Sunt prea mulţi cei care nu fac nimic în Adunare
Judecători 4.8,14;5.16-23; Filipeni 2

SoundWords

© SoundWords, Online începând de la: 23.09.2018, Actualizat: 23.09.2018

Versete călăuzitoare: Judecători 4.8,14;5.16-23; Filipeni 2

Judecători 4.8,14: Barac i-a zis: Dacă vii tu cu mine mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce.” … Atunci Debora a zis lui Barac: „Scoală-te, căci iată ziua când dă Domnul pe Sisera în mâinile tale. Într-adevăr, Domnul merge înaintea ta.” 

Judecători 5.16-23: Pentru ce ai rămas în mijlocul staulelor să asculţi behăitul turmelor? La pâraiele lui Ruben mari au fost sfaturile! Galaadul de dincolo de Iordan nu şi-a părăsit locuinţa. Pentru ce a stat Dan pe corăbii? Aşer a stat pe malul mării, şi s-a odihnit în limanurile lui. Zabulon este un popor care a înfruntat moartea, şi Neftali la fel, pe înălţimile din câmpie. … Blestemaţi pe Meroza, a zis îngerul Domnului. Blestemaţi, blestemaţi pe locuitorii lui! căci n-au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului, printre oamenii viteji.

Introducere

Noi am fost chemaţi de Dumnezeu la părtăşie. 1 Corinteni 1.9 ne spune: »Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.« Versetele 26 şi 28 ne arată cine sunt cei care sunt părtaşi. Nu sunt mulţi înţelepţi, nu sunt mulţi puternici, nu sunt mulţi de neam ales, lucrurile de jos ale lumii, lucrurile dispreţuite şi cele care nu sunt. Vreau să pun întrebarea: Suntem noi părtaşi liniştiţi (leneşi) sau suntem părtaşi activi? O albină a zumzăit toată săptămâna aceasta în urechea mea. Am citit de mai multe ori cântarea Deborei. Numele ei înseamnă „o albină”, şi unele din cuvintele ei au făcut o impresie adâncă asupra mea. Această albină era necesară, ca să-l încurajeze pe Barac. Cu toate că numele lui înseamnă „revărsat al zorilor”, el avea nevoie de o femeie, care să-l trezească şi să facă în el schimbarea, ca el dintr-un părtaş liniştit (leneş) să devină un conducător în Israel. Dumnezeu a chemat pe Israel cu o chemare minunată (cu toate că această chemare nu este aşa de minunată ca a noastră), atunci când le-a dat o ţară în care curgea lapte şi miere. Ea le aparţinea potrivit cu hotărârea lui Dumnezeu, dar ei trebuiau să ia în posesiune posesiunea lor, ei trebuiau să intre şi să pună mâna pe ceea ce le-a dat Dumnezeu.

Uitarea luării în posesiune

Dar în această privinţă ei au greşit. Primul capitol din cartea Judecători ne arată că Beniamin locuia la Iebusiţi (Judecători 1.21), pe care el nu i-a alungat din Ierusalim, că Dan a fost împins de amoriţi în ţinuturile deluroase (Judecători 1.34) şi el nu îndrăznea să coboare în câmpie. Duşmanul era pretutindeni şi niciuneia din cele douăsprezece seminţii nu i-a reuşit să ia pe deplin în posesiune partea care i-a căzut prin sorţi (Judecători 1.21-34). Nu tot aşa este şi astăzi la mulţi dintre noi? Noi am fost chemaţi cu o chemare cerească şi ţara este înaintea noastră. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti în Hristos, însă nouă ne lipseşte energia spirituală şi drept urmare în prezent nu ne bucurăm de aceste binecuvântări. Avem nevoie de nădejde spirituală, ca să ne însuşim tot la ceea ce ne-a chemat Dumnezeu. Strigătul de trezire al Deborei era: »Scoală-te, pentru că aceasta este ziua în care a dat Domnul pe Sisera în mâna ta! N-a ieşit Domnul înaintea ta?« (Judecători 4.14). Tot aşa şi noi avem nevoie de strigătul de trezire insistent: »Trezeşte-te, tu care dormi, scoală-te dintre cei morţi, şi Hristos îţi va lumina« (Efeseni 5.14).

Ce tablou de deplâns oferea vechiul popor al lui Dumnezeu duşmanilor săi. Străzile erau pustiite, poporul, care trebuia să ia ţara în posesiune, s-a ascuns în peşteri şi văgăuni şi nu îndrăznea să se arate, ci trăia în ţara sa ca o naţiune înfrântă. Nu este deseori tot aşa şi la noi? În loc să ne bucurăm de tot ce ne-a dăruit Dumnezeu, în loc să avem acum un ospăţ de sărbătoare din roadele ţării cereşti, suntem sărăciţi şi apăsaţi şi deseori ne asemănăm cu un popor înfrânt. »Drumurile erau părăsite, şi călătorii apucau pe căi strâmbe. Satele încetaseră să existe.« (Judecători 5.6-7) Ţara dată de Dumnezeu a fost luată în posesiune de un neam de pribegi. Nu există în zilele noastre ceva asemănător? Vai, aşa este. Adunarea lui Dumnezeu nu are o prezentare triumfătoare a intrării ei victorioase în binecuvântările cereşti, ci de cele mai multe ori pare că se ceartă cu privire la existenţa reală a acestor binecuvântări.

Pe cine ne bazăm noi?

Cuvântul unei femei trezeşte pe Barac din inactivitatea lui, cu toate că el îi spune: »Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce.« Chiar şi Barac – oricât de măreţ conducător era – avea nevoie de o femeie, care să înainteze împreună cu el, ca să-l ajute în lipsa lui de curaj. Se pare că lui i-a fost mai uşor să creadă o femeie, decât pe Dumnezeu. Cât de des şi noi ne uităm după cineva, care să ne conducă, după unul, care să fie cu noi, în loc să ne încredem în Cuvântul Domnului. »N-a ieşit Domnul înaintea ta?« (Judecători 4.14) Ne vine greu să ne punem încrederea în Omul hotărârilor Sale, în Hristos, care nu poate greşi şi care ne-a făgăduit că va fi cu noi până la sfârşitul timpurilor. »Aceasta este ziua în care Domnul a dat pe Sisera în mâna ta« (Judecători 4.14). Acest strigăt de tânguire al profetesei a mişcat nu numai pe Barac, ci şi pe alţi conducători ai poporului, aşa că aceştia şi-au oferit de bună voie ajutorul lor.

Nu ar trebui şi astăzi să fie la noi o dorinţă înnoită de a ne scula din adormire, să ieşim din indiferenţa sufocată, moartă, să ascultăm de strigătul de trezire al Domnului nostru iubit: să ne îndeplinim obligaţiile ca oameni, fiind conştienţi că El ne va da victoria şi ne va face capabili să intrăm în posesiunile noastre cereşti? Ce înseamnă pentru conducători şi pentru popor să se ofere de bună voie? Jertfă! Este acesta motivul pentru care aşa de mulţi dintre noi sunt părtaşi liniştiţi şi leneşi? Nicio afacere, nicio părtăşie nu va aduce foloase, dacă sunt numai părtaşi liniştiţi, şi cât de mare este numărul creştinilor, care trebuie numiţi aşa, pur şi simplu oameni care nu fac nimic. Dumnezeu vrea să ne oferim de bună voie în duhul lui Pavel, atunci când a spus: »Şi chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi.« (Filipeni 2.17) Acesta a fost rezultatul faptului că el cunoştea jertfa minunată, dăruirea de bună voie a lui Hristos. »... măcar că avea Chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ... S-a făcut ascultător până la moarte, şi chiar moarte de cruce.« Dacă noi am fi permanent în prezenţa Domnului slavei, care a adus această jertfă minunată, atunci ne vom însuşi ceva din felul Lui de gândire şi din Duhul Lui. Noi nu dorim să fim conducători, însă mai mult decât aceştia sunt necesari. Barac nu a câştigat singur victoria. Au fost zece mii de viteji necunoscuţi cu el – în formaţie – pe care el i-a pus înaintea celor nouă sute de cară de fier ale lui Sisera. Tot aşa vorbeşte şi marele apostol în chip frumos despre  tovarăşii lui de lucru necunoscuţi »ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii«. Dacă privim la puternicele cară de luptă ale oştirilor celui rău, care vin să nimicească credinţa noastră, ne vom teme şi vom tremura la gândul cât de slabi suntem noi. Însă Dumnezeu este cu noi, şi cu siguranţă El va conduce pe poporul Său la victorie. Să fim asemenea lui Pavel, gata de a ne pune pe altar şi să fim vărsaţi, pentru ca voia lui Dumnezeu să se împlinească prin noi.

Duşmanul vrea totdeauna numai să despartă

Ce a făcut duşmanul lui Israel? Dacă vei privi harta Palestinei, vei vedea că între locuitorii din nord şi cei din sud a fost împinsă o pană de despicat, care trebuia să conducă la despărţirea lor. Duşmanul lui Dumnezeu este totdeauna preocupat să despartă pe poporul Său, căci despărţirile pricinuiesc slăbiciune. Sisera a înaintat în Valea Chison cu toate mijloacele sale de război, pe care le foloseşte şi în ziua de astăzi, însă prin strigătul Deborei poporul trezit s-a pornit în întâmpinarea oştirilor puternice, şi cu toate că nu avea nimic în afară de credinţă, aceasta a fost deajuns ca să pună pe delin duşmanul în încurcătură. Tu nu ai nevoie de niciuna din mijloacele de înarmare ale calificării teologice din zilele noastre, ca să fi capabil de luptă. De ceea ce ai nevoie este »scutul credinţei, cu care veţi fi în stare să stingeţi toate săgeţile arzătoare ale celui rău.«

 Isahar, Zabulon şi Neftali au venit cu partea lor la cei zece mii de viteji, care au obţinut victoria. Dar erau şi adormiţi. Conducătorul lor era Ruben. »Tu, întâiul meu născut, puterea mea şi pârga tăriei mele. Întâiul în vrednicie, şi întâiul în putere.« Însă »năvalnic ca apele, tu nu vei mai avea întâietatea.« (Geneza 49.3-4). Ne amintim că Ruben şi Gad, pe când copiii lui Israel erau gata de a intra în ţară, au dezamăgit foarte mult pe conducătorul lor Moise, rostind dorinţa să se stabilească pe partea stângă a Iordanului. Le-a fost permis, însă rezultatul a fost că ei au fost primii care au fost duşi în captivitate. De aceea, cât de necesar este şi astăzi să atenţionăm categoric pe cei care se apropie de lume, pe cei care nu vor să traverseze Iordanul, pe cei care sunt mulţumiţi să fie salvaţi din Egipt şi din necazul lor, dar care nu au dorinţa să locuiască în ţara cerească. Aceştia nu fac nici pe una, nici pe cealaltă, nu sunt nici calzi, nici reci, despre ei Domnul spune: »Te voi vărsa din gura Mea.« Ruben era prea leneş, nefolositor şi fără curaj, ca prin cuvintele Deborei să devină impulsionat pentru a lucra. El era unul din aceia care totdeauna stau înapoia zidului de apărare, care se aseamănă unei comisii care permanent face şedinţe, ca să aducă dovezi, dar care niciodată nu duce ceva folositor la îndeplinire. Cât de mulţi fraţi nu înaintează în lucrarea Domnului, deoarece îşi petrec viaţa să selecţioneze dovezile pentru despărţirile lor nefericite şi prin aceasta nu ajung niciodată la un rezultat final. »La pâraiele lui Ruben mari au fost sfaturile inimii« (Judecători 5.16). El a rămas acasă, ca să-şi păzească oile, probabil a avut un mic conflict cu vecinul său, ca să rămână în exerciţiu, în loc să lupte cu duşmanii Domnului. Cât de des poporul lui Dumnezeu şi-a îndreptat armele unul împotriva altuia, în timp ce ar fi trebuit să pornească la luptă împotriva oştirilor puternice ale întunericului.

Un popor de oameni care nu fac nimic

»Pentru ce ai rămas în mijlocul staulelor, să asculţi behăitul turmelor?« Ruben a căutat ce era al lui, nu după lucrurile Domnului. Cât de cu totul altfel era duhul lui Timotei, care căuta lucrurile lui Hristos, care făcea lucrare de sclav în Evanghelie. El a învăţat de la Marele Slujitor, de la Domnul Isus, care a spus: »Vin să fac voia Ta, Dumnezeule«, şi care nu Şi-a plăcut Lui Însuşi. Timotei a inspirat ceva din Duhul harului Aceluia care a murit pe cruce, şi prin aceasta a fost în opoziţie cu mulţi contemporani ai săi cu adevărat îngrijorat de starea sfinţilor. Ce era cu Dan? El avea corăbiile lui, de care trebuia să îngrijească (Judecători 5.17). Ce era cu Aşer? El a rămas pe ţărmul mării, probabil să prindă peşte şi să repare mrejele (Judecători 5.17). Ce era cu Galaadul? El se odihnea de partea cealaltă a Iordanului şi savura comoditatea (Judecători 5.17). Aceşti oameni comozi nu aveau niciun interes de unitatea poporului, cu toate că aceasta era hotărârea lui Dumnezeu. Toţi urmăreau interesele proprii. Iordanul era adânc şi periculos, oile lor, corăbiile lor, mrejile lor aveau prioritate pentru ei şi constituiau interesele lor primordiale, şi ei gândeau că interesele Domnului se vor rezolva de la sine.

 Versetul 23 al acetei cântări minunate s-a întipărit adânc în mintea mea din zilele tinereţii mele, când am citit un pliant al cărui conţinut l-am uitat, însă nu discuţia de pe reversul pliantului, care se baza pe acest verset:

”Blestemaţi pe Meroza”, zice Îngerul Domnului. „De ce, ce a făcut Meroza?” „Nimic!” „De ce să fie atunci blestemat Meroza?” „Pentru că ei nu au făcut nimic.”

Victoria lui Wellington la Salamanca nu a fost aşa de deplină, cum şi-a dorit el, deoarece un tovarăş de legământ, de care el era dependent, „nu a făcut nimic”, şi victoria de pe Muntele Tabor poate fi nesigură, deoarece Meroza era unul care nu a făcut nimic. Urmarea acestui fapt a fost, că el a fost lovit de blestemul greu. Mă mir, cum mulţi dintre noi pot să fie unii care nu fac nimic? Probabil vei răspunde: „Nu pot să predic.” Nu se cere, ca tu să predici, dar eşti solicitat să ajuţi Domnului, să fi cu El împotriva celor puternici. „Dar”, spui tu, „dacă El este puternic, atunci poate să-Şi facă singur lucrarea.” Desigur, însă fără să ţină seama de aceasta, El a aşteptat ca Meroza să vină în ajutorul Lui, şi tot aşa aşteaptă şi de la tine. Spui probabil: „Sunt aşa de slab, nu sunt nimic”? Nu ai auzit, că Dumnezeu foloseşte pe cei slabi, ca să pună în încurcătură pe cei puternici? El Îşi alege părtaşii dintre aceia care nu sunt nimic, însă El nu câştigă victoriile cu aceia care nu fac nimic. Domnul era mai puternic decât Sisera cu toate carăle lui, şi totuşi El S-a coborât până acolo, că a folosit oameni slabi pentru a obţine o victorie măreaţă.

Oameni pe care Dumnezeu poate să-i folosească

Dar ce fel de oameni a folosit El? Pe aceia care au luat pericolul asupra lor. »Zabulon este un popor care şi-a primejduit viaţa până la moarte; asemenea şi Neftali, pe înălţimile din câmpie« (Judecători 5.18). În zilele noastre auzim deseori cuvântul: „Mai întâi siguranţă!” Avem noi în viaţa noastră de credinţă a face cu siguranţa noastră? Ne temem că vom pierde oile noastre, corăbiile noastre, bunurile noastre şi punem pe prim plan afacerile noastre ca şi Aşer & Co.? Să ne amintim că interesul nostru cel mai înalt trebuie să fie lucrarea Domnului, şi după aceea depinde de El să ne ocupăm şi cu afacerile noastre. Ce diferenţă între vitejii Zabulon şi Neftali, care şi-au pus viaţa în joc, ca să lupte luptele Domnului pe partea dreaptă a Iordanului, şi leneşii Ruben şi Galaad, care şedeau comozi pe partea stângă a Iordanului.

În Filipeni 2 avem un exemplu frumos despre un adevărat, eroic, duh creştin. Acolo spune apostolul Pavel, că el este gata să moară, dacă moartea lui ar contribui ca chemarea lui Dumnezeu să devină cunoscută şi planul lui Dumnezeu s-ar împlini. Avem apoi în Timotei un om, care nu a fost chemat să moară, dar care era gata să ducă o viaţă de dăruire altruistă, pentru ca Biserica să fie binecuvântată şi ca voia lui Dumnezeu să se împlinească. Şi în sfârşit, avem pe Epafrodit, al cărui nume derivă de la Epafrodita, zeiţa greacă a întâmplării, zeiţa jucătorilor. Copiii lumi îşi pun viaţa în joc pentru lucruri mărunte, însă mulţi creştini nu îndrăznesc să facă nimic pentru instaurarea Împărăţiei minunate a Domnului nostru şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

Pavel spune despre Epafrodit: »Căci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte.« El se asemăna cu un om care umbla la confluenţa pieselor de artilerie, punându-şi viaţa în joc, pentru ca »să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine«. A luat pericole asupra sa, şi-a pus viaţa nu într-un duh de lăudăroşenie temerară, ci pentru scopul simplu, ca slujba sfinţilor din Filipi sub forma de ajutorare cu bani a conducătorului să poată avea loc. El s-a declarat de bună voie pentru aceasta, şi acum stătea într-o temniţă romană. Filipenii nu au fost părtaşi liniştiţi. În capitolul 1 Pavel mulţumeşte lui Dumnezeu, că din prima zi ei au dovedit că iau parte la Evanghelie, şi încă o dată s-au arătat ca părtaşi activi. Ce duh minunat.

Întrebarea este, dacă noi suntem gata să ieşim din camera noastră şi să schimbăm canapeaua plăcută dinaintea televizorului cu lucrarea pentru Domnul, uneori obositoare. S-ar putea pune şi întrebarea, dacă aceasta este cu adevărat o viaţă, despre care la sfârşit putem spune înaintea Domnului „am făcut ce am putut” şi ce ar fi dacă ai auzi din gura Domnului »bine rob bun şi credincios, intră în bucuria stăpânului tău« - atunci viaţa s-a meritat cu adevărat. Deci jos de pe canapea şi întreabă pe Domnul unde vrea să te folosească în Împărăţia Sa. Ai au dar al harului, care numai tu îl ai!


Tradus de la: Zu viele Nichtstuer in der Gemeinde

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).