Ce înseamnă ascultarea copiilor faţă de părinţii lor?
Efeseni 6.1-7

Willem Johannes Ouweneel

© SoundWords, Online începând de la: 28.12.2018, Actualizat: 29.12.2018

Versete călăuzitoare: Efeseni 6.1-7

Efeseni 6.1-7: Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, pentru că aceasta este drept. „Onorează pe tatăl tău şi pe mama ta“ – este cea dintâi poruncă însoţită de promisiune – „ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ“. Şi voi, taţilor, nu-i provocaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi sub mustrarea Domnului. Robilor, ascultaţi de stăpânii pământeşti, cu teamă şi tremur, în simplitatea inimii voastre, ca de Hristos, nu în slujire de ochii lor, ca unii care caută să placă oamenilor, ci ca robi ai lui Hristos, făcând voia lui Dumnezeu din suflet, slujind cu bunăvoinţă ca Domnului, şi nu ca oamenilor.

[…] În cele două relaţii, pe care le avem acum înaintea noastră – copii şi părinţi, robi şi stăpâni -, aceasta este altfel. Aici avem desigur a face cu porunci din partea acelora care sunt în poziţia de autoritate (părinţii, stăpânii), şi cu ascultare din partea celor care sunt în poziţia de subordonare (copiii, respectiv robii). Copiii, respectiv robii trebuie să fie ascultători de ceea ce li se porunceşte.

Domnul Isus este Domn

În aceasta vedem […] ce înseamnă, că Domnul Isus este Domn. Domnul Isus este nu numai […] Cap, ci şi Domn. Şi putem foarte bine spune, că orice relaţie de autoritate şi subordonare este o reflectare a poziţiei pe care Domnul Isus o are faţă de credincios. Într-adevăr El este Capul Bisericii Sale, dar totodată El este Domnul fiecărui mădular. Trupul ca întreg este subordonat Domnului, el Îi datorează devotament şi respect. Însă fiecare credincios este dator Domnului Isus cu ascultare absolută şi necondiţionată. El este Domnul nostru, […] aşa cum un sclav este proprietatea absolută, de nedespărţit a stăpânului său. El ne-a răscumpărat cu un preţ şi de aceea noi suntem proprietatea Lui absolută. Dacă ne gândim la locul unui sclav înaintea stăpânului său, atunci este clar că noi nu mai suntem pe terenul Bisericii. Atunci ne găsim pe terenul Împărăţiei lui Dumnezeu. Căci acolo avem a face cu comportarea unui stăpân faţă de subalternii lui. Gândesc că aceasta este foarte important atât pentru copii cât şi pentru angajaţi. […]

A asculta „în Domnul”

Pe lângă faptul că noi suntem datori Domnului cu ascultare, Domnul ne-a aşezat aici pe pământ în anumite structuri de autoritate. Şi noi putem funcţiona bine în acestea numai în măsura în care ne gândim că structurile de autoritate sunt autorităţi derivate de la El. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă, că copiii pot învăţa bine ce înseamnă să fie ascultători numai atunci când fac aceasta „în Domnul”, aşa cum se spune în versetul 1. Aici nu se spune „în Isus” sau „în Hristos”, ci „în Domnul”. Aceasta înseamnă: copiii trebuie să ţină minte, că părinţii lor au autoritate asupra lor, dar că această autoritate este autoritate derivată. Părinţii nu au autoritate în sine, ci autoritatea, pe care o au, au primit-o. Ea este o autoritate dată; ei au primit autoritatea de la Domnul. Şi de aceea copiii trebuie să fie ascultători de părinţi. Ei nu trebuie să fie ascultători de părinţi, pentru că părinţii se dovedesc a fi ei înşişi demni de autoritate. La care desigur părinţii au obligaţia să se comporte aşa fel faţă de copii, ca să le uşureze să fie ascultători de ei; aceasta este obligaţia lor. Însă copilul trebuie desigur să ţină minte că părinţii lui sunt într-o poziţie de autoritate, deoarece Domnul le-a dat această autoritate. Şi de aceea supunerea faţă de părinţi, ascultarea de părinţi este indirect o formă a ascultării de Domnul, aşa cum noi ca subordonaţi în Împărăţie suntem datori să dovedim această ascultare faţă de Domnul.

Să asculţi de părinţi „ca de Domnul”

Am citit despre Împărăţie în Efeseni 5.5, că noi toţi avem o moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Această parte de moştenire o primim în curând. Însă noi nu ne putem bucura cu adevărat de ea, dacă noi în acelaşi timp nu ne ocupăm astăzi deja locul cuvenit nouă în Împărăţie. Şi astfel trebuie să ţinem seama şi de faptul – nu numai ca şi copii faţă de părinţii noştri -, că prin faptul că suntem ascultători de părinţii noştri, indirect suntem ascultători de Domnul, aşa cum suntem datori faţă de Domnul ca subordonaţi. Dar aceasta este valabil şi pentru robi. Şi aici se spune categoric: „Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri, ca de Hristos” (Efeseni 5.5). Aceasta înseamnă: prin aceasta ei sunt indirect ascultători de Domnul, şi Efeseni 5.6 spune din nou: „ca robi ai lui Hristos”. Efeseni 5.7 spune iarăşi: „slujind cu bunăvoinţă ca Domnului, şi nu ca oamenilor.” Aceasta înseamnă foarte mult. Aceasta înseamnă: chiar dacă părinţii cer lucruri greşite de la copiii lor, copiii trebuie totuşi să asculte, căci ei nu trebuie să se intereseze dacă părinţii reflectă întotdeauna corect modelul despre Hristos. Se poate foarte bine să fie aşa, ca părinţii să vrea anumite lucruri de la copiii lor, pe care Domnul nicidecum nu le vrea, că ei sunt un model greşit, cer lucruri greşite. Dar nu este sarcina copiilor să se preocupe cu aceasta şi să constate când părinţii cer lucruri pe care Domnul le vrea de la ei, şi când părinţii nu fac aceasta.

Spus pe scurt, ei nu trebuie să asculte din cauză că părinţii reflectă întotdeauna în chip desăvârşit autoritatea Domnului, ci pentru că părinţii sunt într-o poziţie de autoritate, copiii trebuie să asculte de părinţi ca de Domnul Însuşi, şi atunci când părinţii cer lucruri care par ciudate copiilor sau pe care ei nu şi le pot explica. Şi atunci copiii pot întotdeauna spune, că nu sunt încă maturi, că nu pot evalua bine ce este bine şi ce nu este bine în ceea ce părinţii cer (cu toate că deseori ei pot foarte bine evalua). Însă în cazul robului este mult mai clar. Robul are o părere despre sine însuşi, el este un frate în Hristos, el cunoaşte adevărul, el este matur, el poate constata foarte bine dacă stăpânul lui cere de la el lucruri care sunt sau nu sunt în concordanţă cu voia Domnului. Şi cu toate acestea el nu trebuie să poarte grijă dacă ceea ce cere stăpânul este sau nu este conform cu voia lui Dumnezeu. El poate aprecia pentru sine însuşi, dar aceasta nu are nimic a face cu autoritatea. El trebuie să asculte, deoarece stăpânul lui este într-o poziţie de autoritate, şi Domnul Isus i-a dat această poziţie. El nu a făcut aceasta cu garanţia că stăpânul nu poate greşi, aşa cum şi părinţii noştri nu pot greşi, ci pentru că ei sunt într-o poziţie de autoritate. De aceea noi trebuie să ascultăm. Este o mare rătăcire să confunzi autoritatea cu infailibilitatea. […]

Noi ne supunem formelor de autoritate derivată. În acest caz este vorba de autoritatea indirectă a Domnului şi această ascultare este un aspect al ascultării noaste ca subordonaţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa ne supunem şi faţă de părinţii noştri, deoarece noi suntem supuşi ai Domnului nostru. Şi credincioşii sunt supuşi patronilor, deoarece ei sunt supuşi ai Domnului lor. Aşa citim şi în versetul 1: „pentru că aceasta este drept”. Aceasta este ordinea corectă, aşa cum Dumnezeu a instaurat-o pentru familie.

Să onorezi pe tatăl şi pe mama

„Onorează pe tatăl tău şi pe mama ta.” Gândesc că acest cuvânt este deosebit de important. Cu certitudine într-un timp ca cel de astăzi. Ştim: este o caracteristică a zilelor din urmă conform cu 2 Timotei 3, când copiii vor fi neascultători de părinţi. Şi aşa este în fiecare domeniu al vieţii. Oamenii sunt neascultători faţă de autorităţi, sunt neascultători faţă de părinţi, neascultători de patroni; este un principiu fundamental. Sunt convins de aceasta. Este un principiu care străbate toată viaţa comună, care străbate şi în mijlocul credincioşilor, când nu mai eşti gata să te supui unei autorităţi date de Domnul – fie că este vorba de autoritatea morală a fraţilor sau de o autoritate formală. […] Principiul neascultării, de a nu vrea să asculţi este o putere distrugătoare pentru societate în general, precum şi pentru creştinism. […] Vedem aici în ce cadru este pusă ascultarea copiilor, şi anume în cadrul onoarei faţă de părinţi. Să onorezi părinţii înseamnă să ai respect faţă de ei. Desigur în aceasta se include nemijlocit o sarcină pentru părinţi. Noi avem obligaţia solemnă de a ne comporta aşa fel, ca copiii noştri să aibă respect faţă de noi. Însă şi invers, copiii au obligaţia solemnă să aibă respect faţă de părinţi, chiar şi atunci când părinţii se fac nedemni de aceasta în orice privinţă. Căci ei au respect faţă de părinţi numai pe baza faptului că ei sunt bărbatul şi femeia care, privit pe nivelul natural, le-au dăruit viaţa. Acesta este un motiv suficient pentru a avea respect faţă de părinţi. […] Desigur – spun încă o dată -, respectul trebuie să fie întotdeauna prezent, însă noi avem şi obligaţia să ne dovedim demni de acest respect al copiilor noştri.


Tradus de la: Was bedeutet Gehorsam der Kinder gegenüber ihren Eltern?

Articolul este un extras dintr-o prelegere ţinută în Olanda.

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (80)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen