Slava morală a Domnului Isus (13)
În unicitatea Sa

John Gifford Bellett

© SoundWords, Online începând de la: 17.09.2018, Actualizat: 17.09.2018

Caracterul Său de nepătat

Domnul Isus stătea faţă de rău şi ca Dumnezeu. Desigur aceasta este o poziţie pe care noi niciodată nu o putem ocupa. El S-a atins de leproşi şi de targa pe care era mortul, şi totuşi El a rămas curat. El a stat ca Dumnezeu faţă de păcat. El cunoştea binele şi răul; dar El a stat în neîngrădire divină atât deasupra binelui cât şi deasupra răului, prin aceea că le cunoştea pe amândouă aşa cum le cunoaşte Dumnezeu. Dacă Isus nu ar fi fost aşa cum El era, atunci El S-ar fi întinat prin atingerea cu leproşii şi cu targa de dus morţii. În acest caz El ar fi trebuit dus în afara taberei şi trebuia să Se supună actului de curăţire, care era prescris prin Lege. Dar noi nu găsim nimic de felul acesta la El. El nu era un iudeu necurat. Nu numai că El nu S-a întinat, ci El nici nu putea să fie întinat. Şi totuşi – aşa de mare este taina Persoanei Sale şi desăvârşirea naturii umane unită cu Dumnezeirea în El – ispita era pentru El tot aşa de reală precum era de imposibilă întinarea.

Să zăbovim un moment la aceasta. Locul nostru faţă de o mare parte a acestui adevăr aşa de necesar, cu toate că este plin de taine şi deosebit de preţios, este mai mult să-l primim şi să-l adorăm, decât să vrem să-l discutăm şi să-l disecăm. Drept urmare este binefăcător pentru inima noastră, dacă simţim că dorinţa aprinsă a unor credincioşi simpli este îndreptată numai spre Hristos. Deseori ne comportăm cu adevărurile într-un fel în care în cele din urmă nu ne mai rămâne decât să ne ruşinăm, că noi totuşi nu L-am primit pe Hristos Însuşi, oricât de mult ne-am străduit. Descoperim atunci că am pierdut timpul degeaba.

Independenţa Sa materială

Domnul era „sărac, dar a îmbogăţit pe mulţi”, „neavând nimic şi posedând totul”. Aceste stări sublime şi minunate au fost revelate în El, şi anume într-un fel specific Lui. El a primit contribuţia unor femei evlavioase, care L-au ajutat cu ce aveau ele, şi totuşi El dispunea de tot pământul şi plinătatea lui, ca să aline nevoile acelora care Îl înconjurau. El a putut să hrănească mii de oameni în locuri pustii, în timp ce El Însuşi a suferit foamea, aşteptând întoarcerea ucenicilor Săi, care plecaseră să cumpere mâncare. Aceasta însemna cu adevărat „neavând nimic şi posedând totul”.

Dar cu toate că Domnul era sărac şi nevoiaş, expus anumitor pericole, totuşi nu găsim în El nici cel mai mic lucru care să fie asemenea unei atitudini lipsite de demnitate. Niciodată nu S-a rugat pentru un dar, cu toate că nu poseda nici un ban; căci dacă Îi trebuia un dinar (însă nu pentru folosul propriu) (Luca 20.20-26), a cerut să I se arate unul.

Inatacabilitatea Sa

El nu a fugit niciodată, chiar şi atunci când părea ca viaţa să-I fie în pericol; El S-a retras sau a plecat, rămânând ascuns de ochii vrăjmaşilor Săi. De aceea repet, cu toate că sărăcia şi pericolele erau partea Lui zilnică, totuşi nu L-a atins nimic din ceea ce ar fi fost lipsit de nobleţe sau ar fi fost în contradicţie cu demnitatea desăvârşită a Persoanei Sale.

Demnitatea Sa în comparaţie cu Pavel

Ce desăvârşire demnă de admiraţie! Cine ar putea să ne prezinte vreodată o persoană care să fie aşa de desăvârşită, de fără vină şi de o curăţie aşa deosebită, de gingaşă în cele mai obişnuite şi mai neînsemnate detalii ale vieţii omeneşti! Pavel nu putea să facă aceasta. Numai Isus, Omul lui Dumnezeu, putea. Faptul că virtuţile Sale deosebite strălucesc aşa de puternic în împrejurările obişnuite ale vieţii Sale, ele ne vorbesc cu glas tare despre Persoana Sa. Trebuie să fie o Persoană deosebită, un Om divin, dacă am voie să mă exprim aşa, care poate să ne prezinte astfel de înfăţişări deosebite în împrejurări aşa de obişnuite.

   Nu găsim, repet, aşa ceva la Pavel. Fără îndoială el poseda multă demnitate şi un caracter moral înalt, şi noi trebuie să mărturisim că – dacă a fost vreodată un om, în care s-au găsit aceste lucruri – Pavel era omul acesta. Dar comportarea lui nu era comportarea lui Isus. Viaţa îi este în pericol şi el se foloseşte de ocrotirea nepotului său (Faptele apostolilor 23.16-17). Altă dată, prietenii lui îl coboară peste zidurile cetăţii. Nu spun că el a cerut bani de la cineva; dar el mărturiseşte că a primit bani. Nu insist asupra faptului că înaintea adunării compuse din farisei şi saduchei s-a prezentat ca fariseu, ca astfel să se apere, şi nici cum el a vorbit de rău despre marele preot, care îl judeca. În aceste două cazuri atitudinea lui este respingătoare. Vorbesc numai de cazuri în care fără să fie greşit din punct de vedere moral, totuşi stă sub demnitatea personală absolută care caracteriza cărarea lui Hristos.

   Aşa numita fugă în Egipt nu constituie o excepţie cu privire la caracterul Domnului; căci această călătorie a fost întreprinsă pentru împlinirea prorociei şi sub autoritatea unei sentinţe divine. Toate acestea sunt efectiv nu numai slavă morală, nu, este o minune morală; şi este uimitor, cum o peniţă mânuită de mâna omenească a putut să noteze astfel de frumuseţi. Noi putem explica această minune numai prin faptul că ea este un adevăr, o realitate vie. Noi suntem constrânşi la această concluzie. Nu este o altă explicaţie.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Die moralische Herrlichkeit des Herrn Jesus (13)

Preluat din The Moral Glory of the Lord Jesus Christ

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole ale autorului John Gifford Bellett (1)

Mai multe articole despre cuvântul cheie Slava lui Hristos (30)

Mai multe articole din categoria Isus Hristos (81)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).