Slava morală a Domnului Isus (10)
Ca marele Dătător

John Gifford Bellett

© SoundWords, Online începând de la: 17.09.2018, Actualizat: 17.09.2018

Versete călăuzitoare: Luca 10.38-42

Luca 10.38-42: În timp ce mergea cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei. Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. Marta era împărţită cu multă slujire, a venit la El şi I-a zis: „Doamne, nu Îţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Zi-i dar să mă ajute.” Dar răspunzând, Isus i-a zis: „Marta, Marta, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.

Scena mică din Betania, care încheie acest capitol, este specifică evangheliei după Luca, dându-ne învăţături importante despre adevăruri mari, de bază.

Cele două surori, numite aici, erau total diferite în felul lor de a gândi. Ele au fost puse la încercare, să se vadă dacă felul de gândire al lui Hristos era la lucru în ele;  şi sentinţa lui Dumnezeu în această privinţă are pentru noi o valoare foarte mare.

Casa, în care noi intrăm aici, aparţinea Martei. Duhul Sfânt ne face cunoscut aceasta, deoarece este important ca noi să unim casa cu ea în gândurile noastre. Cu inima gata de a face un serviciu, ea a primit pe Domnul în casa ei şi a îngrijit de El cât a putut mai bine. Aceasta corespundea lucrării ei şi slujbei ei obositoare, aşa a gândit ea. Marta a ştiut bine, că drumurile ei de la un capăt la altul al ţării erau drumuri ale Samariteanului milostiv, care a mers pe jos şi acolo unde alţii doreau să meargă călare. Ea Îl iubea prea mult, ca să nu depună tot efortul să îngrijească de El.

Dar Maria nu avea nici o casă pentru El! În ceea ce priveşte duhul, ea era o străină – ca şi El Însuşi. Dar pentru aceasta ea I-a deschis inima ei sfinţită prin credinţă şi I-a făcut loc în ea. Ea şi-a luat locul la picioarele Lui şi a ascultat cuvântul Lui. Şi ea ştia la fel de bine ca şi sora ei Marta despre oboseala Lui, dar ea a cunoscut şi faptul că în El era o plinătate care triumfa peste orice oboseală. Şi în loc să-I slujească cu mâinile ei, a vrut mai degrabă să aibă de la El un câştig pentru inima ei. În aceasta constă diferenţa dintre cele două surori. Ochii Martei au văzut oboseala Lui; ea a vrut să-I dea. Credinţa Mariei a înţeles plinătatea Lui; ea a vrut să primească de la El.

Aici s-a revelat duhul şi felul de gândire al Fiului lui Dumnezeu. Domnul a primit îngrijirea adusă de Marta, atâta timp cât a fost vorba de îngrijirea simplă şi harnică pentru nevoile Sale temporale; de îndată ce ea cu felul ei de gândire s-a pus în rivalitate cu atitudinea surorii ei Maria, ea a avut parte de mustrarea Domnului, şi ea a trebuit să înveţe, că Maria prin credinţa ei L-a înviorat mult mai mult decât ar fi putut ea face vreodată cu toată osteneala ei. Credinţa Mariei a prezentat într-un fel oarecare slava Sa proprie, divină. Nu că El ar fi avut nevoie de aceasta; dar credinţa Mariei a aşteptat de la El, ca El cu toată oboseala Lui să fie în stare s-o hrănească şi s-o învioreze. Ea şedea la picioarele Lui şi asculta cuvântul Lui. Acolo nu era nevoie de nici un Templu, de nici o lumină a soarelui (Apocalipsa 21.22,23), căci Fiul lui Dumnezeu era prezent, şi El însemna totul pentru ea. Aceasta era o onorare, pe care El a preţuit-o. Şi realmente este aşa, cât de fericită a fost ea în această taină a Lui!

Când altă dată El însetat şi obosit de călătorie stătea la fântâna lui Iacov, El a uitat toate acestea, de îndată ce a putut să dea apa vie, pe care nici un vas de scos apă nu putea s-o scoată dintr-o altă fântână. La acest Izvor divin de apă vie s-a aflat şi Maria, pentru ca, cu toată oboseala Lui, să se folosească de El.

Ce adevăruri minunate ne sunt dezvăluite aici! Dumnezeul nostru revendică pentru Sine  chiar şi locul celei mai înalte autorităţi şi bunătăţi suverane. El vrea să-I fim datori. Faptul că noi savurăm plinătatea Lui şi o preţuim, este pentru El mai de preţ decât toate slujbele noastre, pe care noi le putem face pentru El. Dacă El ar putea să aibă pretenţii mai mari decât ar putea să-I dea toată creaţia, dorinţa Lui este totuşi înainte de toate, ca noi să ne folosim de dragostea Sa şi de bogăţiile Lui de nepătruns. Noi Îl putem onora cel mai mult prin încrederea noastră în El; căci este o parte componentă a slavei divine, să dea, să binecuvânteze şi dintr-o plinătate de neepuizat să lase să se reverse binele spre noi. Sub Lege El trebuia să primească de la noi, sub har însă El ne dă nouă.

Domnul nostru a spus: „Este mai ferice să dai decât să primeşti”. El vrea să ocupe pentru toată veşnicia acest loc al Dătătorului; căci „fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare” (Evrei 7.7). Este de la sine înţeles că El va fi preamărit de tot ce are suflare; dar din El Însuşi, din tronul slavei Sale, va curge permanent un râu de binecuvântare – lumină spre bucurie, apă spre înviorare şi frunzele pomilor spre vindecare. Şi Dumnezeul nostru Îşi va găsi bucuria şi Îşi va arăta slava în aceea, că El rămâne pentru totdeauna Dătătorul.

Partea anterioară Partea următoare


Traducere de la: Die moralische Herrlichkeit des Herrn Jesus (10)

Preluat din The Evangelists, pag. 241

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Isus Hristos (49)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen