Rugăciuni adresate Domnului Isus
Sunt rugăciunile noastre „prea mult orientate” spre Isus?

Stephan Isenberg

© SoundWords, Online începând de la: 14.09.2018, Actualizat: 14.09.2018

Verset călăuzitor:  1 Corinteni 1.2

1 Corinteni 1.2: … împreună cu toţi cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos, Domn şi al lor şi al nostru.

În ultimul timp am fost confruntat deseori cu afirmaţia, că rugăciunile noastre ar fi „prea mult orientate” spre Isus, de aceea s-ar putea ca noi să fim puşi în legătură cu o sectă (prin aceasta este vorba de orice altceva în afară de biserica catolică sau biserica evanghelică). În afară de aceasta, cele mai multe rugăciuni din Noul Testament sunt adresate lui Dumnezeu. Un comentator biblic, recunoscut de mulţi în Germania, a respins categoric să se facă rugăciuni Domnului Isus. Chiar şi pe pagina noastră de internet au venit întrebări, la cine ar trebui să ne adresăm în rugăciune.

  • Multe rugăciuni ale apostolilor sunt adresate lui Dumnezeu: Faptele apostolilor 4.24; 12.5; 27.35; 28.15; Romani 15.6; 2 Corinteni 1.3; 13.7; Efeseni 1.3; 5.20; Coloseni 3.17; 4.3; 1 Tesaloniceni 1.2,3; 3.11; 2 Timotei 1.3; Filimon 4; 1 Petru 1.3.
  • Sunt exemple de rugăciuni, care sunt adresate exclusiv „Tatălui”: Romani 8.15; Galateni 4.6; Coloseni 1.12; 1 Petru 1.17.
  • Nu în cele din urmă sunt şi rugăciuni, care sau au fost adresate direct Domnului Isus, sau sunt locuri din Scriptură care vorbesc de faptul, că era obiceiul „să cheme Numele Domnului”; Faptele apostolilor 1.24; 7.59,60; 1 Corinteni 1.2; 2 Corinteni 12.8; Apocalipsa 1.5,6; 5.9; 22.20.

Noul Testament nu ne interzice să adresăm rugăciuni Domnului Isus, şi de asemenea ne arată exemple de astfel de rugăciuni. Depinde de situaţia, în care o rugăciune este potrivită într-un sens sau altul. Comentatorul biblic Christian Briem scrie în privinţa aceasta:

Dacă ne gândim la slăbiciunea şi dependenţa noastră, strigăm către Dumnezeu, Cel Atotputernic. Dacă ne gândim la relaţia noastră binecuvântată de copii ai lui Dumnezeu, atunci ne adresăm Lui ca Tată. Dacă ne gândim la slujirea noastră, atunci în general ne adresăm Domnului Isus. […] În general putem spune: copilul se adresează Tatălui său, robul se adresează Stăpânului său. Însă cu siguranţă nu este bine să se stabilească graniţe rigide sau să se impună reguli referitoare la această chestiune sfântă referitoare la relaţia credinciosului cu Dumnezeu.

Să ne ocupăm cu întrebarea, dacă cu adevărat poţi fi „prea mult orientat” spre Isus. În evanghelia după Ioan 5.23 citim: „… pentru ca toţi să-L onoreze pe Fiul, după cum Îl onorează pe Tatăl. Cine nu-L onorează pe Fiul, nu-L onorează pe Tatăl care L-a trimis.” Nu trădează acest fel de exprimare o oarecare desconsiderare a Persoanei lui Isus? Este desigur adevărat, că ar fi prea unilateral, dacă noi ne-am ruga numai Domnului Isus (compară cu locurile biblice citate mai sus). Aceasta ar arăta în cele din urmă, că noi am înţeles puţin poziţia în care am fost aduşi prin sângele lui Isus – şi anume, într-o poziţie de copii, chiar mai mult, de fii şi fiice, care pot spune Dumnezeului lor „Ava, Tată” cu aceeaşi intimitate cu care spune Domnul Isus Însuşi (compară cu Ioan 20.17).

Ucenicii au mers direct la Domnul lor cu toate întrebările referitoare la slujba şi ucenicia lor, şi Domnul a răspuns cu plăcere la întrebările lor. Ei erau ucenicii Domnului Isus, şi la fel suntem şi noi; şi dacă suntem în poziţia de discipoli, atunci vom avea contact cu Acela care este Domnul şi Pedagogul nostru. Când apostolul s-a simţit prejudiciat în slujba lui din cauza ţepuşei în carne, el s-a rugat de trei ori Domnului său. Dacă cineva vrea să fie mântuit, atunci el trebuie să cheme Numele lui Isus: „Pentru că, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit”  (Romani 10.13). Nu trebuie purtat grijă tocmai pe câmpul de misiune, ca oamenii să fie confruntaţi cu Numele Isus? Ar fi înţelept, să nu rosteşti Numele acesta în rugăciune?

Ucenicii au fost învăţaţi de Domnul, ca ei să roage pe Tatăl pentru ceva în Numele Lui: „Adevărat, adevărat vă spun: orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu” (Ioan 16.23,24). Cu toate că rugăciunea ar trebui să fie în Numele Domnului, ea se adresează totuşi Tatălui, şi Tatăl va împlini rugăciunea, dar tot la fel se spune: „Şi orice veţi cere în Numele Meu, aceea voi face, ca Tatăl să fie glorificat în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, Eu voi face” (Ioan 14.13,14). Prin aceasta devine foarte clar, ceea ce Domnul Isus a spus într-un alt loc: „Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10.30).

Deci Numele Isus joacă un rol mare în cadrul rugăciunii, chiar şi atunci când ea nu este adresată direct Domnului. Noi putem ruga atât pe Tatăl în Numele lui Isus, şi putem merge direct la Isus cu rugămintea noastră. Şi 1 Ioan 5 arată clar aceasta; acolo se spune: „Şi aceasta este îndrăzneala pe care o avem la El, că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă orice cerem, ştim că avem lucrurile pe care le-am cerut de la El” (1 Ioan 5.14,15). Aici rămâne deschis, pe cine reprezintă acest „El”.

În epistola către Evrei 1.6 citim, că chiar îngerii vor adora pe Domnul Isus: „Şi toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!”. Este adevărat, Tatăl caută astfel de adoratori (Ioan 4.23). Şi totuşi – cât de mult este glorificat Tatăl prin aceea că noi onorăm pe Fiul. Aşa scrie şi apostolul Pavel credincioşilor din Filipi: „… şi orice limbă să mărturisească, spre glorificarea lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn” (Filipeni 2.11). Cât de mult este glorificat Tatăl, atunci când noi în rugăciune ne adresăm Fiului cu „Domnul”! În cartea Apocalipsa este intonată cântarea nouă şi ea este adresată Domnului: „Tu eşti vrednic” (Apocalipsa 5.9). Desigur aici este vorba de o zi viitoare, dar nu ar trebui noi să exprimăm deja astăzi ceea ce noi în ziua viitoare vom face în mod desăvârşit?  Şi să ne gândim la Apocalipsa 1.5,6, unde nu este vorba de ziua viitoare: „A Aceluia care ne iubeşte şi ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său şi ne-a făcut o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl Său: a Lui fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin.” Să ne gândim şi la ultimele versete din cartea Apocalipsa, când Duhul şi mireasa spun: „Vino, Doamne Isuse!”

Şi imaginile Vechiului Testament arată că noi avem voie să adorăm pe Domnul Isus. Rut s-a aruncat la pământ înaintea lui Boaz, şi fraţii lui Iosif au făcut-o de mai multe ori; ele sunt modele unice ale Domnului nostru. Să mai fie vreo îndoială în privinţa faptului că şi noi avem voie la fel să ne rugăm Domnului Isus, aşa cum avem voie să ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl nostru? Noi am fost aşezaţi într-o libertate, să ne rugăm corespunzător situaţiilor şi împrejurărilor noastre.

