Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (1)
Neemia 1

Stephan Isenberg

© SoundWotds, Online începând de la: 05.02.2019, Actualizat: 05.02.2019

Versete călăuzitoare: Neemia 1

Introducere

Neemia notează în această carte propria istorie. El nu era din casă împărătească, aşa cum era Zorobabel, şi el nu era nici preot, ca Iosua, sau un cărturar, ca Ezra. Neemia este în adevăratul sens al cuvântului un „normal”, unul ca tine şi ca mine. De aceea misiunea lui principală nu este în domeniul altarului sau al templului, ci în domeniul vieţii zilnice şi civile în Ierusalim. Şi pentru că Neemia era un om aşa de normal, ne va fi uşor să transpunem istoria lui la viaţa noastră. Neemia avea o poziţie frumoasă la curtea împăratului: el era paharnic la împăratul Artaxerxes (Neemia 1.11b). Un paharnic este un om de încredere al împăratului, care avea misiunea degustătorului şi se ocupa de interesele împăratului; mai târziu împăratul l-a făcut pe Neemia guvernator al Iudeii (Neemia 5.14).

Însuşirile lui Neemia

De altfel acesta este întotdeauna felul de a proceda al lui Dumnezeu, că te confirmi prin ceea ce eşti. Domnul Isus spune într-o parabolă:

  • Matei 25.21: Ai fost credincios peste puţine, te voi pune peste multe.
  • Luca 16.19: Cine este credincios în foarte puţin este credincios şi în mult.

Neemia avea însă şi alte însuşiri de valoare, care ne pot sluji ca model:

Era interesat

Dacă vrei să fi un conlucrător al lui Dumnezeu credincios, atunci interesează-te de aproapele tău şi de Adunare (Biserică). Despre Neemia se spune:

Neemia 1.2: Şi i-am întrebat despre iudeii care scăpaseră, care mai rămăseseră din captivitate, şi despre Ierusalim.

Neemia a întrebat, el s-a interesat de aproapele lui (iudeii) şi de chestiunea lui Dumnezeu: cetatea Lui sfântă Ierusalim, cetatea Marelui Împărat. Cu ce ne preocupăm noi în timpul liber? Avem noi în vedere pe fraţii noştri şi pe surorile noastre de credinţă? Ne mai interesăm de chestiunea lui Dumnezeu? Ce înseamnă noul Ierusalim pentru tine (aşa este numită Adunarea în starea veşnică [compară cu Apocalipsa 21]), Adunarea sau Biserica lui Dumnezeu pe pământ? Mai întrebăm noi unde este locul unde Domnul a vrut să lase Numele Său să locuiască? Ai tu duhul lui Neemia?

Purtarea durerii

Când Neemia a auzit de starea jalnică a Ierusalimului, aceasta i-a străpuns inima:

Neemia 1.3,4: Şi ei mi-au zis: „Cei care au rămas, care au scăpat din captivitate acolo, în provincie, sunt în mare necaz şi în ruşine; şi zidul Ierusalimului este dărâmat şi porţile lui sunt arse cu foc”. Şi a fost aşa: când am auzit cuvintele acestea, m-am aşezat şi am plâns şi am jelit câteva zile …

Neemia avea Duhul lui Hristos. Cât de des Domnul Isus a fost „cuprins de milă”, când a văzut ce pagubă a produs păcatul în om (compară cu Marcu 1.41). Pe Neemia l-a durut aşa de mult, că el s-a aşezat şi a plâns şi „a jelit câteva zile” (Neemia 1.4) starea Ierusalimului.

Dacă avem cu adevărat ochii deschişi pentru chestiunea lui Dumnezeu, atunci nu vom vorbi de rău o activitate de evanghelizare după alta, ci ne vom aşeza şi vom plânge pentru că creştinătatea (şi prin aceasta şi fiecare din noi) a eşuat foarte mult. Toate propovăduirile evanghelistice nu vor avea nici un rezultat, dacă nu mai întrebăm care sunt interesele lui Dumnezeu şi ce este cu adevărat important pentru El. Mulţi sunt aşa de convinşi că evanghelizarea este singura lucrare care interesează pe Dumnezeu în timpul de acum, că ei nici măcar nu sunt gata să se plece pe genunchi, să citească Cuvântul lui Dumnezeu şi să întrebe cu adevărat sinceri pe Domnul: „Doamne, arată-mi din Cuvântul Tău ce este cu adevărat important pentru Tine.”

Dacă avem pe inimă lucrarea lui Dumnezeu, atunci desigur vom face şi evanghelizare, însă în primul rând este vorba de locuinţa lui Dumnezeu şi de felul cum putem să-I aducem laudă, preamărire şi adorare. Glorificarea lui Dumnezeu trebuie să aibă prioritate întotdeauna şi în orice timp, altfel slujba noastră pentru Dumnezeu se degradează la umanism pur. Şi fiind în această părtăşie cu Dumnezeu invităm pe oameni să se predea acestui Dumnezeu mare, să se plece de bună voie înaintea Lui, înainte ca să fie constrânşi cândva s-o facă (compară cu Filipeni 2).

De altfel în acest caz nu este vorba că în timpul unei ore duminica dimineaţa sau în timpul unei prelegeri sau a unei întruniri de tineret avem parte de o revărsare emoţională de simţăminte. Neemia a plâns şi a jelit multe zile. Probabil am plâns multe zile, atunci când am primit o veste rea, că un om iubit a plecat dintre noi, sau când am primit ştirea despre o boală nevindecabilă. Probabil mulţi dintre noi niciodată încă nu au trăit ce înseamnă să plângi multe zile la rând. Şi noi putem presupune, că întristarea lui Neemia a durat aproape patru luni (compară Neemia 1.1; 2.1; acesta este timpul dintre luna Chişleu şi luna Nisan). În orice caz Neemia nu a plâns pentru că trebuia să îndure o lovitură personală, ci pentru că Ierusalimul, cetatea sfântă, era în dărâmături şi cenuşă!

Rugăciune şi post

Neemia 1.4: Şi am postit şi m-am rugat înainte Dumnezeului cerurilor.

Neemia este un om al rugăciunii, găsim aceasta confirmat mereu în toată cartea. Sunt perle veritabile, pe care noi le putem găsi mereu în cartea Neemia, când vedem cum a trăit omul acesta cu Dumnezeu (compară cu Neemia 2.4,8,1218,20; 4.4,9,20; 5.9,15; 6.9,12; 13.11,14). Dacă vrem să ne preocupăm pe orizontală cu problemele oamenilor, atunci trebuie mai întâi ca relaţia noastră pe verticală cu Dumnezeu să fie în ordine.

Pe lângă aceasta citim în versetul 4 că Neemia a postit. Robii slujitori credincioşi ai lui Dumnezeu au învăţat să renunţe. Înfrânarea este un rod al Duhului (Galateni 5), este ceva pe care Duhul lui Dumnezeu îl poate lucra în noi. Atunci noi nu renunţăm la lucruri lumeşti sau chiar la lucruri rele - aceasta ar trebui oricum să fie clar pentru creştin -, ci atunci renunţăm la lucruri pe care Dumnezeu în fond le-a dat probabil ca binecuvântare pentru om. La Pavel a mers aşa de departe, că el a renunţat la căsătorire, cu toate că ea a fost instaurată de Dumnezeu spre binecuvântare.

Teamă sfântă şi conştienţa vinovăţiei

Neemia 1.5: Te rog, Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul cel mare şi înfricoşător …

În versetul 5 citim apoi, că un conlucrător credincios al lui Dumnezeu este cineva care laudă pe Dumnezeu cu reverenţă, dar care a învăţat şi să mărturisească propria vină şi să se facă una cu vina altora: „am păcătuit împotriva Ta; şi eu şi casa tatălui meu am păcătuit. Am lucrat foarte rău” (Neemia 1.6,7). Cum stau lucrurile la noi? Când auzim despre păcatul unui frate, ne ridicăm deasupra? Gândim atunci în taină: „Aceasta mie nu putea să mi se întâmple!”?

Cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu

O ultimă însuşire a lui Neemia în acest capitol este aceea, că el cunoştea bine Cuvântul lui Dumnezeu. Rugăciunea lui este de aceea foarte inteligentă, pentru că el aminteşte lui Dumnezeu de ceea ce El Însuşi a făgăduit (Neemia 1.8-10). El aminteşte lui Dumnezeu cuvintele care au fost notate prin Moise:

Neemia 1.8: Adu-Ţi aminte, Te rog, de cuvântul pe care l-ai poruncit lui Moise.

Vrei tu să fi un rob slujitor de folos al lui Dumnezeu? Atunci trebuie să cunoşti Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmul 1 exprimă aceasta în felul următor:

„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi şi nu stă pe calea păcătoşilor şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori; ci plăcerea lui este în legea Domnului şi cugetă la legea Lui zi şi noapte.” (Psalmul 1.1,2).

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Nehemia - ein treuer Dienstknecht Gottes (1)

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (155)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).