Valoarea morţii lui Hristos (7)
Ne poate da moartea lui Hristos singură dreptul de a intra în cer?

Dirk Schürmann

© SoundWords, Online începând de la: 27.09.2018, Actualizat: 27.09.2018

Versete călăuzitoare: 1 Petru 3.18; Evrei 12.22-24; Efeseni 2.13,18; Evrei 10.19-22; Coloseni 1.20-22; Apocalipsa 7.9-14; Apocalipsa 5

Introducere

În anumite cercuri reformate şi neo-puritane există ideea că moartea lui Hristos singură nu este suficientă ca să ne dea dreptul la cer. Pentru aceasta ar fi necesară ascultarea activă din partea Lui în împlinirea Legii. Aşa se spune de exemplu la Molyneux:

În cuvinte simple: Şti tu că deasupra uşii cerului stă scris: „Fă aceasta şi vei trăi”? Şti tu, că, dacă un om a fost curăţit de păcatele lui în sângele lui Hristos şi a fost sfinţit prin Duhul lui Dumnezeu, el nu poate merge în cer? El mai are nevoie de altceva. El trebuie să aibă o ascultare desăvârşită. Cerul depinde de o ascultare desăvârşită, şi nu de una negativă. Dumnezeu a zis lui Adam: „Fă aceasta şi vei trăi”. El a eşuat. Tu trebuie să oferi o ascultare desăvârşită, dacă vii la Dumnezeu. Ai primit tu această ascultare? Ea este ascultarea activă a lui Hristos. Nu sunt suferinţele Sale. Acestea au anulat păcatele. Nu este Duhul Său. Acesta sfinţeşte inima. Este ascultarea Lui desăvârşită. Ascultă[1]: „Prin ascultarea Sa robul meu cel drept va îndreptăţi pe mulţi.”[2]

Vrem în continuare să verificăm această teză pe baza unor locuri diferite din Biblie.

1 Petru 3.18

1 Petru 3.18: Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepţi, ca să ne ducă la Dumnezeu; fiind omorât în trup, dar făcut viu în duh.

Această „o-singură-dată-suferinţă” pentru păcate, pe care a îndurat-o Cel Drept pentru cei nedrepţi, nu a avut loc în viaţa Sa, ci la cruce, „omorât în trup”. Acolo El a îndurat tot ce au pricinuit păcatele noastre. Prin aceste suferinţe El ne-a dus la Dumnezeu. El a ocupat locul nostru înaintea lui Dumnezeu şi a îndurat ce meritam noi şi păcatele noastre, pentru ca noi să putem ocupa locul înaintea lui Dumnezeu, care era demn de El, în loc să avem parte de chinul veşnic, pe care de fapt se cuvenea de drept să avem parte pentru păcatele noastre.

Evrei 12.22-24

Evrei 12.18,22-24: Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge … ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii de îngeri, de adunarea în sărbătoare şi de Biserica celor întâi-născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor drepţi făcuţi desăvârşiţi, de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.

Apostolul prezintă aici un contrast între Lege şi Evanghelie şi arată că noi – fără să trebuiască să aşteptăm până când noi vom fi realmente glorificaţi – suntem deja acum în posesia tuturor binecuvântărilor numite aici. Dreptul nostru la ele este deja acum absolut. Prin credinţă le putem primi deja acum. Inclus în acestea este faptul că noi am venit la „Dumnezeu, Judecătorul tuturor”. Ca Judecător, El ne-a primit deja acum şi ne-a spus bun venit în prezenţa Sa, şi aceasta pentru totdeauna. El putea face aceasta, nu pentru că noi am venit la Isus, Cel care a împlinit în chip desăvârşit Legea, ci pentru că noi am venit la Isus, Mijlocitorului legământului celui nou, şi la sângele Său vărsat, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.

Efeseni 2.13,18

Efeseni 2.13,18: Dar acum, în Hristos Isus, voi care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos … căci prin El şi unii şi alţii avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh.

După ce apostolul Pavel a vorbit despre îndepărtarea de Dumnezeu, în care toţi oamenii erau din punct de vedere moral departe de Dumnezeu, el vorbeşte şi despre îndepărtarea mai mare a naţiunilor de El, ca apoi să arate că noi am fost aduşi acum în apropierea lui Dumnezeu. Şi prin ce am fost aduşi? Prin sângele lui Hristos, şi nu prin împlinirea în chip desăvârşit a Legii prin Hristos! Cum arată acest a-fi-adus-aproape arată versetul 18: „Acces la Tatăl, printr-un singur Duh”.

Evrei 10.18-22

Evrei 10.19-22: Astfel, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o deplină libertate să întrăm în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care El ne-a deschis-o prin perdeaua dinăuntru, adică prin trupul Său, şi fiindcă avem un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu o deplină siguranţă a credinţei, cu inimile stropite şi curăţite de o conştiinţă rea şi cu trupul spălat cu o apă curată.

Ce mare bucurie este să ştii că Dumnezeu voia să ne aibă aproape de Sine Însuşi, că pentru aceasta El a pregătit chiar şi calea, prin aceea că în moartea lui Hristos El a rupt perdeaua de despărţire, pentru ca noi să putem veni la El. Da, El ne îndeamnă chiar să venim la El: „să intrăm”. El poate face aceasta în concordanţă cu sfinţenia Lui. De ce? Pentru că Hristos a împlinit Legea? Nu! Este „prin sângele Său”! Deci noi avem deja astăzi aceeaşi apropiere, aceeaşi primire, aceeaşi libertate de acces la Dumnezeu, aşa cum o vom avea în curând în cer. Desigur măsura, în care noi realizăm aceasta, este astăzi mult prea mică în comparaţie cu ceea ce vom avea parte atunci.

Cum a fost deschis acest drum pentru noi, aceasta ne arată detaliat capitolul 9. Acolo ne este arătat mai întâi, că în timpul Legii „drumul spre Locul Preasfânt nu era încă deschis atâta timp cât îşi mai avea locul său cortul dintâi” (Evrei 9.8). Apoi citim despre schimbarea pe care Hristos a făcut-o: „Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din creaţia aceasta, şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt … cu însuşi sângele Său, după ce a dobândit o răscumpărare veşnică” (Evrei 9.11,12). Şi apoi versetul 24 ne arată că acest Loc Preasfânt este cerul: „Căci Hristos n-a intrat într-un Loc Preasfânt făcut de mâini omeneşti, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.” Aceasta este calea, pe care Dumnezeu ne invită în capitolul 10 să urmăm pe Hristos în Locul Preasfânt, o cale care se sfârşeşte direct „înaintea lui Dumnezeu”. Această cale ne-a deschis-o Hristos prin sângele Său, aşa cum ne arată modelul marelui preot din vechiul legământ. Însă la Hristos era vorba de „însuşi sângele Său” (Evrei 9.12).

Cât de mult a onorat tronul lui Dumnezeu sângele lui Hristos! Cât de mult ne-a vestit El valoarea lui! Da, Dumnezeu Însuşi ne invită să venim la El, deoarece acest sânge este pe tronul lui Dumnezeu, aşa cum atunci marele preot stropea sângele ţapului pe capacul ispăşirii (Leviticul 16), care în timpul acela simboliza tronul lui Dumnezeu. Cât de clar devine că este un drept pentru noi să intrăm prin credinţă în cer, pentru ca acolo să aducem adorare în Duhul! De aceea este clar că tăgăduirea faptului că acest sânge are putere să ne dea drept la cer este o desconsiderare gravă a privilegiului minunat, pe care acest sânge l-a dobândit pentru noi. Dar nu numai aceasta: se subapreciază şi faptul cât de mult şi Dumnezeu Însuşi a fost glorificat prin acesta.

Coloseni 1.20-22

Coloseni 1.20-22: … şi prin El să împace toate lucrurile cu Sine, atât lucrurile de pe pământ cât şi lucrurile din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui. Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi în gândirea voastră, prin fapte rele, El v-a împăcat acum în trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă prezinte înaintea Lui sfinţi, curaţi şi fără vină.

În acest verset este vorba de primirea definitivă în glorie, când noi cu trupuri glorificate vom apărea acolo. Şi noi vedem, că este aceeaşi bază ca şi cea pentru poziţia pe care noi o avem deja acum pentru aceasta, care ne creează premisa – „prin sângele crucii Lui”, „în trupul Lui de carne, prin moarte”, şi nicidecum împlinirea Legii prin viaţa Lui pe pământ.

Apocalipsa 7.9-14

Apocalipsa 7.9-14: După acestea am văzut: şi iată o mulţime mare, pe care nimeni nu putea să o numere, din orice naţiune şi seminţii şi popoare şi limbi, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, şi cu ramuri de palmier în mâinile lor. Şi strigau cu glas tare, spunând: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe tron, şi a Mielului!“ Şi toţi îngerii stăteau în jurul tronului şi al bătrânilor şi al celor patru făpturi vii; şi s-au prosternat înaintea tronului şi s-au închinat lui Dumnezeu, spunând: „Amin! Binecuvântarea şi gloria şi înţelepciunea şi mulţumirea şi onoarea şi puterea şi tăria fie ale Dumnezeului nostru, în vecii vecilor! Amin “. Şi unul dintre bătrâni a răspuns, zicându-mi: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt şi de unde au venit?“ Şi i-am spus: „Domnul meu, tu ştii“. Şi mi-a spus: „Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare şi ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.”

 În pasajul acesta suntem aşezaţi direct înaintea tronului lui Dumnezeu, unde vedem stând sfinţi mântuiţi. Ei preamăresc pe Dumnezeu şi pe Miel – acesta este Hristos, Cel care a murit pentru ei – pentru gloria mântuirii, pe care ei au primit-o. Răspunsul unui bătrân la întrebarea „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt şi de unde au venit?“ arată clar de unde au ei dreptul să stea înaintea lui Dumnezeu în glorie: „Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.” Numai sângele lui Hristos le dă acest drept.

Apocalipsa 5

Apocalipsa 5: Şi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce stătea pe scaunul de domnie, o carte scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, vestind cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?” … Şi în mijlocul scaunului de domnie şi a celor patru făpturi vii şi în mijlocul bătrânilor, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe tot pământul. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce stătea pe scaunul de domnie. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat jos înaintea Mielului … Şi ei cântau o cântare nouă, zicând: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice popor şi din orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ.” M-am uitat şi, în jurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri; şi numărul lor era zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească putere, bogăţie, înţelepciune, tărie, cinste, slavă şi binecuvântare!” Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce stă pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie binecuvântare, cinste, slavă şi stăpânire în vecii vecilor!” …

În acest capitol vedem Mielul ca înjunghiat stând în mijlocul tronului. Şi este ca un semnal pentru toţi locuitorii cerului, şi în cele din urmă întreaga creaţie se uneşte: când Mielul a luat cartea, toţi preamăresc dreptul Lui la titlul, să deschidă cartea, şi preamăresc demnitatea Lui ca Mielul ca înjunghiat, aceasta înseamnă, ca Acela care a suferit şi a murit pentru gloria lui Dumnezeu. Astfel, locul Său pe tron, precum şi partea sfinţilor glorificaţi, care au fost răscumpăraţi pentru Dumnezeu prin sângele Său, şi dreptul Său la tot ce este în cer şi pe pământ, sunt atribuite valorii morţii Sale ca jertfă. Şi aceasta ne este făcut cunoscut nu numai prin caracterul pe care Hristos Îl ocupă aici ca Mielul „ca înjunghiat”, ci ne este mărturisit direct prin ceea ce bătrânii, oştirile de îngeri şi în cele din urmă întreaga creaţie exprimă. Bătrânii cântă: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău”, şi oştirea mare a îngerilor strigă: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească …”, şi întreaga creaţie pronunţă cu cântarea ei de laudă dreptul Mielului la acest titlu, prin care El va primi binecuvântare, cinste şi slavă. Deci aici demnitatea şi dreptul la locul şi titlul cel mai înalt din cer sunt atribuite valorii jertfei Mielului lui Dumnezeu. Şi acest loc şi titlu din cer întemeiat pe valoarea jertfei slujeşte pentru:

  1. Să împace toate lucrurile din cer şi de pe pământ cu Dumnezeu (Coloseni 1.29);
  2. Să îndepărteze din creaţie întinarea adusă de păcat (Evrei 9.23-24);
  3. Să reabiliteze totul pentru Dumnezeu şi să le facă parte de binecuvântare.

Această mărturie o dă Dumnezeu – prin aceea că El dă Mielului cartea. Această mărturie o dau cei răscumpăraţi (simbolizaţi prin bătrâni). Această mărturie o dă oştirea îngerilor şi creaţia întreagă. Şi toate acestea au loc înaintea tronului lui Dumnezeu.


Tradus de la: Der Wert des Todes Christi (7)

Gândurile acestea descind dintr-o scriere anonimă din secolul 19: „Justification and Acceptance”.

 

Traducere: Ion Simionescu

Partea anterioară Partea următoare

Adnotare

[1] Molyneux se referă aici la Isaia 53.11. Însă o traducere corectă a textului spune cu totul altfel: „Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel drept va învăţa pe cei mulţi în dreptate.” Cuvântul ebraic dagath nu poate fi tradus altfel decât prin „cunoştinţă”.

[2] Dintr-o predică ţinută în Exeter Hall, 18 iulie 1858; vezi J.N. Darby, „The Righteousness of God“ în The Collected Writings of J.N. Darby, vol. 7, pag. 266.

Mai multe articole din categoria Comentarii (81)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen