Valoarea morţii lui Hristos (4)
Un Fiu spre bucuria Tatălui Său

Dirk Schürmann

© SoundWords, Online începând de la: 27.09.2018, Actualizat: 27.09.2018

Versete călăuzitoare: Ioan 10.17,18; 12.23-33; 13.30,31

Prin trei exemple din evanghelia după Ioan vrem să vedem felul în care Domnul Isus a glorificat pe Dumnezeu şi Tatăl prin moartea Sa şi care au fost urmările pentru El din aceasta, şi anume, că şi Tatăl L-a glorificat.

Ioan 10

Ioan 10.17,18: Din pricina aceasta Tatăl Mă iubeşte: pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci o dau Eu de la Mine Însumi. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.

Un exemplu deosebit al caracterului jertfei arderii de tot a morţii Domnului nostru îl găsim aici în evanghelia după Ioan 10.17. Domnul ne spune aici că valoarea jertfei Sale consta în misiunea vieţii Sale, că El de bună voie a dat-o în moarte şi totuşi în ascultare de Tatăl Său. El adaugă: „Din pricina aceasta Tatăl Mă iubeşte: pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau.” Deci această ascultare poartă pecetea celei mai înalte preţuiri. Cu toate că din veşnicie şi totodată pe tot drumul Său pe pământ a fost subiectul dragostei Tatălui, totuşi Domnul Se exprimă aici aşa fel, ca şi cum moartea Sa ar fi singurul motiv al dragostei Tatălui. Şi din aceasta devine clar cât de cu totul greşit este gândul că în cazul morţii Domnului este vorba numai de ascultarea pasivă a Domnului. Dimpotrivă, Scriptura inversează gândul şi face „ascultarea până la moarte, da, până la moarte pe cruce” expresia cea mai înaltă a ascultării lui Hristos şi încununarea acestei ascultări. Tocmai caracterul liber consimţit, care este accentuat aici, cu care Domnul Îşi dă viaţa, caracterizează această ascultare într-un mod minunat. Nu era o ascultare asemenea unui sclav, şi nici o ascultare legalistă, nu, era mult mai mult decât acestea: era o ascultare de bună voie din dragoste. Aceasta caracterizează, spus în treacăt, şi felul în care trebuie să arate ascultarea noastră faţă de Domnul. Şi ascultarea noastră nu are nimic a face cu slujirea sclavagistă sau cu legalismul pur, ci ar trebui să rezulte din dragostea simţită profund pentru Domnul.

Ioan 12

Ioan 12.23-33: Dar Isus le-a răspuns, zicând: „A venit ceasul ca să fie glorificat Fiul Omului. Adevărat, adevărat vă spun: dacă grăuntele de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod. Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa eternă. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Şi, dacă cineva Îmi slujeşte, Tatăl îl va onora. Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi spune? «Tată, salvează-Mă din ceasul acesta»? Dar pentru aceasta am venit la ceasul acesta. Tată, glorifică Numele Tău!“ A venit deci un glas din cer: „L-am şi glorificat şi din nou Îl voi glorifica!“ Deci mulţimea care stătea acolo şi care auzise spunea: „A fost tunet“. Alţii spuneau: „Un înger I-a vorbit!“ Isus a răspuns şi a zis: „Nu pentru Mine a venit glasul acesta, ci pentru voi. Acum este judecata lumii acesteia; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Şi Eu, când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la Mine“. Iar aceasta o spunea arătând cu ce moarte urma să moară.

 Când ucenicii au venit la Domnul Isus să-I spună, că grecii voiau să-L vadă, El spune: „A venit ceasul ca să fie glorificat Fiul Omului.” Prin aceasta El a vorbit despre moartea Lui ca mijloc prin care se putea ajunge la glorie. Căci fără această moarte El trebuia să rămână „singur”. După aceea El Se predă Tatălui – oricât L-ar fi costat să facă cunoscut gloria lui Dumnezeu – cu cuvintele: „Tată, glorifică Numele Tău.” Cât de mare a fost preţul acesta ne putem face o oarecare impresie, căci se spune: „Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? … Tată, scapă-Mă din ceasul acesta?” Tocmai această situaţie de necaz devine cu atât mai mare, cu cât El spune după aceea: „Dar tocmai pentru aceasta am venit până în ceasul acesta.”

Această dăruire va fi răsplătită minunat de Dumnezeu. Aşa deduce Domnul din răspunsul care a urmat din cer, ca rezultat al morţii Sale („spunea aceasta arătând cu ce moarte urma să moară”) referitor la judecata lumii în starea ei actuală („acum este judecata lumii acesteia”), la înlăturarea puterii lui satan, care a fost aruncat afară („acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară”) şi că El va atrage pe toţi oamenii la Sine („Şi Eu, când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la Mine”). Cu alte cuvinte: El vede realizarea întregii Lui glorii ca Fiu al Omului în timpul Împărăţiei de o mie de ani, când în ziua aceea El va avea uniţi cu Sine pe ai Săi în glorie, simbolizat prin spicul de grâu care a înviat din pământ în starea nouă şi roditoare.

Ioan 13

Ioan 13.30-31: Deci, primind bucăţica, Iuda a ieşit afară îndată. Era noapte. După ce a ieşit el, Isus a zis: „Acum Fiul Omului a fost preamărit şi Dumnezeu a fost preamărit în El.”

Tocmai în momentul când Iuda a început să facă pregătirile principale pentru trădarea Domnului, Domnul spune cu privire la moartea pe care El o va suferi în curând prin această trădare: „Acum Fiul Omului a fost preamărit şi Dumnezeu a fost preamărit în El.” Cu privire la gândul în ce măsură gloriile lui Dumnezeu au devenit vizibile vezi articolul „Mai mult decât anularea păcatelor”.

Acum vrem să ne preocupe un gând: Hristos a luat gloria divină şi ne-a arătat-o tocmai acolo unde păcatul nostru şi-a arătat grozăvia – jertfa de ardere de tot a avut loc acolo unde a fost sacrificată jertfa pentru păcat (Leviticul 4.29). Ce a mai rămas din păcat? Nimic! Tocmai păcatul (manifestându-se aici sub forma lui cea mai îngrozitoare ca trădare a Mântuitorului), care a lezat gloria lui Dumnezeu, tocmai acum prin moartea Domnului Isus a devenit ocazia să reveleze pe deplin această glorie. Şi păcătosul, care priveşte la cruce, ca să vadă acolo păcatele sale, în convingerea conştientă despre discreditarea gloriei lui Dumnezeu, care a avut loc prin aceasta, poate vedea că toate acestea au fost înlocuite prin gloria lui Dumnezeu prin Acela care a murit sub aceste păcate. Dragoste, sfinţenie, adevăr şi dreptate, maiestate şi har, toate par cu atât mai mari în relaţia cu aceste păcate, şi păcatele însăşi au dispărut pentru totdeauna.

Ce plan minunat: omul înfăptuieşte păcatul cel mai îngrozitor, şi Domnul ia aceasta ca prilej şi face din ea gloria cea mai mare!

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Der Wert des Todes Christi (4)

Gândurile acestea descind din scrieri din secolele trecute.

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (162)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).