Versete călăuzitoare: Neemia 12

Sfinţirea zidurilor

În Ezra 3 a fost sfinţit altarul, în Ezra 6 a fost sfinţit Templul şi acum sunt sfinţite zidurile.

Neemia 12.27: La sfinţirea zidurilor Ierusalimului, au chemat pe leviţi din toate locurile lor şi i-au adus la Ierusalim, ca să ţină sfinţirea cu bucurie, cu laude şi cu cântări, în sunet de chimvale, lire şi harpe.

Zidurile au fost construite în timpul record de 52 de zile, atacurile vrăjmaşului au fost zădărnicite (cel puţin pentru un timp), ordinea în casa lui Dumnezeu a fost restabilită, autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu a fost introdusă, abaterea poporului a fost condamnată ca fiind păcat şi printr-un legământ s-a făcut un început nou. Astfel poporul lui Dumnezeu putea sfinţii zidurile cu bucurie mare şi cântări de laudă.

Două coruri au fost aşezate pe zid, să cânte cântări de mulţumire, la care o procesiune mergea spre dreapta, iar altă procesiune mergea spre stânga. În felul acesta toţi participanţii puteau să-şi formeze o imagine de ansamblu asupra locului pe care Dumnezeu l-a ales ca să lase Numele Său să locuiască acolo. Aceasta va mări preţuirea acestui loc şi starea de mulţumire.

Cunoaştem noi perechea acestui loc în timpul nostru? Domnul Isus a făgăduit, să fie în mijloc acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Său. Biserica corespunde, aşa cum am văzut mai înainte, acestei cetăţi Ierusalim, aşa cum în Apocalipsa 21 ea este numită Noul Ierusalim. Şi noi ar trebui să mergem odată în jurul acestei cetăţi şi să ne punem sub impresia făcută de planul veşnic al lui Dumnezeu cu privire la Biserica Sa.

Dacă până acum am avut ochi numai pentru decăderea şi ruinarea Bisericii, atunci ar trebui să începem să mergem în jurul cetăţii şi să admirăm adevărata frumuseţe a cetăţii. Să ne amintim că, cu toată decăderea, Neemia vorbeşte despre „cetatea sfântă” (şi că în Noul Testament se vorbeşte chiar despre „cetatea marelui Împărat”), şi aceasta într-un timp în care în Israel era întuneric mare.

Dacă noi vedem Adunarea/Biserica cu ochii lui Dumnezeu, atunci aceasta nu ne va conduce niciodată la mulţumire de sine, la îngâmfare sau la o formă falsă de glorificare a Bisericii, ci va servi să ne prosternăm în adorare:

• Efeseni 3.21: A Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generaţiile veacului viitor! Amin.

Unii merg săptămână după săptămână la Adunare şi nu au înţeles încă cum vede Dumnezeu Adunarea şi ce înseamnă ea pentru Domnul nostru. Ai văzut tu o dată bastioanele şi ai admirat palatele, ai văzut tu grădina Împăratului şi scăldătoarea Siloam? Ce ai înţeles din acestea în inima ta, că tu ai intrare liberă în Locul Preasfânt, ca să te apropii de Dumnezeu cu laudă, mulţumire şi închinare? A fost Biserica pentru tine până acum numai un fel de societate de evanghelizare şi de misiune?

Această sfinţire a zidurilor poate fi pentru noi o încurajare mare chiar şi în timpurile decăderii şi marii slăbiciuni. Mersul în jurul Ierusalimului a condus ca ei să vadă că Dumnezeu le-a pregătit o bucurie foarte mare (Neemia 12.43). Chiar dacă împrejurările sunt nefavorabile – aşa cum erau odinioară la Pavel, când a scris credincioşilor din Filipi -, totuşi noi ne putem „bucura întotdeauna în Domnul” (compară cu Filipeni 4.4).

Felul de gândire al lui Neemia

Este mai mult decât o notiţă pe marginea paginii, dacă luăm seama că Neemia a luat şi aici o atitudine smerită.

Neemia 12.31,36,38: Şi am suit pe căpeteniile lui Iuda pe zid şi am rânduit două mari coruri [textual: coruri care aduceau mulţumiri] şi procesiuni, unul în dreapta, pe zidul dinspre Poarta Gunoiului … şi cărturarul Ezra era înaintea lor. … Şi al doilea cor [textual: cor care aducea mulţumiri] a pornit în cealaltă direcţie – şi eu şi jumătate din popor era, în urma lor – pe zidul de dincolo de Turnul Cuptoarelor, până la Zidul cel lat, …

Primul cor [textual: cor care aducea mulţumiri] era condus de Ezra, cărturarul (Neemia 12.36), şi în corul al doilea [textual: cor care aducea mulţumiri] Neemia a ocupat ultimul loc (Neemia 12.38). Nu ne-am fi putut aştepta, ca Neemia să meargă înaintea lor, aşa cum a mers Ezra? El este şi rămâne un rob slujitor al lui Dumnezeu, care ştie să ocupe locul de jos.

Preţuirea preoţilor şi leviţilor

În versetele 44 şi 45 citim cum şi leviţii şi preoţii au fost bine îngrijiţi:

Neemia 12.44,45: Şi, în ziua aceea, au fost rânduiţi oameni peste cămările vistieriilor pentru darurile ridicate, pentru cele dintâi roade şi pentru zeciuieli, ca să adune în ele din ogoarele cetăţilor părţile hotărâte de lege pentru preoţi şi leviţi, pentru că Iuda se bucura de preoţii şi de leviţii care stăteau acolo. Şi ei şi cântăreţii şi uşierii ţineau slujba Dumnezeului lor şi slujba curăţirii după porunca lui David şi a lui Solomon, fiul său.

Dacă preţuim mult casa lui Dumnezeu, atunci aceasta se va arăta în aceea că robii slujitori ai lui Dumnezeu vor fi dotaţi cu ce au nevoie. Ai avut tu vreodată bucurie, că Domnul Isus a dat daruri Bisericii Sale?

Partea anterioară Partea următoare

Tradus de la: Nehemia - ein treuer Dienstknecht Gottes (12)

Traducere: Ion Simionescu