care Îi aparţineţi. Gândiţi-vă şi la faptul că lumea niciodată nu a apărut înaintea lui Dumnezeu cu adâncă remuşcare, ca să exprime durerea ei cu privire la fapta ei; până astăzi ea este vinovată de sângele Fiului preaiubit al lui Dumnezeu. Având în vedere aceste lucruri, pune-ţi întrebarea: „Care ar trebui să fie atitudinea mea faţă de lume?” Să ne mirăm, oare, când Pavel spune: „Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume” (Galateni 6.14), sau că spre învăţătura şi atenţionarea noastră a fost scris: „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu? Deci oricine va vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu” (Iacov 4.4).


Tradus de la: Wie überwinde ich die Welt

Titlul original: „Wie überwinde ich die Welt? Unser großes Vorbild“
din Der Dienst des Wortes, ediţia 8, 1930, pag. 131–135

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre locul din Biblie Luca 4 (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).