Dacă ţinem seama de felul cum gândeşte Dumnezeu despre Fiul Său, nu este atunci ca o desconsiderare a Persoanei lui Isus, când vorbim aşa de impertinent de o oarecare „prea multă orientare” spre Isus, căci nu este El, aşa cum scrie apostolul Pavel, „Dumnezeu binecuvântat pentru totdeauna” (Romani 9.5)? Dacă în El „locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2.9), dacă toate lucrurile au fost create „prin El şi pentru El” (Coloseni 1.16), dacă El este „chipul lui Dumnezeu Cel nevăzut” (Coloseni 1.15) şi El trebuie să aibă „întâietate în toate” (Coloseni 1.18), dacă Domnul Isus este Fiul dragostei Tatălui (Coloseni 1.13), dacă El este „cel dintâi între zece mii” (Cântarea Cântărilor 5.10), dacă noi „am compus despre Împăratul”: „Tu eşti mai frumos decât fiii oamenilor” (Psalmul 45.1,2), şi dacă Dumnezeu totdeauna Îşi are plăcerea în Fiul Său şi spune chiar, ca „toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine” (Evrei 1.6), atunci să fie pentru noi realmente un pericol să fim „prea mult orientaţi” spre Isus, când ne rugăm Lui? Prin aceasta nu vreau să spun că noi putem uita complet îndemnul de a ne cerceta viaţa noastră de rugăciune. Cum va simţi Domnul Isus, dacă noi spunem că rugăciunile noastre ar putea fi „prea mult orientate” spre El?

Nu este efectiv aşa, că cu plăcere se vrea a crede în Dumnezeu, şi cât de mulţi oameni sunt, care totdeauna la modul cel mai general se roagă la Dumnezeu, dar nu cunosc pe Isus Hristos? La Domnul Isus se separă duhurile. Apostolul Ioan a spus: „Cine Îl are pe Fiul are viaţa; cine nu Îl are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa” (1 Ioan 5.12). Să nu luăm cu plăcere asupra noastră ocara şi batjocura, atunci când ni se spune, că suntem o sectă, deoarece mereu vorbim despre Domnul Isus sau ne rugăm Domnului Isus? Apostolului Pavel i s-a reproşat că ar aparţine „sectei nazarinenilor” (Faptele apostolilor 24.5), deoarece el nu mai putea înceta să mărturisească pe Omul din Nazaret.

Dacă nu avem pe Domnul Isus, nu avem nimic, şi dacă noi nu aducem oamenilor pe Isus Hristos, atunci ei nu au nimic. Drumul spre Tatăl conduce numai prin Domnul Isus, căci El este „calea şi adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin [El]” (Ioan 14.6). Noi nu ar trebui să avem nici o frică să folosim Numele Domnului Isus în rugăciune chiar şi înaintea necredincioşilor, căci Ioan scrie foarte sever: „Oricine Îl tăgăduieşte pe Fiul nu Îl are nici pe Tatăl. Cine Îl mărturiseşte pe Fiul Îl are şi pe Tatăl” (1 Ioan 2.23). Cu atât mai mult când avem a face cu copii mici, pentru care Dumnezeu este foarte abstract şi care mai repede pot realiza o relaţie cu Domnul Isus, deoarece ei aud istorisirea despre El şi Îl pot vedea cu ochii lor lăuntrici. Nu este la fel şi în maturizarea spirituală a unui om, care tocmai s-a convertit? Unul care de curând a fost născut din nou va îndrepta rugăciunile lui în primul rând către Domnul Isus Hristos, care l-a mântuit, însă apoi va învăţa ce înseamnă să fie un fiu, şi el va învăţa de asemenea să se adreseze Tatălui prin rugăciune şi să Îl adore (Ioan 4).

În mod evident deja în timpurile de început era o obişnuinţă a primilor creştini să cheme Numele Domnului Isus, căci apostolul Pavel scrie „către adunarea lui Dumnezeu, care este în Corint, către cei sfinţiţi în Hristos Isus, sfinţi chemaţi împreună cu toţi cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos” (1 Corinteni 1.2).

Deci nu trebuie să avem nici o teamă să chemăm Numele Domnului, să-L adorăm, să-I dăm onoare, să-L mărturisim şi în Numele Lui să ne rugăm. S-ar putea să conducă la o oarecare separare a duhurilor, dar niciodată să nu uităm: „în nimeni altul nu este mântuire, pentru că nu este sub cer nici un alt Nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele apostolilor 4.12). Cu toate acestea vrem să fim echilibraţi şi să exprimăm dependenţa noastră de Dumnezeu, să-L preamărim şi să-I mulţumim, referindu-ne la atotputernicia Lui, „făcând cunoscut lui Dumnezeu cererile noastre” (Filipeni 4.6), şi să adorăm pe Tatăl pentru Fiul Său, care ni L-a dat.


Tradus de la: Beten zum Herrn Jesus

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (90)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen