Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (11)
Du-te şi scaldă-te!

John Thomas Mawson

© SoundWords, Online începând de la: 01.10.2018, Actualizat: 01.10.2018

Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 5.1-14

2 Împăraţi 5.1-14: 1. Şi Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, era un om mare înaintea stăpânului său şi mult onorat, pentru că prin el dăduse Domnul eliberare Siriei; şi el era un bărbat puternic şi viteaz, un lepros. 2. Şi sirienii ieşiseră în cete şi luaseră captivă o copilă mică din ţara lui Israel; şi ea era înaintea soţiei lui Naaman. 3. Şi ea a zis stăpânei sale: „Dacă ar fi stăpânul meu înaintea profetului din Samaria, atunci el l-ar vindeca de lepra sa!“ 4. Şi cineva a mers şi a spus stăpânului său, zicând: „Aşa şi aşa a zis copila care este din ţara lui Israel“. 5. Şi împăratul Siriei a zis: „Du-te şi eu voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel“. Şi el a plecat şi a luat în mâna lui zece talanţi de argint şi şase mii de bucăţi de aur şi zece schimburi de haine. 6. Şi a dus scrisoarea împăratului lui Israel, zicând: „Şi acum, îndată ce va ajunge această scrisoare la tine, iată, am trimis pe slujitorul meu Naaman la tine, să-l vindeci de lepra lui“. 7. Şi a fost aşa: cum a citit împăratul lui Israel scrisoarea, şi-a sfâşiat hainele şi a zis: „Sunt eu Dumnezeu, ca să omor sau să înviez, de trimite acesta la mine să vindec un om de lepra lui? Luaţi seama deci, vă rog, şi vedeţi cum caută pricină împotriva mea“. 8. Şi a fost aşa: când a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că împăratul lui Israel şi-a sfâşiat hainele, a trimis la împărat, zicând: „Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Să vină el acum la mine şi va cunoaşte că este un profet în Israel“. 9. Şi Naaman a venit cu caii săi şi cu carul său şi a stat la uşa casei lui Elisei. 10. Şi Elisei a trimis la el un sol, zicând: „Mergi şi spală-te de şapte ori în Iordan, şi carnea ta îşi va reveni şi vei fi curat“. 11. Şi Naaman s-a mâniat şi a plecat şi a spus: „Iată, eu ziceam: Va ieşi negreşit la mine şi va sta în picioare şi va chema Numele Domnului Dumnezeului său şi îşi va legăna mâna asupra locului şi va vindeca pe cel lepros. 12. Nu sunt Abana şi Parpar, râurile Damascului, mai bune decât toate apele lui Israel? Nu aş putea să mă spăl în ele şi să fiu curat?“ Şi s-a întors şi a plecat cu mânie. 13. Şi slujitorii săi s-au apropiat şi i-au vorbit şi au zis: „Părinte, dacă ţi-ar fi zis profetul să faci vreun lucru mare, nu l-ai fi făcut? Cu cât mai mult când îţi spune: «Spală-te şi fii curat»?“ 14. Şi a coborât şi s-a scufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu. Şi carnea lui s-a făcut din nou cum este carnea unui copil mic, şi el a fost curat.

Cum poate omul biruit de păcat să primească vindecare şi pace.

Un lepros este un om pe care nu-l întâmpini cu plăcere. El provoacă repulsie atât pentru ochi cât şi pentru nas, şi Naaman era un lepros. Într-o oarecare privinţă el era un om mare. Era un soldat cu renume şi un administrator înţelept, şi sub conducerea lui Siria a ocupat un loc de renume între Naţiuni. Era apreciat şi onorat de împărat, şi iubit de popor; dar el era lepros. Probabil că a făcut tot posibilul, ca să ascundă această realitate tragică de ochii mulţimii, dar împăratul ştia de soarta lui; chiar şi cei din casa lui ştiau. Slujitorii lui au vorbit despre aceasta, şi ceea ce ştie slujitorul va afla şi omul de pe stradă, şi în felul acesta a devenit cunoscut. Ce bucurie putea el să mai aibă de ordinele şi decoraţiile lui, de onoarea şi renumele lui, de bogăţia sa, sau de admiraţia şi de invidia altora, dacă această boală greu mirositoare îi submina sănătatea şi îl ducea la o moarte îngrozitoare.

Dumnezeu foloseşte în Cuvântul Său această boală îngrozitoare ca simbol al păcatului. El vrea, ca noi toţi să înţelegem cât de groaznic este păcatul pentru El, şi cât de distrugător şi ameninţător este el pentru noi şi semenii noştri. Şi El vrea să ne înveţe prin această boală dezgustătoare şi nevindecabilă. Noi spunem că bărbatul acesta sau femeia aceea sunt leproşi din punct de vedere moral; prin aceasta înţelegem că viaţa lor este necuviincioasă şi indecentă şi că ei sunt oameni care trebuie evitaţi. Însă orice păcătos care nu s-a căit, nu s-a scăldat, este un lepros din punct de vedere moral, chiar dacă ascunde sau fără ruşine dă pe faţă starea lui. Orice viaţă, care nu are pe Dumnezeu ca punct central şi preocupare a ei, este o viaţă păcătoasă, este stricată în izvorul ei, şi aceia care cunosc cel mai bine aceasta sunt cel mai frecvent gata să recunoască starea lor.

Unui scriitor american renumit i s-au oferit 5.000 de dolari pentru autobiografia lui. El a răspuns cu următoarele cuvinte: „Un om nu poate să spună tot adevărul despre sine, chiar dacă este conştient că ceea ce scrie este corect, totuşi ceilalţi nu vor fi convinşi. Personal m-am convins de aceasta, şi mi-au confirmat şi alţii că aşa este. Nu poţi să dezvălui propriul suflet şi să-l priveşti, te vei ruşina foarte mult de el şi te va cuprinde dezgustul. Din acest motiv mă limitez să descriu numai istoria altora.”

Ai simţit tu acelaşi lucru cu privire la tine însuţi? – S-ar putea să fie aşa şi tu ai încercat să-ţi îmbunătăţeşti stilul de viaţă, sincer şi cu toată hotărârea; dar a fost în zadar. Apa rău mirositoare a curs din izvorul stricat, care este în tine, atunci când ţi-ai dorit-o şi te-ai aşteptat cel mai puţin la aşa ceva, şi viaţa ta este un lanţ de hotărâri distruse şi speranţe nimicite. Ce vrei să faci acum? Este nu mai lipsit de sens, ci este mult mai rău să-ţi ascunzi adevărul faţă de tine însuţi. Aceasta ar fi autoînşelare, şi pe alţii nu poţi să-i induci în eroare, căci ei te cunosc prin ceea ce ei ştiu despre ei înşişi, sau cel puţin dau impresia că ştiu. Şi cel mai puţin poţi să-L înşeli pe Dumnezeu. Nu rămâne liniştit înaintea Lui în această privinţă, varsă-ţi necazul înaintea Lui, deschide-ţi sufletul înaintea Lui, chiar dacă gândul cu privire la marea lui stricăciune te umple de repulsie. David, marele împărat, a zis: »Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.« Dar el a recunoscut ce nebunie era aceasta, şi a făcut ce este bine, adăugând la cele spuse mai înainte: »Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi mi-am ascuns fărădelegea.« Fericitul David!

Da, Naaman era lepros. Îndreaptă-ţi privirea spre el, căci în privinţa aceasta este un model al tău, aşa cum apari acum înaintea lui Dumnezeu, şi s-ar putea ca în istoria lui să înveţi calea curăţirii şi sfinţirii tale.

În casa lui Naaman era o fetiţă din ţara lui Israel, pe care sirienii o aduseseră roabă. Ea lumina ca o lumină în mediul acela străin şi păgân. Nu sare, ci compasiune simţea sufletul ei tânăr, şi pe lângă aceasta ea era cu judecată. Ea ştia despre puterea omului lui Dumnezeu, a prorocului din Israel. Ea era aşa de familiarizată cu aceasta, că a depus mărturie cu toată inima. Ea cunoştea şi nevoia mare, care a devenit vizibilă în viaţa stăpânului ei, şi ea şi-a dorit să pună în legătură pe unul cu celălalt: pe proroc cu harul şi puterea lui şi pe lepros cu suferinţa şi stricăciunea lui. Ascultă cuvintele ei: »Oh, dacă domnul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, prorocul l-ar tămădui de lepra lui!« Ea era un mare evanghelist, căci pentru a fi un evanghelist mare este nevoie în realitate de două lucruri, şi ea le avea: ea cunoştea nevoia oamenilor şi ea cunoştea pe omul care putea împlini această nevoie.

Cu aproximativ o sută de ani în urmă a trăit un nobil irlandez cu numele Gideon Ouselen, care a fost folosit de Dumnezeu în mare măsură să fie spre binecuvântarea multor concetăţeni ai săi, şi acesta era echipamentul lui pentru această lucrare: într-un vis a auzit pe Domnul spunându-i: „Gideon, doresc ca tu să predici Evanghelia”, la care el a răspuns: „Doamne, eu nu pot predica.” Însă Domnul i S-a opus: „Tu şti ce nu este bine la oameni.” – „da, Doamne, ştiu”, a eăspuns el, „ei sunt păcătoşi, aşa cum am fost eu.” – „Şi tu şti mijlocul de vindecare, nu-i aşa?” – „O, da”, a răspuns el, „preamărit fie Numele Tău, eu cunosc mijlocul de vindecare; Tu Însuţi eşti, în sângele Tău.” Apoi Domnul i-a spus: „Tu cunoşti boala şi cunoşti medicamentul pentru vindecare, du-te şi spune-le oamenilor despre amândouă!”

Această roabă mică cu siguranţă trebuie să fi fost la fel, plină de compasiune şi încredere, căci cuvintele ei au fost crezute şi ceea ce a spus ea a ajuns chiar la urechile împăratului, care asemenea slujitorului lui mare era un om al faptelor. Naaman trebuia să pornească imediat la drum şi anume cu tot fastul care se cuvenea poziţiei şi onoarei lui, şi cu un onorariu destul de mare, ca să poată răsplăti pe medicul cel mai pretenţios, Naaman era un om mare şi Siria era un imperiu mare, şi acum sosise timpul să facă cunoscut aceasta vecinului lui israelit sărac şi dispreţuit.

Când Naaman a părăsit Damascul însoţit de suita lui onorabilă, probabil cei mai mulţi – orbiţi de strălucire – au uitat lucrul cel mai important dintre toate, şi anume, că Naaman era un lepros; şi aceasta era şi dorinţa lui. Cum mână mândria pe oameni să plaseze pe planul secund starea de păcătoşenie, şi dimpotrivă să pună în spectacol bogăţia lor, faptele lor, bunătatea lor şi dragostea lor de oameni, atitudinea lor prietenoasă, fiinţa lor demnă de iubit şi religia lor, locul înalt, pe care ei îl ocupă în preţuirea făcută de oameni, sau unul mai înalt, pe care ei îl au după părerea lor. Însă niciuna din acestea nu au vreo valoare în faţa celei mai importante întrebări, faţă de realitatea deosebit de gravă, că orice om nenăscut din nou este un păcătos, aşa cum Naaman era un lepros. O înfăţişare strălucitoare nu poate schimba această realitate. Şi aceasta este realitatea cea mai gravă, de nezdruncinat şi mai puţin contestabilă: tu eşti un păcătos!

Trecem peste nebunia împăratului care a trimis pe lepros la omul fals. Prin aceasta el a făcut, ceea ce mulţi fac în zilele noastre. Nebunia lui rezulta din neatenţia şi neştiinţa lui şi probabil şi din mândria lui. El nu a acordat suficientă atenţie cuvintelor roabei. Aceasta era într-adevăr nescuzabil într-o situaţie aşa de importantă, însă aceasta este greşeala generală. Noi predicăm pe Hristos, şi pe El răstignit, ca fiind singura speranţă pentru păcătos. Spunem aceasta în mod simplu, şi Cuvântul lui Dumnezeu este autoritatea noastră, că în nimeni altul nu este mântuire, că nu a fost dat nici un alt nume sub soare, în care oamenii trebuie să fie mântuiţi, şi pare că ei sunt de acord cu noi şi cu toate acestea ,erg pe alte căi şi caută binecuvântările, de care au nevoie, în alt nume. Prorocul era puţin cunoscut şi probabil era puţin luat în seamă în zilele acelea, şi Numele lui Isus nu este cinstit în zilele noastre, El este încă dispreţuit şi lepădat de oameni. Ei gândesc că pot trăi şi fără El şi pot găsi calea spre mântuire prin alte mijloace. Aşa este din păcate, în general! Drumul care se pare omului a fi bun, se va dovedi în cele din urmă că este un drum care duce la moarte.

Greşeala împăratului a slujit la punerea în lumină a singurei speranţe pentru leproşi. »Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor şi să înviez?«, a strigat împăratul din Israel, când a citit scrisoarea împăratului Siriei. Dar el ar fi trebuit să cunoască drumul, el ar fi trebuit să fie în stare să înveţe pe soldaţii păgâni calea adevărului. Era ruşinos pentru împăratul ţării, că ştia mai puţin decât fetiţa roabă. »Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele?, a zis Elisei; »Lasă-l să vină la mine, şi va şti că este un proroc în Israel.« Era un duşman al ţării şi al poporului lui Dumnezeu, şi pe lângă aceasta mai era şi păgân, dar Elisei a lăsat să vină la el pe leprosul sărman, bolnav de moarte, şi el va şti. Cât de mult ni se aduce aminte de cuvintele Domnului nostru: »Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.«

Naaman a venit cu caii şi carele lui şi a stat la uşa casei lui Elisei. Ce agitaţie trebuie să fi avut loc în vecinătate, dar Elisei nu a devenit mândru din cauza aceasta. Probabil că aceia s-au gândit că prorocul se va simţi foarte onorat să vadă înaintea uşii lui oaspeţi aşa de înalţi, şi cu siguranţă le va fi pregătit o primire festivă. Dar Naaman a trebuit să înveţe, că această gândire era greşită şi că Elisei vedea în El numai un lepros. El nu va vorbi cu el ca cu un soldat cu renume, onoarea lui nu are nici o valoare în ochii lui Elisei, dar dacă el se va aşeza înaintea lui, dezbrăcat de poziţia lui, ca lepros, care este cu totul dependent de harul şi îndurarea lui Dumnezeu, el îl va vindeca şi îl va binecuvânta. Era o lecţie aspră, pe care trebuia s-o înveţe acest om mândru, aproape prea aspră pentru Naaman. El a primit cu mânie mesajul lui Elisei: »Du-te, şi scaldă-te de şapte ori în Iordan.« După părerea lui, în ţara sa erau ape mult mai bune decât în toată ţara Israel. Dacă el trebuia să se scalde, ca să se cureţe, atunci putea s-o facă acolo. S-a mâniat. – Până în ziua aceea a fost tratat totdeauna ca om mare şi niciodată ca lepros. Aceasta era de nesuportat. Această înjosire trebuia răzbunată! Cuprins de această stare, s-a întors să plece în ţara lui; cu mândria lui, cu aurul şi argintul, cu hainele lui şi cu lepra lui.

Dar se pare că Dumnezeu oferă omului mânios încă o ocazie, să fie salvat. Aşa a fost în cazul lui Cain şi aşa a fost la fratele mai mare al fiului risipitor. Aici vorbesc slujitorii lui Naaman, care cu siguranţă iubeau pe domnul lor, cu deosebit tact şi îl conving. Naaman, un om smerit şi devenit înţelept, a ascultat de cuvintele prorocului şi s-a scăldat de şapte ori în Iordan, şi carnea lui s-a făcut cum este carnea unui copilaşi. El s-a curăţit şi s-a vindecat.

Acum o întrebare serioasă: „Care este situaţia cu tine?”, Mă adresez acelora care au sperat cu toată încrederea că „faptele=neprihănirea” lor vor acoperi lepra lor, care au crezut, că boala sufletelor lor se poate vindeca prin eforturi religioase, sau că ea nu va deveni aşa vizibilă ca la ceilalţi, faţă de care se consideră un model. Care este situaţia ta acum? Tu nu negi, că eşti un păcătos, dar te deranjează cuvintele: »Du-te şi scaldă-te«? Fii sigur: nu există o altă cale. Dacă Dumnezeu ţi-ar fi poruncit să faci ceva mare, ai fi făcut, dar nimic din ceea ce poţi face tu nu poate vindeca sufletul tău, sau să cureţe păcatele tale. Dumnezeu nu poate face o excepţie cu tine, căci în ochii Lui nu este nici o deosebire: toţi au păcătuit. – Dar unde se poate scălda un păcătos, ca să devină curat? Iordanul, aşa cum am învăţat deja, este un simbol al morţii, şi omul poate numai prin moarte – prin moartea lui Hristos – să obţină mântuirea şi curăţirea. Nu ai citit încă marile cuvinte: »Prin rănile lui suntem tămăduiţi« (Isaia 53.5) şi celelalte din Noul Testament: »Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat« (1 Ioan 1.7)?

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Erlebnisse mit dem Propheten Elisa (11)

Titlul original: „‚Gehe hin und bade dich.‘ Wie ein in Sünden Gefangener Heiliung und Frieden finden kann“
din seria de articole: „Befreiende Gnade wie sie in den Worten und Wegen des Propheten Elisa vor uns gebracht wird“
din periodicul lunar Der Dienst des Wortes,  Ediţia 12, 1934, pag. 21–28

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (162)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).