Vorbeşte Vechiul Testament deja despre starea veşnică?
Isaia 65.17; 2 Petru 3.13; Apocalipsa 21.1

SoundWords

© SoundWords, Online începând de la: 29.12.2018, Actualizat: 29.12.2018

Versete călăuzitoare: Isaia 65.17; 2 Petru 3.13; Apocalipsa 21.1

Isaia 65.17: Pentru că, iată, Eu creez ceruri noi şi un pământ nou; şi cele dinainte nu vor mai fi amintite, nici nu vor mai veni în inimă.

2 Petru 3.13: Dar noi, potrivit promisiunii Sale, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea.

Apocalipsa 21.1: Şi am văzut un cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi trecuseră; şi marea nu mai este.

Întrebare: În Vechiul Testament sunt făgăduite un cer nou şi un pământ nou (Isaia 65.17; 66.22). Se referă 2 Petru 3.13 şi Apocalipsa 21.1 la această făgăduinţă? Şi cum se explică, că potrivit cu Isaia 65.20 pe pământul nou va fi evident păcat şi conform cu Apocalipsa 21.4 evident păcat nu va mai fi?

Răspuns: Dacă vrem să înţelegem schimbarea profeţită aici de la lucrurile actuale la starea nouă, atunci trebuie să ne gândim, că această schimbare începe cu începutul „zilei Domnului”, dar această schimbare nu se va sfârşi până când această zi va trece în veşnicie (cu privire la „ziua Domnului” vezi § 21). Aceasta înseamnă, că crearea cerului nou şi a pământului nou îşi primeşte startul într-un anumit sens, când Hristos începe domnia în Împărăţia Sa (Împărăţia de o mie de ani). Însă ea va fi terminată abia atunci când Împărăţia de o mie de ani a trecut în starea veşnică. Toate celelalte interpretări, care sunt făcute cu privire la aceste versete, conduc la contradicţii cu alte afirmaţii ale Scripturii.[1]

Cu începutul „zilei Domnului”, Domnul va introduce o ordine cu totul nouă a lucrurilor, în care Dumnezeu va fi recunoscut şi preamărit, El, Cel care în credincioşia Lui a împlinit toate făgăduinţele. Nu se va mai gândi la lucrurile de odinioară. Vor fi „ceruri noi şi un pământ nou”. La începutul „zilei Domnului”, când El va instaura Împărăţia Sa a păcii, ele nu vor fi încă complet noi (în sens fizical-geologic) , dar vor fi cu totul noi în altă privinţă, de exemplu în ceea ce priveşte stările de pe pământ: astfel blestemul asupra creaţiei va fi înlăturat. Vor avea loc de exemplu schimbări mari în lumea animalelor şi în lumea vegetală (Isaia 11.6-9; 65.25; Osea 2.22), care vor face ca viaţa pentru om să nu mai fie o luptă împotriva naturii. Şi în ceea ce priveşte cerul atmosferic, vor fi schimbări. Pentru aceasta citim în Osea 2.21 că cerurile „vor asculta pământul”. Din context putem deduce că vremea va fi întotdeauna optimă pentru semănat şi recoltat. Nu vor mai fi catastrofe naturale, aşa cum le cunoaştem noi astăzi, şi nici grindină, care distruge recolta.

Însă cea mai mare înnoire are loc în domeniul moral: Dumnezeu va fi atunci cunoscut pe întreg pământul; va fi adevărată temere de Dumnezeu şi oamenii vor fi supuşi Împăratului împăraţilor. Nu numai pe pământ va fi introdusă o ordine nouă a lucrurilor. Sursele de influenţă de sus vor fi de asemenea schimbate, înnoite: deoarece satan va fi închis în adânc pentru o mie de ani, el nu va mai putea să exercite din cer influenţa sa rea, aşa cum face astăzi. Urmare acestui fapt această ordine nouă de pe pământ nu va mai putea fi stricată ca odinioară prin puterea răului. Va avea loc o schimbare deplină: în loc ca satan să acţioneze din cer pe pământ, Dumnezeu va revărsa de acolo binecuvântarea Sa peste pământ, prin cetatea sfântă (Biserica) (vezi de exemplu Apocalipsa 21.24; 22.2).

Aceasta este o privire anticipată minunată spre starea veşnică, când nu va mai fi nici moarte, nici întristare, nici strigăt sau durere (Apocalipsa 21.4) şi Dumnezeu va fi „totul în toţi” (1 Corinteni 15.28). Între starea veşnică, aşa cum este ea descrisă în Noul Testament, şi Împărăţia păcii, descrisă în Isaia 65, sunt diferenţe mari:

  • În Împărăţia păcii va exista păcat, acolo va domni dreptatea: „Iată, un împărat va împărăţi cu dreptate” (Isaia 32.1; compară cu Isaia 65.20), şi: „Voi pune peste tine ca administratori pacea şi ca domnitori, dreptatea” (Isaia 60.17). În starea veşnică dimpotrivă nu va mai fi păcat, acolo va locui dreptatea: „Dar noi, potrivit promisiunii Sale, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3.13).

  • În Împărăţia păcii va fi încă moarte, chiar dacă ea va fi o excepţie (Isaia 65.20; Psalm 101.8), însă în starea veşnică „moartea nu va mai fi” (Apocalipsa 21.4).

  • În Împărăţia păcii va exista încă poporul pământesc al lui Dumnezeu cu capitala sa pământească Ierusalim. În ceea ce priveşte starea veşnică, nu se va mai face diferenţiere între un popor pământesc şi naţiuni.[2] Acolo găsim numai oameni, şi o poziţie privilegiată are numai Biserica (Adunarea), noul Ierusalim, ai cărei membrii au fost aleşi deja „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1.4), deci în veşnicie înainte de începerea timpului; prin aceasta într-un anumit sens ei nu sunt din timp. În contrast cu aceştia stau aleşii de pe pământ, care au fost aleşi „de la întemeierea lumii” (Apocalipsa 13.8; 17.8; compară cu Matei 25.34) şi care în starea veşnică probabil nu vor mai avea o poziţie deosebită.

Profetul Isaia este călăuzit prin Duhul să prezinte primele semne ale acestei binecuvântări, când zorii dimineţii acestei creaţii noi se ridică peste pământ. Însă Vechiul Testament nu relatează nimic despre timpul de după Împărăţia păcii, şi tot aşa de puţin că durata Împărăţiei este limitată la o mie de ani; aceasta ne învaţă abia Noul Testament. Aceasta este justificată prin aceea că Vechiul Testament este în primul rând revelarea căilor lui Dumnezeu cu poporul Israel, revelarea planului Său cu privire la acest popor. Deoarece Hristos este prezentat înainte de toate în legătură cu Israel, Vechiul Testament în profeţiile lui nu depăşeşte cadrul Împărăţiei păcii, deoarece sfârşitul ei este totodată sfârşitul lui Israel ca popor. Deci nu merge mai departe de „ziua a şaptea”, ziua de sabat, ziua de odihnă a lui Dumnezeu, care este o imagine a Împărăţiei de o mie de ani.[3]

Abia Noul Testament ne explică ce se înţelege prin „ziua a opta”. Ea este totodată „ziua întâi”, care urmează după încheierea unei perioade de „şapte” zile. Ea este imaginea unui început nou, care între altele are următoarele însuşiri: învierea lui Hristos, arătarea pentru ucenicii Săi, revărsarea Duhului Sfânt, ziua în care în Troa a fost vestită frângerea pâinii şi în care credincioşii din Corint trebuiau să pună deoparte darurile lor.[4] Starea veşnică este ziua care urmează când s-a încheiat perioada planului lui Dumnezeu cu privire la pământ. Când Noul Testament vorbeşte despre pământul nou şi cerul nou, el pune accentul pe această a opta zi, care este introdusă prin sfârşitul „zilei Domnului”: Atunci pământul cel vechi va fi desfiinţat şi va apare un pământ cu totul nou (de exemplu 2 Petru 3.12,13).

 

Adnotare

[1] Atunci trebuie de exemplu – aşa cum face R. Senk în Das Israel Gottes, Hamburg (Reformatorischer Verlag Beese) 2006, pag. 37 – „să devalorizezi” moartea păcătosului din Isaia 65.20, prin aceea că versetul este făcut o metaforă, fără însă să explici pentru ce el trebuie să fie o metaforă. Păcatul şi moartea sunt însă realităţi, care nu se potrivesc ca metafore.

[2] Împărţirea lumii în popoare este urmarea păcatului; această împărţire nu va mai fi în starea veşnică (Geneza 10.32; 11.1-9; Deuteronom 32.8).

[3] Vezi de exemplu sărbătoarea a şaptea de şapte zile, şi anume sărbătoarea corturilor, care este un model al Împărăţiei de o mie de ani (Leviticul 23; Zaharia 14); ziua a opta a sărbătorii corturilor este imaginea unui început nou (Leviticul 23.36; compară cu Ioan 7.37).

[4] Ioan 20.19,26; Levitic 23.16 în legătură cu Faptele apostolilor 2.1; 20.7; 1 Corinteni 16.2.


Tradus de la: Spricht das Alte Testament bereits vom ewigen Zustand?

Extras din cartea Der vergessene Reichtum de D. Schürmann | S. Isenberg
capitolul 22.18: „Fragenbeantwortung:  Was ist mit dem neuen Himmel und der neuen Erde gemeint?“, pag. 677–680.
(Referirile la anumite capitole din acest articol se referă la capitolele respective din carte.)
Traducerea cărţii se găseşte la linkul următor: Bogăţia uitată.

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (154)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).