Slava morală a Domnului Isus (16)
Cum S-a purtat cu cei cu credinţa mică şi cu defectele oamenilor

John Gifford Bellett

© SoundWords, Online începând de la: 17.09.2018, Actualizat: 23.09.2018

Versete călăuzitoare: Isaia 7.10-16; Luca 11.5,13

Domnul Isus nu a respins niciodată credinţa slabă, dar pe de altă parte a întâmpinat cu bucurie cea mai îndrăzneaţă credinţă şi a răspuns cererilor ei. Credinţa tare, care direct şi fără să se scuze s-a apropiat plină de încredere de El, a găsit totdeauna o primire bună din partea Lui, în timp ce sufletul timid, care a îndrăznit să se apropie de El numai cu teamă şi ruşinos, a fost încurajat şi binecuvântat. Cuvântul, care a ieşit de pe buzele Domnului, a eliberat imediat pe leprosul sărman de ceea ce apăsa pe inima lui ca un nor negru. „Doamne!”, spune el, „dacă vrei poţi să mă cureţi.” – „Da, vreau, fii curăţit!”, răspunde Isus. Însă scurt după aceea, aceleaşi buze exprimă ce umplea inima lui Isus faţă de credinţa neîndoielnică, plină de încredere a căpitanului păgân. Ceva asemănător găsim şi atunci când credinţa serioasă, îndrăzneaţă a unei familii din Israel desface acoperişul casei în care Se afla Domnul, ca să coboare la picioarele lui pe bolnavul lor.

Când o credinţă slabă s-a îndreptat spre Domnul, El a dat binecuvântarea pe care o căuta credinţa slabă; dar El a mustrat pe oamenii care au venit în această stare înaintea Lui. Drept urmare chiar şi o astfel de mustrare este totdeauna plină de încurajare pentru noi; căci El pare să ne întrebe: „De ce nu te foloseşti de Mine mai mult, mai liber şi mai fericit?” Dacă vom preţui pe Dătător tot atât cât preţuim darul, inima lui Hristos tot atât de mult cât mâna Sa, atunci pedepsirea credinţei slabe va fi tot aşa de preţioasă ca şi răspunsul pe care ea îl cere. Şi dacă credinţa slabă este mustrată în felul acesta de El, cât de bine venită trebuie să fie pentru Domnul o credinţă tare!

De aceea putem înţelege într-o oarecare măsură ce privelişte plăcută trebuie să fi fost pentru ochiul Domnului, când în cazul amintit mai înainte cei patru purtători ai slăbănogului au desfăcut acoperişul, ca să vină în apropierea Sa. Da, trebuie să fi fost o scenă minunată pentru Mântuitorul nostru preamărit şi divin. Felul acesta de a proceda a forţat intrarea în inima Lui cum a forţat intrarea în casa din Capernaum. Cu adevărat, vedem în Persoana Domnului nostru înălţimi ale slavei şi adâncimi ale smereniei; şi noi avem nevoie de ambele. Acela, care odinioară a stat la fântâna din Sihar, este Acelaşi care acum a luat loc în cerul cel mai înalt. „Cel ce S-a pogorât, este acelaşi cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile.” Înălţarea şi smerirea sunt ale Lui. El are un loc la dreapta lui Dumnezeu, şi cu toate acestea Se coboară, ca să spele picioarele sfinţilor Săi de pe pământ. Ce legătură! El nu pierde nimic din demnitatea şi mărimea Sa, chiar şi atunci când El în harul Său nemărginit se aseamănă cu sărăcia noastră; Lui nu-I lipseşte nimic care nouă ar putea să ne fie de ajutor, şi totuşi El este minunat, fără pată şi desăvârşit în Sine Însuşi.

Egoismul este înfrânt prin insistenţa permanentă, neruşinată; aşa cum citim: „Vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie” (Luca 11.8). Deci aşa stau lucrurile cu omul sau cu egoismul; dar altfel este cu Dumnezeu sau cu dragostea; căci Dumnezeu în Isaia 7.10-16 este opusul omului din Luca 11.5-13.

