Evanghelia lui Pavel (3)
Misiunea încredinţată celor doisprezece

Roy A. Huebner

© SoundWords, Online începând de la: 10.09.2018, Actualizat: 10.09.2018

Versete călăuzitoare: Faptele apostolilor 1.15-22

Care era misiunea celor doisprezece? Te rog să citeşti Faptele apostolilor 1.15-22.

Faptele apostolilor 1.15-22: În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor, - numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci, - şi a zis: „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus. El era din numărul nostru, şi era părtaş al aceleiaşi slujbe. Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc, şi i s-au vărsat toate măruntaiele. Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: «Acheldama», adică: «Ogorul sângelui.» - În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: «Locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!» Şi: «Slujba lui s-o ia altul!» Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui.

Versetul 22 arată că cei doisprezece[1] trebuiau să fie din aceia care începând de la botezul lui Ioan şi până la înălţarea la cer a Domnului Isus au fost împreună cu El, aşa că ei puteau fi martori ai învierii Sale şi totodată L-au cunoscut foarte bine înainte de învierea Sa (vezi şi Ioan 15.26-27). Faptul că ei de la început au fost cu El, era motivul pentru atribuirea misiunii lor.

În capitolul 17 {al evangheliei după Ioan} le este prezentată plinătatea actuală a lui Hristos şi dorinţele Lui pentru ai Săi, în timp ce El era cu ei aici pe pământ. Deci, toate acestea erau incluse în misiunea lor; de aceia ei trebuiau să fie martorii Lui atât în Ierusalim cât şi … Această misiune era orientată spre pământ, până când El a fost luat în glorie. Dar pe lângă aceasta ei erau autorizaţi să mărturisească despre El şi să vorbească despre El ca Acela care a fost înălţat la cer şi despre felul cum ei L-au cunoscut şi despre felul cum ei vor fi aici pe pământ pentru El prin Duhul Sfânt în timpul absenţei Sale. (A Voice to the Faithful, Vol. 3, pag. 166)

În legătură cu citatul următor citeşte Faptele apostolilor 1.6; 3.19-22.

Faptele apostolilor 1.6: Apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?”

Faptele apostolilor 3.19-22: Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime. În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un proroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune.

Evanghelia, pe care ei au primit-o, (vezi Faptele apostolilor 1.4), era, că Isus a înviat şi că El a fost făcut de Dumnezeu atât Domn cât şi Hristos. Şi acum ei erau legaţi într-o unitate în puterea Duhului Sfânt, dar speranţa lor nu era încă desprinsă de pământ şi ei înşişi nu se priveau ca despărţiţi de această relaţie. Însă în această relaţie se ţineau strânşi de Domnul lor înviat, a cărui revenire pe pământ o vesteau. (The Present Testimony, Vol. 1, pag. 65)

În privinţa aceasta dăm o listă cu locuri din Scriptură, care arată natura Evangheliei pe care o vesteau cei doisprezece – sau în realitate în principal Petru: Faptele apostolilor 2.32; 3.15,26; 4.2,10,33; 5.30-32; 10.39.41 arată credincioşia mare cu privire la ceea ce Domnul le-a încredinţat (compară cu Ioan 15.27 şi Faptele apostolilor 1.8,21,22).

Titlurile cu care ei se referă la Domnul Isus în Faptele apostolilor 2.36; 4.26; 8.5,12 sunt titluri legate cu Împărăţia … Amintim aceasta, deoarece Pavel (Faptele apostolilor 9.20) este cel care predică pe Isus ca Fiul lui Dumnezeu. În timp ce Petru desigur Îl recunoaşte ca Fiul lui Dumnezeu (Matei 16.16), totuşi lui Pavel îi este rezervat[2] ca el să fie primul care Îl propovăduieşte aşa, deoarece Hristos în acest caracter este baza Bisericii (Matei 16.18). Cât de minunată este armonia Cuvântului lui Dumnezeu!

Am constat deja că pocăinţa era o parte a mesajului predicat în Evanghelia Împărăţiei. Ca urmare a înălţării lui Hristos se predică încă mereu pocăinţa, dar şi „iertarea păcatelor”, care nu era parte a mesajului Evangheliei Împărăţiei, este de asemenea pusă pe prim plan. Pocăinţa şi iertarea păcatelor sunt cuvinte care caracterizau prima predică din ziua de Rusalii după înălţarea lui Hristos (Faptele apostolilor 2.38; 3.19.26; 5.31; 8.22; 10.43; 11.18; 13.38).

Nu numai că s-a schimbat caracterul predicii, comparată cu acela dinainte de Rusalii, ci şi consecinţele pentru aceia care au crezut. Această schimbare se cunoaşte în faptul că după Rusalii credincioşii au fost pecetluiţi cu Duhul, aceasta fiind ceva, care mai înainte era necunoscut. (Compară Efeseni 1.13,14 cu Faptele apostolilor 19.1-9, şi vezi că ucenicii pe care i-a întâlnit Pavel în Efes – probabil prozeliţi iudei – credeau ce a predicat Ioan Botezătorul. Dar urmare acestui fapt ei nu erau pecetluiţi cu Duhul. Atunci Pavel le-a predicat Evanghelia mântuirii lor [Efeseni 1.13,14] şi ei au fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt.)

O situaţie asemănătoare a fost şi la Corneliu (Faptele apostolilor 10), în afară de faptul că, deoarece Corneliu era dintre naţiuni, aici lipseşte punerea mâinilor. Dar el era un copil al lui Dumnezeu: el era „cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa Lui. … se ruga totdeauna lui Dumnezeu”, Rugăciunea lui s-a suit ca aducere aminte înaintea lui Dumnezeu (Faptele apostolilor 10.2,4); el era realmente un copil al lui Dumnezeu; el era născut din nou. Cu toate acestea a trebuit să primească cuvântul prin care el a fost „mântuit” (Faptele apostolilor 11.14). Este clar că Corneliu ştia ceva despre „Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, … [şi] tot ce a făcut El în ţara iudeilor” şi aşa mai departe (Faptele apostolilor 10.34-39).Dar el mai trebuia să audă şi altceva: el trebuia să audă că aplicarea lucrării lui Hristos este pentru fiecare care crede. El a crezut Evanghelia mântuirii lui şi ca urmare a primit pecetluirea cu Duhul (Efeseni 1.12,13). El era născut din nou, dar acum el era „salvat”. Atunci când era născut din nou era sigur că nu va ajunge la judecata înaintea marelui tron alb, aşa cum erau şi vor fi toţi copiii lui Dumnezeu; dar acum el se baza pentru sine pe Persoana lui Hristos şi pe lucrarea făcută de El pentru iertarea păcatelor. El avea acum această cunoaştere printr-o propovăduire publică din partea lui Dumnezeu şi de aceea putea să aplice cu privire la sine toate rezultatele mari ale lucrării lui Hristos şi putea să ocupe public locul unui copil al lui Dumnezeu (Ioan 1.12). Cel puţin toate acestea sunt incluse în cuvântul „mântuit”, folosit în Faptele apostolilor 11.14.

Dacă privim în felul acesta predica celor doisprezece, atunci este important să vedem schimbarea decisivă, care a urmat după ce Isus – Omul după planul lui Dumnezeu – a fost înălţat la cer. Niciodată nu a existat trupul lui Hristos, Adunarea, până când acel Om a fost înălţat la cer ca şi Cap (Coloseni 1.18). Abia ca Cel glorificat El este Capul trupului şi acest trup a fost constituit la Rusalii în Ierusalim (Ioan 7.37-39; 14.17,26; 16.7; Luca 24.49; Faptele apostolilor 1.4-5; 2.1-4,32,33; 1 Corinteni 12.13). Când cei doisprezece au predicat după Rusalii, oamenii au primit Duhul Sfânt (Faptele apostolilor 2.38; 8.20; 10.45; 11.17), aceasta înseamnă, că ei au fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al făgăduinţei (Luca 24.49; Efeseni 1.13,14), cu acel Duh care a fost făgăduit înainte de Rusalii. Astfel ei au fost legaţi cu Domnul (1 Corinteni 6.17) şi astfel au fost legaţi pentru a constitui un trup, constituit odată pentru totdeauna la Rusalii în Ierusalim. Darul Duhului Sfânt nu a urmat după predica lui Ioan Botezătorul şi nici a Domnului, nici a celor şaptezeci şi nici a celor doisprezece înainte de Rusalii. Abia după înălţarea lui Hristos la cer a fost turnat Duhul (Faptele apostolilor 2.32,33). De aceea după Rusalii a avut loc o schimbare atât în propovăduire cât şi în rezultate.

Prin aceasta nu vreau să spun că adevărul „este un singur trup” (Efeseni 4.4) a fost înţeles înainte să fie revelat lui Pavel. El nu a fost înţeles (Romani 16.25-26; Efeseni 3.1-12; Coloseni 1.24-29). Cu toate acestea era o schimbare în mărturie ca urmare a înălţării lui Hristos la cer şi a venirii Duhului.

Această perioadă de timp, în care cei doisprezece au mărturisit cu putere naţiunii Israel, este scoasă în evidenţă într-o pildă, pe care o găsim în Luca 13.6-9:

Luca 13.6-9: El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani, decând vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur, şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face roadă: dacă nu, îl vei tăia.”

Omul din pilda aceasta este Domnul; vierul reprezintă pe Duhul Sfânt. Dar Domnul nu a găsit rod şi a zis că pomul (Israel) ar trebui tăiat. Vierul a spus că el voia timp de un an să dea pomului tot ce era necesar ca să dea rod; dacă după aceea nu vor fi roade, atunci să fie tăiat. Aceasta se referă la anul de după cei trei ani de slujire ai Domnului; adică, se referă la anul de după plecarea Lui la Tatăl.

Să mergem acum la Luca 19.12.27:

Luca 19.12-15: Deci a zis: „Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă. A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli (Greceşte: mine.), şi le-a zis: „Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce.“ Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimes după el o solie să-i spună : „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.“ …

 

Omul de neam mare reprezintă pe Domnul, şi ţara depărtată este locul unde El este acum. Înainte ca El să plece, el a dat însărcinări slujitorilor Lui (fie aceştia numai aceia care posedă viaţa adevărată, sau mărturisitorii falşi). După aceea El a plecat să primească o Împărăţie. El este acum la dreapta lui Dumnezeu şi aşteaptă până când vrăjmaşii Lui sunt puşi aşternut picioarelor Lui (Psalmul 110.1). Dar după ce El a plecat, cetăţenii, care Îl urau, „au trimis după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.”” Ce înseamnă aceasta? Când a avut loc aceasta? A avut loc la un an după cei trei ani de slujire ai Domnului. Potrivit acestui loc din Scriptură a fost un an între momentul când El a plecat în ţara depărtată şi momentul când cetăţenii Lui (iudeii) au trimis o solie după El. Cine era solia? Era Ştefan!

Iudeii au ascultat cuvintele lui Ştefan până în momentul când el a spus că vede pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu. Care a fost reacţia? Realmente ei au trimis pe Ştefan sus la Domnul cu mesajul: „Nu vrem ca acesta să domnească peste noi”. Vedem astfel aplicarea acestor două pilde. Dar ce s-a petrecut pe parcursul acelui an, în timp ce viticultorul au făcut tot posibilul să facă pomul să rodească, adică în timpul anului în care omul, care a căutat rod, a plecat? Cei doisprezece, în mod deosebit Petru, au fost folosiţi prin Duhul să aducă lui Israel Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul a încercat mereu să dea naştere la rod, chiar dacă iudeii au răstignit pe Mesia. Ca naţiune, Israel nu a vrut să asculte şi nu a adus nici un rod. Realmente, ei au omorât pe Ştefan şi în felul acesta au pecetluit ura lor neschimbabilă împotriva lui Hristos. Ei nu au vrut să-L aibă, atunci când El a fost aici şi nici ca Fiu al Omului la dreapta lui Dumnezeu.

Urmare faptului că mărturia lui Ştefan a fost respinsă, s-a produs o schimbare în căile lui Dumnezeu. Până în momentul acesta cei doisprezece au depus mărturie cu putere despre învierea Domnului Isus Hristos. Israel ca naţiune a respins această mărturie. Ei au trimis solia (Ştefan, Faptele apostolilor 7) cu mesajul respingerii. Şi aşa găsim în capitolul următor (Faptele apostolilor 8), că Evanghelia se extinde pe un domeniu mai larg. În Faptele apostolilor 9 găsim convertirea apostolului naţiunilor.

Partea anterioară Partea următoare

 

Adnotare

[1] Din Faptele apostolilor 2.14 ar trebui să se vadă clar că Pavel nu a luat locul lui Iuda, căci el încă nu era mântuit şi aici este vorba de Petru şi de cei unsprezece. Dacă Pavel ar fi înlocuit pe Iuda, atunci aici s-ar spune: Pavel şi cei zece. În Faptele apostolilor 1.26 a fost ales Matia, ca să înlocuiască pe Iuda: „Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.” Citeşte şi Faptele apostolilor 6.2 şi de asemenea şi explicaţia dată de Pavel în privinţa aceasta în 1 Corinteni 15.5,8, precum şi însuşirile lui Matia din Faptele apostolilor 1.21,22.

[2] Cu privire la Faptele apostolilor 13.33, Petru citează acolo din Vechiul Testament. Nu faptul că Isus este Fiul lui Dumnezeu caracterizează predica sa, ci pocăinţa.


Tradus de la: Das Evangelium des Paulus (3)

Titlul original: Paul’s Gospel: The Gospel of the Glory and Grace

Present Truth Publishers, 1972

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).