Versete călăuzitoare: Matei 16.28-17.8; Marcu 9.1-8; Luca 9.27-36

Luca 9.27-36: 27. „Dar vă spun, în adevăr, sunt unii dintre cei care stau aici care nicidecum nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu“. 28. Şi a fost că, la aproape opt zile după cuvintele acestea, luându-i cu Sine pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov, S-a suit pe munte ca să Se roage. 29. Şi a fost că, pe când Se ruga El, chipul feţei Lui s-a făcut altul, şi îmbrăcămintea Lui, albă strălucitoare. 30. Şi, iată, vorbeau cu El doi bărbaţi, care erau Moise şi Ilie, 31. care, arătându-se în glorie, vorbeau despre plecarea Lui, pe care urma s-o împlinească în Ierusalim. 32. Iar Petru şi cei împreună cu el erau îngreuiaţi de somn; şi, trezindu-se deplin, au văzut gloria Lui şi pe cei doi bărbaţi care stăteau cu El. 33. Şi a fost că, pe când se despărţeau de El, Petru I-a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine ca noi să fim aici şi să facem trei corturi: unul pentru Tine şi unul pentru Moise şi unul pentru Ilie“, neştiind ce spune. 34. Şi, pe când spunea el acestea, a venit un nor şi i-a umbrit; şi s-au temut când ei au intrat în nor. 35. Şi a venit un glas din nor, spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit; de El să ascultaţi!“ 36. Şi, pe când era glasul acesta, Isus S-a aflat singur. Şi ei au tăcut şi n-au spus nimănui nimic în acele zile despre ce văzuseră.

Unii, care nu vor gusta moartea

Cei trei evanghelişti, care ne relatează acest eveniment unic în felul lui, pun în faţă următoarele cuvinte: „Adevărat vă spun, sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul Omului venind în Împărăţia Sa.” După aceea citim: „Şi, după şase zile, Isus i-a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus pe un munte înalt, deoparte.” Cititorul atent observă imediat aici, că glorificarea pe munte era împlinirea făgăduinţei Domnului. Petru, Iacov şi Ioan erau „unii”, care nu trebuiau să guste moartea, înainte ca ei să vadă pe Fiul Omului în Împărăţia Sa. Pe munte ei au văzut pe Domnul în gloria Împărăţiei Sale. Petru însuşi ne spune aceasta în a doua sa epistolă: „… fiind martori oculari ai măreţiei Sale. Pentru că El a primit de la Dumnezeu Tatăl onoare şi glorie, când un astfel de glas I-a fost adresat prin gloria minunată: «Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Mi-am găsit plăcerea»; şi noi am auzit acest glas rostit din cer, fiind împreună cu El pe muntele cel sfânt” (2. Petru 1-16-18). De aceea această glorificare pe munte este un model al glorificării Domnului Isus în Împărăţia Sa.

Moise şi Ilie în glorie

Ceea ce acum trebuie să ne atragă privirea în mod deosebit este că Moise şi Ilie sunt văzuţi împreună cu Isus în aceeaşi glorie. Despre Domnul citim: „şi [El] a fost transfigurat înaintea lor şi hainele Lui au devenit strălucitoare, foarte albe, aşa cum nici un înălbitor de pe pământ nu poate înălbi” (Marcu 9.3). În Luca 9.30,31 citim că Moise şi Ilie au fost văzuţi cu El în aceeaşi glorie, în timp ce cei trei ucenici, care erau de faţă, au văzut într-adevăr gloria, însă ei nu au avut parte de ea („Şi, iată, vorbeau cu El doi bărbaţi, care erau Moise şi Ilie, care, arătându-se în glorie, …”; Luca 9.30,31). Găsim aici deci o prezentare a ceea ce va avea loc cândva în Împărăţia lui Hristos. Moise este imaginea tuturor credincioşilor, care vor fi murit înainte de venirea lui Isus, Ilie dimpotrivă este imaginea acelor credincioşi care vor fi luaţi în cer fără să moară, în timp ce ucenicii reprezintă pe acei credincioşi care vor locui pe pământ în timpul domniei lui Hristos în Împărăţia de o mie de ani şi care vor vedea gloria lui Hristos şi a sfinţilor glorificaţi, dar nu vor avea parte de ea. Trupul lor va fi asemenea trupului Său glorificat (Filipeni 3.21). Când El va fi arătat, vom fi şi noi arătaţi împreună cu El în glorie (Coloseni 3.4). Hristos este Moştenitorul tuturor lucrurilor, Tatăl I-a supus toate, şi noi suntem împreună-moştenitori ai Lui (Romani 8.17). Noi vom domni ca împăraţi împreună cu El pe pământ (Apocalipsa 1.6; 5.10), da, noi vom judeca chiar şi pe îngeri (1. Corinteni 6.3). Nu va fi nici o diferenţă între Domnul Isus şi ai Săi. Desigur, eu nu vorbesc aici despre Dumnezeirea Lui, căci în privinţa aceasta nimeni nu poate fi ca El, ci este vorba de gloria pe care El ca Fiu a primit-o de la Tatăl. În ceea ce priveşte poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu, noi suntem deja acum în lume aşa cum este El (1Ioan 4.17), şi când El va fi arătat, noi vom fi ca El, atunci Îl vom vedea aşa cum este El (1Ioan 3.2). Ce har nespus de mare! Noi, care prin natura noastră eram păcătoşi pierduţi, vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, va trebui să fim arătaţi în aceeaşi glorie cu Fiul lui Dumnezeu.

Moise şi Ilie în prezenţa directă a lui Dumnezeu

Însă în toate acestea este ceva mai mare. În evanghelia după Luca citim nu numai că Moise şi Ilie s-au arătat împreună cu Isus în glorie, ci şi că ei erau în prezenţa directă a lui Dumnezeu. A venit desigur un nor, care i-a umbrit, şi ucenicii au fost umpluţi de teamă, când au văzut că aceia au intrat în nor (Luca 9.34). Norul acesta este locuinţa lui Dumnezeu, aşa cum ni se spune aceasta în Vechiul Testament. Când copiii lui Israel au trecut prin Marea Roşie, norul s-a aşezat înapoia lor şi a făcut o despărţire între ei şi egipteni, aşa că aceştia nu au putut să-i ajungă. În timpul călătoriei lor prin pustie, norul a mers înaintea lor, ca să le arate drumul. Din norul acesta Domnul [Jahve] a vorbit cu Moise; norul stătea peste intrarea în cortul întâlnirii şi Domnul a vorbit din nor cu Moise. În acelaşi fel şi aici glasul Tatălui a venit din nor: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, de El să ascultaţi!” Deci Dumnezeu Tatăl era în nor. Şi Moise şi Ilie au intrat în nor. Ei au intrat în locuinţa lui Dumnezeu, în casa Tatălui. Aceasta este partea credincioşilor. „În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe”, spune Domnul Isus ucenicilor Săi, „Mă duc să vă pregătesc un loc.” Deci când El va veni, El ne va duce în casa Tatălui. Aceasta este cu mult mai mult decât arătarea în gloria lui Isus. Gloria, pe care ucenicii au văzut-o, nu a produs nici o teamă în ei; dar când au văzut că Moise şi Ilie au intrat în nor, atunci s-au temut. Ei ştiau desigur că norul era locuinţa lui Dumnezeu, însă niciodată încă nu a trecut un credincios peste pragul acestei locuinţe. Într-adevăr, Moise a vorbit cu Dumnezeu, care era în nor, dar el nu a intrat în nor. Aceasta era ceva cu totul nou. Şi realmente aceasta este lucrul cel mai minunat care poate fi. Casa Tatălui, locuinţa lui Dumnezeu este locul cel mai bun şi cel mai înalt, care există. Acolo va fi locuinţa noastră veşnică. Este un har nespus de mare să ai parte împreună cu Hristos de aceeaşi glorie şi să fi arătat împreună cu El în ea, însă este nespus mai minunat să fi în casa Tatălui, să stai acolo împreună cu Hristos şi să ai părtăşie intimă cu El şi să vorbeşti cu El.

Relaţii intime cu Domnul

Şi aceasta este ceea ce noi găsim aici. Moise şi Ilie au discutat cu Isus, şi anume, aşa cum relatează Luca, despre plecarea Lui, pe care urma s-o împlinească în Ierusalim. Deci ei vorbeau cu El într-o atmosferă familiară despre suferinţe şi moarte, despre ceea ce trebuia să fi umplut cel mai mult inima lui Isus în acest moment şi pentru care El venise în lume. Aşa va fi cu noi când vom locui cu Isus în casa Tatălui. Aceasta trebuie să fie înainte de toate bucuria inimilor noastre. Savurarea gloriei este mare, însă mult mai mare este locuirea familiară cu Isus. O cunună este minunată, dar părtăşia cu Isus este mai minunată. Desigur bucuria unei femei este să aibă parte de onoarea şi gloria soţului ei, dar nu ar fi trist dacă ea s-ar bucura mai mult de participaţia la această onoare decât de legătura cu soţul ei? Nu ar trebui ca părtăşia cu Isus în casa Tatălui să aibă o valoare mai mare pentru noi decât gloria însăşi, de care vom avea parte împreună cu El? Nu ar trebui noi să avem deja acum părtăşie în duhul cu Isus, pe care noi o vom savura cândva efectiv? Fără îndoială, aşa ar trebui să fie. Abia coborâse Domnul de pe munte, când El a început să vorbească cu ucenicii Lui într-un cadru familiar despre suferinţele Sale şi despre moartea Sa, aşa cum El a făcut pe munte în glorie cu Moise şi Ilie. Ce minunat! Subiectul discuţiei lui Isus cu ai Săi la piciorul muntelui era acelaşi ca acolo sus pe munte – acelaşi în smerenie ca şi în glorie. Da, cu toate că Domnul este acum glorificat în cer şi noi mergem încă pe pământ, noi putem totuşi avea acea părtăşie intimă şi relaţii familiare cu El, pe care Moise şi Ilie şi ucenicii lui Isus le-au savurat în zilele când El a fost aici pe pământ.

Exemplul lui Anania pentru o relaţie intimă

Ciudat în această relaţie este ceea ce vedem în convertirea lui Saul pe drumul spre Damasc. Domnul spune lui Anania: „Ridică-te şi mergi pe strada care se cheamă «Dreaptă» şi caută în casa lui Iuda pe unul cu numele Saul, din Tars, pentru că, iată, el se roagă” (Faptele apostolilor 9.11). Deci Domnul precizează exact strada unde locuia Saul. „Şi Anania a răspuns: «Doamne, am auzit de la mulţi despre omul acesta, câte rele a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim; şi aici are autoritate de la preoţii de seamă ca să-i lege pe toţi care cheamă Numele Tău»” (Faptele apostolilor 9.13,14). Deci Anania aduce îngrijorările lui înaintea Domnului cu toată îndrăzneala şi în modul cel mai intim. „Şi Domnul i-a zis: «Du-te, pentru că acesta Îmi este un vas ales»” (Faptele apostolilor 9.15). Cu aceste cuvinte Domnul înlătură toate îngrijorările slujitorului Săi, care acum îndeplineşte în ascultare fericită misiunea încredinţată. Ce privilegiu nespus de mare! Aşa de aproape am fost noi aduşi la Isus şi aşa de aproape a venit El la noi, că noi putem vorbi cu El, aşa cum un prieten vorbeşte cu prietenul său. O, de am savura mai din plin această relaţie familiară!

Valoarea Fiului pentru Tatăl

Însă noi găsim mai mult aici. Când Moise şi Ilie erau intraţi în nor, din nor a venit un glas, care a spus: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit; să ascultaţi de El!” Aici nu ne este dată o poruncă, să iubim pe Fiul şi să ne bucurăm de El, ci cu totul altceva, mult mai mare. Tatăl dă mărturie despre Fiul Său; El ne face cunoscut gândurile Sale cu privire la Fiul. „Acesta este Fiul Meu Preaiubit.” Omul sărman, smerit, care nu avea nici un loc unde să-Şi pună capul, care era urât şi prigonit de toţi, Acesta era Fiul Său Preaiubit, de care ei trebuiau să asculte. Ce har! Aşa cum Domnul Isus ne lasă să auzim în Ioan 17 ce vorbeşte El cu Tatăl şi ce părtăşie are El cu Tatăl, aşa ne lasă aici Tatăl să auzim ce valoare are Fiul Său pentru El şi pentru noi. Aceasta este adevărata părtăşie. Ce altceva este părtăşia decât a avea aceleaşi simţăminte, aceleaşi gânduri şi aceeaşi bucurie? Când vorbesc despre părtăşia cu fraţii, atunci eu trebuie să am aceeaşi bucurie, aceleaşi gânduri şi acelaşi subiect de contemplare. Deci, Tatăl spune înaintea urechilor noastre: „Acesta este Fiul meu Preaiubit”, şi apoi adaugă: „De El să ascultaţi!” Deci subiectul dragostei şi bucuriei lui Dumnezeu este subiectul contemplării şi bucuriei noastre. Cu adevărat, Dumnezeu nu ne putea oferi nici un privilegiu mai mare şi nici un har mai minunat!

Moise şi Ilie – Legea şi profeţii

Încă un adevăr ne este prezentat aici. Moise şi Ilie reprezintă Legea şi profeţii. Moise a fost venerat de iudei aproape ca pe un dumnezeu, şi Petru a considerat a fi o onoare mare pentru Stăpânul lui, ca El să fie în părtăşie cu Moise şi Ilie, şi de aceea a vrut să construiască trei colibe, pentru ca ei să poată rămâne acolo împreună. Dar ce s-a petrecut? Tocmai a terminat de vorbit, că a venit un nor şi l-a luat pe Moise şi pe Ilie dinaintea ochilor lor, în timp ce Isus a rămas singur înapoi şi glasul din nor a făcut să se audă cuvintele: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit; să ascultaţi de El!” Moise şi Ilie au trebuit să dispară şi Isus să rămână singur. Legea şi profeţii dispar şi numai Isus rămâne şi noi trebuie să ascultăm numai de El. Nu ca şi cum Legea şi profeţii nu ar avea nici o valoare pentru noi sau că ele nu au fost date de Dumnezeu; nu, mai degrabă ele mărturisesc despre Hristos şi despre gloria viitoare. Întreg Vechiul Testament ne-a fost dat ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu şi este „folositor pentru învăţătură, pentru convingere, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate” (2. Timotei 3.16). Domnul Isus Însuşi S-a folosit de Moise şi de profeţi, ca să combată pe diavolul şi să astupe gura fariseilor. Însă Legea şi profeţii trebuie să dispară dinaintea lui Hristos. Numai de El trebuie să ascultăm. „Dumnezeu, după ce le-a vorbit odinioară în multe rânduri şi în multe feluri părinţilor prin profeţi, la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit în Fiul” (Evrei 1.1). Legea este bună, dacă cineva o întrebuinţează cum se cuvine, însă ea nu ne poate da nimic. Ea poate cere şi deoarece noi nu corespundem cerinţelor ei, ea ne condamnă, dar ea nu ne poate da nimic. Numai Isus ne poate da ceea ce noi avem nevoie pentru viaţa actuală şi pentru viaţa veşnică. El este singurul subiect al credinţei noastre şi al contemplării noastre. Totul dispare, chiar şi serviciul divin dat de Dumnezeu poporului Israel. Numai Isus rămâne, şi Tatăl din cer ne spune că noi trebuie să ascultăm numai de El. Cât de mult suntem noi înclinaţi să ne agăţăm cu tărie de ceea ce este vechi şi onorabil înaintea ochilor noştri! Cât de greu a fost pentru apostoli şi pentru primii creştini să renunţe la serviciul divin iudaic, şi cât de greu este astăzi pentru mii de creştini să părăsească rânduielile omeneşti şi să se lege tare numai de Isus şi de adevărul revelat prin El! Cât de mulţi sunt cei care se întorc înapoi la Moise şi la profeţi, în timp cei ei trebuie şi pot să se bucure numai în Isus! Domnul să ne deschidă ochii, ca să înţelegem că Moise şi Ilie, Legea şi profeţii, serviciul divin pământesc şi rânduielile omeneşti dispar şi că numai Isus rămâne, pentru a cărui învăţătură noi trebuie să avem o ureche deschisă!

Petru, Ioan, Iacov dorm

Să mai rămânem puţin la ucenici. Luca ne face cunoscut că Isus a luat cu Sine pe Petru, Ioan şi Iacov şi S-a suit pe munte, să Se roage. Domnul Isus dorea, aşa cum El a făcut deseori, să petreacă noaptea în rugăciune; şi în timp ce El Se ruga, înfăţişarea feţei Lui S-a schimbat. Şi ce făceau cei trei ucenici în timpul acesta? Ei dormeau. Noi citim: „Iar Petru şi cei împreună cu el erau îngreuiaţi de somn; şi, trezindu-se deplin, au văzut gloria Lui şi pe cei doi bărbaţi care stăteau cu El.” Ca şi în Ghetsimani, şi aici ei nu puteau să vegheze împreună cu El. Este remarcabil, că Isus a luat cu Sine pe aceşti ucenici în două ocazii, pentru ca ei să vegheze şi să se roage împreună cu El, şi că în ambele situaţii ei au fost biruiţi de somn: pe munte, în timp ce El a fost glorificat, şi în Ghetsimani, în timp ce El se afla într-o luptă înverşunată. Vedem ce este omul. El nu poate avea părtăşie cu Isus nici în glorie şi nici în suferinţe. Desigur Duhul Sfânt ne poate face capabil pentru această părtăşie, însă omul în sine nu este capabil pentru aceasta. „Duhul, într-adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă”, a spus Domnul în Ghetsimani. Vai, cât de des ne asemănăm cu aceşti ucenici! Cât de des dormim, atunci când Domnul vrea să ne reveleze gloria Sa sau să luăm parte la suferinţele Sale! Şi cât de mult pierdem noi! Într-adevăr ucenici au văzut gloria şi s-au bucurat aşa de mult de ea, că au vrut să construiască trei colibe, ca să poată rămâne acolo, însă ei nu au auzit nimic despre discuţia pe care Isus a avut-o cu Moise şi Ilie. La fel ne merge şi nouă. Cât mai mult am savura, dacă am fi întotdeauna treji şi veghetori! Domnul doreşte foarte mult să ne reveleze gloria Sa şi să ne facă cunoscut gândurile Sale. Este bucuria Lui să ne lase să savurăm privilegiile şi binecuvântările pe care El le-a dobândit pentru noi. Fie ca noi să avem întotdeauna o dorinţă mai vie pentru a savura părtăşia Sa fericită!

Tradus de la: Die Verklärung auf dem Berg

Titlul original: „Die Verherrlichung Christi auf dem Berge“
din Botschafter des Heils in Christo, 1870, pag. 181–187.

Traducere: Ion Simionescu