Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu
Introducere şi informaţii de fond

Stephan Isenberg

© SoundWords, Online începând de la: 05.02.2019, Actualizat: 05.02.2019

Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 10.11; Romani 15.4

1 Corinteni 10.11: Şi toate acestea li se întâmplau ca pilde şi au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârşiturile veacurilor.

Romani 15.4: Deoarece toate câte au fost scrise mai înainte au fost scrise spre învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin încurajarea Scripturilor, să avem speranţă.

Introducere la cartea Neemia

Într-un anumit sens cartea Neemia este ultima carte a Vechiului Testament. Cel puţin ea încheie descrierea istorică şi cronologică a lui Israel. Este posibil ca cele relatate în cartea profetică Maleahi să se desfăşoare într-un timp ulterior, însă nu este sigur. Unii comentatori sunt de părere că Maleahi a rostit profeţiile lui deja în timpul lui Ezra.

Cu câţiva ani înainte de apariţia publică a lui Neemia, profetul Zaharia a profeţit şi a întrebat: „Căci cine dispreţuieşte ziua lucrurilor mici?” (Zaharia 4.10). Când a apărut Neemia era o astfel de „zi a lucrurilor mici”. Nu mai aveau loc minuni mari ca în timpul profetului Ilie sau al profetului Elisei. Nu, era timpul „puterii mici” şi al „lucrurilor mici”. Şi noi nu mai trăim astăzi în timpul începuturilor creştinismului, când aveau loc minuni şi când printr-o predică 3000 de oameni au venit la credinţă. În scrisoarea deschisă adresată bisericii din Filadelfia se spune despre credincioşi: „… pentru că ai puţină putere şi ai păzit Cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit Numele Meu” (Apocalipsa 3.8). Sper că suntem din aceia ca Neemia, care poartă Cuvântul lui Dumnezeu în inimile lor şi preţuiesc Numele Domnului mai mult decât orice altceva. Deci cartea este foarte interesantă şi pentru creştini, deoarece şi ei trăiesc la sfârşitul unei epoci sau cel puţin într-o epocă care merge în întâmpinarea sfârşitului ei. Aceasta face cartea Neemia să fie dublu interesantă. Este cu mult mai mult decât numai un document istoric din timpurile vechi.

Istoria lui Israel este în multe privinţe şi istoria bisericii creştine. Şi aceasta nu numai pentru că apostolul Pavel scrie cu privire la istoria poporului Israel: „Şi toate acestea li se întâmplau ca pilde şi au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârşiturile veacurilor” (1 Corinteni 10.11; compară cu Romani 15.4). Istoria poporului Israel pune o oglindă înaintea noastră a creştinilor.

După ce poporul sub călăuzirea lui Iosua a intrat în ţara făgăduită, s-a arătat foarte repede necredincioşia poporului. Moise a poruncit (compară cu Deuteronomul 12), ca ei să caute în ţara făgăduită locul, pe care Domnul îl va alege, ca să lase Numele Lui să locuiască acolo. Ajunşi în ţară, timp de patru sute de ani nimeni nu s-a interesat să caute locul acesta. Dumnezeu ar fi putut să-i spună imediat lui Moise locul, strada şi numărul casei, dar El nu a făcut-o. Şi astăzi Dumnezeu caută slujitori credincioşi, care doresc să contribuie la lucrul pe ogorul lui Dumnezeu şi la construcţia Lui. Abia David, omul după inima lui Dumnezeu, se scoală să caute un loc unde Domnul voia să lase Numele Său să locuiască (compară cu Psalmul 132). Abia în timpul fiului lui David, Solomon, se construieşte Templul în Ierusalim şi se sfinţeşte, şi gloria Domnului a umplut casa (în jurul anului 971 înainte de Hristos). Ea părăseşte Templul (Ezechiel 10; 11) în timpul domniei ultimului împărat al lui Iuda, Zedechia (597-586 înainte de Hristos) şi poporul este dus în captivitatea babiloniană din cauza marii lui necredincioşii. Ierusalimul împreună cu Templul sunt distruse şi zidurile dărâmate.

Prin providenţa lui Dumnezeu în jurul anului 538 înainte de Hristos duhul împăratului păgân persan Cirus este trezit (Ezra 1.1,5): „el a dat poruncă în toată împărăţia sa, chiar în scris, zicând: ‚Aşa spune Cirus, împăratul Persiei: «Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului şi m-a rânduit să-I construiesc o casă la Ierusalim, care este în Iuda»’” (Ezra 1.1,2). Despre construirea din nou a altarului şi a Templului putem citi în cartea Ezra (în jurul anilor 536-516). Această primă reîntoarcere a avut loc sub conducerea lui Zorobabel, care descindea din generaţia împărătească, şi Iosua, care descindea din generaţia preoţească. Însă şi aici găsim iarăşi apariţia foarte rapidă a necredincioşiei şi delăsarea poporului. După construcţia Templului trec aproape şaizeci de ani până când va reîncepe slujba la Templu prin reîntoarcerea lui Ezra în oraşul sfânt.

Neemia vine în jurul anului 445 înainte de Hristos, în timp ce Ezra era guvernator în Ierusalim. Slujba lui Neemia are mai puţin a face cu Templul şi cu altarul  şi cu slujba la Templu, ci Dumnezeu i-a pus pe inimă să se ocupe cu cetatea Ierusalim şi zidurile ei, cu porţile, străzile şi casele ei. Lui Neemia îi revenea sarcina să se preocupe cu viaţa civilă din Ierusalim.

Putem constata cinci puncte remarcabile în istoria lui Iuda:

  1. Captivitatea babiloniană
  2. Construirea altarului
  3. Construirea Templului
  4. Restabilirea serviciului la Templu
  5. Construirea zidului în jurul cetăţii Ierusalim

Aceste cinci puncte le regăsim în mod impresionant în istoria Bisericii. În Apocalipsa 17 şi 18 vorbeşte Noul Testament de asemenea despre Babilon, şi anume sub forma, că aici este descrisă curva Babilon. Curva Babilon este o imagine a Bisericii Catolice şi în sens extins al creştinătăţii decăzute, care are numele că trăieşte, dar este moartă (Apocalipsa 3.1). Nu este nevoie de fantezie mare să identifici în Apocalipsa 17 cetatea de pe şapte dealuri cu Roma. În Apocalipsa 18 se încheie descrierea Babilonului cu cuvintele, că „în ea s-a găsit sângele profeţilor şi al sfinţilor” (Apocalipsa 18.24). Aceasta ne face să ne gândim la mulţii martiri care au murit la începutul Bisericii. Multe secole creştinătatea a fost ţinută în robia unui sistem îngrozitor, la care afacerea cu indulgenţe era numai un exemplu al grozăviei acestei biserici. În afară de aceasta curva Babilon este descrisă în Apocalipsa 17 cu cuvintele: „Şi femeia era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, şi împodobită cu aur şi pietre preţioase şi perle, având în mână şi un pahar de aur, plin de urâciuni şi de necurăţiile curviei ei” (Apocalipsa 17.4). În Apocalipsa 17.15,18 este descrisă apoi influenţa ei mondială, unde şederea curvei este numită „ape”. (Apa în Biblie este deseori o imagine a naţiunilor şi a popoarelor). În versetul 18 se spune apoi despre femeie: „Şi femeia, pe care ai văzut-o, este cetatea cea mare, care are împărăţia peste împăraţii pământului” (Apocalipsa 17.18). Toate acestea se regăsesc înainte de toate în Biserica Catolică începând din Evul Mediu (parţial până astăzi).

Reforma din secolul 16 era începutul eliberării din această captivitate romană îngrozitoare şi a readus creştinilor Cuvântul lui Dumnezeu. Următorul pas a fost, că inimile multor creştini au fost orientate spre altar. Jertfa Domnului a ocupat cu această ocazie locul central. Masa Domnului a venit tot mai mult în centru, şi creştinii căutau un loc unde ei puteau serba împreună Cina în afara zidurilor bisericeşti. Este foarte interesant în această privinţă că altarul din 1 Corinteni 10 a fost adus în legătură cu Masa Domnului şi că şi în Vechiul Testament altarul este numit în unele locuri „Masa Domnului” (compară cu Ezechiel 41.22; Maleahi 1.7,12).

Însă nu s-a rămas la „Masa Domnului”, căci după ce a fost construit altarul sub conducerea lui Zorobabel, s-au îngrijit de construirea Templului. Aşa a fost şi în creştinătate: după ce Masa Domnului a fost iarăşi „restabilită”, în continuare s-a gândit tot mai mult la caracterul casei lui Dumnezeu. Adevărul referitor la esenţa Adunării lui Dumnezeu a ieşit tot mai clar la lumină (în mod deosebit în secolul 19). Mulţi au părăsit bisericile mari, ca să se adune laolaltă simplu şi modest conform principiilor nou-testamentale (compară cu Faptele apostolilor 2.42; 1 Corinteni 14; Matei 18.20). S-a citit de exemplu 1 Corinteni 3.16 şi s-a constatat că şi în timpul actual este un templu: „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (1 Corinteni 3.16).

Acestui templu al lui Dumnezeu îi aparţin toţi credincioşii adevăraţi. Deci noi nu mergem într-un templu, ci noi suntem împreună templul lui Dumnezeu. Esenţa Adunării (Bisericii) ca trup al lui Hristos, ca şi casă a lui Dumnezeu, ca templu al lui Dumnezeu şi ca mireasă a lui Hristos a trecut tot mai mult pe prim-plan (atunci în secolul 19). S-a gândit din nou împreună, unde este locul unde Domnul Isus voia să lase Numele Său să locuiască. Matei 18.20 a jucat un rol important în această privinţă: „Pentru că unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor.” Slujba în cadrul Adunării şi în casa lui Dumnezeu a devenit tot mai mult ordonată. Aşa cum odinioară Ezra a rânduit serviciul la Templu, la fel s-a început să se gândească împreună „cum trebuie să se poarte cineva în casa lui Dumnezeu, care este Adunarea Dumnezeului celui viu” (compară cu 1 Timotei 3.15). Nu funcţiile oficiale, nu preoţii şi păstorii ordinaţi ar trebui să conducă casa lui Dumnezeu, ci fiecare credincios ar trebui să se bazeze pe acţiunea Duhului lui Dumnezeu şi să aştepte prezenţa Domnului înviat. Prin Duhul Sfânt au fost puşi bătrâni, slujitori şi supraveghetori şi ei au fost recunoscuţi de poporul lui Dumnezeu (compară cu Faptele apostolilor 20.28; 1 Tesaloniceni 5.12).

Însă aceia care au redescoperit semnificaţia Mesei Domnului, care au cunoscut că templul lui Dumnezeu constă din toţi credincioşii adevăraţi şi care s-au bazat pe acţiunea Duhului lui Dumnezeu în mijlocul lor şi au trăit prezenţa Domnului, nu s-au oprit la aceste lucruri, ci s-au preocupat cu semnificaţia „zidurilor” şi de trăirea vieţii civice în interiorul zidurilor. După ce altarul şi templul au fost construite şi slujba la templu era organizată, trebuia ca viaţa zilnică să fie adusă în concordanţă cu aceste privilegii mari. În interiorul zidurilor este siguranţă, este unitate, acolo se trăieşte în adevăratul sens al cuvântului sub fumul şi influenţa altarului şi a prezenţei lui Dumnezeu. Creştinii credincioşi nu merg numai duminica la Adunare (Biserică) sau reprezintă templul lui Dumnezeu numai duminica, ci ei sunt templul lui Dumnezeu în tot timpul săptămânii. Comportarea în casa lui Dumnezeu nu se referă numai la orele de adunare, ci la toată viaţa noastră. Aceasta era misiunea deosebită a lui Neemia; restabilirea vieţii civile în Ierusalim (în interiorul zidurilor). Contraimaginea construirii zidurilor şi a cetăţii Ierusalim în general o găsim în Apocalipsa 21, unde Adunarea (Biserica) este prezentată ca noul Ierusalim şi unde noi citim de asemenea despre douăsprezece porţi şi despre un zid.

Observăm deci cât de actuală este Biblia, da, cum Biblia se interpretează ea însăşi şi că noi nu trebuie să forţăm interpretarea modelelor din Biblie prin metode exegetice, ci putem vedea cum Sfânta Scriptură se interpretează singură. În aceasta constă vitalitatea Cuvântului lui Dumnezeu – nu sunt simple istorisiri istorice.

Informaţii de fond generale

Înainte de a ne ocupa de primul capitol având această schiţă istorică în memorie, prezentăm aici unele informaţii de fond generale referitoare la cartea Neemia:

Timpul / Istoricitatea

  • Editarea relatării: aproximativ în anul 430 înainte de Hristos
  • Timpul activităţii lui Neemia: aproximativ 444-430 înainte de Hristos.
  • Timpul domniei lui Artaxerxes: 464-424 înainte de Hristos.
  • Relatarea începe cu anul al douăzecilea al domniei împăratului Artaxerxes, anul 444 înainte de Hristos.

Tabel cronologic (dă click pe imagine pentru format mărit!)

Documente istorice

Papirusurile Elephantine, care au fost descoperite în anul 1903, confirmă istoricitatea cărţii Neemia, deoarece ele amintesc pe Sanbalat (Neemia 2.19) şi pe Iohanan (Neemia 6.18; 12.23). Aceste surse ne lasă să ştim că Neemia a încetat slujba sa ca administrator von Iudeea înainte de anul 408 înainte de Hristos (din Die Ryrie-Studienbibel).

Persoana lui Neemia

Ca paharnic al împăratului Artaxerxes I Neemia avea atât o poziţie de răspundere (el trebuia să constate, că vinul pe care-l bea împăratul nu era otrăvit), cât şi o poziţie cu multă trecere, căci un slujitor demn de o astfel de încredere era deseori un sfătuitor apropiat. După ce a auzit  că zidurile Ierusalimului nu au fost reconstruite, şi el a primit permisiunea de la împărat să călătorească la Ierusalim şi să înlăture situaţia dezagreabilă, el a dovedit aptitudinile lui inegalabile de conducător şi organizator. După 52 de zile era terminată reconstrucţia zidurilor. Ca administrator în Iudeea, Neemia a dovedit modestie, integritate, dragoste de ţară, energie, teamă de Dumnezeu şi altruism. După 12 ani în această poziţie el a fost din nou pentru scurt timp la curtea împăratului Artaxerxes (Neemia 1.1; 13.6) şi după aceea s-a reîntors în Iudeea, unde a chemat poporul la pocăinţă. Multe pasaje din această carte sunt probabil din jurnalul personal al lui Neemia, căci relatarea este fără ocol şi foarte plină de viaţă. Mai multe detalii despre legătura între această carte şi cartea Ezra se găsesc în introducerea la cartea Ezra (din Die Ryrie-Studienbibel).

„Sunt trei feluri de oameni în lume: din aceia care nu ştiu ce are loc; din aceia care privesc ce are loc şi din aceia care poartă grijă să aibă loc ceva.”

  • Neemia = Domnul mângâie
  • Neemia, paharnic al împăratului Persiei (Artaxerxes) (Neemia 1.11; 2.1)
  • Tirşata (guvernator) (Neemia 8.9; 5.14; 10.1); Neemia dovedeşte calităţi de conducător
  • Neemia întruchipează viaţa civilă (nu era preot ca Ezra; nu era Zorobabel, care întruchipa împărăţia – cap al poporului); Neemia era un „normal”
  • Neemia scrie propria istorie
  • Neemia avea o relaţie strânsă cu Dumnezeu:
  • „Şi am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor” (Neemia 1.4).
  • „M-am rugat Dumnezeului cerurilor” (Neemia 2.4; Neemia stătea înaintea împăratului!)
  • „Şi împăratul mi le-a dăruit, pentru că mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine” (Neemia 2.8).
  • „Şi n-am spus nimănui ce pusese Dumnezeul meu în inima mea” (Neemia 2.12).
  • „Şi le-am spus despre mâna Dumnezeului meu, care fusese bună peste mine” (Neemia 2.18).
  • „Dumnezeul cerurilor, El ne va face să reuşim; şi noi, robii Săi, …” (Neemia 2.20).
  • „Auzi, Dumnezeul nostru, pentru că suntem dispreţuiţi” (Neemia 4.4).
  • „Dar ne-am rugat Dumnezeului nostru şi am pus strajă împotriva lor, zi şi noapte” (Neemia 4.9)
  • „Dumnezeul nostru Se va lupta pentru noi” (Neemia 4.20).
  • „Nu trebuie să umblaţi în temere de Dumnezeul nostru …?” (Neemia 5.9; compară cu Neemia 10.32-39; 13.4).
  • „Şi acum, Dumnezeule, întăreşte-mi mâinile!” (Neemia 6.9).
  • „Dar eu n-am făcut aşa, pentru că mă temeam de Dumnezeu” (Neemia 5.15).
  • „Şi am cunoscut că nu-l trimisese Dumnezeu” (Neemia 6.12).
  • „Pentru ce este părăsită casa lui Dumnezeu?” (Neemia 13.11).
  • „Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, pentru aceasta, şi nu şterge faptele mele evlavioase pe care le-am făcut pentru casa Dumnezeului meu şi pentru cele de păzit ale ei!” (Neemia 13.14; compară cu Neemia 5.19).

Fundalul cărţii Neemia

  • Captivitatea babiloniană se terminase
  • Aproximativ 49.000 de israeliţi s-au întors înapoi la Ierusalim (cartea Ezra)
  • Altarul, templul şi serviciul la templu erau ridicate, respectiv rânduită (cartea Ezra)
  • Zidurile, casele şi străzile erau încă în cea mai mare parte a lor dărâmături şi cenuşă
  • Neemia era paharnic la împăratul Persiei şi trăia în palatul Susa (Neemia 1.1)
  • Distanţa Susa-Ierusalim (aproximativ 1300 km linie aeriană)

 

 

Poziţia geografică

Partea următoare


Tradus de la: Nehemia - ein treuer Dienstknecht Gottes

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (81)

Mai multe articole despre cuvântul cheie Neemia (1)

Mai multe articole despre locul din Biblie Neemia (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen