Ce înseamnă crăciunul pentru tine?

Dirk Schürmann

© SoundWords, Online începând de la: 20.09.2018, Actualizat: 23.09.2018

Versete călăuzitoare: Luca 2.1-20

Luca 2.1-20: În timpul acela a ieşit o poruncă de la Cezar August: să se facă recensământ în toată lumea. Recensământul acesta s-a făcut întâia oară pe când Quirinius era guvernator în Siria. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit şi el în Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa şi familia lui David, să se înscrie împreună cu Maria, care era logodită cu el şi care era însărcinată. Pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele când ea trebuia să nască. Şi ea a născut pe Fiul ei Cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi vegheau noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată, un înger al Domnului a stat deodată lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: căci astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Şi acesta este semnul pentru voi; veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” Şi deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!” După ce îngerii au plecat de la ei în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Hai să mergem până la Betleem şi să vedem lucrul acesta care s-a întâmplat, pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.” S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle. După ce l-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre acest Copil. Toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de cele care le spuneau păstorii. Maria păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei. Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră şi care erau întocmai cum li se spusese.

Ce înseamnă crăciunul pentru tine?

Crăciunul are o deosebită importanţă pentru cei mai mulţi creştini şi chiar şi pentru cei mai mulţi agnostici. Nu numai pentru că sunt ultimele zile din an care se leagă cu un timp deosebit de părtăşie familiară intimă sau cel puţin cu gândul – nu, prin prezentările omniprezente ale ieslei şi prin cântările de crăciun se menţine treaz gândul la naşterea Domnului Isus. Cu toate acestea trebuie să se pună întrebarea serioasă, câţi oameni la gândul crăciunului sunt cu adevărat impresionaţi de ceea ce a avut loc atunci în Betleem. Această întrebare trebuie să şi-o pună şi aceia care cu regret din cauza gândului comercial clar din timpul crăciunului şi a originii lui păgâne ignorează această sărbătoare (probabil cu excepţia cadourilor). Şi aceia care spun: noi sărbătorim împreună în fiecare duminică crăciunul, Paştele şi Rusaliile, ar trebui să se întrebe, dacă în anul care a trecut au avut cel puţin o singură zi în care entuziasmul cu privire la întruparea Mântuitorului nostru preamărit a fost aşa de mare, că prin aceasta ei au adorat pe Dumnezeu. Despre celelalte 51 de duminici nu vreau să vorbesc acum absolut nimic.

Când ai fost tu ultima dată cu adevărat mişcat, că marele Dumnezeu a devenit Om, S-a coborât aşa de jos, că a devenit un Copilaş în iesle, că El, care o dată va face sul cerurile şi pământul ca pe un veşmânt (Evrei 1.12), a fost înfăşat ca un bebeluş în scutece? Apostolul Ioan vorbeşte în prima sa epistolă despre aceasta şi o începe cu aceste cuvinte minunate: «Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii, pentru că viaţa a fost arătată şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, care era cu Tatăl şi care ne-a fost arătată.» Din lumea veşniciei dinaintea timpului a venit o Persoană pe pământul acesta, care în Persoana Însăşi se arată ce caracterizează sfera părtăşiei dintre Tatăl şi Fiul în veşnicie, viaţa veşnică. Aceasta este ceea ce noi oamenii am putut auzi, vedea, privi şi chiar pipăi. Ce har al lui Dumnezeu, că El S-a arătat în felul acesta creaturilor Sale! Aceasta este ceea ce a avut loc atunci în Betleem.

Momentul naşterii lui Isus

Ce moment a fost acesta, atunci când a avut loc această naştere? Aici nu ne interesează acum, dacă această naştere a avut loc în octombrie sau în decembrie. Nu vrem să analizăm aceasta acum (pentru aceasta vezi articolul „Naşterea Domnului în octombrie”). Acum ne interesează mai mult, ce moment era acela, când potrivit cu Galateni 4.4 «a venit împlinirea vremii» şi Dumnezeu a trimis pe Fiul Său «născut din femeie».

Deja primul verset al capitolul nostru din evanghelia după Luca 2 ne arată cine avea autoritatea în timpul acela în Palestina. Nu era un împărat al lui Israel, era Cezarul August, stăpânitorul peste Imperiul Roman, care poruncea, şi în Ierusalim stătea pe tron un urmaş al lui Esau, Irod. Moştenitorul tronului propriu-zis, Iosif, era tâmplar într-un sat din Galileea. Canaan, ţara făgăduită poporului Israel, era ocupată de romani. Aşa arăta în exterior în timpul acela. Şi lăuntric? Cum arăta acolo? Strigau iudeii după Mesia Cel făgăduit? Se rugau şi implorau ei pe Dumnezeu, ca El să aducă în sfârşit pe Salvatorul?

În locul paralel din evanghelia după Matei 2.4 citim, că aceia care stăteau cel mai mult în legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu – cărturarii – ştiau într-adevăr foarte bine unde trebuia să se nască Împăratul făgăduit, dar chiar sosirea neaşteptată a magilor din răsărit, care au văzut steaua Salvatorului făgăduit şi căutau să-L vadă, nu i-a determinat să facă nici măcar un pas spre Betleem, ca ei înşişi să vadă pe Salvatorul. Era ca şi la David. Nici el n-a fost dorit şi nici nu s-a aşteptat că el va fi ceva. Chiar şi tatăl lui l-a uitat. Tot aşa şi aici nu este nici un interes pentru Mesia. Aceasta era atitudinea generală. Cu toate acestea Dumnezeu pune în mişcare tot pământul, atunci când El Şi-a propus să reveleze pe Fiul Său. Pentru aceasta El foloseşte dispoziţia Cezarului August. De fapt era vorba numai de a determina pe Iosif şi Maria să meargă la Betleem. De aceea această dispoziţie a trebuit dată cu câţiva ani înainte ca probabil (Luca 2.2) să aibă loc recensământul propriu-zis. Aceasta arată, că nu August era la lucru, ci Dumnezeu. Dumnezeu putea să aducă pe Maria şi pe Iosif la Betleem şi altfel, cu toate acestea, prin faptul că El pune pe toţi în mişcare în momentul acela, El dă un semn deosebit: că aici avea loc ceva, care îi privea pe toţi – «toţi se duceau».

Cerul are interese

Chiar dacă pe pământ nu este nici un interes pentru Mesia, totuşi cerul avea interes. Era mult mai real decât a fost atunci la Moise, când Domnul a zis lui Moise: «Am văzut apăsarea poporului Meu … am auzit …; căci îi cunosc durerile. Şi M-am coborât ca să-l scap …» (Exodul 3.7,8). În mod deosebit evanghelia după Luca ne arată cum Dumnezeu în harul suveran vine la om. De aceea totul aici porneşte din cer. Aici nu au loc nici visuri şi viziuni ca în evanghelia după Matei. În evanghelia după Luca nimic nu porneşte de pe pământ. Îngerii vin din cer. Acum sosise momentul, ca Dumnezeu să reveleze pe Omul al doilea. Cu siguranţă după Adam au fost şi alţi oameni, dar toţi erau din aceeaşi rădăcină ca şi Adam. Toţi erau păcătoşi. Dar Omul al doilea este din cer (1 Corinteni 15.47). El este Omul unei ordini cu totul noi, şi noi vedem, că de îndată ce acest Om este prezent aici, nu poate fi altfel, decât ca oştirile cereşti să-şi facă cunoscut bucuria. Acest Om ne leagă direct cu cerul.

Împrejurări umile

Omul natural nu s-ar fi aşteptat niciodată să vadă cea mai mare acţiune a lui Dumnezeu acolo unde slăbiciunea era cea mai mare şi sărăcia era cea mai evidentă. Când Dumnezeu vine cu Darul Lui cel mai mare, atunci El Îl revelează pe acesta nu în palatul Cezarului de la Roma, nu în casa împăratului în Ierusalim, nu la cărturari şi farisei în sinagogă, ci la tâmplarul simplu Iosif şi la soţia acestuia Maria, care puţin mai târziu au adus jertfa săracilor. Revelarea s-a făcut păstorilor, care în timpul acela făceau una din slujbele cele mai de jos. Însă tocmai aceasta este înţelepciunea lui Dumnezeu, că El revelează bogăţia nespus de mare a harului Său acolo unde se revelează sărăcia noastră. El dăruieşte pe Salvatorul puternic acolo unde slăbiciunea noastră este aşa de mare, că nu poate fi cuprinsă cu privirea. Însă numai credinţa putea recunoaşte lucrarea lui Dumnezeu.

Casa de poposire

Cum va fi primit Darul minunat al lui Dumnezeu, Salvatorul Său? Ceea ce are loc aici în Betleem este simptomatic pentru ceea ce se va petrece în continuare. În casa de poposire nu este nici o încăpere pentru Hristos. Cu siguranţă proprietarul casei de poposire nu era mai rău decât ceilalţi. Aşa este pe pământ, fiecare primeşte după cât poate plăti. După această măsură, pentru Maria şi Iosif şi Copilul încă nenăscut nu era mai mult posibil decât o iesle, şi pe lângă aceasta ea era situată în afara casei de poposire. Aici nu se făcea nici un câştig. (Cu regret aceasta are loc şi astăzi, chiar şi în unele vestiri ale Evangheliei, când este vorba să se arate omului, cum se pot îmbunătăţii împrejurările lui pământeşti, dacă el primeşte mântuirea, căci altfel omul nu este dispus să primească Evanghelia. Aceasta nu înseamnă, că împrejurările noastre nu se pot îmbunătăţii. Dar nu acesta trebuie să fie scopul, căci atunci nu vom putea cunoaşte Darul lui Dumnezeu.) Ceea ce avea loc aici în Betleem este ceea ce caracterizează lumea în general. Acolo nu este loc pentru Hristos. Dar se merge mai departe. Această casă de poposire este şi un tablou al inimii noastre. Chiar dacă acum noi am primit pe Hristos, a fost totuşi un timp, când şi la noi nu a fost loc pentru Hristos. Cum se poate ajunge ca undeva să fie loc pentru El, că cineva primeşte interes pentru Hristos? Evanghelia după Ioan 3.27 dă răspunsul. Trebuie să-i fie «dat din cer». Păstorii sunt un exemplu pentru aceasta.

Păstorii

Dacă Dumnezeu alege oameni, ca să devină martori ai mesajului Său şi să audă vestirea Darului Său, atunci El alege, aşa cum am spus, nu pe cărturari, ci pe săraci, pe păstorii umili. Alegerea Sa nu se face după ceea ce avem noi, ci după ceea ce ne trebuie. Acolo, unde noi nu avem nimic de oferit, El vrea să facă harul Său mare, şi acolo unde se arată nenorocirea noastră, El vrea să dăruiască îndurare. Acestor păstori li se face cunoscut din cer, că Dumnezeu a trimis un Salvator din cer. Darul lui Dumnezeu cuprinde mult mai mult decât salvarea. Cu toate acestea primul şi cel mai important lucru, de care omul are nevoie, este salvarea, căci el este pierdut, şi toate celelalte binecuvântări nu i-ar folosi la nimic, dacă el nu ar primi salvarea. Această salvare este nu numai pentru păstori, ci ea este pentru tot poporul, dar nu numai pentru el. Chiar acelaşi capitol 2 ne arată, că va fi şi «o lumină spre descoperire naţiunilor» (Luca 2.32). Salvatorul lui Dumnezeu a venit pentru omenirea întreagă.

Cântarea de laudă a îngerilor

Sunt lucruri minunate, pe care îngerii le vestesc aici. Dar cum pot ei să spună aşa ceva! «Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte» – aceasta probabil o vom putea înţelege. Dar «pace pe pământ»? Acolo unde astăzi, după 2000 de ani, mai sunt încă aşa de multe războaie şi aşa de multă frământare? Şi cum poate Dumnezeu să aibă plăcere de oameni? Toate acestea s-au împlinit în Copilaşul care stătea culcat acolo în iesle. Dar să ne ocupăm mai detaliat cu fiecare element al cântării de laudă a îngerilor.

1. Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte.

Chiar dacă pentru om lucrul primordial este salvarea, totuşi cu venirea Domnului Isus este legat ceva mult mai înalt, şi acest cel mai înalt ne este prezentat aici mai întâi. Este vorba de glorificarea lui Dumnezeu. Cum a fost glorificat Dumnezeu prin acest Om, care S-a născut acum? În Psalmul 22 citim că pentru El era valabil deja înainte să Se nască, că Dumnezeu era Dumnezeul Lui, că El S-a încrezut în Dumnezeu deja din pântecele mamei. Nu ne putem imagina cum a avut loc aceasta, dar Cuvântul lui Dumnezeu spune aşa. Când apoi auzim despre Domnul Isus la vârsta de doisprezece ani, atunci citim despre El, că El a spus: «Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?» Şi cum a glorificat apoi Domnul Isus pe Dumnezeu în tot ce El a făcut în cei trei ani ai slujirii Sale!

Însă cea mai mare glorificare a avut loc la crucea Golgota. Acolo Dumnezeu a fost glorificat prin Domnul Isus cu privire la păcat. Prin ceea ce Dumnezeu a fost aşa de dezonorat şi prin ceea ce maiestatea Sa a fost aşa de sfidată, devine acum prilej de glorificare nespus de mare a lui Dumnezeu. Păcatul a pus la îndoială gloria lui Dumnezeu. Era Dumnezeu cu adevărat un Dumnezeu al dragostei? Era El cu adevărat drept? Va aduce El cu adevărat moartea ca plată a păcatului? Toate aceste întrebări s-au pus deja în grădina Eden şi acum pe Golgota Domnul Isus a dat răspuns în chip minunat la ele. Niciodată mai înainte gloria lui Dumnezeu nu a fost pusă în lumină aşa ca acolo pe Golgota. Şi niciodată nu va mai avea cineva ocazia s-o aducă la lumină aşa cum a fost adusă acolo. Aici a fost unit avantajul mare, uriaş, pe care noi îl avem de la Golgota, cu glorificarea lui Dumnezeu. Acum eu pot spune: eu am fost nu numai curăţit de toată vina, ci Dumnezeul sfânt a fost glorificat cu privire la tot ce am făcut eu şi ceea ce sunt eu. Şi prin această lucrare este şi pentru noi posibilitatea de a putea glorifica pe Dumnezeu prin viaţa noastră, prin umblarea noastră, aceasta înseamnă, să putem preamări gloria Sa. Nu degeaba suntem solicitaţi: «Glorificaţi deci pe Dumnezeu în trupul vostru!»

2. Pace pe pământ

Această pace a fost, cum am spus deja, asigurată prin Copilul din iesle. La Domnul Isus nu era nici un element deranjant, care să fi întunecat în vreun fel relaţia Sa cu Dumnezeu. Fiecare dorinţă, pe care El o avea, era în armonie cu Dumnezeu. Astfel El putea vorbi chiar şi în cele mai grele împrejurări despre «pacea Mea», şi când cetăţile, în care El a făcut cele mai multe minuni, L-au respins, El putea spune cu deplină pace: «Da, Tată, pentru că aşa este plăcut înaintea Ta.» În privinţa aceasta El era unic. Cu toate acestea putea spune: «Vă las pacea, vă dau pacea Mea.» Prin lucrarea Sa la cruce a aşezat temelia, ca şi noi să putem avea pace, pace cu Dumnezeu, pace între noi ca fraţi şi surori, pace în împrejurările din viaţă. Şi dacă noi luăm jugul Său asupra noastră, atunci putem spune şi în împrejurări potrivnice: Da, Tată!

Din păcate omul prin natura lui nu este înclinat să renunţe la voia sa. Şi carnea este încă în noi şi de aceea avem aşa de multe greutăţi să ne aşezăm sub jugul voii lui Dumnezeu. Cu regret la noi nu este aşa ca la Domnul Isus; la noi niciodată nu este nici un element deranjant între noi şi Tatăl nostru. În ceea ce priveşte poziţia este într-adevăr aşa – Dumnezeu ne vede în Hristos şi de aceea pentru El nu mai este nimic deranjant, dar prin faptul că noi nu ţinem carnea în moarte putem admite ca un nor să deranjeze relaţia cu Tatăl nostru. Cât de mult ar trebui să fim atenţi, ca astfel de nori să dispară repede! Cât ar trebui, ca tot ce depinde de noi, să folosim ca să nu deranjeze pacea între noi ca fraţi şi surori! Dacă există ceva, unde noi putem înlătura o dizarmonie, s-o facem. Adunarea lui Dumnezeu ar trebui să fie în primul rând un loc unde pacea este vizibilă şi pe pământ (Efeseni 4.3). Dumnezeu nu doreşte, spus cu respect, să aştepte atât de mult, până când aceasta va deveni realitate vizibilă pe întreg pământul în Împărăţia de o mie de ani a păcii. Atunci nu vor mai fi războaie, săbiile vor fi transformate în fiare de plug, când va guverna Prinţul păcii. Atunci acest arsenal de arme, cu care s-ar putea distruge de mai multe ori pământul, nu va mai fi.

Încă o scurtă remarcă la contrastul dintre acest loc din Scriptură şi capitolul 19,38: Ierusalimul nu a cunoscut lucrurile care puteau să-i dea pacea şi din momentul acela pacea va fi «în cer», nu «pe pământ». Domnul va fi în curând lepădat; începând de atunci nu va mai fi pace pe pământ, ci în cer, deoarece Isus era acolo. Prin aceasta programul universal „pace pe pământ” a fost amânat până când va veni El, ca să întemeieze Împărăţia Sa.

3. Oamenii plăcuţi Lui

S-ar putea traduce şi aşa: «la omul bunei plăceri». Dumnezeu a privit mii de ani spre pământ şi ceea ce El a văzut ne descrie Psalmul 14: «Domnul a privit din ceruri peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este vreunul cu pricepere, care-L caută pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, toţi s-au stricat; nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.» Însă acum era în sfârşit un Om, la care era cu totul altfel. Dumnezeu avea faţă de Omul acesta o bună plăcere desăvârşită. Aceasta o arată El clar acum la naştere, aceasta El o face cunoscut la Iordan, după treizeci de ani de viaţă trăită în ascuns, şi aceasta El o face clar pe Muntele transfigurării, după anii de slujire: «Acesta este Fiul meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea.»

Când omul după carne a devenit vizibil, citim, că lui Dumnezeu I-a părut rău că l-a făcut. Şi ferestrele cerului s-au deschis şi un fluviu de judecată s-a revărsat. Toţi oamenii au fost nimiciţi (cu excepţia celor opt din corabie). Când Omul al doilea întră în public, citim: «Mi-am găsit desfătarea în Tine». Şi iarăşi se deschide cerul. Şi acum coboară tot reversul a ceea ce atunci s-a coborât – nici un fluviu al judecăţii, ci Duhul Sfânt coboară, şi prin aceasta o binecuvântare uriaşă stă pregătită pentru om. Însă ceea ce odinioară era valabil numai pentru Hristos, este valabil – o, minune a harului şi înţelepciunii lui Dumnezeu! – şi pentru noi astăzi. Prin moartea lui Hristos nu mai suntem legaţi cu Adam, ci înaintea lui Dumnezeu suntem legaţi cu Hristos. Noi toţi «suntem dintr-Unul» (Evrei 2,11), noi am fost făcuţi «plăcuţi în Cel Preaiubit» (Efeseni 1.6) şi «după buna plăcere a voii Sale» (Efeseni 1.5) am fost făcuţi fii pentru Sine Însuşi. Ce imbold ar trebui să fie aceasta pentru noi, chiar şi practic «să-I fim plăcuţi» (2 Corinteni 5.9) şi să slujim «plăcut lui Dumnezeu» (Evrei 12.28)!

Cântarea de laudă a păstorilor

Gloria lui Dumnezeu, care a înconjura strălucitor pe îngeri, şi mesajul îngerului au făcut o aşa impresie asupra păstorilor, că ei au uitat complet împrejurările în care se aflau şi s-au grăbit imediat spre acea iesle, ca să vadă pe acest Mântuitor al lui Dumnezeu. Şi care a fost rezultatul? «Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră şi care erau întocmai cum li se spusese.»

Cum este la noi? Ne conduce preocuparea noastră cu crăciunul – şi acum revin la ceea ce am întrebat la început – că noi am primit o aşa impresie despre gloria acestui Dar nespus de mare al lui Dumnezeu (2 Corinteni 9.15) şi despre Dumnezeu, care a dat acest Dar, că noi glorificăm şi preamărim pe Dumnezeu?


Tradus de la: Was bedeutet Weihnachten für dich?

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).