Versete călăuzitoare: Daniel 9.24-27

Daniel 9.24-27: Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. Să ştii dar, şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare. După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţinea până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile. El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.

Nimicirea lui antihrist

„Şaptezeci de săptămâni”, i s-a spus lui Daniel (Daniel 9.24-27), „au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi până la ungerea Sfântului sfinţilor.” Deci când va fi venit această ultimă săptămână a acestor şaptezeci de săptămâni, când antihrist va fi înşelat pe mulţi, cu care el a făcut un legământ puternic, şi naţiunile vor călca în picioare cetatea sfântă timp de patruzeci şi două de luni (Apocalipsa 11.2-3), cu toate că martorii îmbrăcaţi în saci vor proroci în acest timp sau în timpul acestor 1260 de zile, şi când el în a doua jumătate a acestei ultime săptămâni va face să înceteze jertfa zilnică şi cele patruzeci şi două de luni ale lui s-au încheiat – timp în care el a prigonit pe sfinţii care au fost daţi un timp şi timpuri şi o jumătate de timp în mâinile lui (Apocalipsa 13.5; Daniel 7.25) –, atunci trebuie să vină pieirea asupra pustiitorului. Omul păcatului trebuie să fie nimicit prin suflarea gurii Domnului şi Domnul îl va desfiinţa prin arătarea venirii Sale. Da, când strâmtorarea lui Israel va fi ajuns la punctul culminant, aşa că el nu va mai avea nimic de aşteptat nici de la sine însuşi şi nici de la vreun om (Isaia 26.17-18), când naţiunile la rândul lor au ajuns la punctul culminant al răzvrătirii lor, prin aceea că vor profana cetatea asupra căreia Dumnezeu are totdeauna ochii deschişi, atunci Domnul Se va îngriji de ţara Lui şi Se va îndura de poporul Său (Ioel 2.17-18; Zaharia 1.14-17; 8.2; 12.5; 14.1-5). „Domnul Se va arăta, şi va lupta împotriva acestor neamuri … Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit … Şi atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii împreună cu El.” Deci aşa Se va arăta Isus revelat din cer cu putere mare şi glorie pe acelaşi Munte al Măslinilor, de pe care El S-a înălţat la cer. El va strânge naţiunile în ţara lui Iosafat, şi acolo Se va război cu ele din pricina poporului Său şi a părţii Lui de moştenire Israel (Ioel 3). Această venire a Domnului au aşteptat-o toţi sfinţii timpurilor trecute, şi aceasta este vestită foarte des în profeţii (Psalmul 96; 98; Isaia 25; 26, în mod deosebit versetele 8-9,19-21; Isaia 40.9-11; 59.20-21; 62.11-12; 63.1-6; 64.1-5; 66.5-16; Habacuc 3.3-16; Zaharia 2; 14; Matei 24.27-30; 25.31 şi aşa mai departe; Matei 26.64; 2 Tesaloniceni 1.7-10; 2.8; Iuda 15; Apocalipsa 1.7; 19.11-21 şi aşa mai departe).

Rezultatul este deci nimicirea acelora care strică pământul. Fiara şi profetul fals vor fi aruncaţi vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă, împăraţii pământului şi oştirile lor vor fi omorâţi prin sabia care iese din gura Domnului, şi păsările cerului se vor sătura din carnea lor.

Aceasta este recolta şi teascul pământului (Ioel 3.13; Matei 13.36,43; Apocalipsa 14.15-20). Atunci pământul va fi lovit cu nuiaua gurii Domnului şi cel nelegiuit va fi mistuit cu suflarea gurii Sale (Isaia 9.4; 2 Tesaloniceni 2.8). Naţiunile răzvrătite vor fi zdrobite de Domnul în mânia Sa, aşa cum se sfărâmă vasele de lut (Psalmul 2). Acesta este tabloul lui Nebucadneţar, care va fi sfărâmat de piatra rostogolită fără mâini, care cade pe picioarele de fier şi de lut (Daniel 2). Este a patra fiară a aceluiaşi profet, care va fi omorâtă şi al cărei trup va putrezi şi va fi aruncat într-un foc mistuitor (Daniel 7). Acesta este în sfârşit marele eveniment spre care ţinteşte toată profeţia Vechiului Testament. Şi nu trebuie să te miri de aceasta; căci este sfârşitul „timpului naţiunilor” şi drept urmare „al dizgraţiei lui Dumnezeu peste Israel”. Prin nimicirea fiarei este luată puterea naţiunilor şi ea (puterea) se reîntoarce înapoi la originea ei, la Acela care este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. Dar Acest atotputernic este şi Fiul lui David, Împăratul Sionului, care revine la fiica Sionului, pe care El a părăsit-o pentru un moment, Cel care Se adresează din nou Ierusalimului (Isaia 54; Zaharia 1; 2). „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu!”, va spune El atunci (Isaia 40.1-11), „vorbiţi bine Ierusalimului, şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.” Şi poporul, care atunci a lepădat pe Împăratul lui, Îl va primi şi va spune: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului” (Psalm 118; Matei 23.39). Până atunci toiegele tari din Sion vor fi rupte şi arse cu foc, şi nu mai este nici un toiag care să fie capabil pentru un toiag de cârmuitor (Ezechiel 19.11-14). „Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea, şi în mâna căruia o voi încredinţa”, zice Domnul (Ezechiel 21.27). În timp scurt El va fi mare până la marginile pământului; căci ca Împărat uns în Sion El are naţiunile ca moştenire şi marginile pământului sunt ale Lui, şi El va face pace (Mica 5.4-5; Psalmul 2.8). Domnul este Împărat peste tot pământul. Aceasta este Împărăţia lui Dumnezeu sau veacul viitor, care urmează după acest veac rău.

Introducerea veacului viitor

Împărăţia lui Dumnezeu sau veacul viitor este realmente permanent prezentat ca urmare a venirii minunate a Domnului. Dacă piatra căzută peste chip l-a sfărâmat, ea însăşi va deveni un munte mare, care umple tot pământul. Când fiara va fi aruncată în foc, domnia, onoarea şi Împărăţia vor fi date Fiului Omului, şi împreună cu El şi sfinţilor Celui Preaînalt (Daniel 2; 7; Apocalipsa 19.11-21 în legătură cu Apocalipsa 20.4. Vezi şi: Isaia 2.20-21; 11.4 în legătură cu versetele 6-10; Isaia 26.17-21; 25; 62; 63.1-9; 66.5,24; Zaharia 2.10-13; 14 şi altele). Acest timp al Împărăţiei este şi „timpul de înviorare venit de la Domnul … timpurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor, despre care a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” (Faptele Apostolilor 3.20-21). Este „naşterea din nou”, în care cei doisprezece apostoli vor şedea pe douăsprezece scaune de domnie, ca să judece pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel (Matei 19.28). Este în sfârşit timpul care deseori este numit Împărăţia de o mie de ani, căci în Apocalipsa 20.1-7 se spune că el va dura o mie de ani.

Istoria realizării Împărăţiei sau a introducerii veacului viitor se poate rezuma după cum urmează: mai întâi judecăţi şi apoi binecuvântări peste Israel şi naţiuni. Aceasta s-a putut remarca deseori în căile lui Dumnezeu, şi ea rezultă şi din mai multe afirmaţii (de exemplu Isaia 4; Ţefania 3.8-9; Maleahi 3.1-6 şi alte locuri). Împărăţia nu va fi restabilită numai prin nimicirea lui antihrist şi a adepţilor lui; ci pentru că ea este o Împărăţie a dreptăţii şi a păcii, judecăţile se vor extinde asupra tuturor păcătoşilor (Isaia 11.14; 19.1-17; 30.31), ca să nu mai vorbim despre judecarea lui Gog, despre al cărei moment nu putem constata nimic (Ezechiel 37; 38). Şi în aceste judecăţi copiii lui Israel vor fi folosiţi ca ciocanele şi instrumentele de război ale lui Dumnezeu (Numeri 23.23-24; 24.7,9; Isaia 41.10-16).

În final răul, oriunde va apare, va fi imediat înlăturat prin prezenţa Domnului şi păcătosul va fi nimicit, sau cel puţin pedepsit (Psalmul 101.8; Zaharia 14.16-19). Când acest Împărat, care va domni cu dreptate, va fi venit, dreptatea va merge înaintea Lui, şi El o va sădi pretutindeni pe unde El va trece. Şi plata dreptăţii va fi pacea şi rodul ei va fi odihna şi siguranţa. Poporul Lui va locui atunci în locuinţa păcii şi în locuinţe sigure şi locuri de odihnă liniştite (Isaia 32.1,17-18).

Binecuvântările urmare judecăţii

Deci binecuvântarea vine după judecată, mai întâi pentru Israel şi apoi pentru naţiuni. Una din primele binecuvântări este strângerea lui Israel şi unirea lui cu Iuda, ca să alcătuiască un popor. Nu trebuie uitat că numai Iuda singur a lepădat şi răstignit pe Domnul, deoarece Israel în timpul acela era deja împrăştiat. De aceea este numai Iuda singur care va trebui să treacă prin acest necaz mare ca pedeapsă pentru această crimă şi să fie predat ispitelor şi prigoanelor lui antihrist. Când însă Domnul va mistui pe cei răi cu suflarea gurii Sale, „El Îşi va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere [sau: să strângă] rămăşiţa poporului Său, risipit în Asiria şi în Egipt, în Patros şi în Etiopia, la Elam, la Şinear şi la Hamat, şi în ostroavele mării, El va înălţa un steag pentru neamuri, şi va strânge pe surghiuniţii lui Israel” (Isaia 11.11-16). „În ziua aceea se va suna cu trâmbiţa cea mare şi atunci se vor întoarce cei surghiuniţi din ţara Asiriei şi fugarii din ţara Egiptului. Ei se vor închina înaintea Domnului, pe muntele cel sfânt, Ierusalim” (Isaia 27.13). Astfel Israel şi Iuda, alcătuind acum un popor, ca în cele mai frumoase zile ale lui Solomon, vor vedea împlinite faţă de ei toate făgăduinţele date părinţilor (Ieremia 50.4-5; Ezechiel 37.15-28). Atunci ei vor merge ca slujitori ai binecuvântării, aşa cum erau ca slujitori pentru judecată, la naţiunile care nu au auzit despre Domnul şi nici nu au văzut gloria Sa, şi le vor vesti onoarea Lui (Isaia 61.6; 66.19). Acestea, smerite şi ascultătoare, vor veni la Ierusalim ca să se închine, care atunci va fi capitala politică şi religioasă a lumii – centrul binecuvântării, care atunci se va revărsa ca un râu începând de acolo şi până la marginile pământului.

Tradus de la: Der gegenwärtige und der zukünftige Zeitlauf (10)

Articol apărut în franceză: Mesagerul mântuirii în Hristos – anul de apariţie 1857

Traducere: Ion Simionescu