Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (2)
Sarea în izvor

John Thomas Mawson

© SoundWords, Online începând de la: 01.10.2018, Actualizat: 01.10.2018

Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 2.18-22

 2 Împăraţi 2.18-22: Când s-au întors la Elisei, care era la Ierihon, el le-a zis: „Nu v-am spus să nu vă duceţi?” Oamenii din cetate au zis lui Elisei: „Iată, aşezarea cetăţii este bună, după cum vede Domnul meu; dar apele sunt rele, şi ţara este stearpă.“ El a zis: „Aduceţi-mi un vas nou şi puneţi sare în el.” Şi i-au adus. Apoi s-a dus la izvorul apelor, şi a aruncat sare în el, şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: »Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici lipsă de roade.«“ Şi apele au fost vindecate până în ziua aceea, după cuvântul pe care-l rostise Domnul.

 Sare într-un vas nou – cum vor fi eliberaţi aceia care au învăţat că nimic bun nu locuieşte în ei şi care întreabă „Cine mă va mântui?“

A fost un timp nou şi fericit pentru Ierihon, atunci când Elisei a intrat în el şi a rămas acolo. Mai înainte a fost o cetate a dezamăgirilor, căci cu toate că avea o aşezare bună, după mărturia locuitorilor ei, apa era rea şi ţara era neroditoare. Din ziua când cetatea a fost reconstruită pe ruinele înaintaşilor ei, blestemul era asupra ei. Apele ei erau stricate la izvor şi câmpia din jurul ei nu aducea niciun rod, cu toată osteneala locuitorilor ei. Dar nu totdeauna a fost aşa, odinioară a fost numită „Cetatea palmierilor“. Dar aceasta a fost cu mult timp în urmă. Cunoaşterea acestui trecut a întărit speranţa că o îmbunătăţire a situaţiei era posibilă, căci aşezarea cetăţii era bună. Dar toate ostenelile au fost zadarnice. Este mai mult decât probabil, că dezamăgirile se apropiau de deznădejde, atunci când Elisei, omul lui Dumnezeu, a făcut acea vizită memorabilă. Cu siguranţă nu sunt departe de adevăr, dacă spun că el a rămas în Ierihon, deoarece avea pe inimă să binecuvânteze cetatea. Şi în felul acesta a locuit printre ei, până când ei s-au smerit şi au devenit suficient de sinceri, ca să-i descrie starea lor.

Unii din cititorii mei au locuit mult timp în Ierihon. În experienţele lor au avut parte de speranţe şi dezamăgiri. Cu câtă dorinţă au sperat la o îmbunătăţire a situaţiei, s-au gândit serios la ea şi cu câtă dorinţă au privit spre o viaţă mai puţin istovitoare, mai uşor de suportat, decât aceea pe care o aveau. Dar nu au obţinut-o. Simţeau însă, că nu trebuia să fie aşa. Nu a fost omul destinat să preamărească pe Dumnezeu şi totdeauna să-I facă bucurie, precum şi să trăiască deosebit de bucuros şi să fie o binecuvântare pentru alţii? Dar de ce apa vieţii lor a fost aşa de amară şi ţara lor neroditoare? Să vedem dacă putem descoperi motivul şi care este mijlocul de vindecare!

Când omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu – vă rog să nu vă daţi înapoi de la puţină învăţătură, căci fără ea nu putem înţelege situaţia – el a fost „o cetate de palmieri”, proaspăt, frumos şi plin de putere nestricăcioasă. El a fost capabil să aducă rod pentru Dumnezeu şi să fie un canal de binecuvântare pentru toţi. Dar el a căzut. Aşa cum Ierihonul s-a împotrivit voii lui Dumnezeu, tot aşa şi Adam s-a îndepărtat cu premeditare şi încăpăţânare de voia lui Dumnezeu şi greşeala în care el a căzut în ziua aceea este cu siguranţă greşeala Ierihonului.

Era normal ca urmaşii lui Adam să depună toate eforturile să recâştige puterea şi poziţia pierdută. Dar ei au făcut aceasta fără Dumnezeu, şi în felul acesta efortul lor a fost zadarnic. Sentinţa morţii este asupra neamului întreg, aşa cum a fost asupra lui Hiel din Betel, care a rezidit Ierihonul  cu preţul întâiului lui născut, atunci când i-a pus temeliile, şi cu preţul celui mai tânăr fiu al lui, când i-a pus porţile. Toată familia lui stătea sub pedeapsa morţii, căci »printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit.«

În scrisoarea apostolului Pavel adresată creştinilor din Roma este prezentată această învăţătură în capitolul 5. Dar când ajungem la capitolul 7 vedem cum se realizează aceasta practic în viaţa aceluia, care, recunoscând ce este bine, s-a trezit şi doreşte să fie înaintea lui Dumnezeu aşa cum ar trebui să fie. Ce istorie este aceasta! Cât de amară este experienţa! Aproape că auzim respiraţia grea şi suspinul omului care a învăţat lecţia amară, că »apa este rea şi ţara neroditoare«, până când în cele din urmă ajunge să recunoască că toate eforturile lui sunt fără succes şi încrâncenarea lui nu foloseşte la nimic, şi strigă: »O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?« Mulţi dintre cititorii mei au trăit mult timp cu astfel de experienţe în sufletele lor şi cu un astfel de strigăt pe buzele lor.

Acum un cuvânt cu privire la Elisei, care pe drept este numit omul lui Dumnezeu. El era în opoziţie cu Ilie, care apăra Legea şi sfătuia cu insistenţă poporul cu privire la poruncile lui Dumnezeu. Ilie a venit să le spună, că Domnul este Dumnezeu şi să prezinte drepturile Lui, să le spună cum trebuie să fie ei şi ce trebuie să facă. Şi pentru că ei nu au acordat lui Dumnezeu drepturile care I se cuvin şi nu au fost ce trebuiau să fie, lucrarea lui a fost însoţită mereu de condamnare şi judecată. Apoi a venit Elisei, nu ca să ceară, ci ca să dea. El a arătat poporului nefericit bunătatea lui Dumnezeu. El a oferit har şi îndurare şi toate straturile sociale din popor au fost binecuvântate prin el. Niciodată nu a respins pe cineva, care a venit la el şi i-a prezentat nevoile.

În lucrarea lui Ilie nu era nicio speranţă pentru Israel, şi în Lege nu este nicio speranţă pentru noi, deoarece firea pământească este fără putere. Apostolul Pavel, care ne explică aceasta, a învăţat din propria experienţă. Legea nu poate să facă din noi ceea ce ar trebui să fim. Ea nu poate să facă roditoare ţara neroditoare, şi nici să îndulcească apa amară; ea poate numai să descopere şi să arate nerodirea şi amărăciunea, şi să ne condamne. Şi ea a făcut deja aceasta. Noi stăm sub sentinţa ei, dacă dorim ajutorul ei. Dacă am atins acest punct în experienţele sufletului nostru, atunci suntem pregătiţi pentru Elisei şi pentru sarea din vasul nou, suntem potriviţi pentru Domnul nostru Isus Hristos în poziţia Lui actuală de Mijlocitor al harului lui Dumnezeu. El este marele Eliberator, a cărui compasiune este pentru oamenii aflaţi în suferinţă.

Mie îmi place omul care a vorbit pentru delegaţia care aştepta pe profet. Vorbirea lui este sinceră şi scurtă. El nu scuză starea tristă, şi nici nu o ascunde. El o descrie cu câteva cuvinte simple şi aşteaptă. El nu spune nici că ei ar vedea cu plăcere, dacă profetul ar face ceva. El avea sentimentul că este suficient să-i prezinte nevoia, şi în privinţa aceasta nu s-a înşelat. Încrederea lui în Elisei a fost urmată imediat de răspuns în har şi binecuvântare. Să observăm că a fost Ierihonul care a primit binecuvântarea, cetatea ţării aflată sub blestem. Şi Ilie a fost în această cetate, dar el a părăsit-o, lăsând-o aşa cum a găsit-o. Se pare că locuitorii cetăţii nu i s-au adresat. Dar deoarece Elisei a trăit printre ei, se pare că ei au fost încurajaţi prin cuvintele şi comportarea lui, să se apropie de el. Cu siguranţă el a fost omul la care ei puteau să vină. El era foarte accesibil, plin de înţelegere, atrăgător.

Nu sunt cuvinte mai binecuvântate în Biblie, ca cele din evanghelia după Ioan 1.14-17: »Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. ... Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.« Ambele sunt prezente în El. Isus a fost Iehova, Domnul lui Elisei, şi tot harul care era în Elisei lucea asemenea luminii Lunii, captată de la Soarele care răsare şi este reflectată. Isus era adevărata lumină. El era Soarele.

Cât de minunată este dragostea care L-a făcut să vină la noi, şi să locuiască la noi în lumea în care noi ducem o viaţă neroditoare; nu ca să ceară ceva de la noi, sau să impună cerinţele Legii, sau să ne condamne din cauza necurăţiilor şi păcatelor noastre, ci ca să ne salveze. »Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.« El a venit în har; El a fost plin de har. El a venit ca să dea. Noi nu avem nevoie să ascultăm de cuvintele cuiva, ca să aflăm aceasta, căci El Însuşi a spus: »Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie« (Ioan 4.10). »Isus a stătut în picioare, şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura”« (Ioan 7.37-38). El a venit cu vasul cel nou; acesta era har. Adevărul din vasul vechi, acesta era Legea, venită prin Moise, nu putea decât să ne condamne, căci binecuvântările, despre care ea vorbea, puteau fi obţinute şi primite numai prin ascultarea deplină şi permanentă de poruncile ei. Dimpotrivă, blestemul este asupra tuturor, care nu rămâneau în tot ce este scris în ea, ca să le împlinească. Adevărul din vasul cel nou nu a adus nimic altceva decât binecuvântare, căci el era explicaţia faptului că Dumnezeu este dragoste şi că această dragoste binecuvântează pe oameni.

Nicio descriere, nici măcar cele date de Dumnezeu, nu poate fi ca cea a adevărului. Chiar şi aceste istorisiri din Vechiul Testament sunt  numai umbre ale întregii bunătăţi care urma să vină, şi nu chipul ei. Dar acum ea  a venit. Corpul a apărut, şi acesta este Hristos. El a înfăptuit pentru noi, ceea ce Elisei niciodată nu putea să înfăptuiască pentru acei oameni din Ierihon, căci »Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, - fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn.”« Cât de mare este dragostea care L-a determinat să facă aceasta! Şi dacă ne gândim la o astfel de constatare cu privire la adevăr, nu ne simţim noi constrânşi să spunem: »Am fost răstignit împreună cu Hristos şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.« Şi în afară de aceasta: »Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului«, şi aceasta aduce cu sine, că nu mai există »nici moarte, nici lipsă de roade«, ci porunca Legii este împlinită în noi, »care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului« (Romani 8).

Da, Adevărul (care în realitate este sare) cu privire la ceea ce suntem noi şi ce este Dumnezeu ne-a fost adus în harul extraordinar. Este »harul lui Dumnezeu care aduce mântuire« şi în măsura în care pătrunde în sufletele noastre simţim lipsa noastră de roadă şi înţelegem cât de lipsit de speranţă este să încerci să îmbunătăţeşti firea noastră pământească, căci în ea nu locuieşte nimic bun. Atunci ne vom îndepărta de acest drum şi ne vom îndrepta cu totul spre Hristos.

Atunci adevărul despre care am citit aşa de des în Cuvânt, dar pe care niciodată nu l-am primit în sufletele noastre, va deveni pentru noi viu, şi va fi viu în noi. Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus ne va elibera de legea păcatului şi a morţii (Romani 8). Eliberarea de nerodire şi moarte nu va mai depinde de lucrarea firii pământeşti, ci de mărturisirea sinceră, că în ea nu este nimic bun şi în întoarcerea spre Hristos, care a purtat sentinţa asupra firii pământeşti, atunci când a fost făcut jertfă pentru păcat. Noi ştim că El a înviat dintre cei morţi, căci aceasta este o parte a Evangheliei pe care am crezut-o, şi aceasta înseamnă pentru noi îndreptăţire cu privire la toate fărădelegile noastre (Romani 4.25). Este harul care ne îndreptăţeşte de vina trecutului nostru, făcând-o însă pe o bază absolut sigură şi dreaptă, aşa că problema vinei noastre niciodată nu va mai fi pusă. Şi acelaşi har ne duce din viaţa omului vechi, aflat sub judecată şi condamnare, şi care nu aduce nicio roadă, la Hristos, Mântuitorul nostru înviat. În felul acesta ne devine clar, că »unde păcatul s-a înmulţit, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult« (Romani 5, 20), şi »odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit, viaţa veşnică« (Romani 6.22).

Dar aceasta nici pe departe nu este totul, căci citim: »Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi« (Romani 8.34). El a murit pentru ca noi să putem fi socotiţi neprihăniţi; El trăieşte şi mijloceşte pentru noi, ca noi să trăim ca popor neprihănit. Însă toate acestea sunt în El – adevărul este în Isus. El a venit la noi cu har deplin, şi prin aceasta totul s-a schimbat. Noi am fost aduşi în situaţia, să închidem capitolul deciziilor serioase şi al dezamăgirilor amare şi să deschidem un alt capitol al odihnei desăvârşite în Domnul nostru Isus Hristos şi al roadei pentru Dumnezeu Tatăl, precum şi al binecuvântării pentru toţi oamenii.

Ierihonul a devenit iarăşi »cetatea palmierilor (sau, finicilor)« (2 Cronici 28.15) şi acolo au fost îmbrăcaţi cei goi, cei înfometaţi au primit hrană, celor slabi li s-a dat ajutor, fraţi, care au trăit mult timp despărţiţi, au fost iarăşi uniţi, şi poporul lui Dumnezeu a devenit ascultător de Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa va fi cu fiecare din noi, care se îndreaptă pe deplin spre Domnul şi cu inima hotărâtă Îl urmează. Harul, care a început cu mântuirea noastră, nu ne va lipsi niciodată. El este suficient pentru toată viaţa noastră, în toate privinţele. Şi în timp ce el ne învaţă să trăim în această lume rea cu cumpătare, dreptate şi evlavie, ne convinge de viaţa nouă a libertăţii, rodirii şi binecuvântării. O astfel de viaţă trebuie să fie fericită, căci este o viaţă nouă.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Erlebnisse mit dem Propheten Elisa (2)

Titlul original: „Salz in einer neuen Schale. Wie jene, die lernen, dass in ihnen nichts Gutes wohnt, und die fragen: Wer wird mich retten?, befreit werden“
din seria de articole: „Befreiende Gnade wie sie in den Worten und Wegen des Propheten Elisa vor uns gebracht wird“
din periodicul lunar Der Dienst des Wortes,  Ediţia 11, 1933, pag. 81–88

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (81)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen