Versete călăuzitoare: Marcu 6.21,22; Luca 15.25; 2 Samuel 6.14-16
Marcu 6.21,22: Şi a venit o zi potrivită, când Irod, de ziua naşterii sale, a dat o masă celor mari ai săi şi ofiţerilor şi căpeteniilor Galileii. Şi, intrând fiica Irodiadei însăşi şi dansând, a plăcut lui Irod şi celor care stăteau împreună cu el la masă. Şi împăratul i-a spus fetei: „Cere-mi orice vrei şi-ţi voi da”.
Luca 15.25: Şi fiul său mai mare era la câmp. Şi, când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri.
2 Samuel 6.14-16: Şi David juca din toată puterea lui înaintea Domnului. Şi David era încins cu un efod de in subţire. … Şi a fost aşa: când a intrat chivotul Domnului în cetatea lui David, Mical, fiica, lui Saul, s-a uitat pe fereastră şi l-a văzut pe împăratul David sărind şi jucând înaintea Domnului; şi l-a dispreţuit în inima ei.
Introducere
Este păcat, să dansezi? Să urmăm modelul biblic, şi ca David să dansăm înaintea lui Dumnezeu (2 Samuel 6.14)? Ce spune Biblia cu privire la acest subiect?
Ca la toate subiectele vrem să ne întrebăm mai întâi – şi pentru un moment vrem să lăsăm la o parte părerile noastre preconcepute şi tradiţia -: Doamne, ce ne spune Cuvântul Tău cu privire la acest subiect? Doamne, te rog vorbeşte-ne Tu prin Cuvântul Tău. Noi vrem cu plăcere să luăm în serios Biblia ca şi Cuvânt al Tău, pentru acum şi aici.
Cuvântul „a dansa” în Scriptură
Cuvântul „a dansa” sau „horă” („joc în cerc”) nu se întâlneşte prea des în Biblie. În total se întâlneşte de aproximativ 22 de ori (din acestea numai de 7 ori în Noul Testament) - s-a calculat cu ajutorul unei concordanţe pe computer. Dacă se cercetează exact aceste locuri, se constată că acest cuvânt este folosit în contextul unor ocazii negative, de exemplu dansul în jurul viţelului de aur, însă pe de altă parte şi în sens foarte pozitiv, de exemplu când David împreună cu poporul a dansat înaintea Domnului (2 Samuel 6.14) sau când poporul şi-a exprimat preţuirea pentru Dumnezeu prin joacă în cerc (Psalmul 87.7).
De asemenea se poate constata că în nici un loc nu este vorba că bărbatul şi femeia au dansat împreună, deci îmbrăţişaţi sub o formă oarecare. Erau sau persoane singulare sau întreg poporul sau multe femei, şi aceasta exclusiv în Vechiul Testament. Desigur lipsa acestor lucruri nu este o dovadă că aceste lucruri ar fi interzise „legitim”.
Eclesiastul ne spune: este „un timp pentru a jeli şi un timp pentru a sări de bucurie.” Şi dacă privim dansul din partea pozitivă, atunci el înseamnă: vrem să ne bucurăm! Dansul este o expresie a bucuriei, cel puţin în Vechiul Testament. Şi cine a văzut dezlănţuirea de bucurie a israeliţilor este cu siguranţă fascinat de expresia puternică a bucuriei.
În Noul Testament însă găsim un loc foarte interesant, unde în Iacov 5 se spune: „Este cineva bucuros? Să cânte psalmi!” Este interesant că acolo nu se spune nimic despre „să danseze şi să cânte psalmi”, aşa cum se spune în Psalmul 87.7: „Cei care cântă şi joacă vor spune: «Toate izvoarele mele sunt în Tine»”. Înseamnă deci, pentru că în Iacov 5 nu stă scris, că ar fi interzis să dansezi?
Trebuie să spunem în mod obiectiv, că pentru Domnul Isus era de la sine înţeles să relateze următoarele într-o parabolă: „Şi, când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri.” În timpul acela era foarte normal să se exprime bucurie prin dansuri în cerc. Trebuie însă să ţinem seama că Domnul Isus a folosit exemple din timpurile acelea, pe care oamenii le puteau înţelege, aşa cum şi noi astăzi putem aduce exemple, pe care oamenii le înţeleg. Însă aceasta nu înseamnă că noi recomandăm aceste lucruri spre imitare. Deci noi lăsăm locul acesta să stea acolo unde este cu valoare neutrală, şi nu vrem să pierdem din vedere conţinutul acestei muzici şi al jocului: şi anume, că tatăl s-a bucurat să primească înapoi pe fiul său.
Deci Noul Testament este foarte „econom”, când este vorba de dans. Dansul nu este condamnat în nici un loc, dar nici nu este recomandat în vreun loc.
Ce este cu discoteca?
Putem deci noi dansa nestingheriţi, deoarece Biblia nu ne interzice aceasta? Ce este cu discoteca şi serile de dans specifice, unde în mod tradiţional se dansează, ca de exemplu valsuri, tangou sau foxtrott?
Desigur aceste două forme actuale ale dansului nu trebuie puse pe aceeaşi treaptă. În discotecă nu este vorba numai de dans, ci şi de muzica exagerat de tare, care poate transpune pe cineva în extaz (şi uneori are chiar texte blasfematoare la adresa lui Dumnezeu sau numesc bună imoralitatea). Oricine, care a fost odată într-o discotecă – şi în treacăt fie spus, dacă am voie să spun aşa, o spun din experienţă -, va confirma că aici deseori, dacă nu chiar întotdeauna este vorba de pofta cărnii. Sau ca să exprimăm altfel, pentru ca cititorii noştri tineri să înţeleagă, este vorba de „anbaggern” (n. tr.: adresare provocatoare şi arătare clară a propriilor interese pentru persoana adresată). Şi te aşezi pe aceeaşi treaptă cu fiica Irodiadei, care a dansat înaintea împăratului Irod. Împăratul a fost aşa de „ameţit” de emanaţia ei erotică în dans, că a fost gata să dispună aducerea capului lui Ioan Botezătorul. De aceea dorim să atenţionăm insistent pe tinerii noştri cu privire la aceste lucruri. Cine crede că se poate expune acestor ispite, să nu se mire dacă va cădea în cele mai grave păcate, pe care el înainte nicidecum nu le voia sau le considera chiar imposibile – căci şi Irod a preţuit odinioară foarte mult pe Ioan: „Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi-l ocrotea; şi, auzindu-l, stătea pe gânduri [făcea multe] şi-l asculta cu plăcere” (Marcu 6.20). Era deci ultimul lucru pe care Irod îl voia de fapt.
Seri de dans / cluburi de dans
Dar ce este cu serile de dans, în care eu dansez numai cu soţia mea şi în care nu este nici un gând păcătos şi nici un lucru de extaz nu joacă vreun rol? Desigur şi în acest caz nu vrem să mergem mai departe decât merge Sfânta Scriptură şi nu vrem să stabilim porunci acolo unde ele nu sunt. În afară de aceasta suntem deplin conştienţi, că astfel de dans nu se compară cu vizita în discotecă. Vrem însă să dăm numai atât de gândit: nu este nici măcar un singur loc în Biblie, în care bărbat şi femeie dansează împreună strâns îmbrăţişaţi, ceea ce nu este de repudiat, dacă o pereche căsătorită face aceasta. Însă întrebarea este totuşi: Unde fac ei aceasta? Şi nu este petrecerea împreună cu necredincioşii ceea ce Scriptura denumeşte „prietenia cu lumea”?
Desigur pot fi situaţii, când cineva vine la credinţă şi mulţi ani a mers într-un club de dans sau la seri de dans şi unde acum există posibilitatea să vestească Evanghelia prietenilor şi cunoscuţilor. Însă cu siguranţă acestea vor fi excepţii rare, care nu trebuie ridicate la rangul de regulă. Pe lângă aceasta în fiecare club de dans şi la fiecare seară de dans este total normal şi se obişnuieşte să fie „alegerea damelor” şi „alegerea domnilor”, ceea ce înseamnă, că nu se dansează cu partenerul propriu, ci cu un străin. Dacă facem aceasta, nu trebuie să ne aşteptăm din partea lui Dumnezeu la păzirea de gânduri false, căci chiar un proverb din lume spune: Cine se pune în pericol va pieri în el! Nu poţi merge într-o casă de petreceri şi să spui: Doamne, Te rog păzeşte-mă, vreau numai să văd odată cum arată acolo. De regulă astfel de rugăciuni nu vor fi împlinite de Dumnezeu. Aceste aspecte dorim să le punem înaintea fiecărui cititor spre meditare asupra lor cu rugăciune. Important este în toate cazurile să nu facem nimic dintr-o râvnă legalistă exagerată, ci din dragoste pentru Domnul.
Dansuri de adorare (închinare)
Mai este o altă chestiune, că astăzi se spune, că sunt şi dansuri de adorare şi că se îngrădeşte spontaneitatea Duhului dacă în strângerile laolaltă acestea nu ar fi permise. Gândul acesta îl respingem însă cu hotărâre. Desigur în multe strângeri laolaltă lipseşte spontaneitatea Duhului, şi cu siguranţă sunt posibile mult mai multe lucruri decât acelea pe care noi le folosim de obicei. Dar să vrei să introduci dansuri de adorare, după părerea noastră se merge categoric exagerat de departe şi se deschide uşa şi poarta pentru multe lucruri păcătoase şi carnale. În acest caz se uită că adorarea trebuie să aibă loc în duh şi adevăr, deci într-un sens spiritual, la care contează o inimă mişcată sincer prin Duhul lui Dumnezeu, şi nu de un fel natural sau pământesc. În afară de aceasta se uită şi faptul că în tot Noul Testament lipsesc complet exemple pozitive, şi pe lângă aceasta anumite pasaje biblice ne conduc de fapt la presupunerea total opusă, ca de exemplu Efeseni 5.19: „… vorbind între voi cu psalmi şi cântări de laudă şi cântări spirituale, lăudând şi cântând Domnului în inima voastră”.
În privința aceasta nu vrem să cădem în cealaltă extremă, ca și cum atitudinea exterioară nu ar juca nici un rol. Dimpotrivă, în Scriptură se găsesc multe exemple, unde credincioșii au luat o anumită poziție înaintea lui Dumnezeu și unde cele spuse au fost confirmate prin atitudinea lor (îngenunchere, ridicarea mâinilor). Astfel nu este greşit dacă o cântare spirituală se cântă stând în picioare sau chiar îngenunchiaţi, aşa cum pentru noi este foarte normal ca în orele de rugăciune să îngenunchem. Dar valoarea propriu-zisă, conţinutul sau lucrul de care Domnul Isus Se poate bucura cu adevărat, are loc în inima noastră. Acolo Domnul vede ce este cu adevărat adorare şi preţuire pentru El.
Adorarea, care vine din inimă
În final vrem să ne punem întrebarea serioasă: Cum se ajunge la astfel de idei, că ar trebui introduse aşa-numitele dansuri de adorare? Am văzut deja, că dansul în sine nu este de respins şi poate fi expresia unei bucuri spontane. Deci dacă vin astfel de întrebări, atunci trebuie să le luăm foarte, foarte în serios. Căci care este cauza profundă pentru aceste lucruri? Se doreşte cumva camuflarea golului interior profund simţit în multele din strângerile laolaltă, de exemplu duminica dimineaţa? Însă noi putem duminica dimineaţa să fim şi să aducem numai ceea ce noi în timpul săptămânii am învăţat cu Domnul şi de la Domnul şi ce am văzut la El. Dar dacă în timpul săptămânii am trăit numai o viaţă creştină superficială, ne putem noi aştepta într-adevăr la spontaneitatea Duhului în dimineaţa zilei de duminică?
De regulă ceea ce mă mişcă duminica dimineaţa este ceea ce m-a mişcat şi m-a preocupat deja în timpul săptămânii. Ar fi de exemplu un obicei bun (fără să vrem să facem din el o lege), ca cel puţin o dată pe săptămână, de preferat probabil sâmbătă seara, să ne preocupăm în mod deosebit cu ceea ce ar trebui să stea înaintea privirilor noastre duminica dimineaţa. Însă nu este o rezolvare bună ca această superficialitate lăuntrică şi golul simţit de mulţi, exprimat prin repetarea permanentă a aceloraşi rugăciuni, aceloraşi pasaje biblice şi a aceloraşi gânduri (fără să ne facem prea multe gânduri în privinţa aceasta), să le compensăm cu dansuri de adorare sau alte lucruri asemănătoare. În loc de aceasta ar trebui mai bine să începem din nou să dedicăm toată viaţa noastră ca „jertfă vie plăcută lui Dumnezeu” şi să trăim o viaţă cu Domnul şi pentru Domnul.
Dacă dorinţa noastră profundă este să onorăm pe Domnul douăzeci şi patru de ore pe zi, atunci de exemplu nici duminica dimineaţa nu ne va fi greu să facem aceasta, şi atunci şi ceilalţi vor remarca aceasta. Atunci vom trăi din nou ceea ce spune în Matei 13.52, că „vom scoate din comoara noastră lucruri noi şi vechi”. Vom fi atunci ca israelitul din Deuteronomul 26, care a mers la preot cu coşul celor dintâi roade şi a pus coşul înaintea altarului Domnului. Dar dacă lipseşte acest nou, acest cel dintâi rod (la care acest nou nu înseamnă o cunoaştere care niciodată nu a fost, ci o chestiune proaspătă!), atunci nu trebuie să ne mirăm de orele de adorare devenite fără gust.
Vă doresc vouă şi îmi doresc mie un entuziasm veritabil şi o adorare profund simţită pentru Domnul nostru Isus Hristos. Noi iubim, pentru că El ne-a iubit întâi!
Tradus de la: Wir wollen tanzen und fröhlich sein
Traducere: Ion Simionescu