Suit în înălţime
Proverbe 30.4; Psalmul 68.18; Efeseni 4.8-10

Dirk Schürmann

© SoundWords, Online începând de la: 20.09.2018, Actualizat: 23.09.2018

Versete călăuzitoare: Proverbe 30.4; Psalmul 68.18; Efeseni 4.8-10

Cuvintele lui Agur

A fost un bărbat, care a scris despre Domnul Isus într-un fel, care de fapt este foarte ciudat. De fapt el nu cunoştea pe Domnul. Cu toate acestea voia să-L cunoască. Acest bărbat se numea Agur, despre care citim:

Proverbe 30.4: Cine s-a suit în ceruri şi cine s-a coborât din ele? Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a hotărât toate marginile pământului? Cum se numeşte el şi care este numele său? Ştii tu lucrul acesta?

Aceasta este o frază deosebit de ciudată în cartea Proverbe, da, probabil chiar în tot Vechiul Testament. Dumnezeu nu a fost nicidecum cunoscut ca Tată, Fiu şi Duhul Sfânt. Nici nu a fost revelat – în orice caz nu într-un fel de înţeles pentru oamenii, respectiv credincioşii din timpul acela –, că Cineva, care a întocmit toate marginile pământului, va coborî din cer pe pământul acesta şi apoi Se va sui iarăşi în cer. Ceea ce şi mai ciudat pare este succesiunea cuvintelor „S-a suit” şi „S-a coborât”. Cititorului atent nu-i scapă, că „Cine S-a suit?” este mai întâi, în timp ce noi am fi spus: „Cine S-a coborât din cer şi cine S-a suit în cer?”, căci Dumnezeu Îşi are locuinţa în cer. De la un om dimpotrivă ne aşteptăm, ca el să se suie mai întâi şi apoi să coboare. Deci aceste verset cuprinde anumite particularităţii.

Un citat din psalmi în Noul Testament

Mai este un verset asemănător în psalmi, care este tot aşa de ciudat; acesta este în Psalmul 68.18, cu care dorim să ne preocupăm acum puţin:

Psalm 68.18: Te-ai suit la înălţime, ai luat robia captivă, ai primit daruri în om, chiar pentru cei răzvrătiţi, ca Domnul Dumnezeu să locuiască acolo.

Dacă acum mergem în Noul Testament, unde este citat acest loc, atunci găsim ceva asemănător, cum am găsit în Proverbe 30. Locul este citat în Efeseni 4.8-10:

Efeseni 4.8-10: De aceea este zis: „Suindu-se la înălţime, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.” Şi acest: „S-a suit”, ce înseamnă decât că Se coborâse în părţile mai de jos ale pământului? Cel care S-a coborât este Acelaşi cu Cel care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate.

În versetul 9 avem aceeaşi succesiune la care nu ne-am aştepta: mai întâi în sus şi apoi în jos, cu toate că Domnul Isus din punct de vedere istoric mai întâi S-a coborât şi apoi S-a suit. Dar aceasta ne arată un principiu, despre care noi găsim frecvent exemple în Cuvântul lui Dumnezeu. Când Dumnezeu ne arată pe Domnul Isus, El doreşte să ni-L prezinte în mod deosebit în înălţarea Sa, căci El este Alesul, pe care El L-a ridicat (vezi Psalmul 89.19). Dar El este şi Cel care S-a înălţat în propria autoritate şi „S-a aşezat la dreapta Măririi, în locurile preaînalte” (Evrei 1.3). El este nu numai Cel care a fost luat sus, ci şi Cel care S-a suit. Pe de o parte El are dreptul pe baza gloriei Lui personale, pe de altă parte în mod deosebit pe baza a ceea ce El Şi-a dobândit prin lucrarea Sa minunată pe Golgota.

Dar acum urmează un al doilea lucru: Dumnezeu doreşte să ne amintească mereu, că Acela, care S-a suit, a coborât cândva.

Coborât

 Aşa cum Psalmul 68 ne arată drumul spre înălţime, pe care a mers Domnul Isus, tot aşa Psalmul 69 ne arată drumul spre în jos. Ne putem întreba, ce vrea să se spună prin: „Cel care Se coborâse în părţile mai de jos ale pământului” (Efeseni 4.9). Da, Domnul Isus a fost într-un mormânt, dar prin expresia „în părţile mai de jos ale pământului” înţelegem astăzi în sens pur fizic cu totul altceva. Dar nu este mai de grabă de presupus, că apostolul Pavel – aceasta înseamnă de fapt Duhul Sfânt, atunci când în Efeseni 4 se citează din Psalmul 68 – când vorbeşte de coborâre s-a gândit la Psalmul 69, unde citim:

Psalm 69.1,2,14a,15: 1 Scapă-Mă Dumnezeule, căci apele mi-au pătruns până la suflet. 2 Mă afund în noroi adânc şi nu Mă pot ţine; am intrat în vâltoare, şuvoiul trece peste capul meu. 14a Scoate-Mă din noroi, ca să nu Mă mai afund! 15 Să nu mai dea valurile peste Mine, să nu Mă înghită adâncul şi să nu-şi închidă groapa gura peste Mine!

Aici aveam această adâncime, în care a coborât Domnul Isus. Sunt convins, că Duhul Sfânt nu S-a referit atât de mult la adâncimea geografică a mormântului, în care S-a coborât Domnul Isus, ci în mod deosebit la adâncimea suferinţelor Sale şi la adâncimea smeririi Sale. Ca şi la Agur în Proverbe 30 putem presupune că David aici în psalmul 68 nu a ştiut exact ce a scris. Este aşa cum ni se spune în 1 Petru 1.10-12, că profeţii nu au ştiut ce au scris şi au dorit să privească în ceea ce au scris. Şi tot aşa David nu a ştiut exact ce a scris, şi probabil el a meditat mult la ceea ce putea să însemne aceasta.

„A luat robia roabă”

„Ai luat robia roabă” este de asemenea o expresie ciudată. Ce a vrut David să spună prin aceasta? Acest Psalmul 68 este ca şi psalm-cântare foarte poetic. Dacă citim psalmul ne lovim de anumite întrebări, care sunt neclare pentru unii. Sunt, spus cu toată reverenţa, în el afirmaţii foarte criptice, la care te întrebi cu adevărat ce pot să însemne. La unele se găseşte foarte greu acces. Dacă nu am avea Noul Testament, atunci probabil nici nu am şti ce ar putea să însemne „a luat robia roabă”. În Noul Testament ni se explică aceasta. Citim în Coloseni 2.14,15:

  • Coloseni 2.14,15: După ce a şters (sau; anulat) înscrisul cu porunci, care era împotriva noastră, care ne era potrivnic, şi l-a înlăturat din cale, pironindu-l pe cruce; dezbrăcând stăpânirile şi autorităţile, le-a făcut de ruşine în public, triumfând asupra lor prin cruce.

Pe lângă aceasta avem în Evrei 2.14b un indiciu care ne explică aceasta:

  • Evrei 2.14b: … şi El, în acelaşi fel, a luat parte la ele, ca prin moarte să-l desfiinţeze pe cel care are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să-i elibereze pe toţi aceia care, prin frica de moarte erau supuşi robiei toată viaţa lor.

Acela, care făcea captivi, care ducea pe alţii în sclavie, el a fost prins captiv prin această lucrare pe cruce. Şi dacă acum se spune aici: „Te-ai suit la înălţime, ai luat robia captivă” , atunci aceasta înseamnă că cineva S-a suit ca biruitor, ca Unul care a biruit: Domnul Isus a biruit toate puterile care erau împotriva Lui, şi chiar şi pe satan; şi în această stare S-a suit la cer, şi aşa El stă acolo sus.

A primit daruri în om – a dat daruri oamenilor

Ciudăţenia merge mai departe în Psalmul 68.18. „Ai primit daruri în om”, se spune aici despre Dumnezeu. În versetul anterior se vorbeşte despre carele lui Dumnezeu, despre „douăzecile de mii, mii şi mii”. Aceştia sunt îngerii, carele-îngeri, aşa cum de exemplu ei sunt descrişi în Ezechiel. Despre acest Dumnezeu se spune acum: „Te-ai suit … ai primit daruri în om”. Prin aceasta se face aluzie la minunea – Dumnezeu a devenit Om, căci Acela care S-a suit este Dumnezeu, dar S-a coborât şi a devenit Om. Şi sublimul este: acest Om S-a suit iarăşi în cer şi acum este acolo ca Om şi ca Om a primit daruri! Este aşa de fascinant, că acest adevăr specific creştin, acela de a avea un Om glorificat în cer, se găseşte schiţat în această carte din Vechiul Testament a Psalmilor, unde de fapt nici nu ne-am fi putut aştepta. Domnul Isus prin lucrarea Sa a glorificat aşa de mult pe Dumnezeu, că El, pe baza a ceea ce El a făcut acolo în glorificare, ca Om a primit daruri în cer. Şi El dă aceste daruri mai departe Adunării Sale (compară cu Efeseni 4). Când acolo se citează Psalmul 68, nu se spune: „a primit daruri în om”, ci se spune: „a dat daruri oamenilor”. Acesta este un pas mai departe. În primul rând El a primit daruri, aceasta ni se spune în Psalmul 68; şi apoi Şi El a dat daruri oamenilor, aceasta este Efeseni 4. El a primit aceste lucruri în cer, ca să le dea mai departe. Şi textul din epistola către Efeseni 4 continuă şi noi citim în versetele 11-16:

  • Efeseni 4.11-16: Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, aruncaţi şi duşi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în uneltirea rătăcirii; ci, spunând adevărul în dragoste, să creştem în toate până la Cel care este Capul, Hristos. Din El, tot trupul, bine alcătuit şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi face creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste.

Aici este vorba de taina mare, Hristos şi Adunarea Sa, şi de felul cum Domnul a primit daruri. Acestea El le dă acum Adunării Sale, pentru ca ea să crească, ca să aducă roadă, ca ea să primească tot ceea ce are nevoie. Despre aceasta desigur nu citim în Psalmul 68, deoarece această taină nicidecum nu a fost revelată în Vechiul Testament.

Chiar şi pentru răzvrătiţi

Cu toate acestea găsim şi aici un motiv pentru care Domnul a primit daruri: „chiar pentru răzvrătiţi” (Psalmul 68.18). Dar despre ce răzvrătiţi este vorba aici? Ştim, printre altele, din epistola către Romani capitolele 9-11, că Israel este un popor răzvrătit, deoarece el a respins pe Domnul şi harul. Şi totuşi – şi aceasta este aici măreţia – şi Israel va primi daruri. Dar de unde? El va primi aceste daruri tot pe baza faptului că Domnul Isus este glorificat în cer. Tocmai de aceea Israel va primi daruri, cu toate că el nu a vrut aceste daruri. Şi între timp darurile au fost date Adunării. Prin aceasta nu vreau să spun că darurile, pe care le primeşte Israel, sunt aceleaşi daruri pe care le primim noi. Eu cred că este vorba de altfel de daruri cu privire la Israel, care cu siguranţă în cea mai mare parte a lor sunt în domeniul material. Desigur sunt şi alte daruri, ştim aceasta, dacă ne gândim la binecuvântările noului legământ (deci iertarea păcatelor, Legea scrisă în inimă şi cunoştinţa Domnului); dar nu sunt darurile care au fost date Trupului lui Hristos, deci Adunării. Dar chiar şi cei răzvrătiţi, chiar şi aceia care nu le voiau, care nu-L voiau pe El, chiar şi pentru ei El a primit daruri ca Om după înălţarea Sa la cer.

O locuinţă pentru Dumnezeu

Şi se merge mai departe: „… ca Domnul Dumnezeu să locuiască acolo”. Acum cele două fire se unesc. Adunarea este locuinţa lui Dumnezeu în Duhul (Efeseni 2.22). Pentru aceasta Domnul a primit daruri şi a dăruit daruri. Pentru această locuinţă a lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să locuiască în ea. Şi aceeaşi ţintă este în viitor cu Israel, „… pentru ca Iah (prescurtarea de la Iehova), Dumnezeu, să locuiască acolo.”

„Binecuvântat să fie Domnul” (Psalmul 68.19a)

Psalmul 22 ne arată că atunci când Domnul Isus a coborât în „părăsit de Dumnezeu” şi a trebuit să strige: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce mai părăsit?”, că El S-a gândit că Dumnezeu are o locuinţă şi a dorit să aibă una: o locuinţă în mijlocul laudelor lui Israel (Psalmul 22,3). Aceasta a fost dorinţa Lui, atunci când a trebuit să sufere ce era cel mai îngrozitor, ce se poate imagina. Atunci El S-a gândit, că pentru aceasta a făcut El toate, şi pentru aceasta S-a suit în cer şi a primit daruri ca Om glorificat: pentru ca Dumnezeu să aibă o locuinţă, în care să fie lăudat, o locuinţă în care să se spună: „Binecuvântat să fie Domnul”. Aşa este astăzi. Când Domnul adună pe ai Săi, El doreşte să-i facă ca din acest Templu al lui Dumnezeu, din această locuinţă a lui Dumnezeu, de acolo să se înalţe laudă spre Dumnezeu. Pentru aceasta El a dat daruri, pentru ca prin ele – prin lucrarea învăţătorilor, a păstorilor şi a evangheliştilor – credincioşii să fie conduşi să devină unii care laudă pe Dumnezeu, care adoră pe Tatăl.


Tradus de la: Hinaufgestiegen in die Höhe.

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).