Este biblică expresia Trinitate sau Triunitate?
Romani 11.33-36

Stephan Isenberg

© SoundWords, Online începând de la: 21.09.2018, Actualizat: 22.09.2018

Versete călăuzitoare: Romani 11.33-36

Romani 11.33-36: O, adânc al bogăţiei şi al înţelepciunii şi al cunoştinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui! Pentru că cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul Lui? Sau cine I-a dat Lui întâi, şi să-i fie răsplătit? Pentru că din El şi prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin.

Introducere

S-a discutat mult despre „Trinitate” sau „Triunitate”. În sine aceasta este de înţeles, deoarece ambele noţiuni nu se găsesc în felul acesta în Biblie. Pe lângă aceasta mulţi gândesc că această Trinitate a fost stabilită abia la conciliul din Niceea sub împăratul Constantin ca dogmă sau principiu de credinţă. S-ar putea ca învăţătura despre Triunitate să fi jucat un rol la acest conciliu, ca şi întrebarea legată de canonizare a Noului Testament sau a întrebărilor legate de sabat sau de ziua de duminică. Însă la acest conciliu nu au fost hotărâte nici Triunitatea şi nici întrebările legate de sabat sau de ziua de duminică, şi nici stabilite ce cărţi din Biblie să fie enumerate în canonul nou-testamental, ci s-a constatat simplu ce s-a crezut până atunci de cei mai mulţi creştini.

Ce înţeleg creştinii prin noţiunea de „Trinitate” sau „Triunitate”? Noţiunile au pentru cei mai mulţi creştini un rol secundar. Ceea ce contează este faptul că Dumnezeu este Unul singur în ceea ce priveşte voinţa şi natura Sa, dar nu poate fi revelat decât numai în trei Persoane. Este de la sine înţeles că aceste Persoane stau în acelaşi rang una lângă alta. De aceea creştinii vorbesc despre Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt.

Dumnezeu Tatăl

Că Tatăl este Dumnezeu, în privinţa aceasta niciodată nu a fost vreo îndoială. Nenumărate epistole încep cu cuvintele „Dumnezeu, Tatăl nostru”, cu excepţia câtorva puţine: Epistola către Evrei, epistola lui Iacov, epistola 1 şi 3 a lui Ioan, epistola 2 Petru.

Dumnezeu Fiul

Interesant devine aici la Fiul lui Dumnezeu, la Domnul Isus Hristos. La citirea superficială nu se observă imediat că Fiul este de asemenea Dumnezeu. Însă la un studiu mai exact al Scripturii vom găsi repede confirmat şi acest fapt.

Un studiu detaliat se găseşte în articolul „Dumnezeirea Domnului Isus”.

Rezumăm aici câteva puncte esenţiale:

Evanghelia după Ioan începe cu cuvintele:

Ioan 1.1: La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu.

Mesajul acesta este clar. Cuvântul era Dumnezeu. Însă acum citim mai departe în versetul 14, unde se spune:

Ioan 1.14: Şi Cuvântul S-a făcut carne şi a locuit printre noi (şi noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl), plin de har şi de adevăr;

Şi mesajul acesta este la fel de clar. Cuvântul a devenit Om. Dacă luăm cele două versete împreună, care de altfel stau în acelaşi context, atunci concluzia trebuie să fie, că Isus Hristos era şi este Dumnezeu şi Om într-o singură Persoană. În Ioan 1.1 Cuvântul este Dumnezeu şi în versetul 14 Dumnezeu a devenit Om şi a locuit printre noi. Nimic mai mult nu poate fi oferit în privinţa aceasta în frumuseţe şi emoţionalitate. Dumnezeul mare devine Om. Vine în lume într-o iesle şi Se face dependent de o mamă pământeană, căreia El trebuie totodată să-i dea puterea ca să-L ţină în braţe. Se poate înţelege aceasta? Nu, aceasta poate fi numai adorat.

În epistola către Coloseni 2.9 se spune:

Coloseni 2.9: Pentru că în El (în Domnul Isus Hristos) locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.

Deci dacă toată plinătatea Dumnezeirii trăieşte în Omul Isus Hristos, atunci acest Fiu al lui Dumnezeu trebuie să fie şi Dumnezeu.

Iudeii L-au acuzat pe Hristos, pentru că El a zis că El este Fiul lui Dumnezeu. Iudeilor de atunci le era deplin clar ce înseamnă aceasta. Însemna că Isus S-a făcut pe Sine Însuşi Dumnezeu. Şi dacă Isus Hristos nu ar fi fost Fiul lui Dumnezeu, atunci această afirmaţie ar fi fost cea mai mare blasfemie şi iudeii ar fi avut dreptate.

Pe lângă multele alte locuri de confirmare găsim probabil locul cel mai expresiv în 1 Ioan 5.20:

1 Ioan 5.20: Şi ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere, ca să Îl cunoaştem pe Cel adevărat; şi noi suntem în Cel adevărat, în Fiul Său, Isus Hristos. El este adevăratul Dumnezeu şi viaţă eternă.

 Dumnezeu Duhul Sfânt

Mergem la aşa-numita a treia Persoană a Dumnezeirii, Duhul Sfânt. De fapt nu este cel mai potrivit să vorbim despre prima, a doua şi a treia Persoană a Dumnezeirii. Pe neobservate se introduce din nou o oarecare ierarhie. Pe de altă parte însă, la citirea Bibliei observăm că cel mai mult se vorbeşte despre Dumnezeu Tatăl, apoi despre Dumnezeu Fiul şi mai rar citim direct că şi Duhul Sfânt este Dumnezeu.

Un loc clar pentru expunerea de dovezi, că Duhul Sfânt este o Persoană şi în acelaşi timp este Dumnezeu, îl găsim în Faptele apostolilor 5 în istorisirea despre Anania şi Safira. Acolo se spune în capitolul 5.3:

Faptele apostolilor 5.3: Dar Petru a spus: „Anania, de ce ţi-a umplut satana inima, ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să opreşti pentru tine o parte din preţul ogorului?

În primul rând aici devine clar că Anania a minţit pe Duhul Sfânt. Aceasta arată deja, că în cazul Duhului Sfânt nu este vorba numai de o putere, ci de o Persoană. O putere nu poate fi minţită, o persoană însă poate fi minţită. Încercaţi să minţiţi curentul din priza de curent! Desigur, nu este posibil aşa ceva!

În afară de aceasta Duhul Sfânt poate fi întristat (Efeseni 4.30). Duhul Sfânt poate fi hulit (Matei 12.31). Duhul Sfânt poate fi insultat (Evrei 10.29). Duhul Sfânt mai este numit şi Mângâietor, Ajutor, Susţinător (Ioan 14). El poate împiedica pe slujitorii Domnului, să facă ceva sau poate călăuzi pe credincioşi în tot adevărul – vezi Faptele apostolilor 16.6 şi Ioan 15.26. Toate acestea mărturisesc despre faptul că Duhul Sfânt este o Persoană.

După aceea citim în continuare în Faptele apostolilor 5:

Faptele apostolilor 5.4: Dacă rămânea nevândut, nu rămânea al tău? Şi, fiind vândut, nu era preţul lui în puterea ta? Pentru ce ţi-ai pus în inimă fapta aceasta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.

Desigur întotdeauna trebuie să fi precaut cu concluziile, însă cele două versete nu numai stau în acelaşi capitol, ci ele sunt direct unul după altul. Deci Anania şi Safira au minţit pe Duhul Sfânt nu numai ca Persoană, ci prin aceasta ei au minţit pe Dumnezeu Duhul Sfânt.

Duhului Sfânt Îi sunt atribuite însuşiri pe care numai Dumnezeu le uneşte în Sine Însuşi. Duhul Sfânt este veşnic, El este numit „Duhul veşnic” (Evrei 9.14). Duhul Sfânt este atotprezent (Psalmul 139.7). Duhul Sfânt este atotputernic (Luca 1.35) şi Duhul Sfânt este atotştiutor (1 Corinteni 2.10,11; Ioan 14.26; Ioan 15.26). Şi nu în cele din urmă Duhului Sfânt îi este atribuită o activitate creatoare, căci în Iov 33.4 se spune: „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.”

În ce se exprimă „unitatea”?

Dacă vorbim despre „Triunitate”, atunci trebuie să dovedim în ce se exprimă în mod deosebit „unitatea”. Desigur, cu privire la Tatăl şi la Fiul gândim în primul rând la locul din evanghelia după Ioan 10.30: „Eu şi Tatăl una suntem”. Acest loc spune nu numai că Tatăl şi Fiul gândesc la fel, aceasta este oricum clar, ci şi că „cine M-a văzut pe Mine [Isus] L-a văzut pe Tatăl” (Ioan 14.9).

Însă „unitatea” este exprimată şi sub alte aspecte. Mai înainte am remarcat că Duhul Sfânt a avut un rol la creaţie. Iov spune în capitolul 33.4: „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut” (Iov 33.4), şi la fel noi găsim pe Duhul lui Dumnezeu plutind deasupra apelor la creaţie şi găsim pe Duhul lui Dumnezeu la crearea din nou a unui om în Noul Testament, la Nicodim, unde se spune că noi trebuie „să ne naştem din apă şi din Duh”. În evanghelia după Ioan 1.1,2 actul creaţiei este atribuit Domnului Isus şi în mulţi Psalmi actul creaţiei este atribuit lui Dumnezeu Însuşi. Deci aici găsim armonie deplină şi unitate.

Şi în jertfirea Domnului Isus găsim această unitate. Pe de o parte Fiul Însuşi S-a jertfit pe Sine. El a spus: „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viaţa” (Ioan 10.17). Domnul Isus avea autoritatea să-Şi dea viaţa. După aceea se spune şi că Dumnezeu a jertfit pe Fiul Său: „El [Dumnezeu], nu L-a cruţat pe propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toţi”. Şi în Evrei 9.14 se spune: „… prin Duhul etern S-a oferit pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu.” Şi aici vedem deci că în Dumnezeire este armonie deplină şi unitate.

Un alt exemplu este învierea Domnului Isus. Pe de o parte Isus Hristos a înviat pe baza puterii Lui proprii. El a spus ucenicilor Săi: „Am putere s-o dau [viaţa Mea] şi am putere s-o iau iarăşi.” Însă în epistola către Romani 6.4 se spune: „… după cum Hristos a fost înviat dintre morţi prin gloria Tatălui”, şi despre Dumnezeu Duhul Sfânt se spune în Romani 8.11: „Dar, dacă Duhul Celui care L-a înviat pe Isus dintre morţi locuieşte în voi, Cel care L-a înviat pe Hristos dintre morţi va face vii şi trupurile voastre muritoare, datorită Duhului Său care locuieşte în voi.”

Unitatea Dumnezeirii se exprimă în afară de aceasta şi în misiunea de botezare dată ucenicilor, unde se spune: „botezându-i pentru Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”, sau şi în distribuirea şi exercitarea darurilor, căci pe de o parte se spune, că Domnul Isus S-a dus în cer şi a dat daruri omului (Efeseni 4), şi pe de altă parte în 1 Corinteni 12.4-6 se spune: „Dar sunt deosebiri ale darurilor, însă este acelaşi Duh; şi sunt deosebiri ale slujbelor, şi acelaşi Domn; şi sunt deosebiri ale lucrărilor, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi.”

Un loc uimitor este şi Ioan 14. Acolo Domnul Isus adresează ucenicilor Săi vorbirea de despărţire şi îi mângâie cu cuvintele: „Şi Eu Îl voi ruga pe Tatăl, şi vă va da un alt Mângâietor, ca să fie cu voi pentru totdeauna, pe Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, pentru că rămâne la voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani: [Eu] vin la voi.” Cine va veni deci la ucenici, când Domnul va fi părăsit pământul? Desigur „Duhul adevărului”, care realmente a venit pe pământul acesta în ziua de Rusalii. Dar dacă citim atenţi, în Ioan 14 se spune şi: „[Eu] vin la voi”, aceasta înseamnă că Domnul Isus nu numai este „una cu Tatăl”, ci El este una şi cu Duhul Sfânt.

Încheiere

Vedem deci că nu a fost nevoie de conciliul de la Niceea ca să se constate că Biblia vorbeşte clar de aşa-numita Trinitate sau Triunitate. Aparţine înfăţişărilor minunate ale creştinismului, când medităm la însemnătatea acestei Triunităţi; este o chestiune demnă de adorare şi niciodată nu poate fi sondată cu mintea omenească. Această Trinitate este numai în creştinism, şi ea este fundamentul credinţei noastre creştine. Cine dărâmă stâlpul acesta, pierde toate binecuvântările şi singur îşi ia pământul de sub picioare. Într-adevăr noi nu întâlnim expresiile Trinitate sau Triunitate, însă întâlnim mai mult decât clar natura acestei chestiuni. Fie ca cititorul să înţeleagă că în cadrul acestei prelucrări eu am da numai puţine exemple şi că sunt mult mai multe locuri în Biblie şi dovezi scripturistice decât cele date aici. 


Tradus de la: Ist die Trinität oder Dreieinigkeit biblisch?

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre locul din Biblie Romani 11 (1)

Mai multe articole despre cuvântul cheie Trinitatea (1)

Mai multe articole despre cuvântul cheie Triunitatea (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).