Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (8)
Neemia 8

Stephan Isenberg

© SoundWotds, Online începând de la: 04.03.2019, Actualizat: 04.03.2019

Versete călăuzitoare: Neemia 8

Cartea Legii

Neemia 8.1-3: Şi, când a venit luna a şaptea, iar fiii lui Israel erau în cetăţile lor, tot poporul s-a adunat ca un singur om în locul deschis care era în dreptul Porţii Apelor; şi i-au spus cărturarului Ezra să aducă el cartea legii lui Moise, pe care o poruncise Domnul lui Israel. Şi preotul Ezra a adus legea înaintea adunării, atât a bărbaţilor cât şi a femeilor şi a tuturor celor care puteau auzi şi înţelege, în cea dintâi zi a lunii a şaptea. Şi a citit în ea în faţa locului deschis care era înaintea Porţii Apelor, de dimineaţă până la amiază, în prezenţa bărbaţilor şi a femeilor şi a acelora care puteau înţelege. Şi urechile întregului popor erau atente la cartea legii.

În capitolul 6 citim că zidurile au fost terminate în timpul record de 52 de zile şi pentru un timp s-a scăpat de vrăjmaş. Cartea genealogiei a fost găsită şi mulţi locuiau în cetăţile lor. Vom vedea acum cum Cuvântul lui Dumnezeu primeşte locul cuvenit. Pentru aceasta întreaga comunitate s-a adunat ca un singur om la locul dinaintea Porţii Apelor şi au zis lui Ezra, cărturarul, să aducă cartea Legii. Aceasta era o mărturie frumoasă a unităţii. La fel a fost deja la sfinţirea altarului:

  • Ezra 3.1: Şi când a venit luna a şaptea, şi fiii lui Israel erau în cetăţi, poporul s-a adunat ca un singur om la Ierusalim.

Şi noi aducem la altarul lui Dumnezeu – Masa Domnului – „jertfe de laudă”, şi nu ar trebui să pierdem din vedere, că şi noi prin aceasta exprimăm la fel, că suntem un trup („Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm parte dintr-o singură pâine” - 1 Corinteni 10.17). Noi stăm înaintea Domnului „ca un singur om”.

În creştinism sunt nu numai privilegii şi responsabilităţi personale ci şi privilegii şi responsabilităţi colective. Hristos a murit, „ca să-i adune într-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi” (Ioan 11.52). Hristos Însuşi este centrul strângerii noastre laolaltă: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor” (Matei 18.20). Cercul, al cărui centru este El, cuprinde întreaga Biserică; şi dacă nu păstrăm în ochi întreaga Biserică a lui Dumnezeu, atunci suntem sectanţi. Hristos este Capul Trupului, al Adunării; Este un singur trup şi un singur Duh (Efeseni 1.22; 4.4), şi creştinii credincioşi sunt atenţionaţi să păstreze unitatea Duhului, în legătura păcii (Efeseni 4.1-3).

Israeliţii s-au adunat „ca un singur om”. Desigur ei erau numai o societate mică, nenorocită, care se întorsese din captivitatea babiloniană, şi cu toate acestea stăteau pe temelia întregului popor al lui Dumnezeu. Noi nu putem în timpul nostru să aducem pe toţi creştinii laolaltă, căci mulţi preferă să rămână în bisericile şi sistemele lor creştine (în Babilon sau undeva între). Însă Dumnezeu vedea în mica grămăjoară din Ierusalim pe Israel ca un singur om, şi dacă noi ne strângem pe fundamentul unui singur trup, unde realmente fiecare adevărat copil al lui Dumnezeu este binevenit şi nu se exclude pe sine însuşi printr-o umblare în necurăţie sau prin învăţături rele, atunci Domnul făgăduieşte să fie în mijlocul nostru.

Când ne adunăm, ca să auzim Cuvântul lui Dumnezeu, atunci ar trebui să facem ca toţi să aibă parte de El,

Neemia 8.2: … atât bărbaţilor cât şi femeilor şi tuturor celor care puteau auzi şi înţelege.

Probabil uneori nu este posibil altfel, însă este pagubă dacă paralel cu vestirea Cuvântului şi predica se ţin ore cu copiii. Noi ar trebui să obişnuim copiii noştri cât se poate de devreme să fie alături, când Domnul Isus este în mijloc şi doreşte să ne vorbească prin Cuvântul Său. Fraţii, care contribuie la „slujirea prin Cuvânt”, trebuie să aibă un ochi şi pentru copii, aşa fel ca şi ei să aibă sentimentul că aparţin împreună.

