Trei însuşiri ale urmării lui Hristos
Matei 11.29-30; Luca 9.23; 2 Corinteni 12.7

E. A.

© Beröa-Verlag, Online începând de la: 13.07.2019, Actualizat: 13.07.2019

Versete călăuzitoare: Matei 11.29-30; Luca 9.23; 2 Corinteni 12.7

1. Jugul (Matei 11.29-30)

Matei 11.29-30: Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, pentru că Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Pentru că jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.

Aluzia Domnului nostru la un jug (Matei 11.29) a fost bine înţeleasă de ascultătorii Lui. Acest cadru din lemn, care lega boii unul de altul la lucru, era binecunoscut tuturor. Scriptura foloseşte jugul şi ca simbol al supunerii şi ca obligaţie de respectare a Legii mozaice. În Matei 11 prin jug este vorba de slujba pentru Dumnezeu în sensul cel mai larg. Jugul a rămas întotdeauna un jug şi şi-a păstrat greutatea; ceafa boului a avut întotdeauna tendinţa să se sustragă de la jug. Fiecare credincios simte aceasta chiar şi în viaţa lui în slujba lui Dumnezeu; el simte o oarecare apăsare şi se simte „împovărat”. Aceasta este împotriva dorinţelor firii şi ea doreşte să se împotrivească. Slujitorul sau robul este sub disciplinarea din partea Domnului său. Cum poate Domnul să spună: „Jugul Meu este bun [=uşor, confortabil]?”

El este uşor în comparaţie cu slujirea păcatului; căci păcatul este un tiran îngrozitor şi marele vrăjmaş al sufletelor noastre. Chiar şi în comparaţie cu sarcina grea a Legii mozaice, care conform cuvintelor apostolului Petru la conferinţa din Ierusalim este un jug, „pe care nici părinţii noştri, nici noi n-am fost în stare să-l purtăm” (Faptele apostolilor 15.10), slujba lui Hristos este uşoară. Jugul lui Hristos este uşor şi pentru că noi avem dorinţa să-I fim plăcuţi. „Eu trebuie” este acoperit prin dragostea pentru El. Partea grea a jugului este pe umerii Lui; căci El a preluat misiunea să ne conducă şi să ne dea reuşită în slujire. În ostenelile noastre de a lucra împreună cu Domnul ar trebui să punem greutatea principală în lucrarea Lui pentru noi şi în noi. Dacă învăţăm de la El şi ne supunem lui Dumnezeu, atunci facem experienţa că jugul Lui este cu adevărat uşor şi sarcina Lui este realmente uşoară.

2. Crucea (Luca 9.23)

Luca 9.23: Şi [Isus] le-a spus tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi şi să-şi ia zilnic crucea şi să Mă urmeze”.

Crucea Domnului nostru era unică în felul ei; Golgota stă singură în mărimea ei maiestetică. Ea este centrul îngrozitor şi totuşi binecuvântat al răscumpărării noastre şi sursa tuturor speranţelor noastre pentru timpul de acum şi pentru veşnicie. Dar şi creştinul credincios are o cruce. Prin aceasta nu este vorba de suferinţele generale, de care au parte toţi oamenii. Crucea credinciosului este un fel de reflectare a crucii lui Hristos în viaţa sa şi caracterizează pe toţi aceia care Îl urmează pe Cel răstignit. Crucea înseamnă pentru credincios să fie mort faţă de păcat şi faţă de eul propriu. Cine a aplicat crucea la sine însuşi, acela se leapădă de sine însuşi (Luca 9.23). Şi cine apare înaintea lumii ca un astfel de purtător al crucii nu mai are nimic de căutat în ea (Galateni 6.14). Pe acela care s-a aşezat de partea Domnului său lepădat de lume va cădea ceva din ocara crucii lui Hristos. În ţări în care influenţa creştinismului este slabă, probabil crucea îi aduce prigoană şi suferinţe. Pentru primii creştini crucea nu era un obiect de podoabă, care atârnă la gât, sau un ornament pe acoperişul bisericii. Pentru ei era esenţa vieţii lor de creştini, simbolul credinţei lor, al dragostei lui Dumnezeu şi al biruinţei asupra morţii, păcatului şi iadului, obţinută de Căpetenia mântuirii lor. Crucea credinciosului este nu numai un simbol, ci o realitate a vieţii zilnice. Uneori el simte cum cuiele pătrund prin dorinţele lui, speranţele lui şi voinţa lui; el nu poate scăpa de ea. Crucea înseamnă pentru credincios: să trăiască pentru lucruri mai înalte cu preţul lucrurilor mai mici, cu preţul prezentului pentru viitor, cu preţul lucrurilor naturale pentru lucrurile spirituale – cât de puţin cunoaştem noi acestea! – cu preţul „eului” pentru Domnul.

3. Ţepuşa (2 Corinteni 12.7)

2 Corinteni 12.7: Şi, ca să nu mă înalţ prin măreţia descoperirilor, mi s-a dat o ţepuşă pentru carne, un sol al lui satan, ca să mă pălmuiască, pentru ca să nu mă înalţ.

Chiar dacă apostolului Pavel i s-a dat o ţepuşă pentru carne din cauza împrejurărilor deosebite (2 Corinteni 12.7), totuşi şi unii copii ai lui Dumnezeu au de suportat o astfel de ţepuşă. Ea poate fi în trup, în duh sau în împrejurările de viaţă. Ea este întotdeauna ascuţită şi provocatoare. Ea răneşte şi lezează. Ea este o plagă permanentă şi împovărătoare. Ţepuşa ne-a fost dată ca să ne păstreze într-o atitudine de smerenie, dependenţă şi spirituală. Căci inimile noastre sunt înclinate spre mândrie; şi mândria spirituală, de care este capabil un credincios, ar putea fi denumită „cel mai mare rău din toate relele”. Noi avem nevoie să ni se amintească permanent că trebuie să fim dependenţi de Domnul, pentru ca în fiecare zi şi în fiecare ceas să primim har. Ce să facem cu ţepuşa? O schijă niciodată nu o vom lăsa în mână să ne înţepe! Pavel s-a rugat intens Domnului „pentru aceasta”; şi noi avem voie să facem la fel. Dar ce este, dacă ţepuşa nu este luată de la noi? Ceea ce nu se poate schimba trebuie suportat fără murmur. Domnul poate să ne dea har să privim la El, chiar dacă vântul şi nisipul ne suflă în faţă şi în ochi. El este puternic să înlăture nemulţumirea şi neliniştea din duhul nostru şi chiar să facă ţepuşa să fie un prilej de binecuvântare pentru noi şi pentru alţii. Inima, care se pleacă, nu va fi frântă. Felul cel mai bun de a suporta o încercare este să tragi foloase din ea. Fie ca rugăciunea noastră fierbinte şi năzuinţa noastră să fie să ne supunem jugului, crucii şi ţepuşei, pentru ca noi să putem cunoaşte cândva acolo sus cum ele au slujit planurilor lui Dumnezeu.


Tradus de la: Drei Merkmale der Nachfolge Christi

Titlul original: „Drei Merkmale der Nachfolge Christi“
din Halte fest, 1959, pag. 193 şi următoarele.

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).