Isaia 7.10-16: Domnul a vorbit din nou lui Ahaz, şi i-a zis: „Cere un semn de la Domnul, Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.” Ahaz a răspuns: „Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.” Isaia a zis atunci: „Ascultaţi totuşi, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu? De aceea, Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu, şi-i va pune Numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi). El va mânca smântână şi miere, până va şti să lepede răul şi să aleagă binele. Dar înainte ca să ştie copilul să lepede răul, şi să aleagă binele, ţara de ai cărei doi împăraţi te temi tu, va fi pustiită.

Luca 11.5-13: Apoi le-a mai zis: „Dacă unul dintre voi are un prieten, şi se duce la el la miezul nopţii, şi-i zice: Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, şi n-am ce-i pune înainte;” şi dacă dinlăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: „Nu mă turbura; acum uşa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pâini”, – vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie. De aceea şi Eu vă spun: Cereţi şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Fiindcă oricine cere, capătă:cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă îi cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte? Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer.

Necredinţa, care nu vrea să se adreseze lui Dumnezeu şi refuză să ceară o binecuvântare de la El, este cea care oboseşte pe Dumnezeu; nu însă insistenţa şi stăruinţa „neruşinată”, ci, dacă am voie să spun aşa, tocmai când ele lipsesc. Şi această slavă şi măreţie divină, care le găsim la Domnul casei lui David, strălucesc la Domnul Isus din nou, şi aceasta în felurile diferite în care El întâmpină pe cei slabi şi pe cei tari în credinţă. Toate dau mărturie despre desăvârşirea Sa. Dar cât de puţin putem noi înţelege din toată această slavă!

Ştim în câte feluri diferite cei ce călătoresc împreună cu noi ne pun la probă şi ne duc în ispită, şi fără îndoială şi noi facem la fel faţă de ei. Noi vedem sau credem că vedem la ei ceva greşit, şi ne vine greu să păstrăm mai departe legătura cu ei. Şi totuşi în toate acestea deseori vina este numai a noastră, prin aceea că ce nu este pe gustul nostru sau în concordanţă cu părerea noastră îl privim ca fiind demn de condamnat.

Dar Domnul niciodată nu S-a putut înşela în felul acesta; şi totuşi El niciodată nu S-a lăsat „biruit de rău”, ci „a biruit răul cu binele”, adică răul din om cu binele care era în El. Deşertăciunea, toanele rele, indiferenţa faţă de toate, dragostea de sine, neştiinţa în ciuda tuturor eforturilor făcute de El să-i înveţe – toate acestea le-a îndurat Isus permanent din partea celor din jur. Viaţa Lui era într-un anumit sens o zi „a răzvrătirii”, aşa cum au fost cei patruzeci de ani în pustie. Ca să zicem aşa, Israel a ispitit din nou pe Domnul şi din nou a aflat cine era El. Este realmente un gând plăcut: Ei au provocat pe Domnul, dar prin aceasta ei pus în lumină cine era  El. El a suferit, dar El a suportat cu răbdare, şi El nu a renunţat niciodată le ei. El a atenţionat şi a dat învăţătură. El i-a mustrat şi i-a condamnat, dar niciodată nu S-a întors de la ei. Dimpotrivă, la sfârşitul călătoriei lor comune El a fost mai aproape de ei ca oricând.

   Cât de desăvârşite şi potrivite sunt toate acestea şi cât de încurajatoare pentru noi! Eforturile Domnului de a atinge conştiinţa noastră nu fac niciodată inima Lui rece. Noi nu pierdem nimic, dacă El ne mustră. Şi El, Cel care nu-Şi întoarce inima de la noi, când Se ocupă cu conştiinţa noastră, este gata să reabiliteze sufletele noastre, pentru ca conştiinţa, dacă am voie să mă exprim aşa, curând să fie în stare să absolve şcoala Lui şi inima să regăsească libertatea fericită în prezenţa Sa.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Die moralische Herrlichkeit des Herrn Jesus (16)

Preluat din The Moral Glory of the Lord Jesus Christ

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre locul din Biblie Isaia 7 (1)

Mai multe articole din categoria Isus Hristos (49)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen