În care Adunare (Biserică) să merg? (2)
Incursiune de recunoaştere în Noul Testament

SoundWords

© SoundWords, Online începând de la: 16.02.2019, Actualizat: 16.02.2019

Evangheliile

Întâlnim Biserica pentru prima dată în capitolul 16 al evangheliei după Matei: „Pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea” (Matei 16.18), şi acolo ne sunt făcute cunoscut imediat cele mai importante patru elemente ale Bisericii:

  1. Baza Bisericii este Fiul Dumnezeului celui viu – nu Petru, nu un învăţător al Bibliei, nu o mărturisire de credinţă („pe această stâncă”).
  2. Este o singură Biserică; deci această Biserică este mondială („Adunarea” [singular], nu „adunările” [plural]).
  3. Este Adunarea Lui, nu a noastră; de aceea El hotărăşte, nu noi („Adunarea Mea”).
  4. Adunarea era atunci încă ceva de viitor, deci nu exista, atunci când Domnul Isus era pe pământ, aceasta înseamnă, ea este ceva cu totul nou („voi zidi …”).

Două capitole mai departe Domnul Isus promite ucenicilor Săi: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor” (Matei 18.20). Deci El va fi prezent personal („acolo Eu sunt”), dacă credincioşii se adună în Numele Lui. Aici găsim un indiciu serios, cu privire la ceea ce trebuie să caracterizeze biserica: totul trebuie să aibă loc în Numele Lui; cu alte cuvinte, El trebuie să aibă acolo toate drepturile. În afară de aceasta El trebuie să fie centrul şi mijlocul strângerii laolaltă. Totul trebuie să se desfăşoare în jurul Lui. Noi nu ne strângem laolaltă pentru predica unui predicator dotat. Hristos trebuie să fie singurul punct central, singurul punct de atracţie, independent de darurile pe care Domnul le-a dăruit. Se caută o biserică, cum am spus, nu pentru că acolo sunt mulţi tineri sau multe familii cu copii mici sau pentru că acolo unuia îi place cel mai mult închinarea muzicală. Întrebarea cea mai importantă, pe care trebuie să şi-o pună cineva, este: Stă acolo Domnul Isus cu adevărat în centru? Decide El totul acolo sau oamenii au stabilit deja dinainte totul?

În afară de aceasta în Matei 18 găsim un răspuns la întrebarea, cui aparţine autoritatea deplină, atunci când este vorba de tratarea răului: ea este a bisericii, deoarece Domnul leagă prezenţa Sa cu biserica. Biserica nu are autoritate în sine însăşi, ci ea îşi derivă autoritatea de la Domnul prezent în mijlocul ei.

Deja înainte de ora de naştere a Bisericii Domnul a arătat deci spre aceste lucruri fundamentale. După aceea El a mers pe drumul greu spre Golgota, unde S-a lăsat răstignit pentru noi. Da, noi putem spune împreună cu apostolul Pavel: „El m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Galateni 2.20b). Aceasta este cu totul personal! Dar există şi partea colectivă: „Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea” (Efeseni 5.25b). Deci Domnul Isus a murit nu numai pentru fiecare credincios în parte, ca să-l posede, ci şi pentru Biserică, ca s-o dobândească pentru Sine.

Moartea Domnului Isus a fost necesară, pentru ca El să poată să-Şi dobândească Biserica. El a plătit un preţ foarte mare pentru aceasta (compară cu 1 Petru 1.18,19). Despre acest preţ se vorbeşte în două parabole. El descrie această Biserică ca fiind o comoară şi o perlă foarte preţioasă (Matei 13.44-46). Valoarea Bisericii arată apoi totodată ce înseamnă ea pentru El şi cât de importantă este ea pentru El. Lucrul pentru care eu sunt dispus să plătesc cel mai mult este evident lucrul cel mai preţios pentru mine. La fel este şi la Domnul Isus: nu este nimic pe pământ care să fie mai de preţ pentru El decât Biserica Sa.

Vrem să înţelegem aspectul acesta adânc în inima noastră; aceasta ne va păzi să nu gândim dispreţuitor despre Biserică şi să avem părerea că noi ne-am descurca şi fără o biserică locală. Dimpotrivă, ne vom ridica şi vom întreba ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre tema Biserică. Biserica este interesul principal al Domnului pe pământ. Când El priveşte spre pământ, ce vede El atunci? El vede o mulţime de oameni, care nu întreabă de El, care Îl resping şi care şi astăzi s-ar uni în cuvintele: „Răstigneşte-L!” Apoi El vede o mulţime de indiferenţi, care nu sunt impresionaţi despre ceea ce s-a petrecut cu aproape două mii de ani în urmă pe crucea de pe Golgota. Însă El vede şi din aceia care Îl iubesc, care Îl caută, care îşi amintesc cu plăcere de El şi care au numai o singură dorinţă: ca El să vină în mijlocul lor. Sunt aceia care cu plăcere vor să aibă parte împreună cu El de lepădarea Lui. Ei sunt ca Abigail, care a devenit mireasa împăratului David într-un timp când David nu era recunoscut ca împărat. Ea a văzut în împăratul lepădat David pe adevăratul împărat al lui Israel. Toată atenţia Lui este îndreptată astăzi spre această societate, pe care Domnul o numeşte „Biserica Sa” (Matei 16.18). El este acolo ca Fiu peste „casa Sa” (Evrei 3.6), şi cine vine acolo la El, acela se supune cu plăcere drepturilor Lui.

