Ce este hula împotriva Duhului Sfânt?
(diverşi comentatori: Hole; MacDonald; Darby; etc.)

© SoundWords, Online începând de la: 08.09.2018, Actualizat: 26.09.2018

Versete călăuzitoare: Marcu 3.28-30

Marcu 3.28-30: Adevărat vă spun că toate păcatele vor fi iertate oamenilor şi toate hulele cu care vor huli; dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va avea iertare niciodată, ci este vinovat de un păcat etern (pentru că spuneau: „Are duh necurat”).

Diverşi comentatori la tema Păcat împotriva Duhului Sfânt

W. J. Ouweneel

Dar cum am spus, cărturarii sunt cei mai răi. Ei au văzut ce a făcut Domnul. Ei au văzut, că El a alungat demoni. Până acum am citit aceasta deseori în evanghelia după Marcu. Şi acum ei spun, El are pe Beelzebub. Beelzebub a fost la început, avem aceasta şi în 2 Împăraţi 1, numele unui idol al păgânilor. Şi iudeii au numit acest idol de fapt în chip batjocoritor Beelzebub, aşa cum şi aici ar trebui să se numească în manuscrisele cele mai bune. Aceasta înseamnă dumnezeul muscă, aceasta era foarte dispreţuitor. Şi acest nume a fost folosit treptat tot mai mult în tradiţia iudaică pentru satan însuşi. Idolii sunt demoni. Deuteronom 32 şi 1 Corinteni 10 arată clar aceasta. Înapoia idolilor stau puteri demonice. Deci, demonul, căpetenia demonilor, este satan însuşi. Şi acest nume Beelzebub sau Beelzebul  a devenit un nume pentru căpetenia demonilor, pentru satan. Aceasta arată clar ce voiau ei să spună. Ei spuneau, că El alungă demonii cu ajutorul căpeteniei demonilor. Ei au văzut prin ce putere spirituală El Se împotrivea lui satan. Şi orice om ar trebui de fapt să recunoască, că dacă un om ca Domnul Isus înfrunta pe satan cu o astfel de autoritate, cu o astfel de putere, atunci aceasta trebuia să fie puterea Duhului Sfânt. Şi din locul acesta din Scriptură rezultă că Domnul Isus a spus: şi voi ştiţi aceasta. Dar ceea ce au făcut ei este, că ei au declarat Duhul Sfânt, prin a cărui putere Domnul Isus lucra, ca fiind Beelzebub, deci spuneau, că Duhul Sfânt ar fi satan. Este o blasfemie îngrozitoare, să denumeşti binele absolut ca fiind răul.

Am întâmpinat mulţi oameni care mi-au zis, că lor le este teamă, că au păcătuit împotriva Duhului Sfânt. Probabil în seara aceasta şi aici sunt unii ca aceştia. Eu le spun, că ei nu trebuie să aibă nici o teamă, căci noi toţi am păcătuit foarte des împotriva Duhului Sfânt. Fiecare păcat este un păcat împotriva lui Dumnezeu Triunitate. Fiecare păcat este un păcat împotriva Duhului Sfânt. Noi toţi am păcătuit foarte des împotriva Duhului Sfânt. Dar nu despre aceasta este vorba aici. Aici nu este vorba de păcat împotriva Duhului Sfânt, ci de un păcat foarte precis, acesta este hula. Hulă înseamnă nu numai să vorbeşti rău despre o persoană, ci să faci aceasta intenţionat. Uneori noi spunem lucruri rele despre cineva, despre care după aceea se constată că nu era adevărat, dar noi nu am ştiut aceasta. A fost rău, că am făcut aceasta; cu toate acestea noi nu ar fi trebuit să facem aceasta, dar în orice caz am făcut-o din necunoaştere. Dar a huli înseamnă să vorbeşti intenţionat rău despre cineva, despre care ştim că nu este adevărat. Şi aşa au vorbit aceşti oameni despre Duhul Sfânt. Ei au văzut lucrarea absolută a Duhului, căci la Domnul Isus ea era desăvârşită, la noi totdeauna este amestecată cu ceva de la noi, cu ce iese din noi. Dar la Domnul Isus aceasta era o sută de procente desăvârşit, era numai ceea ce venea aici de la Duhul Sfânt. Deci nici o îndoială nu era posibilă. Şi cu toate acestea ei au zis, că acest Duh Sfânt ar fi Beelzebub. Căpetenia demonilor. Aceasta este blasfemie. Aceasta este vorbire rea intenţionată …

În ce măsură aceasta mai este posibil astăzi, după ce Domnul Isus a plecat, este greu de spus. Dar în Evrei 6.5 auzim despre aceia care au fost părtaşi Duhului Sfânt. Aceasta înseamnă, că ei erau prezenţi în atmosfera unde Duhul Sfânt era la lucru, unde ei erau direct sub influenţele şi înrâuririle şi binecuvântările Duhului Sfânt, şi care apoi cu toate acestea au căzut; pentru aceştia nu mai este nici o mântuire, nici o întoarcere la Dumnezeu. Şi probabil noi putem spune, că şi astăzi sub anumite împrejurări se poate întâmpla că lucrarea Duhului este aşa de tare, aşa de convingătoare, că nu poate fi tăgăduit, şi dacă apoi cu toate acestea intenţionat se spune cu inimă răutăcioasă, că ar fi satan însuşi, atunci eu cred că nu va mai fi nici o speranţă. Cine numeşte activitatea absolută a lui Dumnezeu ca fiind satanică, ce speranţă mai poate fi pentru un astfel de om?[1]

F. B. Hole

După ce Domnul a dat pe faţă absurditatea nebună a vorbirii lor, El a dat explicaţia reală a ceea ce s-a petrecut de fapt. Acolo era unul puternic, dar El era cel mai puternic şi acum El Se ocupa cu jefuirea gospodăriei lui şi să dea libertate multor oameni, care erau ţinuţi captivi de el. Satan era unul legat în prezenţa Domnului.

Şi în al treilea rând El atenţionează pe aceşti oameni nefericiţi cu privire la grozăvia păcatului făcut de ei. Slujitorul desăvârşit a eliberat oameni prin puterea Duhului Sfânt din ghearele lui satan. Ca să nu recunoască aceasta, ei au stigmatizat lucrarea Duhului Sfânt ca activitate a lui satan. Aceasta era blasfemie reală, şi anume blasfemia oarbă a oamenilor care şi-au închis ochii înaintea adevărului. Prin aceasta ei înşişi s-au aşezat în afara oricărei iertări şi înaintea lor nu stătea nimic altceva, decât condamnarea veşnică. Ei au obţinut acea stare de împietrire în ură şi orbire care a caracterizat odinioară pe faraon în Egipt şi care mai târziu a fost în împărăţia de nord a lui Israel, când cuvântul lui Dumnezeu a zis: „Efraim s-a alipit de idoli: lăsaţi-l!” (Osea 4.17). Dumnezeu va lăsa şi pe aceşti cărturari ai Ierusalimului, şi aceasta însemna: nici o iertare, ci condamnare!

Deci acesta era păcatul de neiertat. Dacă înţelegem ce este el cu adevărat, vom putea uşor cunoaşte că mulţi oameni cu o conştiinţă sensibilă, care în zilele noastre sunt neliniştiţi de teama că au făcut păcatul acesta, sunt ultimii care ar putea cu adevărat înfăptui acest păcat.[2]

W. MacDonald

În versetele 28-30 Domnul face cunoscut soarta cărturarilor care sau făcut vinovaţi de păcatul care nu poate fi iertat. Prin faptul că ei au acuzat pe Isus, că El ar scoate demonii cu ajutorul puterilor demonice, în timp ce El în realitate îi scotea prin puterea Duhului Sfânt, practic ei au numit Duhul Sfânt un demon. Aceasta este blasfemie împotriva Duhului Sfânt. Toate păcatele pot fi iertate, dar pentru acest păcat deosebit nu este iertare. El este un „păcat veşnic”.

Pot oamenii să facă acest păcat în zilele noastre? Desigur, nu. Acest păcat a putut fi făcut numai atâta timp cât Isus a făcut minuni pe pământ. Deoarece astăzi El nu mai este prezent fizic pe pământ şi nu scoate demoni, nu mai există această posibilitate de hulă împotriva Duhului Sfânt. Oamenii care se îngrijorează că ar fi făcut păcatul care nu se poate ierta, cu siguranţă nu au făcut acest păcat. Chiar şi numai faptul că ei se îngrijorează în privinţa aceasta dovedeşte că ei nu s-au făcut vinovaţi de hulă împotriva Duhului Sfânt.[3]

J. N. Darby

Cărturarii, care aveau influenţă ca oameni învăţaţi, atribuie puterea lui Isus, pe care nu puteau s-o tăgăduiască, lui satan (Marcu 3.22). Domnul le arată în răspunsul Său, că în general orice păcat ar putea fi iertat; dar să recunoşti puterea Sa şi s-o atribui mai bine vrăjmaşului, decât să recunoşti pe Acela care o exercită, însemna să nu ocupi locul credinţei neştiutoare, ci al împotrivitorului şi să huleşti împotriva Duhului Sfânt – acest păcat niciodată nu poate fi iertat (Marcu 3.23-30). Cel „puternic” era acolo, dar Isus era mai puternic decât el; căci El scotea (alunga) demonii. Ar încerca satan să-şi distrugă propria casă? Faptul că puterea lui Isus se revela în această formă, a făcut pe cărturari să fie fără nici o scuză. „Puternicul” lui Dumnezeu venise; Israel L-a lepădat şi mai marii lui huleau împotriva Duhului Sfânt şi prin aceasta s-au adus singuri sub condamnarea lipsită de speranţă. De aceea Domnul diferenţiază curând rămăşiţa, care a primit cuvântul Său, de orice legătură naturală, pe care El o avea cu Israel. Mama Lui sau „fraţii” Lui sunt ucenicii, care stăteau în jurul Lui, precum şi toţi cei care fac voia lui Dumnezeu (Marcu 3.31-35).[4]


Tradus de la: Was ist die Lästerung wider den Heiligen Geist?

Traducere: Ion Simionescu

Adnotare

[1] Dintr-o prelegere a lui W. J. Ouweneel despre evanghelia după Marcu.

[2] Din Principii ale Noului Testament, 1989, pag. 141–142, www.csv-verlag.de.

[3] Din: Comentariu la Noul Testament, 1992, pag. 175, www.clv.de.

[4] Din Synopsis , www.ernst-paulus-verlag.de.


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen