Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (6)
Cum trăieşte un om întors la Dumnezeu?

Charles Henry Mackintosh

Online începând de la: 14.11.2018, Actualizat: 14.11.2018

Pot eu sluji lui Dumnezeu în profesia mea?

Trecem acum să studiem partea practică a temei noastre. Ea este cuprinsă în cuvintele: „ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat”. Aceasta are o foarte mare importanţă pentru fiecare credincios. Noi am fost chemaţi „să slujim”. Viaţa noastră toată, începând din clipa întoarcerii noastre la Dumnezeu şi până la sfârşitul drumului nostru pe pământ, ar trebui să se caracterizeze prin duhul unei slujiri adevărate, serioase şi devotate. Acesta este privilegiul nostru mare, da, datoria noastră sfântă. Nu are importanţă cât de mare sau cât de mic este cercul activităţii noastre sau ce profesie avem noi în viaţă; dacă ne-am întors la Dumnezeu, atunci avem un lucru de făcut, şi anume, să slujim lui Dumnezeu. Dacă este ceva în profesia noastră care este în contradicţie cu voia descoperită a lui Dumnezeu şi cu învăţăturile clare ale Cuvântului Său, atunci trebuie să renunţăm la ea, oricât ne-ar costa. Primul pas al unui slujitor ascultător constă în a părăsi o poziţie greşită, să se depărteze de rău.

Imaginează-ţi de exemplu un proprietar de cârciumă, care se întoarce la Dumnezeu. Ce va face el? Va putea să continue el o astfel de profesie? Poate el rămâne în apropierea lui Dumnezeu cu o astfel de profesie? Va putea el continua să vândă ceea ce ruinează, produce necaz, înjosire, moarte şi pierzare miilor şi sutelor de mii de oameni? Poate el să slujească Dumnezeului viu şi adevărat stând la barul unei cârciumi?

Nu putem crede aceasta. Suntem consideraţi că suntem prea duri, prea severi şi mărginiţi, când scriem aşa ceva. Dar nu putem altfel. Trebuie să scriem ceea ce credem că este adevărul. Suntem convinşi că prima acţiune a unui posesor de cârciumă întors la Dumnezeu trebuie să fie închiderea localului său şi cu toată hotărârea să întoarcă spatele acestei profesii îngrozitoare şi păcătoase. A spune că într-o astfel de profesie slujeşti lui Dumnezeu este după părerea noastră o amăgire îngrozitoare.

Fără îndoială aceasta se poate spune şi despre multe alte meserii, aşa că cititorul este mişcat să se întrebe: „Ce are atunci un creştin credincios de făcut? Cum poate el constata aceasta?” Răspunsul nostru este simplu: Noi suntem chemaţi să slujim lui Dumnezeu, şi totul trebuie măsurat şi verificat cu acest etalon. Creştinul trebuie să-şi pună numai o întrebare: „Pot eu să împlinesc obligaţiile legate de profesia mea, pentru a glorifica pe Dumnezeu?” Dacă nu, atunci el trebuie să renunţe la ea. Dacă noi nu putem uni Numele lui Dumnezeu cu profesia noastră – dacă dorim să mergem pe drumul nostru împreună cu Dumnezeu şi să trăim plăcut pentru El – atunci trebuie să părăsim profesia şi să rugăm pe Dumnezeu să ne deschidă o cărare, pe care noi putem merge un drum spre gloria Sa.

El va face aceasta, preamărit să-I fie Numele! El nu lasă niciodată de ruşine un suflet care se încrede în El. Tot ce avem noi de făcut este să ne agăţăm de El cu toată hotărârea inimii, şi El va deschide drumul înaintea noastră. El ar putea să ni se pară îngust, zgrunțuros şi singuratic, însă datoria noastră simplă este să stăm înaintea lui Dumnezeu şi nici măcar pentru o oră să nu fim în legătură cu ceea ce este în contradicţie evidentă cu voia Lui revelată. O conştiinţă gingaşă, un ochi simplu şi o inimă supusă vor răspunde la unele întrebări, vor rezolva anumite probleme şi vor înlătura unele greutăţi din cale. Chiar şi roadele naturii dumnezeieşti, dacă le permitem să lucreze, ne vor ajuta în anumite situaţii de derută. „Lumina trupului este ochiul; când ochiul tău este curat, tot trupul tău este, de asemenea, plin de lumină” (Matei 6.22). Dacă inima noastră este caldă pentru Hristos şi bate pentru lucrarea Sa, pentru Numele Său, pentru slujirea lui Dumnezeu, atunci Duhul Sfânt deschide sufletului comorile multiple ale revelaţiei dumnezeieşti şi revarsă un fluviu de lumină vie peste înţelegere, aşa că noi vedem înaintea noastră drumul slujirii tot aşa de clar ca soarele şi trebuie numai să păşim cu paşi hotărâţi pe el.

Noi nu avem voie să uităm nici măcar o clipă, că ne-am întors la Dumnezeu, ca să slujim lui Dumnezeu. Revelarea vieţii, pe care o posedăm, trebuie să ia permanent forma slujiri dedicate Dumnezeului viu şi adevărat. În starea noastră de oameni neîntorşi la Dumnezeu ne-am închinat la idoli şi am slujit la tot felul de pofte şi plăceri; acum dimpotrivă adorăm pe Dumnezeu în Duhul şi suntem chemaţi să-I slujim cu toate puterile. Noi ne-am întors la Dumnezeu, ca să găsim în El liniştea şi satisfacţia noastră deplină. Nu este nici măcar o singură chestiune în tot spectrul nevoilor de bază ale unei creaturi din timpul de acum şi din veşnicie, pe care noi nu le putem găsi în Dumnezeul nostru infinit de bun şi Tată al nostru. El a pus în Hristos, Fiul dragostei Sale, tot ce poate satisface dorinţele vieţii noi din noi. Este privilegiul nostru să avem pe Hristos locuind prin credinţă în inimile noastre şi să fim înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste, ca să putem pe deplin înţelege împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea, şi să cunoaştem dragostea lui Hristos, care întrece cunoştinţa, ca să fim umpluţi până la toată plinătatea lui Dumnezeu (Efeseni 3.17-19).

Întreaga viaţă o slujbă pentru Dumnezeu

Umpluţi, satisfăcuţi şi întăriţi în felul acesta suntem chemaţi să ne dedicăm cu duh, suflet şi trup lucrării lui Hristos şi să fim tari, nemişcaţi, tot timpul sporind în lucrarea Domnului. Noi nu ar trebui să avem altceva de făcut în lumea aceasta. Ce nu se poate face ca lucrare pentru Hristos ar trebui să fie total înlăturat. Aceasta face chestiunea deosebit de simplă. Este marele nostru privilegiu să facem totul în Numele Domnului şi spre onoarea lui Dumnezeu. Se vorbeşte uneori de o chemare lumească, în opoziţie cu chemarea sfântă. Însă noi nu credem că este corect să se facă o astfel de diferenţiere. Pavel a făcut corturi şi a înfiinţat adunări, dar în ambele a slujit Domnului Isus.

Tot ce face un creştin, trebuie să fie sfânt, deoarece este făcut ca o lucrare pentru Dumnezeu. Dacă ne-am gândi permanent la aceasta, atunci aceasta ne-ar face capabili, ca cele mai simple obligaţii ale vieţii noastre zilnice să le aducem în legătură cu Domnul Însuşi şi în felul acesta să acordăm o demnitate sfântă şi un interes sfânt tuturor lucrurilor pe care le facem de dimineaţa şi până noaptea. În loc să vedem în obligaţiile profesiei noastre un obstacol pentru părtăşia cu Dumnezeu, vom face din ele o ocazie pentru a aştepta instruirea şi călăuzirea Sa şi apoi să le împlinim într-un fel în care Numele Său sfânt va fi glorificat.

Slujire pentru Dumnezeu în exemplul unei servitoare

Slujirea lui Dumnezeu este în realitate o chestiune mult mai simplă decât noi gândim deseori. Ea nu constă în aceea, că noi facem fapte mari, care depăşesc limitele stabilite de Dumnezeu pentru cercul nostru de acţiune. Să luăm ca exemplu o servitoare. Cum poate ea să slujească Dumnezeului cel viu şi adevărat? Ea nu poate merge din casă în casă să facă vizite, ca să vestească unuia sau altuia Evanghelia. Cercul ei de acţiune este în casa stăpânului ei. Dacă ea ar începe să meargă de la o casă la alta, atunci ea ar neglija efectiv lucrarea încredinţată ei de Dumnezeu. Să ascultăm următoarele cuvinte ale apostolului:

  • Tit 2.9,10: Îndeamnă-i pe robi să fie supuşi stăpânilor lor, să fie plăcuţi în toate, necontrazicând, nefurând, ci arătând toată buna credincioşie, ca în toate să împodobească învăţătura Dumnezeului nostru Mântuitor.

Vedem din aceasta că un slujitor prin ascultare, smerenie şi sinceritate poate să împodobească învăţătura lui Dumnezeu tot aşa de bine ca şi un evanghelist, care călătoreşte în toată lumea, ca să-şi împlinească misiunea lui înaltă şi sfântă.

Şi în continuare citim:

  • Efeseni 6.5-8: Robilor, ascultaţi de stăpânii pământeşti, cu teamă şi tremur, în simplitatea inimii voastre, ca de Hristos, nu în slujire de ochii lor, ca unii care caută să placă oamenilor, ci ca robi ai lui Hristos, făcând voia lui Dumnezeu din suflet, slujind cu bunăvoinţă ca Domnului, şi nu ca oamenilor, ştiind că orice bine va face fiecare, aceasta va primi de la Domnul, fie rob, fie liber.

Cât de plăcut sunt toate acestea! Ce câmp vast deschid aceste cuvinte pentru slujirea noastră! Dar unde se găseşte astăzi această simplitate a inimii? Unde este această teamă şi acest tremur? Unde este o slujire aşa de devotată? Cu regret foarte des descoperim mândrie, egoism, orgoliu şi interes personal. Cât de mult trebuie aceste lucruri să dezonoreze pe Domnul şi să întristeze pe Duhul Său Sfânt! Fie ca în sufletele noastre să se trezească un sentiment profund cu privire la ce se cuvine celor care sunt chemaţi să slujească Dumnezeului viu şi adevărat! Nu este pentru fiecare creştin adevărat o dovadă deosebită a harului lui Dumnezeu, că el poate să-I slujească şi să-L glorifice, chiar şi în obligaţiile obişnuite din casă? Dacă nu ar fi aşa, ce va fi din nouăzeci şi nouă de creştini dintr-o sută?

Am ales cazul unui slujitor obişnuit din casă, ca să ilustrăm această parte a realizării practice a adevărului care stă înaintea noastră. Nu este nespus de binecuvântat pentru noi să ştim că Dumnezeul nostru în harul Său Se coboară, ca să lege Numele Său şi gloria Sa cu cele mai de jos obligaţii pe care le avem în viaţa noastră obişnuită de familie? Aceasta acordă a tot ce noi facem, de dimineaţa şi până seara, un adevărat interes şi o însemnătate de neimaginat.

  • Coloseni 3.23.24: Orice faceţi, lucraţi din suflet, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni, ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; slujiţi Domnului Hristos.

În aceasta constă secretul întregii chestiuni. Nu este o lucrare pentru plată, ci o slujire pentru Domnul Isus Hristos şi o privire spre El, ca să primim răsplata moştenirii.

Fie ca el să fie mai mult practicat şi revelat între noi! Ce putere morală ar oferi aceasta întregii vieţi creştine! Ce răspuns triumfător ar fi la toate batjocurile şi rafinamentul excesiv al necredinţei! Ar avea mai multă putere decât zece mii de argumentări dintre cele mai inteligente. Nici o dovadă nu este aşa de tare şi concludentă ca viaţa serioasă, devotată, sfântă şi gata de a se sacrifica a unui creştin, şi o astfel de viaţă poate fi revelată printr-o persoană al cărei cerc de acţiune este limitat de patru pereţi ai unei bucătării.

(Este remarcabil că atât în Efeseni 6 cât şi în Coloseni 3 pasajele scrise slujitorilor sunt mult mai detaliate decât pasajele adresate tuturor celorlalte clase. În Tit 2 găsim numai slujitorii. Nu sunt indicaţii pentru soţi, pentru stăpâni şi pentru copii. Nu vrem să explicăm aceasta, dar nu putem să nu constatăm că este o realitate foarte interesantă; şi cu siguranţă ne învaţă ce loc deosebit în creştinătate a fost prevăzut pentru cineva care în zilele de început ale istoriei Bisericii a ocupat locul unui slujitor. Duhul Sfânt foloseşte multă osteneală să arate unei astfel de persoane cum ea se poate mişca într-un mediu de lucru aşa de ispititor. Lui i se arată cu multă dragoste că prin faptul că el îşi îndeplineşte obligaţiile, din punctul de vedere al lui Dumnezeu el poate împodobi învăţătura despre Dumnezeu Salvatorul şi face onoare Numelui lui Isus. Nimic nu poate întrece harul care străluceşte din aceasta.)

Nu este vorba despre ceea ce fac, ci despre felul cum fac

Însă viaţa practică a unui creştin adevărat furnizează nu numai răspunsul cel mai bun la batjocurile celui necredincios şi la reproşurile scepticului, ci iese în întâmpinare în mod larg afirmaţiilor celor care vor să aducă pe creştin sub Lege. Dacă ni se reproşează că noi nu stimulăm la fapte şi nu predicăm despre ele, atunci întrebăm simplu: Pentru ce să facem aceasta? Omul, care nu s-a întors la Dumnezeu, nu poate face nici o lucrare, în afară de „fapte rele” sau „fapte moarte”. Toate gândurile lui, cuvintele şi faptele lui merită chinul veşnic şi focul care nu se stinge niciodată. „Cei care sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu” (Romani 8.8). Ce scop ar avea să se vestească astfel de „lucrări”? Ele pot numai să-i ducă în rătăcire, să-i înşele şi să-i orbească şi îi trimite în iad cu minciuna în mâna lor dreaptă.

Trebuie să aibă loc adevărata întoarcere la Dumnezeu. Ea este de la început şi până la sfârşit o lucrare divină. Dar ce are de făcut cel care se întoarce la Dumnezeu? Cu siguranţă nu are nimic de lucrat, ca să obţină viaţa, căci el posedă viaţa veşnică ca dar liber al lui Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos. El nu are nimic de lucrat, ca să devină mântuit, căci el este deja mântuit pentru toată veşnicia. Pentru ce este el atunci chemat? „Ca să slujească Dumnezeului cel viu şi adevărat”. În ce, când şi unde? În toate lucrurile, în tot timpul şi în toate locurile. Cel întors la Dumnezeu nu are nimic altceva de făcut, decât să slujească lui Dumnezeu. Dacă face altceva, atunci se dovedeşte necredincios faţă de Domnul şi Stăpânul său, care l-a dotat, înainte ca El să-l cheme să slujească, cu viaţa, cu harul şi cu puterea, numai prin care se poate exercita slujirea.

Da, cititorul meu drag, creştinul este chemat să slujească. Să nu uităm niciodată aceasta. El are privilegiul să aducă trupul său ca pe o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, aceasta fiind slujirea sa înţeleaptă (Romani 12.1). Aceasta înlătură toate greutăţile, reduce la tăcere toate obiecţiile şi pune toate la locul potrivit. Nu este vorba de ceea ce fac eu, ci cum fac eu, nu de locul unde mă aflu, ci de felul cum mă comport. Creştinismul, aşa cum este el prezentat în Noul Testament, este expresia vieţii lui Hristos în cel credincios, este Hristos, prezentat prin puterea Duhului Sfânt în viaţa zilnică a creştinului. Tot ce stă în legătură cu creştinul, tot ce el spune şi face, întreaga lui viaţă practică, începând din dimineaţa zilei Domnului şi până sâmbătă noaptea, ar trebui să poarte amprenta şi duhul acestei fraze măreţe, cu care ne-am ocupat – „slujirii Dumnezeului viu şi adevărat”.

Fie ca tot mai mult să fie aşa! Fie ca toţi cei iubiţi de Domnul, indiferent unde se află, să fie cu adevărat înflăcăraţi de un entuziasm pentru Hristos mai serios, mai deplin şi din toată inima şi să caute să facă lucrarea Lui preţioasă.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Was ist Bekehrung? (6)

Din Botschafter des Heils in Christo
Completări după original „Conversion: What is it?“
din Miscellaneous Writings, vol. 3

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (154)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).