În care Adunare (Biserică) să merg? (3)
Cum găsesc eu o biserică potrivită?

SoundWords

© SoundWords, Online începând de la: 18.02.2019, Actualizat: 18.02.2019

Este deosebit de important să-ţi fie clar, că nu tu poţi alege biserica. Dumnezeu a ales locul spiritual. Şi tu nu găseşti locul acesta mergând de la o biserică la alta, ci prin aceea că mai întâi tu cauţi în Sfânta Scriptură biserica adevărată. Abia după aceea poate avea loc cealaltă căutare.

Este foarte important să-ţi fie clar, că într-adevăr în timpul nostru pare aşa, ca şi cum într-o localitate ar fi mai multe biserici, însă noi nu găsim aceasta în Cuvântul lui Dumnezeu. În Biblie găseşti întotdeauna numai gândul că într-o localitate a fost numai o singură biserică. Probabil în Ierusalim s-au strâns în case diferite, însă era numai o singură biserică în Ierusalim. Această biserică consta din toţi creştinii din localitatea respectivă născuţi din nou şi pecetluiţi cu Duhul Sfânt.

Desigur este important că o biserică are principii bune şi sănătoase, dar punctul cel mai important este, ca noi să înţelegem: în ochii Domnului este numai o singură Biserică, şi noi ne putem aştepta la prezenţa Lui numai acolo unde această unitate este realizată şi practic, adică, unde toţi copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu sunt primiţi cordial şi nu se pun bariere sectante conform mottoului: „Tu poţi deveni membru la noi, dacă …” Primirea în părtăşia copiilor lui Dumnezeu se face numai pe baza apartenenţei ca mădular al trupului lui Hristos şi a curăţiei în umblare, învăţătură şi legături. Dacă ai pus gândul acesta adânc în inima ta, atunci poţi începe căutarea după această strângere laolaltă.

În privinţa aceasta vrem să ne amintim mereu că năzuinţa după un drum comun cu alţii are ca premisă că noi nu numai personal ne depărtăm de orice necurăţie, ci şi de aceia pe care Cuvântul lui Dumnezeu îi numeşte „vase spre dezonoare”. Înainte să se spună: „urmăreşte … cu cei …”, mai întâi se spune: „Deci, dacă cineva se va curăţi pe sine însuşi de acestea [vasele spre dezonoare] …” (compară cu 2 Timotei 2.21,22).

Premisele minime, pentru a alege o strângere laolaltă de credincioşi, sunt deci, că acolo nu este nimeni tolerat care,

  • nu este cu adevărat născut din nou,
  • trăieşte în rău moral,
  • ţine cu tărie la o învăţătură greşită de bază (de exemplu, tăgăduirea Dumnezeirii Domnului, tăgăduirea naşterii din fecioară, negarea inspiraţiei, şi aşa mai departe),
  • stă în legătură cu aceia care aduc învăţături greşite fundamentale sau tolerează răul moral.

Desigur aceasta nu înseamnă că şi necredincioşii nu ar fi invitaţi cordial la orele de vestire a Cuvântului sau la studiul săptămânal al Cuvântului. Dar trebuie spus cu certitudine, că la Cină iau parte numai copiii lui Dumnezeu, care nu se exclud pe ei înşişi printr-un stil de viaţă morală rău, învăţătură fundamentală falsă sau indiferenţă faţă de aceste lucruri, respectiv au fost deja excluşi de o altă biserică locală.

În afară de aceasta mai este un alt punct important: este gata o biserică să se supună ordinii cuvenite Bisericii, aşa cum ea ne este prezentată înainte de toate în epistolele Noului Testament (vezi partea a 2-a: Incursiune de recunoaştere în Noul Testament)?

În multe domenii sunt desigur diferite diferenţe de cunoaştere. Probabil o biserică are o altă înţelegere a Scripturii în anumite domenii ale ordinii în casa lui Dumnezeu. În privinţa aceasta se pune întrebarea, în ce măsură în acest caz este vorba de o lipsă de cunoaştere a Scripturii sau este vorba de o înţelegere greşită a Scripturii sau este vorba de neascultare conştientă şi marcată de pragmatism faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, cu care noi nu putem avea părtăşie, căci este vorba de rău moral.

Probabil spui după incursiunea noastră de recunoaştere în Noul Testament şi la multele puncte care se găsesc acolo: Unde găsesc eu o astfel de biserică? Nu descrieţi voi un ideal? – Mai întâi trebuie spus, că noi am descris aici efectiv o stare ideală. Însă noi nu avem voie să ne dăm mulţumiţi cu mai puţin, chiar dacă probabil niciodată noi nu vom corespunde acestui etalon. Ar trebui să ne rugăm serios, ca să năzuim sincer după acest etalon înalt.

Cu toate acestea nici o strângere laolaltă din timpul nostru nu va corespunde în toate acestui ideal înalt. Domnul Isus voia să clădească Biserica Sa, şi acesta este un proces. Noi suntem încă pe drum, şi mereu trebuie corectate anumite lucruri, atât în viaţa personală cât şi în viaţa de biserică. Trebuie să ne aşteptăm ca în Adunarea lui Dumnezeu să fie şi multă slăbiciune şi eşec. Biserica din Corint era caracterizată de multă slăbiciune şi mult eşec. În prima epistolă aproape că nu este nici un capitol în care să nu se exprime acest eşec al credincioşilor din Corint, şi cu toate acestea apostolul Pavel a denumit biserica din Corint ca „Adunarea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1.2). Această biserică nu era într-o stare bună şi cu toate acestea apostolul o numeşte Adunarea lui Dumnezeu. Cu toate că credincioşii din Efes au pierdut dragostea lor dintâi, Domnul le-a oferit ocazia de pocăinţă şi nu a luat imediat sfeşnicul.

O biserică locală ar trebui să fie conştientă înaintea Domnului de slăbiciunea ei şi să lupte pentru o cale potrivit Sfintei Scripturi. Dacă se merge într-o biserică şi se observă cum sunt tratate diverse probleme, se primeşte repede o impresie dacă se stă indiferent faţă de probleme sau se caută stăruitor o rezolvare a lor. Se este cu adevărat pregătit să înveţe şi să se transpună în faptă cele învăţate? Cerinţele minime numite mai înainte nu trebuie desigur în nici un caz minimalizate.

Probabil gândeşti şi că noi am putea numi anumite grupări creştine, unde se poate merge fără a sta la îndoială. Dar chiar şi faptul în sine că ar fi „unii”, deci diferite grupări, contrazice gândul Sfintei Scripturi că Biserica este una singură şi este deschisă pentru toţi creştinii, care nu trebuie respinşi pe baza premiselor minime numite mai înainte. Este o mare dilemă a zilelor noastre, că noi suntem aşa de familiarizaţi cu gândul că într-o localitate sunt multe biserici, aşa că noi nici nu mai pătrundem la adevărul, aşa cum el ne este descris în Noul Testament.

Pentru propria înţelegere este mult mai important să se recunoască cât de mult noi ca creştini ne-am îndepărtat de Sfânta Scriptură, şi această decădere s-o simţim adânc în inima noastră. Domnul Isus a murit ca să-i adune într-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi (compară cu Ioan 11.52), şi aproape două mii de ani mai târziu Biserica este total împrăştiată şi despărţită, aşa că nu se mai vede nimic din acest plan al Său – cel puţin privit din punct de vedere practic.

Dar dacă odată am înţeles aceasta, nu ne va fi greu să vorbim despre decăderea Biserici, căci în timpul nostru este imposibil să se corecteze această decădere, chiar nici printr-o mişcare a alianţei sau ecumenism.[1] Cu privire la această decădere ar trebui să ne pocăim mereu, personal şi în comun, chiar dacă tu eşti încă tânăr şi nu eşti răspunzător în primul rând de această decădere. Daniel la timpul lui şi-a plecat genunchii şi a mărturisit păcatele poporului şi ale părinţilor, cu toate că el probabil a contribuit cel mai puţin la această stare de nevoie (citeşte Daniel 9). Dacă ne-am făcut una cu această decădere şi ruinare, atunci ne putem gândi cum se aplică şi astăzi principiile din timpul de la început.

Când Domnul Isus a lăsat să se pregătească paştele, El nu a spus ucenicilor că ei trebuie să meargă pe strada fraţilor 85 sau pe strada lui Petru 9, ci că ei vor întâlni pe drum un om care are pe cap un urcior de apă; în casa în care el va intra, acolo ar trebui ei să pregătească paştele. Un lucru este în orice caz clar: Domnul Isus nu a uşurat pe ucenici. Conform cu Efeseni 5.26 apa este o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu. Atunci – dacă vrem să aplicăm la noi cuvintele Domnului – omul cu urciorul de apă trebuie să fie în ultimă instanţă o imagine a Duhului Sfânt. Desigur Duhul Sfânt poate să ne facă lucrurile clare conform Cuvântului Său şi printr-un frate sau printr-o soră. Noi trebuie să citim personal Cuvântul lui Dumnezeu şi să aşteptăm călăuzirea Duhului Său la locul corect.

Desigur sunt multe întrebări în acest context, care sunt foarte individuale. Dezbinările poporului lui Dumnezeu, în mod deosebit şi între aceia care vor cu adevărat să meargă pe un drum fidel Bibliei, aduc cu sine unele nevoi şi exerciţii. Într-adevăr este uşor să găseşti o biserică în registrul de adrese al oraşului, dar nu este uşor să găseşti o biserică care încearcă să transpună în practică cel puţin premisele minime de mai sus.

Noi trăim în timpul din urmă şi trebuie să gândim din nou, că Domnul Isus a spus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu …”. Ai găsit tu alţi fraţi şi alte surori care au aceeaşi problemă ca tine? „Doi sau trei” este mesajul aici. Oare a lăsat Domnul acest cel mai mic număr al unei grupe să fie scris pentru timpuri ca ale noastre? El nu aşteaptă, aşa cum facem noi uneori cu regret, douăzeci sau treizeci de persoane. Uneori poate fi aşa, că Domnul doreşte simplu ca noi să începem cu doi sau trei şi să ne adunăm simplu în Numele Său, şi întotdeauna să avem înaintea privirii întreaga Biserică a lui Dumnezeu de pe pământ. Desigur aceasta poate fi aşa numai atunci când nu sunt alte grupe în locul acela care se adună cu adevărat conform principiilor nou-testamentale.[2] Probabil este adecvat ca mai întâi să se înceapă cu o strângere în casă, în care se discută despre întrebările referitoare la strângere, sau poate chiar fi necesar ca mai întâi să fie vestită Evanghelia în localitatea respectivă. Astfel de activităţi depind desigur şi de darurile pe care le-a primit cineva. Aceasta nu va fi o rezolvare pentru fiecare.

Uneori drumul corect poate fi să te muţi într-o altă localitate, unde nu sunt aceste probleme în biserică.

Cu regret trebuie tot mai mult să ne consolăm că trăim în timpul din urmă, în care urmările decăderii Biserici sunt tot mai mult simţite şi noi ajungem într-o situaţie în care cu toate eforturile nu ne mai putem aduna. Atunci putem face aşa cum au făcut fiii lui Core în Psalmul 42, să ne gândim cu durere sufletească la un timp trecut, când era altfel: „Mi-aduc aminte şi-mi vărs tot focul inimii în mine: cum mergeam înconjurat de mulţime, cum înaintam împreună cu ea spre casa lui Dumnezeu, cu strigăte de bucurie şi de laudă ale unei mulţimi în sărbătoare” (Psalmul 42.4). Însă chiar şi în acest caz nu trebuie să deznădăjduim, oricât de dureros este aceasta; părtăşia personală cu Domnul nostru nu ne-o poate răpi decăderea, oricât de mare ar fi ea: „Pentru ce te mâhneşti, suflete al meu, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda: Faţa Lui este mântuirea. … de aceea de Tine îmi amintesc … Ziua, Domnul va porunci îndurarea Sa, iar noaptea cântarea Lui va fi cu mine, o rugăciune Dumnezeului vieţii mele” (Psalmul 42.5-8).

Este de asemenea interesant, că credincioşilor din Laodiceea, care aud bătaia Domnului şi deschid, nu li se făgăduieşte un alt drum al părtăşiei, ci „numai” – aceasta nu este spus minimalizând (deoarece făgăduinţa în sine este minunată), ci numai restrictiv – părtăşia personală cu Domnul singur. Acolo în părtăşia Lui ei simt interesul Lui pentru problemele lor, prin aceea că inima Lui Se preocupă cu ei – El nu numai mănâncă cina cu ei, ci şi ei cu El.

Desigur se poate face şi mai simplu, şi multe par aici să fie naive pentru aceia care încă nu s-au preocupat aşa mult cu afirmaţiile Sfintei Scripturi despre principiile Bisericii creştine. Ei merg simplu când aici când acolo, liberi, după mottoul: important este că eu primesc undeva ceva pentru viaţa mea. În cele din urmă sunt multe „biserici” în care se predică un cuvânt bun. – Noi nu contestăm aceasta. Însă prin acest articol trebuie să fi devenit clar, că acesta nu poate fi singurul criteriu, dacă citim atenţi Sfânta Scriptură.

Ar trebui însă să ne fie spre mângâiere, că Sfânta Scriptură are pentru fiecare situaţie o încurajare, numai de am vedea-o. Nici apostolul Pavel nu a permis să i se răpească bucuria în Domnul prin aceea că el era în închisoare (şi prin aceasta desigur nu putea merge la orele de adunare) şi chiar a trebuit să spună: „Toţi care sunt în Asia, s-au întors de la mine” (2 Timotei 1.5).

Dorim din toată inima cititorului un drum, pe care Domnul l-a trasat – un drum, pe care împreună cu alţii poate aspira după dreptate, credinţă, dragoste şi pace, „cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată” (2 Timotei 2.22).

Într-o ultimă parte dorim să răspundem la unele întrebări speciale, care probabil nu sunt interesante pentru toţi. 


Tradus de la: In welche Gemeinde soll ich gehen (3)

Traducere: Ion Simionescu

Partea anterioară Partea următoare

Adnotare

[1] Mişcările nu fac altceva decât documentarea decăderii, însă ele nu înlătură decăderea.

[2] În acest caz se poate cu toate acestea începe o strângere laolaltă în Numele Domnului – înainte de toate atunci când bisericile existente sunt deja foarte mari -, însă se va face aceasta în unitate şi părtăşie unii cu alţii.

Mai multe articole din categoria Adunarea/Biserica (53)

Mai multe articole ale autorului SoundWords (40)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen