Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (3)
Neemia 3

Stephan Isenberg

© SoundWords, Online începând de la: 05.02.2019, Actualizat: 05.02.2019

Versete călăuzitoare: Neemia 3

Acum ne vom ocupa cu construirea zidului şi a porţilor. Vom vedea diferite feluri de slujbe şi persoane diferite în lucrare. În afară de aceasta vom găsi participări diferite în lucrare, dar şi nepăsări. Însă acest capitol va arăta în principal armonia mare în lucrare, căci fiecare clădea la locul lui.

Mai întâi trebuie să ne fie clar, de ce zidul şi porţile sunt aşa de importante.

Semnificaţia zidului

Ce funcţie are un zid? Ezechiel 42.20 ne dă răspunsul: „Avea un zis de jur-împrejur … ca să facă o despărţire între ce era sfânt şi nu era sfânt.”

Tot ce este înăuntru ar trebui să fie pus deoparte în mod deosebit pentru Dumnezeu, şi tot ce era în afară drept urmare nu era pentru Dumnezeu. În sens negativ, tot răul ar trebui să fie ţinut departe de cetate, şi în sens pozitiv tot ce era în interiorul zidului avea voie să trăiască sub fumul jertfei plăcute lui Dumnezeu şi în prezenţa lui Dumnezeu. Căci zilnic se înălţa de pe altar mirosul bine plăcut al jertfei de ardere de tot.

Aşa ar trebui să fie şi cu noi. Noi ar trebui nu numai să vorbim despre despărţirea de rău, ceea ce desigur este corect şi important, dar dacă nu este mai mult, atunci suntem numai farisei. Noi trebuie să învăţăm că domiciliul nostru permanent este în prezenţa lui Dumnezeu. Când venim laolaltă ca Adunare (Biserică), trăim în mod deosebit prezenţa Domnului Isus, însă aceasta nu înseamnă că domiciliul nostru de luni şi până sâmbătă nu ar fi în casa lui Dumnezeu. Apostolul Pavel scrie tânărului Timotei: „… ca să şti cum trebuie să se poarte cineva în casa lui Dumnezeu, care este Adunarea Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului” (1 Timotei 3.15).

Când părăsim orele de adunare, atunci nu mergem, vorbind simbolic, afară din casa lui Dumnezeu. Dimpotrivă, căci credincioşii din timpul de acum constituie casa lui Dumnezeu, ar trebui să ne organizăm viaţa aşa fel, că trăim permanent conştienţi fiind de prezenţa lui Dumnezeu – aceasta este adevărata evlavie, care în epistola întâi către Timotei are o semnificaţie aşa de mare.

În cetate stă altarul şi fumul jertfei arderii de tot zilnice, care se ridica de pe altar, putea fi văzut în orice moment. La fel şi noi trăim sub fumul plăcutei jertfe a lui Hristos.

Zidul este şi un semn pentru unitate şi părtăşie. În interiorul acestui zid se află o unitate administrativă de sine stătătoare, cu porunci şi rânduieli proprii. La fel este şi în Adunare: „Nu-i judecaţi voi pe cei dinăuntru? Dar pe cei de afară îi judecă Dumnezeu” (1 Corinteni 5.12,13). În afară de aceasta zidul înseamnă şi siguranţă şi protecţie faţă de vrăjmaşi. În primul rând ar trebui protejat Locul Preasfânt al lui Dumnezeu.

Semnificaţia porţilor

Şi funcţia porţilor o găsim descrisă în Biblie. Şi aici este o parte pozitivă şi o parte negativă. Porţile pot fi deschise, ca să se permită intrarea binelui sau pentru a ţine răul afară, respectiv pentru a-l da afară:

  • 2 Cronici 23.19: Şi a pus pe uşieri la porţile casei Domnului, ca să nu intre nici un om necurat prin vreun lucru.

  • Isaia 26.2: Deschideţi porţile şi va intra naţiunea cea dreaptă, care păzeşte credincioşia!

Construirea zidului şi a porţilor

Neemia 3.1: Şi marele preot Eliaşib şi fraţii săi, preoţii, s-au ridicat şi au reconstruit Poarta Oilor. Au sfinţit-o şi i-au pus uşile; şi au sfinţit zidul până la Turnul Meea, până la Turnul lui Hananaeel.

În Neemia 3 găsim aproximativ 45 de grupe, care erau pregătite să ajute la construirea zidului. Fiecare nume a fost notat şi nu ar trebui să fie dat uitării. Aşa este întotdeauna, atunci când ne implicăm în interesele lui Dumnezeu: „Pentru că Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Său” (Evrei 6.10).

Găsim aici oameni la lucru din toate straturile sociale:

  • Marele preot şi preoţii (Neemia 3.1)
  • Argintari şi făcători de mir (Neemia 3.8)
  • Femei (Neemia 3.12)
  • Leviţi (Neemia 3.17)
  • Păzitori şi veghetori (Neemia 3.29)
  • Negustori (Neemia 3.32)

Nimănui nu i-a fost ruşine şi fiecare a pus mâna la lucru. La fel ar trebui să fie şi în Adunare („Când vă strângeţi, fiecare dintre voi are …”; 1 Corinteni 14.26). Fiecare ar trebui să aibă o misiune. Nu fiecare a construit la acelaşi lucru, dar toţi împreună au construit la aceeaşi chestiune. Ei au lucrat unul lângă altul. La fel ar trebui să lucrăm şi noi în Adunare, mână în mână. Ar trebui să ne sprijinim reciproc, ştiind: noi lucrăm la aceeaşi chestiune. Cât de des însă fiecare fierbe supa lui proprie în Adunare, în loc să se meargă împreună în lucrare?

Se pare că nu erau nici conflicte între generaţii, căci în Neemia 3.12 citim:

Neemia 3.12: Şi lângă el a reparat Şalum, fiul lui Haloheş, căpetenia peste jumătate din ţinutul Ierusalimului, el şi fiicele lui.

Cât de binefăcătoare sunt adunările în care bătrânii lucrează împreună cu tinerii. Moise a avut în vedere deja la ieşirea din Egipt, ca tinerii să nu fie despărţiţi de bătrâni. În timpul nostru trebuie să luăm seama ca generaţiile în vârstă să-şi ţină inima caldă pentru tineri şi ca generaţiile mai tinere să fie mulţumitoare pentru bătrâni.

Este normal în slujba pentru Domnul ca unul să lucreze ceva mai mult iar altul ceva mai puţin, însă fiecare după posibilităţi, înzestrare şi aptitudini. Noi trebuie să acceptăm că în privinţa aceasta pot fi diferenţe foarte mari.

În Neemia 3.20 citim că Baruc a lucrat cu sârguinţă. Se pare că Hanun şi locuitorii din Zanoah au construit o bucată deosebit de lungă (Neemia 3.13), şi cei din Tecoa au prelungit o altă bucată (Neemia 3.27); fiecare după darurile şi aptitudinile pe care le-a primit în dar de la Dumnezeu.

Ţi-ai găsit deja slujba ta în cadrul Adunării (Bisericii)? Sau eşti ca mai-marii din Tecoa, despre care se spune în Neemia 3.5 că nu şi-au pus umărul la lucrarea Domnului? Eşti tu prea mândru, ca să contribui? Sau eşti prea fin, ca să-ţi murdăreşti mâinile? Eşti tu de părere, că pentru tine cariera ta este mai importantă decât lucrarea şi dedicarea pentru Dumnezeu şi casa Sa? Vrei să intri în istorie ca mai-marii din Tecoa, ca unul care era cunoscut pentru faptul că nu a contribuit la lucrare? Ce umilire va fi când tu va trebui să apari în felul acesta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos!

Capitolul 3 aminteşte nu numai construirea zidului, ci şi construirea porţilor. Ne sunt descrise zece porţi şi în continuare auzim şi despre alte două porţi (Neemia 8.16; 12.39), aşa că în total ajungem la douăsprezece porţi, aşa cum şi noul Ierusalim din Apocalipsa 21 va avea un zid şi douăsprezece porţi.

Descrierea porţilor în capitolul 3 este un circuit în jurul zidului, şi anume în sens invers acelor ceasului. Începe în partea de nord-est cu poarta oilor şi se termină foarte aproape cu poarta de control (poarta Mifcad). Poarta oilor este ultima poartă numită în capitolul 3 (Neemia 3.32), şi în felul acesta se închide circuitul. Ar trebui să studiem foarte bine aceste porţi şi să ţinem seama de înţelesul spiritual. Fiecare poartă ne arată un aspect al vieţii noastre spirituale ca creştini.

Poarta Oilor

Neemia 3.1: Şi marele preot Eliaşib şi fraţii săi, preoţii, s-au ridicat şi au reconstruit Poarta Oilor. Au sfinţit-o şi i-au pus uşile; şi au sfinţit zidul până la Turnul Meea, până la Turnul lui Hananeel.

Poarta Oilor este prima poartă amintită şi nu este întâmplător că aceasta a fost reconstruită de marele preot Eliaşib şi ceilalţi preoţi (Neemia 3.1). Căci prin Poarta Oilor erau conduse oile spre altarul de jertfă. Poarta Oilor era în apropierea templului în partea cea mai de nord a cetăţii (compară cu Ioan 5.2). Jertfa este întotdeauna punctul de pornire sau baza pentru toate celelalte. Noi toţi am fost făcuţi preoţi şi facem bine dacă noi ca preoţi nu neglijăm Poarta Oilor. Ea este prima poartă în enumerare şi cu cea mai mare semnificaţie pentru viaţa noastră ca creştini.

Fără jertfa lui Isus Hristos nu am putea fi mântuiţi. Însă punctul nostru de plecare este nu numai recunoaşterea jertfei, ci şi adorarea lui Dumnezeu. Pe altarul de jertfă trebuia pusă zilnic jertfa de ardere de tot, în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară – permanent se ridica de pe altar mirosul plăcut al jertfei. Dumnezeu doreşte ca noi să-I aducem permanent „jertfe de laudă” (Evrei 13).

Poarta Oilor ne aminteşte de Domnul Isus, care a devenit Oaia pentru jertfa arderii de tot şi Mielul, care liniştit şi mut a fost dus la tăiere (compară cu Isaia 53).

Aici totul vorbeşte despre Domnul Isus, căci şi Poarta Oilor în sine este un indiciu spre Domnul Isus, care a spus: „Eu sunt uşa: Dacă va intra cineva prin Mine, va fi mântuit” (Ioan 10.9).

Mereu mă impresionează, cum Domnul Isus nu numai a devenit Mielul, ci şi Păstorul cel bun, care Şi-a dat viaţa pentru oi, şi care mai mult decât atât este „Poarta oilor” (Ioan 10.7), prin care noi trebuie să mergem, ca să devenim mântuiţi. În final totul este har, despre care vorbesc cele două turnuri din Neemia 3.1 – Turnul Meea şi Turnul lui Hananeel. Meea înseamnă „sută” şi Hananeel înseamnă „Dumnezeu a protejat”. Numărul o sută stă de cele mai multe ori pentru o chestiune completă (compară cu Marcu 4.8). Aşa este mântuirea, o sută de procente harul lui Dumnezeu, şi totodată responsabilitatea omului este o sută de procente să se întoarcă la Dumnezeu şi să se pocăiască.

Deci în interiorul zidului sunt din aceia care au ascultat de glasul Păstorului cel bun şi s-au lăsat mântuiţi. Sunt preoţii, care trebuie să poarte grijă, ca pe altar să fie oricând o jertfă. Jertfa de ardere de tot zilnică, care era pusă pe altar atât seara cât şi dimineaţa, ne asigură prezenţa lui Dumnezeu în poporul Său (compară cu Exodul 29). Este aceasta pentru noi prioritatea cea mai mare? Lucrarea în interior, în templu, este punctul primordial, şi nu mărturia în afară; aceasta se exprimă prin poarta a doua. Dacă nu am înţeles aceasta, atunci nu trebuie să mergem la poarta a doua.

Poarta Peştilor

Neemia 3.3: Şi Poarta Peştilor au reconstruit-o fiii lui Hasenaa; i-au pus grinzile şi i-au pus uşile, încuietoarele şi zăvoarele.

Poarta Peştilor se afla mai mult în spre partea de nord-vest a cetăţii. Este posibil ca această poartă să-şi fi primit numele prin aceea că negustorii aduceau peştii în cetate prin această poartă (compară cu Neemia 13.16), căci în apropiere era şi piaţa de peşti.

În aplicare spirituală nu ne este greu să ne gândim la misiunea dată de Domnul Isus, că El voia să facă pe ucenicii Lui pescari de oameni: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni” (Marcu 1.17).

Şi în parabola despre pescuit în Matei 13, ucenicii sunt solicitaţi să strângă peştii buni în vase. Un pescar bun nu duce la piaţă tot ce pescuieşte, ci numai acei peşti care sunt buni. Poarta Peştilor vorbeşte astfel despre faptul că noi aducem peşti buni (materiale de construcţie bune) la casa lui Dumnezeu.

Conform cu 2 Timotei 2 noi nu numai trebuie să ne depărtăm de fărădelege şi să ne despărţim de vasele de dezonoare, ci noi trebuie să căutăm pe aceia care năzuiesc după dreptate, credinţă, dragoste şi pace şi cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.

Noi trebuie să menţinem în echilibru aceste două porţi şi să nu privilegiem pe un în detrimentul celeilalte. Urmarea faptului că noi am fost mântuiţi şi am fost făcuţi adoratori ai lui Dumnezeu este, că noi ieşim ca să aducem alţi adoratori la Dumnezeu. Apostolul Pavel nu a fost mulţumit numai să ducă oamenilor vestea bună, ci lucrarea lui a fost făcută până când un om a fost „prezentat desăvârşit în Hristos” (Coloseni 1.28), aceasta înseamnă, până când el a devenit un creştin matur şi major, capabil să adore pe Dumnezeu ca Tată.

Poarta cea Veche

Neemia 3.6: Şi Poarta cea Vece au reparat-o Ioiada, fiul lui Paseah, şi Meşulam, fiul lui Besodia; ei i-au aşezat grinzile şi i-au pus uşile şi încuietorile şi zăvoarele.

Această poartă se afla pe partea de vest a cetăţii Ierusalim. După câte se pare această parte a zidului şi poarta din el rămăseseră din timpurile de demult, şi s-a construit permanent pe acelaşi fundament.

Noi nu avem misiunea să construim un zid complet nou, ci să clădim pe cel existent. Noi înşine am fost zidiţi „pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra de ungi fiind Isus Hristos” (Efeseni 2.20). Unii consideră că nu este necesar să înveţe de la părinţii Bisericii şi ai credinţei din trecut. Însă aceasta este o greşeală mare. Căci există atenţionarea stringentă a apostolului Pavel: „Amintiţi-vă de conducătorii voştri, care v-au vorbit Cuvântul lui Dumnezeu” (Evrei 13.7).

Nu cunosc pe nimeni care este în lucrarea prin Cuvânt, care să nu fi învăţat şi să nu fi profitat de la părinţii credinţei din trecut (compară cu Efeseni 4.11,12).

Ieremia spune: „Aşa zice Domnul: «Staţi pe căi şi vedeţi şi întrebaţi de cărările cele vechi, care este calea cea bună; şi umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!» Dar ei au zis: «Nu vrem să umblăm pe ea!»” (Ieremia 6.16).

În Noul Testament suntem mereu solicitaţi în multe locuri, să ne reîntoarcem la ce era la început (compară cu 1 Ioan 1.1; 2.7,13,14,24; 3.11; 2 Ioan 1,5,6), sau se face referire la principiile de bază ale începutului (1 Corinteni 14.34; 1 Timotei 2.13). Unii sunt de părere, că tot ce este vechi, este principial bun, şi tot ce este nou este rău. Însă chiar aşa de simplu nu sunt lucrurile. Nu tot ce este vechi este şi bun, şi nu tot ce este nou este prin definiţie rău. Adevărul este per se static, aceasta înseamnă, adevărul lui Dumnezeu nu se schimbă, şi totuşi el este în acelaşi timp foarte dinamic, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este viu, aşa că vechiul Cuvânt al lui Dumnezeu vorbeşte la fel şi în timpurile moderne.

Poarta Văii

Neemia 3.13: Poarta Văii au reparat-o Hanun şi locuitorii din Zanoah; ei au reconstruit-o şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele; şi i-au făcut o mie de coţi de zid până la Poarta Gunoiului.

Primele două porţi se ocupă cu lucrarea din interior şi din afară. Ultima poartă numită ne arată pe ce bază trebuie să aibă loc lucrarea noastră, şi acum urmează două porţi (Poarta Văii şi Poarta Gunoiului), care de asemenea aparţin împreună şi ne arată atitudinea lăuntrică pentru slujire. Interesant este că aceste două porţi sunt numite împreună deja în capitolul 2, unde Neemia trebuia să se ocupe cu starea umilitoare a Ierusalimului.

Ne aflăm aici într-un punct foarte adânc al cetăţii Ierusalim. Şi desigur nu este întâmplător că slujba lui Neemia a început chiar aici, atunci când el a venit la Ierusalim ca să-şi facă o impresie despre starea Ierusalimului. Premisa în lucrarea pentru Dumnezeu este un duh smerit, o inimă smerită. Mândria şi aroganţa în lucrarea pentru Dumnezeu fac lucrarea ta să fie lemn, fân şi paie.

Dacă de exemplu vrei să ajuţi la zidirea sufletească a Adunării (Bisericii) şi crezi că tu faci toate mai bine decât bătrânii, atunci tu nu clădeşti având felul de gândire al lui Neemia.

Dacă noi suntem solicitaţi în epistola către Efesei să păstrăm unitatea Duhului, atunci imediat după aceasta stă scris: „… cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în dragoste” (Efeseni 4.2). Fie că este vorba de unitatea Ierusalimului sau de unitatea între creştini, ambele ne interzic un duh de aroganţă şi mândrie şi ne poruncesc să avem duhul blândeţii, îndelungii-răbdări şi al smereniei. Aceasta vrea să ne amintească Poarta Văii.

Poarta Văii ne aminteşte şi de faptul că lumea aceasta este o „vale a umbrei morţii”. Aşa citim în Psalmul 23.4: „Chiar dacă aş umbla prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău: pentru că Tu eşti cu mine; toiagul Tău şi nuiaua Ta mă mângâie.”

Viaţa ca şi creştin nu este numai soare senin, ci noi trebuie să mergem şi prin văi întunecate. De cele mai multe ori credincioşii, care au trecut printr-o astfel de vale, relatează că ei au trăit în mod deosebit apropierea lui Dumnezeu. Aşa cum se spune şi în Psalmul 23.4: „Pentru că Tu eşti cu mine.” Cât de des am trăit deja că o vale întunecată din viaţa noastră a condus în cele din urmă la binecuvântare: „Trecând prin valea plângerii ei o fac un izvor; şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări” (Psalmul 84.6).

Poarta Gunoiului

Neemia 3.14: Şi Poarta Gunoiului a reparat-o Malchiia, fiul lui Recab, căpetenia peste ţinutul Bet-Hacherem; el a reconstruit-o şi i-a pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.

Poarta Gunoiului era în partea cea mai de sud a cetăţii. Era de partea opusă a Porţii Oilor. Tot gunoiul din cetate trebuia adus afară aici. Oricine doreşte să fie un rob slujitor credincios al Domnului trebuie să cunoască poarta gunoiului în viaţa personală. Tot ce în noi rezultă încă din carne (din omul firesc), trebuie să condamnăm; aceasta nu are nici un loc în prezenţa lui Dumnezeu. Omul vechi a fost răstignit cu Hristos. Însuşirile omului vechi nu trebuie să se mai vadă, ci Hristos trebuie să se vadă în mine (compară cu Galateni 2.20).

Poarta Văii vorbea despre intrarea smerită şi modestă şi Poarta Gunoiului vorbea despre pornirile care vin din carne (din firea pământească). Cum stau lucrurile cu voia proprie a noastră? Vrem să slujim Domnului conform condiţiilor puse de noi sau vrem să ne orientăm după condiţiile puse de El şi în toate să întrebăm care este voia Lui? Dacă Valea Văii vorbeşte despre starea de smerenie, atunci probabil în cazul Porţii Gunoiului ar trebui să ne gândim la mândria spirituală, egoismul şi încăpăţânarea care vin din carnea noastră şi care trebuie „duse afară” (compară cu Filipeni 3, unde Pavel consideră meritele lui, mândria şi descendenţa lui ca fiind gunoi).

Poarta Fântânii (sau Izvorului)

Neemia 3.15: Şi Poarta Fântânii a reparat-o Şalun, fiul lui Col-Hoze, căpetenia peste ţinutul Miţpa; el a reconstruit-o şi a acoperit-o şi i-a pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.

Poarta Izvorului se află de asemenea în partea de sud a cetăţii. Foarte aproape de ea este scăldătoarea Siloam, în care trebuia să se spele orbul din naştere din Ioan 9. Poarta Izvorului vorbeşte despre puterea Duhului Sfânt în viaţa noastră. Foarte aproape de Poarta Izvorului era Izvorul Ghihon. Din acest izvor ţâşnea apă uneori până la 50.000 litri pe oră. Cuvântul grecesc pentru „izvor” poate fi tradus şi prin „izvor artezian”. Cuvântul acesta îl găsim şi în Ioan 4.14: „Dar cine va bea din apa pe care i-o voi da Eu nicidecum nu va înseta niciodată, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor de apă, ţâşnind spre viaţa eternă.”

Cine bea din acest izvor, „din inima lui vor curge râuri de apă vie” (Ioan 7.38). Dacă am înlăturat gunoiul din viaţa noastră prin Poarta Gunoiului, atunci Duhul Sfânt poate lucra liber în noi: „Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul” (Galateni 5.25).

Apostolul îi îndeamnă pe credincioşii din Efes: „fiţi umpluţi de Duhul” (Efeseni 5.18). Viaţa nouă din noi nu are nici o putere în ea însăşi, ci numai în măsura în care noi ne lăsăm umpluţi de Duhul lui Dumnezeu.

În Ierusalim locuiesc oameni care trăiesc din Izvorul Duhului Sfânt. Numai despre Poarta Izvorului se spune că ea trebuia „acoperită”. Este important ca noi să nu întristăm pe Duhul Sfânt, sau să-L stingem (respectiv să-L amortizăm); noi trebuie să fim siguri că Izvorul nu este înfundat sau murdărit prin păcat: „Şi nu-L întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, cu care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4.30). „Nu stingeţi Duhul” (1 Tesaloniceni 5.19).

Poarta Apelor

Neemia 3.26: Şi netinimii locuiau pe dealul Ofel, până în dreptul Porţii Apelor spre răsărit şi până la turnul care iese în afară.

Poarta Apelor este în partea de răsărit a cetăţii. Ea vine după Poarta Izvorului şi cele două aparţin împreună, aşa cum Poarta Oilor şi Poarta Peştilor precum şi Poarta Văii şi Poarta Gunoiului aparţin împreună. Apa vorbeşte în Biblie nu numai despre Duhul Sfânt, ci şi despre Cuvântul lui Dumnezeu: „… curăţind-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt” (Efeseni 5.26).

Este foarte interesant şi nu la întâmplare că în cazul Porţii Apelor nu citim, că aceasta trebuia reparată sau construită, aşa cum citim în cazul celorlalte porţi. Cine ar putea să îmbunătăţească ceva la Cuvântul lui Dumnezeu? „Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17.17). „Doamne, Cuvântul Tău este întărit în ceruri pentru totdeauna” (Psalmul 119.89).

Dacă am scos din Izvorul despre care am auzit la Poarta Izvorului, atunci aceasta ne va conduce tot mai mult la Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt nu ne poate călăuzi, dacă noi nu cunoaştem Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt poate face mare în noi numai ceea ce noi am învăţat din Cuvânt. El va face pe Hristos tot mai mare pentru noi: „El [Duhul Sfânt] Mă va glorifica, pentru că va primi din ce este al Meu şi vă va face cunoscut” (Ioan 16.14).

Poarta Cailor

Neemia 3.28: Deasupra Porţii Cailor au reparat preoţii, fiecare în dreptul casei lui.

Sunt unele porţi numite după nume de animale. Poarta Oilor a servit pentru aducerea înăuntru a oilor pentru serviciul de jertfă. Poarta Peştilor servea pentru aducerea înăuntru a peştilor respectiv ca pescarii să iese. Prin Poarta Cailor se aduceau caii de luptă înăuntru. Ea servea împăratului şi luptătorilor lui ca să iese la luptă (compară cu Deuteronomul 17.16). Viaţa creştină nu este un program de aventuri cu caracter festiv, ci ea înseamnă şi luptă, luptă pentru cauza lui Dumnezeu. Calul este şi simbolul puterii, al curajului, al pregătirii de luptă şi al perseverenţei. Calul aleargă spre ţintă şi aşa se spune în epistola către Filipeni (ceea ce înseamnă de altfel „iubitor de cai”): „Nu că am obţinut deja premiul sau că am ajuns deja desăvârşit; însă urmăresc, dacă aş putea să-l şi apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu însumi nu consider că l-am apucat; dar una fac: uitându-le pe cele din urmă şi întinzându-mă spre cele dinainte, alerg drept spre ţintă, pentru premiul chemării de sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3.12-14).

Apostolul Pavel putea spune la sfârşitul vieţii sale: „M-am luptat lupta cea bună, am terminat alergarea” (2 Timotei 4.7), şi ne cere: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei, apucă viaţa eternă, la care ai fost chemat” (1 Timotei 6.12).

Poarta de Răsărit

Neemia 3.29: După [lângă] ei a reparat Ţadoc, fiul lui Imer, în dreptul casei lui. Şi după [lângă] el a reparat Şemaia, fiul lui Şecania, păzitorul Porţii de Răsărit.

Poarta de Răsărit este nu numai în partea de răsărit a cetăţii, căci răsăritul este şi punctul cardinal al răsăritului soarelui. Poarta de Răsărit vorbeşte despre revenirea Domnului. Toate aşteptările lui Israel au fost dintotdeauna spre răsărit. În ultimele versete ale Vechiului Testament se spune: „Şi vouă, care vă temeţi de Numele Meu, vă va răsări Soarele dreptăţii cu vindecarea în aripile Lui; şi veţi ieşi şi veţi zbura ca viţeii de îngrăşat” (Maleahi 4.2).

Când în Ezechiel 11.23 gloria lui Dumnezeu a părăsit Templul, ea s-a aşezat pe munte spre răsărit, pe Muntele Măslinilor: „Şi gloria Domnului s-a suit din mijlocul cetăţii şi s-a oprit pe muntele [Muntele Măslinilor] care este pe partea de răsărit a cetăţii.”

Îngerul a spus mai târziu la înălţarea la cer a Domnului de pe Muntele Măslinilor (care era în răsărit): „Acest Isus, care a fost înălţat de la voi în cer, aşa va veni, în felul în care L-aţi văzut mergând spre cer” (Faptele apostolilor 1.11).

Poarta Inspecţiei / Poarta Mifcad

Neemia 3.31: După el [lângă el] a reparat Malchiia, un fiu al argintarilor, până la locul netinimilor şi al negustorilor, în dreptul porţii Mifcad, şi până la suişul unghiului.

La sfârşit stă Poarta Inspecţiei, şi nu este cu totul sigur, dacă aşa trebuie tradus. Alţii propun, că ea poate fi tradusă şi verificare sau repartizare (Poarta Mifcad). Ambele redau un sens. Noi trebuie să veghem asupra lucrurilor descrise mai înainte. Noul Testament ne solicită la veghere sporită. Vrăjmaşul vrea ori să ne înveţe unilateral, ori să ne jefuiască lucrurile spirituale.

Poarta Inspecţiei vorbeşte şi despre disciplinare şi judecare (restabilirea dreptului).

Dacă cuvântul Poarta Mifcad ne aminteşte mai mult de un fel de verificare sau repartizare, atunci ne gândim la scaunul de judecată al lui Hristos, unde fiecare din noi va primi lauda care i se cuvine: „Aşa că nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va şi aduce la lumină cele ascunse ale întunericului şi va arăta sfaturile inimilor; şi atunci fiecare îşi va avea lauda de la Dumnezeu.” (1 Corinteni 4.5).

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Nehemia - ein treuer Dienstknech Gottes (3)

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (162)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).