Versete călăuzitoare: Romani 9.6-13
Romani 9.6-13: 6 Totuşi, aceasta nu este ca şi cum Cuvântul lui Dumnezeu a fost fără putere; pentru că nu toţi cei din Israel sunt Israel; 7 nici nu sunt toţi copii, pentru că sunt sămânţa lui Avraam; ci: „În Isaac ţi se va numi sămânţa“. 8 Adică nu copiii cărnii sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt socotiţi ca sămânţă. 9 Pentru că acesta este cuvânt de promisiune: „Pe vremea aceasta voi veni şi Sara va avea un fiu“. 10 Şi nu numai atât, ci şi Rebecăi, fiind însărcinată de la unul singur, de la Isaac, tatăl nostru, 11 copiii, în adevăr, nefiind încă născuţi şi nefăcând ceva bine sau rău (ca planul lui Dumnezeu, potrivit alegerii, să rămână nu din fapte, ci de la Cel care cheamă), 12 i s-a spus: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic“; 13 după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât“.
Mereu se poate citi sau auzi următoarea interpretare: În Romani 9.6-13 nu este vorba de iudeul sau Israelul în adevăratul sens al cuvântului, ci că din adevăratul Israel face parte şi credinciosul creştin dintre naţiuni. Cu aceasta este legată şi interpretarea că Biserica a înlocuit pe Israel respectiv, Israel a trecut în Biserică, aşa că Israel nu mai are nici o speranţă că făgăduinţele lor din Vechiul Testament se vor mai împlini vreodată. Conform acestei învăţături, făgăduinţele Vechiului Testament s-au împlinit în Biserică. Vrem să ne ocupăm pe scurt cu această învăţătură şi pentru aceasta cităm din cartea "Der vergessene Reichtum" (tradus: "Bogăţia uitată").
Apostolul Pavel întâmpină pe criticii lui, prin aceea că el însuşi pune întrebarea, dacă Cuvântul lui Dumnezeu ar fi devenit fără putere. Această întrebare trebuia să vină imediat în mintea fiecărui israelit, căci el ştia despre promisiunile nespus de măreţe. Dar cum să se împlinească ele, dacă poporul în majoritatea lui a respins pe Mesia şi acum toţi izraeliții erau la fel de pierduţi ca şi păgânii? Apostolul se preocupă cu această întrebare, prin aceea că deschide Vechiul Testament şi dă răspuns ascultătorilor lui chiar din Cuvântul lui Dumnezeu. Prin naşterea naturală şi prin circumcizie se aparţine într-adevăr în exterior poporului Israel, însă aceasta nu spunea nimic despre credinţa şi dăruirea fiecărui israelit în parte faţă de Dumnezeu. În marea mulţime a Israelului neconvertit era însă totdeauna o rămăşiţă credincioasă, adevărată: adevăratul Israel. Deci mulţi israeliţi nici nu aparţineau Israelului adevărat, care putea să-şi revendice promisiunile de binecuvântare.
Şi Ismael ar fi putut spera la dreptul la binecuvântarea lui Avraam, deoarece el era un urmaş al lui Avraam, şi Esau credea, ca întâi născut al lui Isaac să aibă chiar drepturi deosebite la binecuvântare. Dar aceasta nu era nicidecum aşa. Dacă numai naşterea producea apartenenţa la adevăraţii copii ai lui Avraam, atunci şi Ismael şi Esau trebuiau socotiţi în rândul copiilor promisiunii. Însă aşa cum Isaac prin promisiune a primit întâietatea faţă de Ismael, tot aşa Iacov a primit întâietatea prin alegere faţă de Esau. Adevăratului Israel îi aparţin numai aceia care aparţin acestuia nu numai pe baza naşterii naturale şi care au avut parte numai de circumcizia exterioară, ci şi de circumcizia inimii (Romani 2.29; vezi articolul: "Adevăratul iudeu şi Israelul lui Dumnezeu"). Prin aceasta devine vizibilă alegerea lor.
Tot aşa a fost şi în zilele apostolilor: fiecare israelit din mulţimea poporului neconvertit, care se pocăia şi se declara de partea lui Mesia şi vedea în El pe Salvatorul trimis de Dumnezeu, aparţinea oştirii alese, Israelului adevărat, rămăşiţei iudaice. În aceşti iudei s-au împlinit deja unele promisiuni prin venirea lui Hristos în lumea aceasta. [Vezi de exemplu Luca 4.18.] Împlinirea multor alte promisiuni neîmplinite (vezi în cartea "Bogăţia uitată" § 2.1) a fost amânată pentru mai târziu – când „tot Israelul va fi mântuit” (Romani 11.26). Iudeii care cred în Hristos sunt ramurile rămase în măslin şi care nu au fost rupte (compară cu Romani 11.17a). Ei se află acum în Adunare (Biserică), şi Dumnezeu recunoaşte în ei pe rămăşiţa credincioasă a lui Israel, „rămăşiţa potrivit unei alegeri a harului” (Romani 11.5). În Adunare (Biserică) într-adevăr iudeii care cred în Hristos şi păgânii au fost aduşi împreună „într-un singur om nou” (Efeseni 2.15) şi principial stau la aceeaşi înălţime a ochilor, însă Israelul adevărat, „Israelul lui Dumnezeu” (Galateni 6.16), este o grupă deosebită de creştini din cadrul Adunării lui Dumnezeu (vezi în cartea "Bogăţia uitată" § 22.12; figura 5): ei constau din iudeii care cred în Hristos şi au fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt; prin aceasta ei aparţin deci totodată trupului lui Hristos (Adunării = Bisericii) precum şi Israelului adevărat, respectiv Israelului lui Dumnezeu. [Şi amilenianiştii, cum ar fi R. Hardmeier, Zukunft. Hoffnung. Bibel., Oerlinghausen (Betanien-Verlag) 2007, pag. 356, şi D. M. Lloyd-Jones, Gott und seine Gemeinde, Friedberg (3L Verlag) 1997, pag. 140-141, văd în Israelul adevărat numai pe iudeii care cred în Mesia, spre deosebire de R. Senk, Das Israel Gottes, Hamburg (Reformatorischer Verlag Beese) 2006, pag. 54-55.]
Versetele din Romani 9.6-8 vorbesc într-adevăr despre adevăraţii israeliţi, însă vrem să observăm că nu toate promisiunile Vechiului Testament date lor s-au împlinit. După convingerea unor comentatori binecuvântarea acestei rămăşiţe a fost dată adevăraţilor israeliţi. [Compară R. Hardmeier, Zukunft. Hoffnung. Bibel., Oerlinghausen (Betanien-Verlag) 2007, pag. 356.] Dar ce este atunci cu promisiunile din Isaia 2.2-4; Zaharia 8.23 sau Deuteronom 28.13, unde izraeliţilor le este promisă o poziţie de frunte faţă de celelalte naţiuni? Aceste promisiuni îşi aşteaptă încă împlinirea, „pentru că darurile de har şi chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău” (Romani 11.29).
Unii comentatori ai Bibliei [Compară R. Senk, Das Israel Gottes, Hamburg (Reformatorischer Velag Beese) 2006, pag. 54-55.] vor să vadă în Israelul adevărat pe toţi credincioşii tuturor timpurilor; prin urmare şi credincioşii dintre naţiuni ar aparţine Israelului adevărat. În acest caz Pavel ar folosi cuvântul „Israel” foarte samavolnic. Însă în acest pasaj este vorba că nu toţi aceia care erau israeliţi prin descendenţă aparţineau şi izraeliţilor adevăraţi, ci numai aceia care erau aleşi. Din afirmaţia din versetul 6: „… nu toţi cei din Israel sunt Israel” aceşti comentatori fac aproape contrariul: „… şi mulţi alţii din afara lui Israel sunt Israel.” Această afirmaţie nu se poate găsi niciunde în Scriptură. În epistola către Romani totdeauna este vorba de Israelul textual, şi nu de un Israel „spiritual”, Biserica, atunci când se vorbeşte despre Israel (Romani 9.27; 11.5; 11.25 şi versetele următoare). Pavel diferenţiază totdeauna aceste două grupe.
În exemplul cu Isaac şi Ismael (Romani 9.6-9), Pavel dovedeşte că descendenţa naturală din Avraam nu este baza pentru binecuvântare. Într-adevăr Ismael descindea din Avraam şi era chiar întâiul său născut, dar el nu era un copil al promisiunii. Prin aceasta s-a arătat clar iudeilor: tu nu te poţi baza pe faptul, că tu numai prin faptul că descinzi din Avraam ai anumite privilegii faţă de naţiuni. Căci în suveranitatea Sa Dumnezeu dă promisiunile Lui aşa cum vrea El şi cui vrea El.
Cu privire la Ismael un iudeu ar fi putut replica: da, dar Isaac şi Ismael aveau mame diferite, şi mama lui Ismael era chiar o roabă. Probabil în aceasta constă diferenţa? – Din cauza aceasta apostolul dă un alt exemplu: Iacov şi Esau erau amândoi fii ai aceluiaşi tată şi ai aceleiaşi mame (Rebeca). Prin aceasta şi argumentul acesta cade.
În exemplul cu Iacov şi Esau se adaugă în mod deosebit principiul alegerii. Este alegerea suverană a lui Dumnezeu, independentă de timp („… nefiind încă născuţi”; Romani 9.11) şi de comportare („… nefăcând ceva bine sau rău … nu din fapte, ci de la Cel care cheamă”; Romani 9.11,12). Este o alegere mai dinainte, total independentă de comportarea şi atitudinea de mai târziu a celor aleşi. [Iacov era un înşelător şi cu un caracter slab, şi Ismael trăia deja, atunci când Isaac a fost ales.] Suveranitatea alegerii se arată în mod deosebit în aceea, că Iacov şi Esau erau gemeni. Dacă deci părintele lor Iacov a fost binecuvântat numai pe baza alegerii suverane, atunci pe ce bază izraeliţii voiau să clădească privilegiul lor faţă de naţiuni?
Tradus de la: Wer ist ein wahrer Jude oder der wahre Israelit?
Extras din cartea Der vergessene Reichtum de D. Schürmann | S. Isenberg
Capitolul 8.2.2: „Verheißung und Auswahl (Romani 9.6-13)“, pag. 178–182.
Tradus Caile_lui_Dumnezeu_cu_Israel.htm.
Traducere: Ion Simionescu