Fiecare trezire în poporul lui Dumnezeu este legată cu foame după Cuvântul lui Dumnezeu.

Neemia 8.3: Şi a citit din ea în faţa locului deschis care era înaintea Porţii Apelor, de dimineaţă până la amiază.

Mulţi se mişcă deja nerăbdători pe scaunele lor, dacă ora durează cinci minute mai mult decât normal. Poporul nu a citit Cuvântul lui Dumnezeu în timpul captivităţii, nu pentru că nu voia, ci pentru că nu aveau o Biblie. O generaţie întreagă s-a ridicat, fără să citească scrierile Vechiului Testament. O întreagă generaţi nu a cunoscut nici măcar cântările Sionului (compară cu Psalmul 137.1-3).

Putem înţelege foarte bine foamea după Cuvântul lui Dumnezeu. Cu regret suntem obişnuiţi aşa de mult să avem o Biblie şi chiar s-o purtăm în buzunarul pantalonilor, că noi nici nu mai preţuim aşa cum se cuvine acest privilegiu. Ar trebui cu atât mai mult în fiecare minut liber să luăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să cercetăm voia lui Dumnezeu şi să „cugetăm zi şi noapte” la El (compară cu Psalmul 1.2).

Ezra „stătea pe o platformă de lemn” (Ezra 8.4), ca să fie văzut şi înţeles de toţi: este însă şi un alt motiv, pentru care s-a aşezat la înălţime:

Neemia 8.5: Şi Ezra a deschis cartea înaintea ochilor întregului popor, pentru că el era mai sus decât tot poporul; şi, când a deschis-o, tot poporul s-a ridicat.

Poporul trebuie să vadă şi cartea Legii. Aceasta pune accentul pe importanţa Cuvântului lui Dumnezeu, şi poporul a reacţionat prompt, prin aceea că s-au ridicat cu toţii. Nu ar trebui să ne întrebăm mereu: Ce valoare atribuim noi Cuvântului lui Dumnezeu? Ne mai bucurăm, când în fiecare dimineaţă luăm Biblia? Ascultăm noi cu toată reverenţa, când Dumnezeu doreşte să ne vorbească prin Cuvântul Său?

Cărturarul Ezra, dar şi leviţii învăţau poporul şi anume în această ordine: citeau şi apoi explicau cele citite.

Neemia 8.8: Şi citeau lămurit din cartea Legii lui Dumnezeu şi îi dădeau înţelesul şi explicau cele citite.

Slujitorii Cuvântului trebuie să cunoască bine textul biblic şi să-l citească clar. Unii aleargă aşa de repede prin text, ca şi cum nu ar putea să aştepte până când în sfârşit pot spune ceva din text. Înainte de orice predică ar trebui mai întâi citit textul, şi după aceea să fie explicat pe înţeles. Aceasta ar însemna mai întâi, că fiecare a înţeles în limba lui cele citite. După captivitatea babiloniană erau mulţi care nu mai erau obişnuiţi să înţeleagă textul ebraic. Deci sensul textului trebuia mai întâi tradus. Cu toate acestea şi astăzi slujitorii Cuvântului pot învăţa din aceasta, să studieze textul biblic aşa fel ca ascultătorii să meargă acasă după predică şi să nu poată spune: „Ei, şi?”, ci să spună: „Aşa este!”

Este interesant că ultima trezire din Vechiul Testament stă în legătură cu (1) reconstruirea porţilor şi zidului şi cu (2) reintroducerea autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu. În continuare vom vedea şi alte caracteristici ale unei treziri lucrate de Dumnezeu: (3) pocăinţa şi separarea de rău. În afară de aceasta citim în capitolul 10 despre însuşirile de caracter ale (4) devotamentului şi închinării şi în capitolul 12 ale (5) recunoştinţei.

Ca şi Neemia, şi noi trăim în ultimele zile, aşa că nu putem renunţa la aceste elemente, pentru care vrem să primim aprobarea din partea lui Dumnezeu.

Bucuria în Domnul

Neemia 8.9-12: Şi Neemia, care era Tirşata, şi Ezra, preotul şi cărturarul, şi leviţii care explicau poporului, au zis către tot poporul: „Ziua aceasta este sfântă pentru Domnul Dumnezeul vostru, nu jeliţi, nici nu plângeţi!“ (Pentru că tot poporul plângea când au auzit cuvintele legii.) Şi le-a zis: „Mergeţi, mâncaţi ce este gras şi beţi ce este dulce şi trimiteţi porţii la cei care n-au nimic pregătit; pentru că ziua aceasta este sfântă pentru Domnul nostru; şi nu vă întristaţi, pentru că bucuria Domnului este tăria voastră. Şi leviţii au liniştit tot poporul, zicând: „Tăceţi! pentru că ziua aceasta este sfântă; nu vă întristaţi!“ Şi tot poporul s-a dus ca să mănânce şi să bea şi să trimită porţii şi să facă mare bucurie, pentru că înţeleseseră cuvintele care li se făcuseră cunoscute.

Probabil în jurul nostru sunt unele lucruri distrugătoare, şi noi simţim că multe din jurul nostru zac în dărâmături şi cenuşă. Nu mai este pentru noi nici o bucurie în acest caz? Apostolul Pavel scrie credincioşilor din Filipi în împrejurările cele mai grele: „Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul” (Filipeni 4.4). Noi într-adevăr nu ne putem bucura întotdeauna de împrejurările noastre, însă ne putem bucura întotdeauna în Domnul. Împrejurările vieţii sunt astăzi într-un fel şi mâine altfel, dar Domnul Isus este „acelaşi, ieri, azi şi în veşnicie”. Credinţa pune întotdeauna pe Domnul între sine şi împrejurări; necredinţa nu vede nimic altceva, decât numai împrejurări vitrege, aşa că acestea stau între ea şi Domnul. Nu împrejurările sunt cele care ne fac fericiţi sau nefericiţi, ci atitudinea noastră lăuntrică.

Poporul a citit Cuvântul lui Dumnezeu; după aceea au fost aşa de îngroziţi, că puteau numai să plângă, căci au simţit profund cât de mult s-au îndepărtat de acest Cuvânt:

Neemia 8.9b: Pentru că tot poporul plângea când au auzit cuvintele Legii.

Dar dacă ei vor face din Domnul locul lor de scăpare, atunci bucuria în Domnul va fi tăria lor.

Cei întorşi înapoi nu trebuiau să se lase descurajaţi de decădere şi ruinare. Sub impresia Cuvântului lui Dumnezeu ei trebuiau să se bucure şi chiar să se gândească şi la aceia, care aveau mai puţin decât ei (Neemia 8.9-12).

Şi slujitorii au nevoie de învăţătură

Pentru robul slujitor credincios al lui Dumnezeu este nu numai important să citească clar Cuvântul lui Dumnezeu şi să-I prezinte sensul, ci este de asemenea necesar ca slujitorul însuşi să cunoască un loc unde el este învăţat. Aşa găsim la leviţi în versetul 13:

Neemia 8.13: Şi, a doua zi, capii părinteşti ai întregului popor, preoţii şi leviţii s-au adunat la cărturarul Ezra, ca să primească înţelepciune cu privire la cuvintele legii.

Nu demult ei fuseseră aceia care împărţiseră Cuvântul altora; aici citim, că şi ei înşişi trebuiau să fie primitori ai Cuvântului. Fiecare rob slujitor al lui Dumnezeu are nevoie de învăţătură de la alţi robi slujitori. Darurile au fost date „pentru desăvârşirea sfinţilor” (Efeseni 4.12), şi este o pierdere mare dacă un împreună-lucrător al lui Dumnezeu nu se foloseşte de acestea. Chiar şi despre Domnul Isus se spune profetic în Isaia 50:

  • Isaia 50.4: El îmi trezeşte dimineaţă după dimineaţă, îmi trezeşte urechea, ca să ascult ca un ucenic.

Sărbătoarea corturilor

Neemia 8.14-18: Şi au găsit scris în legea pe care o poruncise Domnul prin Moise că fiii lui Israel trebuie să locuiască în corturi la sărbătoarea lunii a şaptea şi că trebuie să dea de ştire şi să strige în toate cetăţile lor şi la Ierusalim, zicând: „Ieşiţi la munte şi aduceţi ramuri de măslin şi ramuri de măslin sălbatic şi ramuri de mirt şi ramuri de palmier şi ramuri de copaci stufoşi, ca să faceţi corturi, după cum este scris“. Şi poporul a ieşit şi au adus şi şi-au făcut corturi, fiecare pe acoperişul casei lui şi în curţile lui şi în curţile casei lui Dumnezeu şi în locul deschis al Porţii Apelor şi în locul deschis al Porţii lui Efraim. Şi toată adunarea celor care se întorseseră din captivitate şi-au făcut corturi şi au locuit în corturi, pentru că din zilele lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceea, fiii lui Israel nu făcuseră aşa. Şi a fost foarte mare bucurie. Şi zi de zi, din ziua întâi până în ziua de pe urmă, s-a citit în cartea legii lui Dumnezeu. Şi au ţinut sărbătoarea şapte zile; şi a opta zi a fost o adunare de sărbătoare, după rânduială.

În afară de aceasta ei trebuiau să serbeze sărbătoarea corturilor şi anume „după cum este scris”. În amintirea călătoriei prin pustie trebuiau să locuiască în corturi. Trebuia să fie o aducere aminte de harul mare şi de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu le-a dovedit permanent poporului în timpul celor patruzeci de ani de călătorie prin pustie, dar trebuia să fie şi o privire înainte spre un timp viitor, când poporul va locui în pace şi armonie în ţară. Aceasta se va împlini abia în Împărăţia de o mie de ani. Astfel, sărbătoarea corturilor priveşte înapoi, dar priveşte şi înainte. La fel este şi la noi cu Cina. Noi ne amintim de lucrarea făcută de Domnul Isus pe crucea de pe Golgota şi în acelaşi timp facem aceasta „până vine El” (1 Corinteni 11.26). Paharul vorbeşte despre sângele noului legământ. Acest legământ nou intră în vigoare când va veni Domnul Isus să instaureze Împărăţia. De fiecare dată când noi mâncăm din pâine şi bem din pahar ne putem gândi că Domnul Isus va primi drepturile Sale pe pământ, ceea ce nu I s-au dat la prima Lui venire.

Corturile trebuie să amintească că noi nu avem aici o cetate stătătoare, suntem în cele din urmă numai străini pe pământ. Dacă deja pentru credincioşii Vechiului Testament aceasta era adevărat, cu cât mai mult pentru noi, care avem chiar o chemare cerească. Cetăţenia noastră este în ceruri (Filipeni 3), şi destinaţia noastră veşnică este în casa Tatălui (Ioan 14). Prezenţa noastră pe pământ este ca în cort – aici nu este nimic statornic, şi noi nu ne căutăm fericirea în lume, ci suntem mulţumiţi să fim numai străini aici.

Unii se vor da înapoi de la o astfel de viaţă simplă. Lumea are alte pretenţii la viaţa noastră, şi noi suntem mai mult sau mai puţin influenţaţi prin aceasta. Cu regret şi noi nu putem înţelege mult despre chemarea cerească. S-ar putea să ţinem cu tărie adevărul acesta în memorie, dar el aproape că nu are efecte asupra vieţii noastre. Cunoaştem noi ceva din bucuria luării în posesiune a binecuvântărilor cereşti? Putem cel puţin să enumerăm câteva binecuvântări cereşti?

Pentru iudeii din zilele lui Neemia, care sărbătoreau din nou sărbătoarea corturilor, aceasta era „o foarte mare bucurie” (Neemia 8.17). Şi noi putem fi convinşi, că şi noi vom avea parte de bucurie mare, dacă umblăm demni de chemarea noastră.

Citim:

Neemia 8.18: Şi zi de zi, din ziua întâi până în ziua de pe urmă, s-a citit în cartea legii lui Dumnezeu.

Cercetăm noi zilnic Cuvântul lui Dumnezeu? Cât de mulţi neglijează aceasta sau o fac de formă! Ne temem că mulţi adună puţin sau chiar nimic pentru ei înşişi; tot ceea ce ei primesc, primesc prin alţii în adunări, şi aceasta este o pierdere de nerecuperat pentru ei. Desigur este o mare binecuvântare, dacă noi primim Cuvântul lui Dumnezeu sub formă de predică sau ceva asemănător. Dar nimeni nu va fi într-o stare de inimă cu adevărat sănătoasă fără exerciţiu şi fără citirea şi studierea personală a Cuvântului lui Dumnezeu. Aşa cum Israel trebuia în pustie să adune zilnic mana, la fel trebuie să facem şi noi. Este ceva sărăcăcios, să serbezi numai din când în când o sărbătoare: Israel a sărbătorit sărbătoarea şapte zile, şi Ezra le-a citit în fiecare zi; şi şa fel şi noi ar trebui în fiecare săptămână „să ţinem sărbătoarea” zi de zi (compară cu 1 Corinteni 5.8).

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Nehemia - ein treuer Dienstknecht Gottes (8)

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (162)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).