Slava morală a Domnului Isus (1)
În calmul Lui

John Gifford Bellett

© SoundWords, Online începând de la: 17.09.2018, Actualizat: 17.09.2018

Luca 9.51: Când se împlineau zilele în care urma să fie luat la cer, Isus Şi-a îndreptat hotărât faţa, să meargă la Ierusalim.

Marcu 9.15: Şi îndată, mulţimea văzând pe Isus, s-a mirat şi a alergat la El să-L salute.

Înălţimi şi adâncimi

Domnul Isus în timpul vieţii Sale pe pământ a arătat un calm în înălţimile şi adâncimile prin care a trecut, care este unic în felul lui şi pe care noi putem numai să-l admirăm. El ştia, ca să folosim o expresie a apostolului, „să fie smerit şi să aibă din belşug”. El a ştiut foarte bine să folosească momentele în care lucrurile decurgeau normal, dacă avem voie să ne exprimăm aşa, precum şi să valorifice timpurile de constrângere. El a întâmpinat mereu ambele situaţii în timpul vieţii Sale pe pământ.

Glorificarea pe munte

Astfel, pe Muntele transfigurării El a fost introdus pentru un moment în slava Sa. Şi acesta a fost realmente un ceas strălucitor. El S-a arătat acolo în maiestatea şi demnitatea care I se cuvin. Ca soarele, sursa oricărei lumini, aşa a strălucit faţa Lui în splendoarea copleşitoare. Şi mai marii Vechiului Testament, Moise şi Ilie, stăteau alături de El, având parte de slava Sa şi strălucind împreună cu El în ea. Însă El coboară iarăşi de pe munte. Şi atunci a poruncit acelora care au fost „martori oculari ai slavei Sale” „să nu spună nimănui ce au văzut”. Şi când a ajuns la picioarele muntelui şi mulţimea uimită a alergat la El să-L salute (Marcu 9.15) şi fără îndoială fruntea Lui mai purta, chiar dacă slab, un reflex al slavei în care El tocmai a strălucit, El nu Se opreşte nici o clipă să primească omagierea din partea mulţimii. Nu, El Se dedică din nou slujbei Sale obişnuite, căci El ştia „să aibă din belşug”. Bunăstarea nu L-a făcut arogant. El nu a căutat loc de cinste între oameni, ci S-a dezbrăcat de Sine Însuşi, S-a făcut pe Sine Însuşi nimic şi a acoperit repede slava Sa. El era mulţumit să fie slujitorul încins pentru slujbă, dar nu a fost îmbrăcat cu slavă.

Biruitorul după înviere

Tot aşa a fost şi după înviere (vezi Ioan 20). Îl vedem acolo înconjurat de ucenicii Lui, îmbrăcat cu o slavă, pe care nici un om nu a avut-o vreodată şi pe care nici un om nu a văzut-o vreodată. El stă acolo ca Biruitorul asupra morţii, ca distrugătorul mormântului. Şi cu toate acestea, cu toate că era în posesiunea unor astfel de glorii, El nu a venit să primească omagierile poporului Său, aşa cum obişnuim noi să spunem. Nu ar fi făcut aceasta oricine altul, care după truda şi pericolele îndurate şi după biruinţa finală s-ar fi reîntors în cercul prietenilor şi familiei lui? Domnul Isus nicidecum nu a fost indiferent faţă de participarea sufletească a altora. Dimpotrivă, El a dorit-o în timpul vieţii Sale pe pământ, şi a dus multă lipsă de ea, atunci când nu a găsit-o. Dar acum, înviat din morţi, El apare în mijlocul ucenicilor Săi mai degrabă ca Unul care îi vizitează pentru o zi ca Biruitor triumfal, şi El discută cu ei mult mai mult despre lucrurile măreţe care îi interesa şi care tocmai s-au împlinit. Pentru mulţi este mult mai greu să se folosească de o asemenea biruinţă cu o asemenea demnitate şi linişte decât obţinerea biruinţei însăşi. Vedem aici iarăşi cum El ştia „să aibă din belşug” şi „să fie umplut”.

Lepădat în Samaria

Dar Isus ştia şi „să fie smerit”. Să-L privim de exemplu în mijlocul locuitorilor din Samaria, în evanghelia după Luca 9.51 şi versetele următoare. De la început, conştient fiind de slava Sa personală, El Se aşează în „zilele în care urma să fie luat la cer”. El pleacă pe drumul spre Ierusalim, şi aşa cum o persoană cu vază anunţă apropierea sa, trimite mesageri înaintea Sa. Însă necredinţa samaritenilor schimbă totul; ei refuză să-L primească. Cât de mult s-a ostenit Ioan Botezătorul, ca totuşi lui Mesia să I se pregătească o cărare dreaptă. Însă ei nu vor să pregătească o cărare dreaptă pentru picioarele Domnului slavei şi Îl constrâng ca Cel lepădat să-Şi găsească singur cărarea cea mai bună. Şi cum acţionează El acum? El ocupă imediat locul unui abject, fără să murmure câtuşi de puţin, chiar şi numai în inima Sa, din cauza aceasta. Aşa ceva a trebuit El să aibă parte şi în trecut. Atunci a fost prigonit în Betleem. Irod a încercat să-L omoare. Însă El a fost gata să trăiască în Nazaretul dispreţuit, atunci când a fost lepădat ca cetăţean al Betleemului. Începând de acum El poartă caracterul celui lepădat cu aceeaşi demnitate cum El mai înainte a purtat caracterul celui Măreţ. În felul acesta Isus a ştiut „să fie smerit”.

Lepădat în Ierusalim

Acelaşi lucru găsim în evanghelia după Matei capitolul 21. El intră în Ierusalim ca „Fiu al lui David”; tot ce putea să-L caracterizeze în această demnitate glorioasă Îl înconjoară şi Îl însoţeşte. Aşa cum pe muntele transfigurării El a apărut în slava Sa cerească, aşa apare El aici în slava Sa pământească. Din punct de vedere juridic  El avea dreptul  la această demnitate regală. Acum era momentul potrivit şi El a ştiut să poarte cu demnitate această slavă. Dar necredinţa celor din Ierusalim, ca mai înainte a celor din Samaria, schimbă scena. El, Cel care a intrat în cetate ca Împărat, este practic imediat constrâns s-o părăsească, ca să-Şi caute un loc de poposire peste noapte, acolo unde considera El că este cel mai potrivit. Şi astfel El se găseşte acum, ştiind „să fie smerit”, în afara Ierusalimului, ca odinioară în afara Samariei.

Ce desăvârşire! Dacă întunericul nu a biruit lumina slavei personale (Ioan 1) şi oficiale (aici în Matei 21) a lui Hristos, aceasta oferă ocazie slavei Sale morale să strălucească mai plină de strălucire. Căci în sens moral nu este nimic mai frumos ca această legătură dintre smerirea de bună voie faţă de oameni şi conştienţa unei slăvi pătrunzătoare înaintea lui Dumnezeu.

Exemple din viaţa oamenilor lui Dumnezeu

Găsim exemple frumoase despre această legătură în viaţa unor credincioşi:

1. Avraam

Avraam a fost de bună voie toată viaţa sa un străin printre canaaniţi, neavând nici măcar un metru pătrat de pământ şi nici nu voia să aibă. Dar când s-a oferit ocazia, el a înţeles să se ridice deasupra împăraţilor, conştient fiind de demnitatea lui înaintea lui Dumnezeu şi potrivit cu planul lui Dumnezeu.

2. Iacov

Iacov vorbeşte despre viaţa sa de străin, despre zilele anilor vieţii sale, care a fost „puţine la număr şi rele”, şi în felul acesta se face nimic înaintea lumii. Dar în acelaşi timp binecuvântează pe faraonul Egiptului, pe omul care în timpul acela era cel mai mare de pe pământ, ştiind foarte bine că în ochii lui Dumnezeu el însuşi era „cel mai de preţ”.

3. David

David cere pâine, şi el o face fără să se ruşineze. În acelaşi timp primeşte omagiul cuvenit unui împărat şi ca să zicem aşa primeşte din mâinile lui Abigail tributul supuşilor lui.

4. Pavel

Pavel este legat cu lanţuri, un întemniţat în casa guvernatorului, şi vorbeşte despre lanţurile sale; dar totodată lasă să se recunoască la curtea nobiliară şi de către mai marii lumii romane, care îl înconjurau, ca de exemplu împăratul Agripa, că între ei el este omul binecuvântat, singurul om fericit.

Prin ce se obţine această aptitudine?

Această legătură între smerirea de bună voie înaintea oamenilor şi conştienţa slavei şi demnităţii înaintea lui Dumnezeu îşi găseşte revelarea cea mai sublimă, cea mai strălucitoare, da (dacă ne gândim cine era El), nesfârşită în Domnul nostru. Şi în această aptitudine de a şti „să ai din belşug” şi „să fii smerit”, „să fii sătul” şi „să suferi lipsă”, mai este încă o frumuseţe. Cine posedă această aptitudine, acela arată că el se preocupă mult mai mult cu ţinta călătoriei decât cu călătoria însăşi. Dacă inima noastră se gândeşte la călătoria însăşi, atunci cu siguranţă nu vom dori problemele ei şi drumurile ei aride; dar în măsura în care privim ţinta, vom putea să privim peste aceste lucruri. Nu este în toate acestea o învăţătură profundă pentru noi?

Partea următoare


Tradus de la: Die moralische Herrlichkeit des Herrn Jesus (1)

Preluat din The Moral Glory of the Lord Jesus Christ

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Isus Hristos (49)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen