Slava morală a Domnului Isus (8)
Desăvârşirea Sa în a Se conforma situaţiilor diferite

John Gifford Bellett

© SoundWords, Online începând de la: 17.09.2018, Actualizat: 17.09.2018

Deseori vedem pe Domnul Isus cum în timpul vizitelor Sale stătea la masă cu alţii. Aceasta serveşte să pună înaintea privirii noastre trăsături noi ale desăvârşirii Sale.

În vizită la farisei

La masa fariseilor, unde Îl întâlnim uneori, El nu păşeşte în atmosfera intimă a familiei. El Se comportă acolo potrivit cu caracterul celui care L-a invitat, şi anume aşa cum El S-a prezentat deja în public. El nu este un simplu Oaspete, care are parte de ospitalitatea stăpânului casei, ci El a venit în felul Lui propriu de a fi, şi de aceea El poate învăţa şi mustra. El este totdeauna Lumina şi acţionează ca lumina. Şi aşa cum a făcut afară în popor, tot aşa face şi în casa în care a fost invitat, face cunoscut întunericul (vezi Luca 7.40 şi versetele următoare; Luca 12.57 şi versetele următoare).

La vameşul Levi

Dar în timp ce El intra mereu în casa fariseilor ca Învăţător şi condamna starea morală, care era acolo, în locuinţa vameşului Îl vedem ca Mântuitor. Levi I-a pregătit o masă de sărbătoare în casa sa şi a invitat şi alţi vameşi şi păcătoşi. Şi când acesta a provocat – aşa după cum era foarte normal – supărare cărturarilor, conducătorilor religioşi ai poporului, Domnul S-a revelat ca Mântuitor, spunându-le: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Duceţi-vă şi învăţaţi ce înseamnă: »Milă voiesc, iar nu jertfă!« Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi.” (Matei 9.12,13). Cât de simple sunt aceste cuvinte, dar în acelaşi timp cât de potrivite şi importante! Simon, fariseul, era supărat din cauză că o femeie, care era cunoscută ca păcătoasă, a venit în casa lui şi s-a dus la Domnul Isus, în timp ce Levi, vameşul, tocmai a invitat păcătoşi, ca să fie oaspeţi împreună cu Domnului Isus. Urmare acestui fapt Domnul acţionează în casa unuia ca Unul care mustră, în timp ce în casa altuia Se arată în harul mare al unui Mântuitor.

La vameşul Zacheu

Însă noi găsim pe Domnul Isus şi la alte persoane la masă. Să-L urmăm spre Ierihon (Luca 19). Zacheu era până în ceasul acela un păcătos foarte „normal”, un om în starea lui naturală, care, aşa cum ştim, este păcătos şi stricat. Dar în momentul acela stătea sub atragerea din partea Tatălui spre Fiul (Ioan 6.44: „Tatăl îl atrage”) şi Isus a devenit punctul lui de atracţie. El a vrut să-L vadă şi, mânat de această dorinţă arzătoare, şi-a creat drum prin mulţime şi s-a urcat într-un dud, ca astfel, dacă este posibil, să vadă pe Domnul care trecea pe alături. Domnul S-a uitat spre el în sus şi S-a invitat să rămână un moment la el. Aceasta este foarte remarcabil! Isus este în casa vameşului din Ierihon un oaspete nepoftit, care singur S-a invitat.

Primele impulsuri ale vieţii spirituale în inima unui păcătos, nevoile trezite prin lucrarea Tatălui, voiau să spună bun venit Domnului Isus în casă. Însă Domnul întâmpină aceste nevoi lăuntrice ale lui Zacheu într-o formă frumoasă şi semnificativă şi intră în casă într-un caracter care corespundea nevoilor momentului. El voia să înflăcăreze şi să consolideze viaţa nou trezită, care avea dorinţa „să vadă pe Isus” (Luca 19.3). Aceasta conduce apoi, că nemijlocit rezultă unele roade bune: „Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor; şi dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit” (Luca 19.8).

La ucenicii din Emaus

În Emaus întâlnim o altă scenă. Aici nu găsim dorinţa unui păcătos nemântuit, ci dorinţa unor ucenici ai Domnului readuşi înapoi. Cei doi ucenici au făcut loc necredinţei. Ei s-au întors înapoi acasă având impresia tristă, că Isus i-a dezamăgit în aşteptările lor. Domnul Isus îi critică de îndată ce El Se alătură de ei pe drum; însă felul Lui de a vorbi este aşa de atrăgător, că inimile lor încep să ardă (Luca 24.52) şi, când au ajuns la uşa casei lor şi El voia să meargă mai departe, L-au constrâns să rămână la ei.

Aici El nu Se invită singur, aşa cum a făcut în Ierihon. Cei doi ucenici nu erau în aceeaşi stare în care se afla Zacheu. Însă de îndată ce ei Îl invită, Domnul intră, ca să stimuleze dorinţa lor, care i-a determinat să facă acea invitaţie, da, s-o satisfacă pe deplin. Şi aşa a avut loc: bucuria inimii lor era aşa de mare, că, oricât de mult s-a apropiat noaptea, în aceeaşi oră s-au reîntors la Ierusalim, ca să povestească fraţilor lor despre aceste lucruri.

Nu sunt aceste evenimente pline de frumuseţe? Odată oaspete al fariseului, apoi oaspete al vameşului şi apoi oaspete al ucenicilor: ca oaspete invitat sau neinvitat, Domnul Isus ocupă permanent locul Său în toată desăvârşirea şi frumuseţea.

La prietenii din Betania

Sunt şi alte cazuri, când Domnul Isus stă înaintea ochilor noştri ca şi comesean; dar eu mă limitez să prezint numai încă unul. În Betania Îl vedem, aşa cum L-am văzut mai înainte, pe terenul intim al familiei. Dacă El ar fi dezaprobat ideea unei familii creştine, atunci nu ar fi putut să fie în Betania. Dar noi Îl vedem acolo, şi anume iarăşi, ca să descoperim o trăsătură nouă a slavei Lui morale. El este în Betania ca prieten al familiei, în timp ce El găseşte în cercul lor ceea ce noi toţi preţuim aşa de mult şi astăzi: un cămin. Cuvintele „Şi Isus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr” confirmă suficient aceasta. Dragostea Domnului pentru această familie nu era dragostea unui Mântuitor sau a unui Păstor. Desigur noi ştim că El era ambele pentru ei.

Dar aici era mai mult. Era dragostea unui Prieten al familiei. Dar cu toate că El era un Prieten, şi anume un Prieten apropiat, care, ori de câte ori dorea, putea găsi o primire cordială sub acest acoperiş ospitalier, niciodată nu s-a amestecat în chestiunile casei. Marta conducea gospodăria, fiind persoana cea mai preocupată din familie, folositoare şi importantă la locul ei. Şi Isus o lasă acolo unde o găseşte. Nu era treaba Lui să schimbe aceste lucruri sau să le reorganizeze. Lazăr putea să ia loc alături de oaspeţii săi la masa familiei. Maria putea să se retragă şi să se adâncească în împărăţia ei sau, dacă vrei, în Împărăţia lui Dumnezeu din ea. Şi Marta putea să fie preocupată şi să îndeplinească obligaţiile ei casnice. Isus lasă toate aşa cum le-a găsit. El, Cel care nu doreşte să intre neinvitat în casa cuiva, când se întoarce la cele două surori şi fratele lor, nu vrea să Se amestece în ordinea casei şi chestiunile lor. Ce bună-cuviinţă desăvârşită! Dar când unul din membrii familiei (aşa cum aici este Marta) în loc să-şi păstreze locul cuvenit în cercul familiei, îşi permite în prezenţa lui Isus să facă remarci instructive, atunci El trebuie să-Şi ia caracterul Lui şi Îşi va lua caracterul Lui înalt, ca să reglementeze în chip divin lucrurile, care, privite din punctul de vedere al casei, nu-L privesc şi în care El nu doreşte să Se amestece (Luca 10).

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Die moralische Herrlichkeit des Herrn Jesus (8)

Preluat din The Moral Glory of the Lord Jesus Christ

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Slava lui Hristos (30)

Mai multe articole din categoria Isus Hristos (81)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).