Faptele apostolilor

Domnul Isus a făgăduit că El va clădi Biserica Sa. Prin moartea Sa El a pus temelia pentru această construcţie. Moartea Sa pe cruce nu era încă ora naşterii Bisericii. Mai întâi trebuia să vină Duhul Sfânt pe pământ şi să locuiască în credincioşi (compară cu 1 Corinteni 3.16). Prin acest botez cu Duhul Sfânt credincioşii din Israel şi cei dintre naţiuni au fost adunaţi la un loc într-un trup. Aceasta a avut loc la Rusalii, ora naşterii Bisericii. Înainte ei erau credincioşi individuali, însă acum ei aparţineau unui organism viu: trupului lui Isus Hristos. Adevărul acesta ne este făcut cunoscut de prima epistolă către Corinteni: „Noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh” (1 Corinteni 12.13). Faptul că noi „am fost botezaţi într-un singur trup” nu are nimic a face cu botezul în apă. Aşa cum credincioşii au fost botezaţi cu apă, la fel ei au fost botezaţi cu Duhul prin coborârea Duhului Sfânt la Rusalii. Duhul a venit – ca şi apa la botez – peste credincios, dar Duhul a venit şi în el – el a fost pecetluit cu Duhul Sfânt. De aceea se spune aici suplimentar, că nouă „ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh”.

Rezumăm pe scurt: Domnul Isus a vorbit despre faptul că El va clădi Biserica Sa. El Însuşi va fi prezent, atunci când ei se adună în Numele Lui. După aceea Domnul Isus a pus pe Golgota temelia pentru această construcţie unică în felul ei a Biserici, şi prin coborârea Duhului Sfânt la Rusalii a început această construcţie.

Credincioşii au înţeles imediat că ei ar trebui să se adune, ca să-şi împărtăşească reciproc credinţa lor. Cu toate că atunci ei nu ştiau că Biserica, care tocmai se formase, era trupul lui Hristos (aceasta a devenit cunoscut mai târziu prin apostolul Pavel), ei au înţeles instinctiv că ei erau un organism viu. Ei au simţit profund, că ei aparţineau împreună şi că ei trebuiau de asemenea să exprime aceasta. Faptul că ei se adunau era urmarea directă a acestor simţăminte. Citim despre primii creştini, care nu primiseră nici un exemplar al învăţăturii creştine, căci epistolele nou-testamentale nu erau încă scrise: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele apostolilor 2.42). Alături de criteriile numite mai înainte (punctele 1-3 de la titlul „Evangheliile”), o biserică creştină este caracterizată de aceste patru elemente:

  • învăţătura biblică a apostolilor, pe care o găsim în epistolele lor
  • părtăşia credincioşilor
  • frângerea pâinii
  • timpuri de rugăciune împreună

Deci o biserică nu are neapărat nevoie de o grupă de tineri, o şcoală duminicală, o întâlnire a bărbaţilor sau a femeilor şi un dejun al seniorilor. Desigur toate acestea nu sunt greşite, însă aceste lucruri trebuie să joace un rol secundar la alegerea unei bisericii. Aceste întâlniri şi ore pot chiar avea efectul, că biserica se împarte în grupuleţe şi prin aceasta unitatea practică şi unanimitatea fraţilor şi surorilor au de suferit. De aceea este bine dacă în aceste grupe se caută întotdeauna ceea ce leagă cu biserica întreagă. Astfel, de exemplu, copiii în ora copiilor ar putea exersa ceva care este spre bucuria fraţilor şi surorilor în vârstă.

Deci Biserica de la început venea regulat laolaltă. Faptul că ei au fost botezaţi împreună să alcătuiască un singur trup trebuia acum să se vadă şi practic. Dacă citim Faptele apostolilor, vom constata că una din dorinţele cele mai mari ale apostolului Pavel era să continue construirea Bisericii. Pretutindeni în Asia Mică şi până în Europa au luat fiinţă biserici. În fiecare localitate era numai o singură biserică. Întotdeauna când cineva venea la credinţă şi era pecetluit cu Duhul Sfânt, el aparţinea bisericii din locul respectiv. Aceasta nu este altfel astăzi. Însă întrebarea este astăzi nu numai cărei biserici locale îi aparţine cineva, ci care este locul concret pe care se adună credincioşii. Această strângere laolaltă trebuie să aibă loc fiind conştient că există numai această una singură biserică locală şi că strângerea laolaltă are loc conform îndrumărilor lui Dumnezeu.

Epistolele

Ca să se cunoască aceste îndrumări dorim să continuăm incursiunea noastră de cercetare cu epistolele Noului Testament, ca să adunăm indicaţii care ne arată însuşirile unei biserici nou-testamentale. În privinţa aceasta nu este atât de important să se adune simplu aceste puncte sau chiar să ia naştere o listă cu acestea, care apoi să fie bifate, ci mai degrabă ca aceste puncte să fie realmente însuşite personal. Intenţionat am renunţat să redăm locuri din Biblie. Trebuie neapărat să înţelegi aceste puncte în inima ta – cel mai bine în aşa fel, ca să le poţi explica şi altora. Pentru aceasta este necesar să studiezi personal Biblia şi să ai atitudinea credincioşilor din Bereea, care „au cercetat zilnic Scripturile, să vadă dacă lucrurile erau aşa” (Faptele apostolilor 17.11).

Am văzut mai înainte ceva din ceea ce găsim în evanghelii referitor la tema Biserică şi cum a vorbit Domnul Isus despre Biserică. După aceea am văzut pe scurt în Faptele apostolilor ora naşterii Bisericii şi extinderea ei. Acum dorim să ne ocupăm succesiv cu epistolele nou-testamentale. Multe epistole au fost adresate bisericilor. De regulă ele au servit la descoperirea defectelor şi la înlăturarea lor cu autoritate apostolică.

Epistola către Romani

După Faptele apostolilor mergem acum la epistola către Romani. Biserica din Roma – şi noi împreună cu ei – avea nevoie să fie învăţaţi cu privire la profunzimea Evangheliei. O biserică creştină nu poate trăi şi nu se poate dezvolta sănătos, dacă ea are numai o imagine ştearsă despre dimensiunea Evangheliei. Apostolul Pavel face mai întâi clar credincioşilor din Roma cât de stricat şi pierdut fără speranţă este omul. O biserică care nu recunoaşte stricăciunea totală a omului natural nu a îndeplinit nici măcar premisa de bază să poată fi numită Biserica lui Dumnezeu din localitatea X.

Omul natural nu poate sta înaintea unui Dumnezeu drept. Apostolul arată clar, că dreptatea înaintea lui Dumnezeu niciodată nu poate veni din faptele proprii, ci că noi devenim mântuiţi numai prin credinţa în lucrarea făcută de Domnul. O biserică care nu stă clar în punctul acesta, nu este, cum s-a spus, o biserică în sensul nou-testamental.

În ultimul capitol găsim câteva alte indicaţii practice importante pentru fiecare care merge la o biserică, de exemplu, că nu Biserica trebuie să slujească credinciosului, ci invers, credinciosul trebuie să slujească Bisericii. Mulţi credincioşi caută o biserică care le slujeşte lor şi nevoilor lor sau cel puţin nevoilor copiilor lor. În acest capitol al epistolei către Romani apostolul Pavel aminteşte numai credincioşi care s-au evidenţiat tocmai prin aceea că ei au slujit bisericii.

Epistola întâi către Corinteni

După epistola către Romani găsim cele două epistole către Corinteni. Ele au fost adresate direct bisericii din Corint, nu la persoane individuale. Din aceste epistole putem învăţa foarte multe pentru viaţa noastră de biserică. În primele două versete citim: „Pavel, apostol chemat al lui Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten, către Adunarea lui Dumnezeu care este în Corint, către cei sfinţiţi în Hristos Isus, sfinţi chemaţi, împreună cu toţi cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos, Domn şi al lor şi al nostru.” (1 Corinteni 1.1,2). Deci epistola a fost scrisă nu numai pentru corinteni, ci şi pentru noi! Aceasta este foarte interesant, căci în zilele noastre se doreşte ca multe învăţături din această epistolă să fie privite ca fiind valabile pentru timpul acela şi să fie date la o parte ca fiind depăşite.

Corint era un oraş de comerţ cu un port mare. În oraş trăiau oameni din multe ţări sau erau acolo ca oaspeţi. Era multă imoralitate, care era privită ca fiind ceva normal. Apostolul a trebuit să corecteze foarte multe lucruri în această Biserică. Dacă ei voiau să rămână (respectiv să devină din nou) o biserică vie spre onoarea Domnului, atunci anumite lucruri trebuiau aduse în ordine. Din prima epistolă către Corinteni putem deduce următoarele principii pentru o biserică creştină:

  • Sciziunile şi grupările nu ar trebui tolerate, prin aceea că un învăţător biblic este pus mai presus de altul.
  • Înţelepciunii lumii nu trebuie să i se ofere loc.
  • Invidia şi cearta între fraţi şi surori dă pe faţă caracterul lor carnal.
  • Greşelile morale mari trebuie tratate cu disciplinare din partea bisericii.
  • Litigiile între credincioşi nu trebuie duse înaintea tribunalelor lumii.
  • Căsnicia trebuie ţinută cu demnitate, divorţarea credincioşilor nu este permisă.
  • Nu este permis să se ia parte la Masa Domnului şi la masa demonilor (masa idolilor).
  • Participarea la Masa Domnului exprimă părtăşia cu Domnul şi unii cu alţii. De aceea participarea la Cină nu se face ca individ, ci ca parte a unei comuniuni.
  • Învăţăturile referitoare la Masa Domnului arată responsabilitatea comună.
  • La Cină trebuie să se aştepte unul pe altul, şi fiecare trebuie să se verifice înainte de a lua parte.
  • Femeile trebuie să poarte părul lung şi să-şi acopere capul la rugăciune.
  • Bărbaţii nu trebuie să poarte părul lung şi nu trebuie să se acopere la rugăciune.
  • Soţul să fie conştient de poziţia lui ca şi cap al soţiei şi soţia să fie conştientă de poziţia ei subordonată soţului.
  • Credincioşii trebuie să fie conştienţi că biserica este un organism viu şi că mădularele trupului au nevoie unul de altul.
  • Duhul Sfânt doreşte să lucreze în Biserică, aşa cum vrea El; deci El trebuie să aibă toată libertatea să se folosească de acela pe care El îl vrea.
  • Dragostea, fără de care toate în biserică ar fi pierdute, ar trebui să impulsioneze pe toţi fraţii şi pe toate surorile.
  • În lucrarea de slujire trebuie să se năzuiască în mod deosebit după darul profeţirii.
  • Strângerile laolaltă nu trebuie să fie conduse de un păstor sau de un conducător al bisericii, ci Duhul Sfânt vrea să preia conducerea.
  • Femeile trebuie să tacă în biserică.

Această enumerare ne arată multe principii, la care Domnul Isus Se aşteaptă de la o biserică sănătoasă, şi se merită să se mediteze intensiv la fiecare principiu. Într-adevăr credincioşii din Corint nu erau desăvârşiţi, dar ei erau o biserică care voia să înveţe. Vom vedea aceasta în epistola a doua.

A doua epistolă către Corinteni

Să mergem acum la a doua epistolă către Corinteni. Am văzut în prima epistolă către Corinteni că o biserică creştină este caracterizată printre altele şi prin aceea că ea exercită disciplinarea şi, dacă trebuie, exclude pe cineva din părtăşie. În a doua epistolă către Corinteni învăţăm acum că cineva trebuie să fie reprimit, dacă el şi-a mărturisit păcatul. Corintenilor li se cere să practice dragostea. În afară de aceasta ei ar trebui să fie conştienţi de responsabilitatea lor mare, care este legată cu aceea că ei sunt „o scrisoare a lui Hristos”. Deci în ei ar trebui să se citească ca într-o carte deschisă. În general oamenii nu mai citesc în Biblie, dar ce pot citi ei în biserica creştină? În afară de aceasta credincioşii din Corint au trebuit să înveţe că tot ce aveau ei era darul lui Dumnezeu şi că ei de aceea aveau răspunderea să facă parte altora de acest dar, şi astfel să sprijine pe fraţii aflaţi în nevoie şi pe surorile aflate în nevoie. Pentru aceasta este neapărat important să se recunoască că Dumnezeu a creat Biserica din lumea întreagă ca unitate.

Epistola către Galateni

După a doua epistolă către Corinteni urmează epistola către Galateni. Unii credincioşii au considerat Evanghelia despre Isus Hristos ca fiind foarte bună, gândeau însă că Evanghelia mai trebuia ornamentată cu faptele Legii. În privinţa aceasta apostolul Pavel foloseşte un mod de exprimare foarte sever: el blestemă pe aceia care răstălmăcesc Evanghelia în felul acesta. Probabil că aceasta nu este problema multor biserici de astăzi. S-ar putea într-adevăr ca o biserică să aibă anumite tradiţii (bune), dar dacă ele devin dogmă, biserica aceasta pierde însuşirile unei biserici creştine.

Epistola către Efeseni

Urmează acum epistola către Efeseni. Apostolul Pavel revelează în epistola către Efeseni tot planul lui Dumnezeu. O biserică sănătoasă trebuie să ştie să spună ceva despre taina, „care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor” şi care a fost revelată abia de Pavel. Aceasta înseamnă, abia Pavel a făcut cunoscut „taina lui Hristos”, care până atunci era necunoscută. El ne arată în epistola către Efeseni, că noi ca şi credincioşi avem deja astăzi locul nostru în locurile cereşti şi că binecuvântările noastre nu au a face cu pământul acesta, ci în totalitate sunt cereşti. Ni se arată o bogăţie de nepătruns, prin aceea că noi suntem legaţi cu Hristos într-un singur trup şi am venit pe locul unde El Însuşi este. O biserică care  nu cunoaşte poziţia ei cerească şi chemarea ei aproape că nu poate fi numită sănătoasă. Mădularele bisericii au obligaţia şi răspunderea să trăiască această poziţie cerească în relaţiile lor pământeşti ca biserică, familie şi profesie. O biserică creştină, care este conştientă de poziţia ei înaltă şi cerească, nu pluteşte doi centimetri deasupra pământului, ci ea aduce lumina cerească în sarcinile şi împrejurările ei zilnice. Ea ţine de asemenea seama, că este numai o singură Biserică, un singur trup al lui Hristos, aşa cum este numai un singur Duh al lui Dumnezeu. Chiar şi cele mai mari diferenţe – aşa cum erau atunci cele între iudei şi păgâni – nu mai joacă nici un rol în Biserică. Noi suntem legaţi în modul cel mai strâns unii cu alţii şi cu Capul în cer, asemenea unui trup. Dar dacă fundamentele doctrinare sau morale sunt date peste cap, atunci trebuie desigur să fie aplicate învăţăturile primei epistole către Corinteni (referitoare la disciplinarea din partea bisericii) şi cele din epistola către Galateni.

Epistola către Filipeni

Epistola către Filipeni ne ajută să înţelegem cum pot fi înlăturate problemele şi certurile între credincioşi. În Filipi erau evident neînţelegeri, pe care apostolul doreşte să le înlăture, prin aceea că el le cere să aibă acelaşi fel de gândire ca Domnul Isus, şi prin aceea că el le prezintă exemplul unic al smeririi Domnului. O biserică sănătoasă a pornit pe drumul de a face progrese în smerenie, de a nu se mai considera pe sine însuşi aşa de importantă şi să considere pe alţi mai presus de sine însuşi. O biserică sănătoasă exprimă bucuria ei pentru Domnul. Ea nu permite ca împrejurările să se interpună între ea şi Domnul, ci ea pune întotdeauna pe Domnul între ea şi împrejurări. În felul acesta te poţi bucura întotdeauna în Domnul.

Epistola către Coloseni

După epistola către Filipeni urmează epistola către Coloseni. Credincioşii din Colose erau înclinaţi să pună alte lucruri alături de Hristos. Pentru ei Hristos nu era suficient. Hristos era sublim, dar nu era destul. Ei gândeau că ar putea alege ce este mai bun din filozofia lumească. În afară de aceasta considerau că ar trebui să se acorde importanţă mai mare tradiţiilor oamenilor. Nici la experienţe nu ar trebui să se renunţe; astfel, ar trebui să se acorde importanţă mai mare arătărilor de îngeri. Apostolul întâmpină această problemă într-un mod grandios: el ne pictează probabil cel mai frumos tablou din Noul Testament despre gloria lui Hristos: el ni-L descrie, între altele, ca şi Creator, ca şi Cap al Bisericii, ca Răscumpărător, ca Acela în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi în care locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii. Dacă El este Capul Bisericii, atunci toate învăţăturile şi orice ajutor vin de la acest Cap. De aceea credincioşilor din Colose li se cere să se ţină strâns de Capul. O biserică, care este ţinută laolaltă prin tehnici de management, a renunţat să se ţină strâns de Cap. La orice problemă în biserică nu mergem la conducătorul bisericii noastre sau studiem dinamica grupului, ci noi mergem la Capul Bisericii şi Îl rugăm pentru ajutor. Dacă întreaga plinătate a Dumnezeirii locuieşte realmente în Hristos, ce căutau atunci credincioşii din Colose la filozofia lumii sau la tradiţiile oamenilor? Mesajul simplu pentru biserica de astăzi este: Hristos este suficient pentru toate.

Prima epistolă către Tesaloniceni

În continuare sunt cele două epistole către Tesaloniceni. În prima epistolă către Tesaloniceni apostolul Pavel scrie unei biserici foarte tinere. Această biserică tânără era caracterizată prin aceea că toţi credincioşii „s-au întors de la idoli la Dumnezeu” şi au exprimat aceasta prin slujirea de bună voie pentru Domnul. Convertirea fermă este astăzi aproape necunoscută şi nu este predicată. Nu este destul, dacă cineva spune, el vrea „să meargă cu Isus” sau că el „simte tot mai mult pe Dumnezeu”. Trebuie să aibă loc o îndepărtare totală de la viaţa de odinioară şi o condamnare a răului şi să fie vizibilă o dedicare clară pentru etaloanele lui Dumnezeu.

Nu numai că credincioşii din Tesalonic slujeau Domnului, ci totodată ei aşteptau revenirea Lui pentru răpirea credincioşilor. Ei puteau şti că înainte de revenirea Domnului nu mai trebuiau să aibă loc evenimente deosebite. O biserică creştină sănătoasă este conştientă de faptul că Domnul Isus poate reveni în orice moment. Această cunoaştere este impulsul pentru o slujire de bună voie şi un stil de viaţă sfânt.

A doua epistolă către Tesaloniceni

În epistola a doua către Tesaloniceni apostolul Pavel a trebuit să combată învăţătura falsă referitoare la timpul din urmă. Prin aceasta învăţăm, că Domnul aşteaptă de la o biserică sănătoasă ca ea să aibă şi o înţelegere cu privire la ultimele lucruri. Preocuparea cu aceste lucruri este interzisă în multe cercuri şi este chiar respinsă. Chiar şi cu profeţia aproape că nu se mai preocupă. Însă prin aceasta se uită că mai mult de jumătate din Biblie poartă caracter profetic. Noi nu trebuie să putem ordona corect în detaliu toate întrebările referitoare la timpul din urmă, însă ar trebui să ne ostenim să avem o imagine sănătoasă cu privire la aşteptările noastre şi la speranţa noastră de viitor.

În afară de aceasta apostolul dă indicaţii practice, cum trebuie să se comporte cu credincioşii care umblă în dezordine. O biserică, care nu este atentă la membrii bisericii, nu este o biserică după modelul nou-testamental. Credincioşii trebuie să fie încurajaţi, atenţionaţi şi mustraţi, şi s-ar putea chiar să fie necesară o mustrare publică sau chiar o însemnare.

Epistola întâi către Timotei

După epistolele adresate bisericilor urmează acum epistole adresate persoanelor individuale. Epistola întâi către Timotei într-adevăr nu este adresată unei biserici, însă ea ne arată foarte clar cum trebuie să se comporte cineva în biserică, care este „casa lui Dumnezeu”.[1]Sunt multe indicaţii practice pentru trăirea creştină în comun: astfel, bărbaţii au răspunderea să îndemne pe credincioşi să se roage în orice loc; femeile să se îmbrace cuviincios şi în afară de aceasta să nu dea învăţătură. O biserică în care femeile păşesc tot mai mult pe prim plan, contrazice învăţăturile Noului Testament. În afară de aceasta apostolul explică premisele pentru slujba de bătrân şi atenţionează cu privire la învăţăturile false între credincioşi, respectiv arată prin ce pot fi ele cunoscute. El se ocupă de asemenea foarte practic cu îngrijirea celor aflaţi în nevoie. O biserică creştină sănătoasă trebuie să se ocupe şi cu aceste teme.

Epistola a doua către Timotei

Din epistola a doua către Timotei învăţăm ceva despre tema punere deoparte (separare) şi despre comportarea noastră în timpuri de decădere, deci într-un timp în care creştinătatea se îndepărtează tot mai mult de credinţa biblică adevărată. Fiecare credincios este obligat să se îndepărteze de nedreptate. În cazul întrebărilor fundamentale aceasta poate merge aşa de departe, că trebuie să te curăţi şi de persoane, care aici sunt numite „vase spre dezonoare”. O biserică în care învăţăturile rele, deci în care sunt tolerate învăţături false fundamentale, nu poate fi privită ca fiind sănătoasă.

Pavel îl atenţionează pe tânărul Timotei, că timpurile vor deveni tot mai grele spre sfârşit. Biserica creştină sănătoasă se aşteaptă ca în zilele din urmă să apară tot mai mulţi învăţători, care vor aduce o învăţătură, care gâdilă urechile. Învăţătura sănătoasă nu va mai putea fi suportată. Dacă o biserică nu mai numeşte clar păcatul cu numele, poţi fi sigur că ea nu va fi recunoscută de Dumnezeul sfânt ca fiind Biserică a Sa. Bisericile aparent cu succes angajează de cele mai multe ori predicatori, care vorbesc glumeţ şi pot întreţine pe oamenii. Aceasta nu este o însuşire a unei biserici sănătoase, ci mai degrabă este un semn că decăderea nu numai a pătruns în creştinătate în general, ci şi în biserici care se consideră fidele Bibliei şi că noi trăim în ultimele zile dinaintea venirii Domnului.

Epistola către Tit

Epistola către Tit arată înainte de toate premisele pentru a sluji Domnului în biserică într-o poziţie de răspundere. Învăţăm aici de asemenea, că bătrânii nu au fost aleşi de biserică, ci că ei au fost hotărâţi de apostoli, respectiv de trimişii acestora, care au primit autoritate de la Dumnezeu pentru aceasta. Epistola conţine şi o încurajare pentru femei şi le îndrumă, unde ele pot să facă lucrarea lor. Este o problemă cunoscută în bisericile creştine, că oamenii dezvoltă învăţături false sau se folosesc de anumite puncte împotriva altora, aşa că prin aceasta sunt provocate despărţiri şi partide. Astfel de persoane sectante trebuie mai întâi să fie mustrate şi, dacă nu ascultă, să fie respinse.

Epistola către Filimon

Şi epistola către Filimon este o epistolă foarte practică. Aici putem învăţa că noi (ca biserică) nu suntem chemaţi să schimbăm legile veacului acesta. Apostolul Pavel a trimis înapoi la Filimon pe sclavul dezertat. Nu că Pavel ar fi susţinut ţinerea de sclavi, dar el a respectat situaţiile culturale şi politice din timpul acela. Biserica creştină nu are misiunea să se amestece în evenimentele politice.

Epistola către Evrei

În epistola către Evrei învăţăm ce înseamnă că Hristos este astăzi în cer pentru noi Marele preot al nostru. În privinţa aceasta ne gândim nu numai că El ne ajută în slăbiciunile noastre, ci şi că El vrea să ne introducă spre lauda Sa în Locul Preasfânt al lui Dumnezeu ca o oştire de fii de preoţi. Epistola către Evrei se referă foarte des la Vechiul Testament. O biserică creştină trebuie să înveţe să folosească corect modelele Vechiului Testament. Vechiul Testament este ca o carte cu ilustraţii pentru Noul Testament. Jertfele din Vechiul Testament sunt legate cu lucrarea Domnului Isus pe Golgota. În jertfele Vechiului Testament găsim o îndrumare pentru închinarea nou-testamentală în duh şi adevăr. Multe biserici au în strângerile lor laolaltă într-adevăr un „timp de închinare”, în care se cântă muzică preise-&-worship, însă în cântări rareori este vorba de jertfa Domnului Isus. O biserică creştină sănătoasă se va ocupa în închinare în mod deosebit cu moartea ca jertfă a lui Isus.

Epistola lui Iacov

Epistola lui Iacov conţine unele lucruri foarte practice pentru viaţa noastră zilnică de creştini. Ea face însă totodată clar, că păcatele în viaţa unui credincios pot aduce cu sine boli. Dacă boala credinciosului este urmarea păcatelor lui, atunci el să le mărturisească înaintea celor care au responsabilitatea în biserică, pentru ca el prin rugăciunea lor să devină iarăşi sănătos.

Prima epistolă a lui Petru

Din prima epistolă a lui Petru dorim să subliniem dintre toate lucrurile ceea ce noi am văzut deja în epistola către Evrei: noi suntem denumiţi o preoţie sfântă, care trebuie să aducă jertfe spirituale. Aceasta confirmă cele spuse deja: când este vorba de închinarea creştină, atunci „jertfele spirituale” ale noastre, pe care Petru ni le cere să le aducem, se referă la serviciul preoţesc şi de jertfire din Vechiul Testament. Modelele Vechiului Testament conţin multe îndrumări pentru adorarea noastră creştină. În bisericile creştine închinarea adusă lui Dumnezeu Tatăl trebuie să aibă cea mai mare prioritate; de la aceasta se deduc toate celelalte. Mulţi se întreabă de ce Noul Testament aproape că nu conţine nici o îndrumare pentru închinarea creştină. Deci, Noul Testament trimite la Vechiul Testament şi legat de acesta la serviciul preoţesc şi de jertfire. Cine a înţeles aceasta găseşte de exemplu în modelele din Leviticul capitolele 1-7 îndrumări multe pentru închinarea creştină. Fără aceste epistole, cum este întâia epistolă a lui Petru şi epistola către Evrei, nu am putea spune cu siguranţă dacă noi avem voie să aplicăm modelele vechi-testamentale la închinarea creştină.

Epistola a doua a lui Petru

Epistola a doua a lui Petru ne atenţionează că decăderea creştinătăţii se arată în mod deosebit în relaţiile sociale ale bisericii.

Epistola întâia a lui Ioan

În epistola întâia a lui Ioan este vorba de întrebarea, prin ce putem noi cunoaşte un creştin adevărat, născut din nou. Aceste învăţături sunt foarte importante pentru o biserică sănătoasă, căci astăzi mulţi oameni se numesc creştini şi prin aceasta cer primirea în părtăşie, în timp ce ei în realitate nu sunt creştini născuţi din nou.

Epistola a doua a lui Ioan

Epistola a doua a lui Ioan descrie cum ar trebui noi să procedăm cu un învăţător fals. În privinţa aceasta credincioşii ar trebui să fie foarte veghetori şi foarte consecvenţi. Chiar dacă noi numai salutăm pe un învăţător fals, prin aceasta devenim părtaş la lucrări rele. Învăţăm aici, că şi indiferenţa faţă de rău poate avea un efect stricător asupra vieţii noastre, cu toate că noi înşine nicidecum nu credem în această învăţătură rea. De aceea este uimitor, dacă trebuie să se constate că o biserică, care ea însăşi se numeşte fidelă bibliei, nu numai că nu are nici o problemă cu o alianţă cu o biserică evanghelică, ci că ea prezintă această alianţă ca pe o însuşire pozitivă, deosebită.

Epistola a treia a lui Ioan

Epistola a treia a lui Ioan atenţionează cu privire la pericolul, că într-o biserică cineva se consideră conducător de biserică, nu permite nici o critică şi împiedică ca să fie primiţi credincioşi care nu-i convin lui. Abuzul de putere în biserică distruge în timp viaţa comună creştină.

Epistola lui Iuda

Epistola scurtă a lui Iuda exprimă încă o dată o atenţionare. Ea arată că biserica din timpul din urmă ar trebui să fie foarte veghetoare. Decăderea creştinătăţii de la credinţă este un pericol şi pentru creştinii care vor să se orienteze după Biblie.

Apocalipsa

Biblia se încheie cu cartea Apocalipsa. Ea este o altă mărturie pentru faptul că evenimentele din timpul din urmă ar trebui să ocupe loc în învăţătura bisericii. Scrisorile deschise din prima parte a Apocalipsei conţin multe indicii, de care bisericile pot profita şi astăzi. Cum stau lucrurile de exemplu cu dragostea noastră dintâi? Credincioşii din Efes au renunţat la ea şi acum erau în pericol să piardă sfeşnicul ca mărturie pentru Domnul. Smirna dă un exemplu bun pentru faptul, că noi nu ar trebui să privim prigoana ca ceva nenormal. În Pergam nu s-a condamnat învăţătura străină şi stătea în pericol să piardă mărturia ca biserică, prin aceea că se tolerau oameni în biserică, care ademeneau la amestecul cu lumea. În Tiatira s-au dedat idolatriei, şi se învăţa chiar amestecul cu lumea. Biserica din Sardes avea numai numele că trăieşte, dar era moartă. În Laodiceea nu erau nici reci nici în clocot; şi pentru că au devenit o părtăşie aşa de căldicel, care era total indiferentă faţă de Hristos, Domnul putea numai să-i verse din gura Lui. Ei pretindeau că posedă foarte mult, însă nu voiau să onoreze pe Domnul, ci se lăudau pe ei înşişi şi se prezentau ca fiind buni – într-un cuvânt, erau mândri cu aparentele lor realizări spirituale. Însă Hristos stătea afară înaintea uşii. Dacă o biserică este caracterizată de mândrie şi aroganţă, atunci aceasta este un indiciu că Domnul stă înaintea uşii.

Biserica din Filadelfia dimpotrivă nu a fost mustrată. De aceea trebuie să citim exact ce se spune despre ea, căci acestea sunt însuşirile unei biserici de care Domnul Isus Se poate bucura. Despre Filadelfia se spune, că avea puţină putere, nu a tăgăduit Numele Domnului şi a păzit Cuvântul Său. Deci o biserică nu se laudă cu numărul membrilor ei, cu activităţile pentru fiecare grupă de vârstă şi tot felul de interese, ci ea este conştientă de slăbiciunea ei şi de dependenţa ei de Domnul. Ea ţine Numele Domnului mai presus de toate şi ţine cu tărie la Cuvântul lui Dumnezeu infailibil şi inspirat. Sunt acestea însuşirile şi ale bisericii tale? Filadelfia era o biserică compusă din credincioşi care aşteptau pe Domnul lor, şi ea considera făgăduinţa Domnului ca fiind personală: „Eu vin curând.”

Şi un alt aspect este foarte interesant: Domnul începe la două biserici (Efes şi Tiatira) să enumere o listă lungă de activităţi (pozitive) („lucrări”, „slujire”, „răbdare”, „osteneală”, „dragoste”, etc.), însă imediat după aceea face clar că toate acestea au numai o valoare foarte redusă, dacă alte lucruri fundamentale din Adunare nu sunt în ordine. Aceasta confirmă încă o dată că o biserică care face multe oferte diferite pentru diferite grupe de interese, nu este neapărat pentru Dumnezeu o biserică sănătoasă conform gândurilor Sale.

Rezultat final

În incursiunea noastră de recunoaştere prin cărţile Noului Testament am învăţat multe despre natura unei biserici sănătoase. Pe baza acestor puncte suntem acum mult mai bine în stare să evaluăm care strângere laolaltă de credincioşi este plăcută lui Dumnezeu şi prin aceasta ar trebui să fie pentru noi locul unde să ne strângem.

În partea următoare ne vom preocupa cu întrebarea: În care strângere laolaltă trebuie eu acum să merg efectiv?


Tradus de la: In welche Gemeinde soll ich gehen? (2)

Traducere: Ion Simionescu

Partea anterioară Partea următoare

Adnotare

[1] În locul acesta vrem să ţinem seama că Biserica respectiv casa lui Dumnezeu este mai mult decât ora comună de duminica. Noi suntem Biserică şi în timpul când nu ne strângem laolaltă.

Mai multe articole din categoria Adunarea/Biserica (53)

Mai multe articole ale autorului SoundWords (40)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen