Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (9)
Neemia 9

Stephan Isenberg

© SoundWotds, Online începând de la: 04.03.2019, Actualizat: 04.03.2019

Versete călăuzitoare: Neemia 9

Adevărata pocăinţă

Neemia 9.1-3: Şi, în ziua a douăzeci şi patra a acestei luni, fiii lui Israel s-au adunat cu post şi în saci şi cu ţărână pe ei. Şi sămânţa lui Israel s-a despărţit de toţi fiii străinului şi au stat şi au mărturisit păcatele lor şi nelegiuirile părinţilor lor. Şi s-au ridicat pe locul lor şi au citit în cartea legii Domnului Dumnezeului lor, a patra parte din zi; şi altă a patra parte au mărturisit şi s-au închinat Domnului Dumnezeului lor.

După ce în capitolul 8 Cuvântul lui Dumnezeu a fost introdus din nou ca autoritate, citim acum ce rezultat are sau ar trebui să aibă, dacă noi recunoaştem Cuvântul lui Dumnezeu ca autoritate pentru viaţa noastră.

Poporul lui Dumnezeu şi-a dat seama la citirea Legii cât de mult s-au îndepărtat ei de Dumnezeu şi de voia Sa. Cei şaptezeci de ani de captivitate şi-au lăsat urmele. Aproape o generaţie întreagă a crescut fără Cuvântul lui Dumnezeu. Surpriza a fost mare, când ei pentru prima dată au văzut cât de mult s-au îndepărtat de Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta i-a făcut să se pocăiască din toată inima, să se smerească înaintea lui Dumnezeu în ţărână, să mărturisească vina lor şi să se despartă de căile rele şi în final să laude şi să preamărească pe Dumnezeu pentru credincioşia Lui mare, puterea şi tăria Lui.

Faptul că poporul s-a despărţit de „fiii străinului” (Neemia 9.2) este dovada că înainte se aflau într-o legătură greşită. Din istoria poporului putem învăţa foarte multe despre caracterul adevăratei pocăințe.

Smerirea

În primul rând adevărata pocăinţă este caracterizată prin aceea, că eşti întristat din cauză că te-ai abătut de la Cuvântul lui Dumnezeu. Adevărata pocăinţă este însoţită şi de smerire sinceră. Despre aceasta vorbeşte aici postul, hainele în sac şi ţărâna pe capul lor. Ei erau îngroziţi cât de mult s-au îndepărtat de gândurile lui Dumnezeu şi cum au dezonorat pe Dumnezeu prin neascultarea lor. Adevărata smerire se poate recunoaşte şi prin aceea că nu se înfrumuseţează prin vorbire starea proprie rea. Poporul nu a cruţat starea lui proprie, ci a mărturisit-o aşa cum era ea (compară cu Neemia 9.36,37).

Despărţirea

Când şi-au dat seama de abaterea lor, citim imediat cuvintele:

Neemia 9.2: Şi sămânţa lui Israel s-a despărţit de toţi fiii străinului.

Adevărata pocăinţă este caracterizată de depărtarea de fărădelege şi curăţirea pe sine însuşi de vasele spre dezonoare (compară cu 2 Timotei 2). Cu alte cuvinte: o pocăinţă la care într-adevăr eşti trist de starea proprie, dar nu eşti gata să te depărtezi de păcat, nu este o pocăinţă adevărată.

Adevărata pocăinţă este însoţită întotdeauna de despărţirea şi îndepărtarea de ceea ce a condus la păcat. Când efesenii în Faptele apostolilor 19.17,18 şi-au dat seama că vrăjitoria lor era rea, şi-au mărturisit faptele şi au ars cărţile lor. Aceste cărţi aveau o valoare de „cincizeci de mii de arginţi” (Faptele apostolilor 19.19). Urmarea a fost însă:

  • Faptele apostolilor 19.20: Astfel, cu putere creştea şi se întărea Cuvântul Domnului.

Noi nu citim că Cuvântul Domnului creştea prin evanghelizare, ci prin despărţirea consecventă de rău. Aceasta ar trebui să ne dea mult de gândit. Putem evangheliza foarte mult, ea va fi ineficace, dacă viaţa noastră nu este în concordanţă cu mesajul nostru. Suntem noi gata să analizăm critic pe baza acestor lucruri consumul nostru de emisiuni la televizor, filme, internet sau muzică sau orice altceva?

Mărturisirea

În afară de aceasta, la pocăinţa adevărată are loc întotdeauna şi mărturisirea, şi anume întotdeauna în cadrul cum şi unde a devenit vina vizibilă în afară. La poporul lui Dumnezeu era vorba de o vină publică şi comună, şi astfel ea a fost mărturisită public.

În privinţa aceasta este foarte interesant că au fost mărturisite şi nelegiuirile părinţilor lor (Neemia 9.2b). Dacă noi ca Biserică sau Adunare ne-am făcut vinovaţi de ceva – chiar dacă aceasta a avut loc cu zeci sau sute de ani în urmă -, atunci noi trebuie să numim cu numele aceste nelegiuiri şi să le îndepărtăm, cel puţin atunci când am devenit conştienţi de ele. Indiferenţa, de care auzim astăzi, prin aceea că se spune: „Ce avem noi a face cu trecutul părinţilor?”, este total greşită.

Când multe biserici (adunări) în timpul celui de-al doilea război mondial au făcut o alianţă, care a făcut imposibil pentru un iudeu mesianic să fie luat în ele, legământul acesta a tăgăduit în modul cel mai îngrozitor unul din cele mai măreţe adevăruri ale Noului Testament, şi anume că în Trupul lui Hristos un credincios iudeu şi un credincios dintre naţiuni sunt una. Cine astăzi se mai află în acest legământ, ar trebui cel puţin să fie sigur că propria grupă s-a distanţat de acest rău – cel puţin atunci când cineva şi-a dat seama de această vină. La fel este cu multele despărţiri, care au avut loc în poporul lui Dumnezeu, care nu aveau nici o bază în Cuvântul lui Dumnezeu. Eşecul din istoria grupării proprii sau a părtăşiei proprii nu trebuie tratat cu uşurătate. Atitudinea „şterge cu buretele” nu o cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă nu suntem gata să mărturisim înaintea lui Dumnezeu vina proprie sau o vină comună (de care suntem conştienţi), nu ne putem aştepta la iertarea păcatelor noastre. În 1 Ioan 1.9 se spune:

  • 1 Ioan 1.9: Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate.

Îndreptarea spre Cuvântul lui Dumnezeu

Neemia 9.3: Şi s-au ridicat pe locul lor şi au citit în cartea legii Domnului Dumnezeul lor, a patra parte din zi.

Pocăinţa adevărata este întotdeauna însoţită de îndreptarea sinceră spre Cuvântul lui Dumnezeu. Eu n-am văzut încă pe cineva care să se fi pocăit şi care după aceea să nu fi avut din nou plăcere de Cuvântul lui Dumnezeu ca hrană şi mâncare pentru viaţa Lui.

După ce a avut loc smerirea înaintea lui Dumnezeu şi oamenilor, şi a fost mărturisită vina şi a avut loc îndepărtarea de rău, va avea loc îndreptarea cu bucurie spre Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu vrem să ne abatem din nou de la Cuvântul lui Dumnezeu şi să facem un nou păcat; de aceea este necesar să cunoaştem voia lui Dumnezeu, pe care o găsim scrisă în Sfânta Scriptură.

Lauda, mulţumirea şi adorarea

În Neemia 9.5,6 se prezintă un alt aspect al pocăinţei adevărate:

Neemia 9.5,6: Şi leviţii Iosua şi Cadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodiia, Şebania şi Petahia au spus: „Ridicaţi-vă, binecuvântaţi pe Domnul Dumnezeul vostru din eternitate în eternitate! Şi să binecuvânteze Numele gloriei Tale, care este înălţat mai presus de orice binecuvântare şi laudă! Tu eşti Acelaşi, Doamne, Tu singur; Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, pământul şi tot ce este pe el, mările şi tot ce este în ele, şi Tu faci să trăiască toate; şi Ţie Ţi se închină oştirea cerurilor.

Poporul lui Dumnezeu putea după smerire, mărturisire şi despărţire să preamărească pe Dumnezeu pentru ceea ce este El în Sine Însuşi şi pentru ceea ce El a făcut pentru ei ca popor. Dacă trăim minunea iertării, atunci aceasta ar trebui să ne conducă la laudă şi mulţumire. Dacă ne-am depărtat de rău, atunci avem îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu. Dar dacă lucrurile păcătoase nu au fost îndepărtate, atunci nu avem îndrăzneală să aducem „neîncetat jertfe de laudă”lui Dumnezeu.

Rodul pocăinţei adevărate este, că noi cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum este El:

  • Dumnezeu este neschimbabil: „Tu eşti Acelaşi, Doamne, Tu singur” (Neemia 9.6).
  • Dumnezeu este Creatorul: „Tu ai făcut cerurile, … pământul şi tot ce este pe el” (Neemia 9.6).
  • Dumnezeu este Cel care ţine în viaţă: „Tu faci să trăiască toate” (Tu ţii toate acestea în viaţă; Neemia 9.6).
  • Dumnezeu este atotputernic: „Tu eşti Acelaşi, … care ai ales pe Avraam” (Neemia 9.7).
  • Dumnezeu dă făgăduinţe necondiţionate: aducere aminte de legământul cu Avraam” (Neemia 9.8).
  • Dumnezeu este credincios: „Ţi-ai împlinit cuvintele Tale” (Neemia 9.8b).
  • Dumnezeu va fi recunoscut în căile Lui (Neemia 9.9-15).

Rezultat final

Noi nu ar trebui să fim mulţumiţi nici cu privire la noi înşine şi nici cu privire la alţii, când o greşeală este numai recunoscută. Cât de des au fost regretate greşeli, deoarece greşeala a avut urmări rele, care au fost regretate, dar fără să fie condamnată starea inimii, care a condus la această greşeală. Să ţinem seama la noi înşine de cele cinci principii ale pocăinţei adevărate, prezentate mai înainte (întristarea, despărţirea, mărturisirea, dedicarea pentru Cuvântul lui Dumnezeu, lauda şi mulţumirea), şi să ajutăm pe fraţii noştri şi pe surorile noastre să practice pocăinţa adevărată, dacă au păcătuit. Aceasta este ceea ce scrie Pavel:

  • Galateni 6.1: Fraţilor, chiar dacă va fi căzut un om în vreo greşeală, voi, cei spirituali, îndreptaţi pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, fiind atent la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.

  • 2 Corinteni 7.9,10: Acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că aţi fost întristaţi spre pocăinţă; pentru că aţi fost întristaţi potrivit lui Dumnezeu, pentru ca în nimic să nu fiţi păgubiţi de noi. Pentru că întristarea potrivit lui Dumnezeu lucrează pocăinţă spre mântuire, de care nu-ţi pare rău; dar întristarea lumii lucrează moarte.

Este foarte important, că în umblarea noastră practică Dumnezeu ne face răspunzători numai pentru ceea ce ştim sau am putea şti, dacă ţinem seama de Cuvântul lui Dumnezeu. În capitolul 8 poporul nu a văzut încă eşecul lui, şi de aceea era posibil să se bucure în Domnul. Dar când prin citirea Cuvântului şi-au dat seama de abaterea lor, au trebuit să se pocăiască, căci altfel nu ar mai fi fost posibilă bucuria în Domnul. Cu cât cunoaştem mai mult abaterea noastră de la Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât suntem mai mult obligaţi să mărturisim vina noastră. În măsura în care poporul a cunoscut lucruri din Cuvânt, ei au mărturisit şi vina lor.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Nehemia - ein treuer Dienstknecht Gottes (9)

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (154)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).