Patru adevăruri referitoare la mântuire
…pe care fiecare creştin ar trebui să le cunoască.

Elmo Clair Hadley

© SoundWords, Online începând de la: 23.09.2018, Actualizat: 23.09.2018

Versete călăuzitoare: Romani 3.23-26; 2 Petru 1.4; Galateni 4.6; 1 Ioan 1.7,9

Mulţi credincioşi sunt frustrați şi neliniştiţi cu privire la umblarea lor creştină; uneori se îndoiesc chiar de mântuirea lor, deoarece ei eşuează aşa de des în viaţa lor. Următoarele patru adevăruri despre mântuire au scopul de a ajuta pe acei credincioşi care au de luptat cu astfel de gânduri.

Primul adevăr: Iertarea

Romani 3.23-26: Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit, mai dinainte, să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.

Dacă noi ca păcătoşi venim la Domnul Isus şi Îl primim ca Mântuitor al nostru, Dumnezeu ne iartă păcatele şi ne îndreptăţeşte pe baza sângelui vărsat al lui Hristos (Romani 3.23-26). Când Isus a atârnat pe cruce, pe El au fost puse păcatele noastre şi pedeapsa pentru păcat a luat-o El asupra Sa. Acum nu mai există nici o judecată asupra păcatului pentru toţi aceia care iau pe Hristos ca Salvator al lor. Fiecare păcat, care vine în viaţa noastră, a fost deja judecat şi pedepsit, atunci când Hristos a murit pe cruce pentru noi (Isaia 53.5,6; Evrei 9.28; 10.12-14).

Probabil cineva va spune: dacă aceasta este adevărat, atunci nu mai este nici o deosebire, dacă eu păcătuiesc în continuare, sau nu păcătuiesc. Există însă o diferenţă uriaşă, căci mai sunt încă alte trei adevăruri despre mântuire, de care ar trebui să ţinem seama.

Al doilea adevăr: O natură nouă

2 Petru 1.4: … prin care ne-a dat promisiunile cele mai mari şi preţioase, ca prin acestea să vă faceţi părtaşi naturii divine, după ce aţi scăpat fugind de stricăciunea care este în lume …

Dacă primim pe Hristos ca Salvator al nostru, Dumnezeu nu numai ne iartă şi ne îndreptăţeşte, ci El ne dă şi o natură nouă (divină). Noi am fost născuţi din nou şi devenim copii ai lui Dumnezeu (1 Petru 1.23; Iacov 1.18; 2 Petru 1.4). Această natură nouă iubeşte pe Dumnezeu şi urăşte păcatul; ea ne face să voim să trăim fără să păcătuim, şi ea pricinuieşte ca noi să ne simţim nenorociţi şi ticăloşi, atunci când am păcătuit. Nici un creştin născut din nou nu poate fi cu adevărat fericit în păcat.

Unii întreabă însă: De ce păcătuiesc, dacă am o natură nouă? Realmente eu nu doresc să păcătuiesc, dar cu toate planurile mele bune în cele din urmă cedez şi păcătuiesc din nou.

Noi avem nu numai o natură care urăşte păcatul, ci noi mai avem încă natura veche (păcătoasă), care iubeşte păcatul. Este o luptă permanentă în noi. Natura veche doreşte să păcătuiască, iar natura nouă doreşte să fie plăcută lui Dumnezeu. În afară de aceasta noi avem o conştiinţă, care ne spune că ceea ce doreşte natura nouă este corect, şi ceea ce doreşte natura veche este totdeauna fals. Dar noi experimentăm destul de des, că natura veche cu dorinţele ei şi poftele ei după lucrurile păcătoase este mai tare în momentele de ispitire. Ea ne smulge şi ne ia captivi, şi atunci facem exact lucrurile pe care natura noastră nouă le urăşte şi conştiinţa noastră le condamnă.

După aceea ne pare rău şi luăm decizia ca niciodată să nu mai vrem să păcătuim din nou. Cu toate acestea se pare că noi nu avem nici cea mai mică putere să ne împotrivim ispitei. Ce să facem? Aici se adaugă al treilea adevăr despre mântuire.

Al treilea adevăr: Duhul Sfânt

Galateni 4.6: Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava”, adică: „Tată!”

Când am luat pe Hristos ca Salvator al nostru, Dumnezeu ne-a dat Duhul Său Sfânt, pentru ca El să trăiască în inimile noastre (Efeseni 1.13; Galateni 4.6). Acest Duh Sfânt al lui Dumnezeu toarnă dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre şi ne face să simţim în sufletele noastre pacea lui Hristos. Urmare acestui fapt este, că noi suntem fericiţi (Romani 5.1-15)!

Dar dacă noi facem loc păcatului, Duhul Sfânt este întristat. El nu ne poate da nici o bucurie, deoarece aceasta ne-ar întări în acele lucruri păcătoase, pe care El le urăşte. El este una cu Dumnezeu Tatăl şi cu Fiul în ura Sa asupra păcatului şi în dragostea Sa spre lealitate şi sfinţenie (Efeseni 4.30). Duhul Sfânt ne-a fost dat nu numai ca să toarne dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre. El ne dă totodată puterea să spunem NU! dorinţelor naturii vechi şi să spunem DA! voii lui Dumnezeu, pentru ca noi să facem acele lucruri care Îi plac (Galateni 5.16).

Este ca şi la Petru, când a mers pe apă. Atâta timp cât s-a încrezut în Domnul, că El îl ţine, totul a mers bine; dar în acelaşi moment, când el a observat că vântul devine furtunos şi marea învolburată, a devenit fricos şi a început să se scufunde. În experienţele noastre creştine noi trebuie să ne încredem că Domnul ne ţine tare prin puterea Duhului Sfânt care locuieşte în noi, la fiecare pas pe care îl facem (Matei 14.24-31; Ioan 15.4.5).

Al patrulea adevăr: Părtăşia

1 Ioan 1.7,9: Dar dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. … Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

Mântuirea ne aduce în părtăşie cu Dumnezeu. Este un sentiment de fericire între Dumnezeu ca Tată al nostru şi noi ca şi copii ai Săi. Noi ne putem bucura când auzim, că El ne vorbeşte prin Duhul Său prin Cuvânt. Noi ne simţim liberi să vorbim cu El despre toate grijile noastre, aşa cum un copil se simte liber faţă de tatăl său pământesc, de care se ştie iubit. El ne face fericiţi prin zâmbetul său.

Dar dacă un copil este neascultător, el ştie că aceasta nu place tatălui său. În locul unui zâmbet trebuie să se aştepte la pedeapsă. Relaţia dintre tată şi copil nu s-a schimbat, dar părtăşia şi sentimentul fericirii dintre ei s-a distrus. Aşa este cu Tatăl nostru ceresc. Când păcătuim, noi rămânem copiii Săi. Este de asemenea adevărat, că Hristos a purtat deja judecata pentru acest păcat; el a fost îndepărtat prin jertfa Sa pe cruce. Dar părtăşia cu Tatăl nostru şi cu Salvatorul nostru s-a întrerupt, şi Duhul Sfânt este întristat. Tatăl trebuie să ne mustre pentru neascultarea noastră şi probabil să ne pedepsească, în mod deosebit dacă păcătuim mai departe.

Când venim la El şi Îi mărturisim vina noastră şi ne smerim din cauza păcatului şi neascultării noastre, atunci vom avea parte de iertarea Sa, aşa cum un tată iartă pe copilul lui. Părtăşia este refăcută, şi noi ne simţim din nou liberi şi fericiţi în prezenţa Sa (1 Ioan 1.9). În felul acesta un copil al lui Dumnezeu nu este pierdut, dacă păcătuieşte, căci Dumnezeu l-a primit pe baza jertfei lui Hristos pentru păcatele noastre. Nici relaţia lui cu Dumnezeu nu este distrusă. El este în continuare copilul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu este în continuare Tatăl lui. Dar părtăşia lui cu Tatăl este întreruptă, Duhul Sfânt este întristat, şi el trebuie pedepsit de Tatăl. Când se smereşte de păcatul lui şi îl mărturiseşte Tatălui, părtăşia a fost restaurată.

Este însă un lucru, pe care noi îl pierdem prin păcat şi niciodată nu poate fi restaurat. Hristos a spus, că un pahar cu apă rece, care va fi dat în Numele Său, nu va fi uitat niciodată (Marcu 9.41). El ne va da o răsplată pentru tot ce facem, ca să-I fim plăcuţi. Deci noi am primi o răsplată în cer, dacă noi în loc să fi făcut loc păcatului am fi fost ascultători şi am fi făcut ceva care I-ar fi plăcut. Dar acum răsplata este pierdută, deoarece noi am scăpat ocazia, s-o primim. Aceasta este o pierdere veşnică, căci fiecare răsplată, pe care Hristos o dă în cer, este o răsplată veşnică. De aceea ar trebui să fim atenţi, să nu scăpăm ocaziile, care le avem în fiecare zi, ca în credincioşie să facem ceva pentru Domnul. Dacă le lăsăm să treacă, aceste ocazii şi răsplata sunt veşnic pierdute.

Întreaga veşnicie ne vom bucura de răsplăţile pentru biruinţele noastre, dar noi avem numai această singură clipă, ca să le câştigăm. În cer nu se vor mai obţine victorii – ele toate trebuie câştigate acum, ori ele nu vor fi niciodată câştigate.


Tradus de la: Vier Wahrheiten über die Errettung

Titlul original: „Four Truths every Christian should know about Salvation“

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre locul din Biblie 2. Petru 1 (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).