Ce este adevărata părtăşie cu Hristos? (2)
Isaia 63.8,9

Willem Johannes Ouweneel

© SoundWords, Online începând de la: 24.09.2018, Actualizat: 24.09.2018

Versete călăuzitoare: Isaia 63.8-9

Isaia 63.8-9: El a zis: „Negreşit, ei sunt poporul Meu, fii care nu vor minţi.” Şi El a devenit Mântuitorul lor. În toate necazurile lor El a fost întristat şi Îngerul care este înaintea feţei Lui i-a mântuit; El i-a răscumpărat în dragostea şi în îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat, din vechime, în toate zilele.

Să privim unele exemple, pentru ca acest adevăr să nu rămână abstract, ci să devină foarte practic, ca să-l putem aplica la viaţa noastră.

În mod deosebit mă refer la propoziţia: »În toate necazurile lor El a fost întristat.« Vedem aici într-un mod foarte impresionant cum Domnul Isus doreşte literalmente să aibă părtăşie cu noi în împrejurările noastre. Să ne imaginăm aceasta! Cât de uşor ne putem gândi, Dumnezeu stă acolo pe tronul Său, măreţ, în pace şi linişte, departe deasupra pământului, deasupra suferinţei, strâmtorărilor şi necazurilor alor Săi. Ce Îşi poate Dumnezeu imagina despre neliniştea noastră. Da, Dumnezeu ştie totul, noi ştim aceasta. Dar poate El simţi întrucâtva ceva din ceea ce credincioşii trebuie uneori să trăiască pe acest pământ? Acest verset ne spune, că în toată strâmtorarea noastră El este strâmtorat. Aceasta înseamnă, Dumnezeu nu are numai compasiune, ca noi. Noi mergem la cineva care este întristat, vorbim cu el şi gândim: ce îngrozitor, dar ne întoarcem şi revenim la viaţa noastră, şi nu ne impresionează în profunzime, aşa cum îl impresionează pe acela care a suferit probabil o pierdere mare. Noi nu avem această participare sufletească desăvârşită. Dar aici vedem pe cineva, despre care se spune: »În toate necazurile lor El a fost întristat«, exact aşa ca şi ai Săi. Noi avem un Dumnezeu în cer, care poate avea compasiune.

Cine este acest Dumnezeu? El este numit aici »Îngerul care este înaintea feţei Lui«. Vechiul Testament nu poate exprima mai clar că acest Dumnezeu este Domnul nostru Isus. El este »Îngerul dinaintea feţei Lui«, »Îngerul legământului«, »Îngerul Domnului«. Dar cum poate Domnul Isus să fie întristat în toate întristările noastre, cum este posibil aceasta? Noi ştim cum. Domnul Isus putea aceasta, pentru că El a devenit om. Gândeşti tu, Dumnezeu nu ar putea să simtă ce trăiesc oamenii pe pământ? Atunci uiţi, că Dumnezeu a devenit om. Şi Dumnezeu nu a devenit om în felul că El a venit pe acest pământ ca om matur şi a mers direct la cruce. Dumnezeu S-a născut aici ca bebi, aşa că Domnul Isus ştie ce simt copilaşii. Chiar şi noi cei maturi am uitat câteodată ce pot simţi copilaşii. Dar Domnul Isus nu a uitat, el înţelege ce poate preocupa inima copiilor mici. Uneori tinerii gândesc că părinţii nu îi înţeleg. Dar Domnul Isus a fost şi El tânăr şi nu a uitat ce înseamnă să fi tânăr. El înţelege în chip desăvârşit problemele tinereţii. El a avut parte de toate slăbiciunile noastre, ne spune epistola către Evrei capitolul 2, El cunoaşte orice nevoie, în care oamenii ar putea să fie. Căci viaţa Lui aici pe pământ a fost nu numai pentru a muri pe cruce. Desigur aceasta a fost cel mai important. Dar Domnul Isus a trăit aici pe pământ, ca să fie ispitit. Şi prin aceasta poate ajuta tuturor acelora care sunt ispitiţi. El a fost deci ispitit, potrivit cu Evrei 2, şi potrivit cu Evrei 4 a fost în slăbiciune. El ştie ce înseamnă să ai parte de împrejurările de pe acest pământ – nu de păcat!

Dacă păcătuim, atunci El nu are nici o înţelegere şi nici o compătimire. Ar fi îngrozitor să gândim aşa ceva. Domnul Isus urăşte păcatul. El doreşte să ne înveţe, ca şi noi să urâm păcatul. Este imposibil ca El să aibă compătimire cu noi, dacă am păcătuit. Însă El are compătimire cu slăbiciunile noastre, care într-adevăr sunt urmare a păcatului. El era în slăbiciune. El ştia ce era foamea, ce era setea, El ştia cum era să fi obosit, El ştia să ai prieteni iubiţi care L-au părăsit. El ştia ce era să ai preaiubiţi care au murit. El a avut parte de toate acestea, şi cât de mult L-au lovit. El ştia în Ioan 11 ce va face cu Lazăr, dar ce profund L-a îndurerat în inima Lui. El a simţit cât de puternică era moartea, că ea a fost în stare să ia un prieten de lângă El. »În toate necazurile lor El a fost întristat«: El a ştiut şi a simţit şi a avut parte de tot ce însemnau acestea. El este acum în cer ca Mare Preot al nostru, şi El ştie să vină în împrejurările noastre şi El doreşte să vină. El doreşte să vină la noi şi să aibă părtăşie cu noi. Cât de puţin ştim noi de împrejurările şi îngrijorările şi nevoile fraţilor noştri. Domnul Isus ştie foarte bine. Dar ce doreşte El să facă? Ce va spune El cu privire la îngrijorările tale?

Răspunsul lui Dumnezeu este totdeauna acelaşi. Răspunsul lui Dumnezeu este, că El în mod normal nu îndepărtează îngrijorările noastre. El nu îndepărtează ceva, ci El introduce ceva. În mod normal El nu îndepărtează suferinţele. El nu va împiedica, ca noi să nu suferim, ca să nu avem parte de necaz sau să nu avem pierderi. Dar El introduce ceva. Dacă vedem cum fiii lui Core în Psalmul 43; 44; 45 au suferit şi au strigat: o, Dumnezeule! Îndepărtează necazurile noastre! – Dumnezeu nu a făcut-o. Dar ce a schimbat inima copiilor lui Core? Când în Psalmul 45 vorbesc despre Preaiubitul, despre Mire, despre Împărat, despre Domnul Isus, atunci inimile lor au fost înviorate. Necazurile lor nu au fost îndepărtate. În Psalmul 46 şi în continuare vedem că necazurile erau în continuare la fel. Dumnezeu nu le-a îndepărtat. Dar ele arătau altfel. Când Domnul Isus este introdus, atunci totul arată altfel. El bate la uşa ta. Până acum probabil ai ţinut uşa încuiată. Probabil gândeşti că Domnul Isus nu poate înţelege aceste probleme. Probabil gândeşti că Domnul Isus este prezent numai în necazurile mari, necazurile tale sunt prea mici şi neînsemnate. Cum poate Dumnezeul Cel Mare să se preocupe cu astfel de lucruri mici. Eu am gândit aceasta deseori, când am auzit când se rugau copiii mei, când noi uneori zâmbim de lucrurile pe care ei le cer. Eu nu cred că Domnul zâmbeşte. El Se preocupă cu aceste cereri mici ale celor care sunt ai Săi. Nu este aceasta minunat? El doreşte să intre.

»În toate necazurile lor El a fost întristat.« Ce gândeşti tu, cât de mult a suferit Dumnezeu, când poporul Său a fost în necaz în Egipt. El a suferit aşa de mult, că El a coborât. El nu a rămas pe tronul Său. El spune în Exodul 3: M-am coborât. – Şi unde era Dumnezeu când a vorbit cu Moise? Într-o flacără de foc într-un rug. Rugul ca tablou pentru Israel – într-un cuptor de foc. Israel ardea sub judecata şi încercările venite din partea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu Însuşi era în flacăra de foc. Dumnezeu era la ei, El locuia în rug (Deuteronomul 33). Nu era numai o şedere, ca în treacăt să vadă cum arată lucrurile. Dumnezeu locuia acolo. Şti tu cât timp? Atâta timp cât acest popor a fost în acest „cuptor de foc” Egipt. Dumnezeu era la ei. Acesta este Dumnezeul nostru, care este întristat în toate întristările noastre. Cât de mulţi creştini sufere astăzi, sunt prigoniţi, sunt în necaz mare. Dar cât de mulţi au mărturisit că lor le merge ca celor trei prieteni ai lui Daniel în cuptorul de foc (Daniel 3). Atunci împăratul Nebucadneţar a trebuit să spună: Ce înseamnă aceasta, în cuptorul de foc sunt patru persoane, şi Persoana a patra arată ca Fiul lui Dumnezeu! – aşa am putea să traducem. Şi el avea dreptate. Era Fiul lui Dumnezeu, era Îngerul dinaintea feţei Domnului, era Domnul Isus. Aşa de literalmente ia Domnul Isus ceea ce spune: »În toate necazurile lor El a fost întristat.« El era la ei în cuptorul de foc. El a binecuvântat nu numai de sus, El a dat nu numai putere de sus, El era la ei în cuptorul de foc. Tot aşa El vrea să fie şi la tine. El bate şi doreşte să intre şi El spune: tu nu trebuie să porţi necazurile tale singur. Eu vreau să intru şi să am părtăşie cu tine!

Domnul Isus era în corabie (Marcu 4). El a fost la ucenici şi atunci când ei erau în furtună. El era acolo şi liniştea Lui a înviorat toată corabia. Ei erau impresionaţi de liniştea Lui. El doreşte să ne înveţe ceva prin liniştea Lui. El doreşte să intre şi în toată liniştea să cineze cu noi. Când te aşezi la masă, când Domnul Isus este prezent ca oaspete – de fapt nu numai ca oaspete, El doreşte să locuiască la noi, să rămână la noi – atunci nu mai există nelinişte. El îţi spune: spune-Mi nevoile tale şi Eu le voi purta împreună cu tine. Le vom purta împreună! Iar acum vrem în linişte şi în pace să mâncăm cina şi să avem părtăşie unul cu altul. – Ce mare este El! Îl cunoşti tu pe Domnul în felul acesta? Practic? Mulţi credincioşi au cunoscut tocmai în greutăţi cât de mult înseamnă Domnul pentru ei în mod practic. Când eşti foarte tânăr, multe lucruri, pe care le ştim despre Domnul Isus – chiar şi atunci când credem în El, când L-am primit – deseori sunt numai pur teoretice. Noi trebuie să cunoaştem mai întâi ispitele şi slăbiciunile, ca să cunoaştem practic ce vrea Domnul Isus să fie pentru noi în acestea. Şti tu aceasta, cunoşti ceva din acestea? Dacă ai puţină experienţă în acestea, atunci s-ar putea ca Domnul Isus să fi bătut foarte des iar tu L-ai lăsat afară. Lasă-L să intre! El ştie ce înseamnă să fi în necaz.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Was ist wahre Gemeinschaft mit Christus (2)

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Isus Hristos (49)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen