Slava morală a Domnului Isus (3)
Ca Cel separat de lume

John Gifford Bellett

© SoundWords, Online începând de la: 17.09.2018, Actualizat: 17.09.2018

Text călăuzitor: Ioan 7

Domnul Isus a arătat în Persoana Sa ce înseamnă cuvintele frecvent citate „în lume, dar nu din lume”, care fără îndoială sunt împrumutate din cuvintele Domnului:

Ioan 17.15,16: Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.

El era revelarea vie a acestei stări în tot timpul vieţii Sale pe pământ. Căci El era permanent în lume şi lucra în mijlocul neştiinţei şi necredinţei ei. Însă niciodată El nu a fost din lume. Aceasta înseamnă,

  • Că El niciodată nu a fost de acord cu aşteptările şi planurile ei
  • Şi nu Şi-a adaptat comportarea Lui după ideile lor.

Însă în evanghelia după Ioan capitolul 7 El Se arată, după cum cred eu, în mod deosebit în acest caracter:

Ioan 7.2-44: Şi sărbătoarea iudeilor, a Corturilor, era aproape. Fraţii Lui I-au zis: ‚Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările pe care le faci; căci nimeni nu face ceva în ascuns, când caută să fie cunoscut în public; dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.’ Căci nici fraţii Lui nu credeau în El. Isus le-a zis: ‚Timpul Meu n-a sosit încă, dar timpul vostru totdeauna este gata. Pe voi lumea nu vă poate urî, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele. Suiţi-vă voi la sărbătoarea aceasta; Eu încă nu Mă sui la sărbătoarea aceasta, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă timpul.’ După ce le-a spus aceste lucruri, a rămas în Galileea. După ce s-au suit fraţii Lui, S-a suit şi El la sărbătoare, dar nu pe faţă, ci ca pe ascuns. … Când era la jumătatea sărbătorii, Isus S-a suit la Templu şi învăţa. Iudeii se mirau deci şi ziceau: ‚Cum ştie Acesta carte fără să fi învăţat?’ Isus le-a răspuns şi a zis: ‚Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis. Dacă voieşte cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi. Cine vorbeşte de la sine însuşi caută slava lui însuşi; dar cine caută slava Celui care L-a trimis, Acela este adevărat şi în El nu este nedreptate. … Şi Isus a strigat, pe când învăţa mulţimea în Templu, spunând: ‚Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine Însumi, dar Cel care M-a trimis este adevărat şi voi nu-L cunoaşteţi. … În ziua de pe urmă, ziua cea mare a sărbătorii, Isus a stat în picioare şi a strigat: ‚Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum a zis Scriptura.’ Dar El spunea aceasta despre Duhul pe care aveau să-L primească cei care vor crede în El; căci Duhul Sfânt încă nu era, fiindcă Isus nu fusese încă slăvit.

Era timpul sărbătorii Corturilor,

  • Cununa zilelor de bucurie în Israel,
  • gustul anticipat al Împărăţiei care va veni,
  • timpul strângerii recoltei,
  • în care totodată poporul trebuia să-şi amintească că odinioară el a rătăcit prin pustiu şi a locuit în corturi.

Fraţii Domnului Îl constrângeau să nu lase să treacă nefolosită ocazia în care „toată lumea”, aşa cum am spune noi, era adunată în Ierusalim. Ei doreau ca El să Se prezinte, aşa cum ne exprimăm noi, şi să Se arate ca „Om al lumii”. Însă Isus refuză să procedeze conform dorinţei lor. Pentru El încă nu venise timpul să serbeze sărbătoarea corturilor. El va prelua cândva, când va veni ziua Lui, Împărăţia Sa. Atunci El va fi mare şi domnia Lui se va întinde până la marginile pământului. Însă drumul Lui ducea acum spre altar şi nu spre scaunul de domnie. El nu vrea să meargă la sărbătoare, ca să fie la sărbătoare, cu toate că El se va duce la locul unde se va ţine sărbătoarea. Şi de aceea noi Îl vedem, de îndată ce a ajuns în Ierusalim, intrând în scenă ca Slujitor, şi nu apărând în demnitatea Lui. De asemenea El nu face nici o minune, aşa cum şi-au dorit fraţii Lui, ca prin aceasta să atragă atenţia oamenilor spre Sine. El învaţă pe alţii şi Se ascunde înapoia cuvintelor: „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis.” Ce remarcabil şi caracteristic sunt toate acestea! Era ceva din slava lui Isus, a Omului desăvârşit, în relaţia Lui cu lumea.

El era:

  1. Un Biruitor
  2. Un Om al durerii şi
  3. Un Făcător de bine în lume;

dar El nu era din lume.

El a fost în acelaşi timp toate acestea. Ce slavă morală ne străluceşte din această îmbinare!

  1. Lumea, pe care El a respins-o cu toate ispitele ei, cu toate ademenirile şi ofertele ei, a slujit numai ca să-L facă un Biruitor!
  2. Stricăciunea şi ura lumii au făcut din El un Om al durerii, prin aceea că El a suferit din partea lumii, din cauză că El a depus mărturie pentru Dumnezeu împotriva mersului şi duhului lumii.
  3. Suferinţa lumii a făcut din El un Binefăcător, care a revărsat binecuvântările Sale asupra lumii, prin aceea că El a lăsat permanent să acţioneze dragostea şi puterea Sa şi a răsplătit răul cu bine.

Ce mulţime de slăvi morale se găsesc aici unite între ele!

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la Die moralische Herrlichkeit des Herrn Jesus (3)

Preluat din The Moral Glory of the Lord Jesus Christ

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Slava lui Hristos (30)

Mai multe articole din categoria Isus Hristos (81)

Mai multe articole despre locul din Biblie Ioan 7 (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).