Perioada de timp actuală şi cea viitoare (15)
Creaţia

Botschafter

© SoundWords, Online începând de la: 28.08.2018, Actualizat: 26.09.2018

În veacul actual toată creaţia suspină şi zace în durerile naşterii; ea este supusă deşertăciunii (nu de bună voie, ci din cauza celui care a supus-o), având speranţă (Romani 8.18-22). Căci într-adevăr, când omul, împreună cu toată creaţia, al cărei cap era, prin neascultare a rupt legătura care îl lega de Dumnezeu, i s-a spus: „Blestemat este pământul din cauza ta; cu trudă vei mânca din el în toate zilele vieţii tale; şi îţi va da spini şi mărăcini; şi vei mânca iarba câmpului. În sudoarea feţei tale vei mânca pâine, până te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat; pentru că ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Geneza 3.16-19). Aceasta este originea suspinului şi a dorinţei vii a creaţiei. Începând din momentul acesta pământul, care hrănea pe om cu roade minunate, s-a acoperit cu spini şi pălămidă; şi omul a primit hrana din pământ numai prin aceea că l-a lucrat în sudoarea feţei sale. Animalele, care mai înainte au venit la Adam, şi cărora el le-a dat nume, fugeau când îl vedeau sau se luptau cu el, ca tiran al lor. Oboseala, de care suferea trupul său, sudoarea, care curgea pe faţa lui, i-a amintit că el poartă în sine boala şi moartea; căci începând de atunci viaţa pentru om era numai o luptă împotriva morţii. El a intrat cu lacrimi şi suspine în ea, şi tot aşa a ieşit din ea.

Durerile creaţiei au crescut prin răzvrătirea omului. De exemplu nu poate fi pus la îndoială, că potopul a schimbat radical starea creaţiei, prin aceea că a slăbit puterea fiinţelor vii şi le-a scurtat viaţa. Dacă până atunci ceea ce creştea era suficient ca hrană pentru om, după aceea i-au fost date şi animalele ca hrană, ca el să se hrănească cu carnea lor. Dacă, aşa cum se poate presupune, atunci a plouat pentru prima dată, acela trebuie să fie şi timpul în care au început furtunile şi inundaţiile, care începând de atunci au pustiit deseori pământul. Şi câtă umilire şi oboseală a adus încurcarea limbilor, ca urmare a răzvrătirii omului la Babel? Câte războaie nu a pricinuit ea prin despărţirea familiilor, în mod deosebit a naţiunilor care se invidiau una pe alta? Nu sunt în cele din urmă păcatele Sodomei, Ninivei, Israelului, care au transformat cele mai frumoase regiuni ale pământului în pustiu?

Da, întreaga creaţie aşteaptă şi suspină. Suspină animalele, care se sfâşie unele pe altele, care la rândul lor urmăresc pe oamenii cu o poftă nesăţioasă, ca să-şi satisfacă plăcerea; ele sunt tovarăşii lor de lucru şi de suferinţă şi deseori au ca plată nimic mai mult decât un tratament barbar şi blesteme. Suspină plantele, cu toate că în minunăţia lor vestesc încă gloria Creatorului, totuşi ele şi-au pierdut prima lor frumuseţe şi suferă astăzi de boli ciudate. Suspină pământul, care a fost blestemat la început şi începând de atunci a suferit schimbări din cauza păcatului locuitorilor lui, care începând din zilele lui Abel deseori a băut sângele omului vărsat prin mâna fratelui, care în fiecare zi încă primeşte sudoarea şi lacrimile noastre şi care în cele din urmă se deschide ca un loc mare de înmormântare, ca în sânul lui să ascundă stricăciunea noastră. Toate suspină împreună; dar Creatorul nu le-a creat pe toate pentru a suspina, El, care este dragoste; şi cu siguranţă întreaga creaţie nu a creat-o în această stare, atunci când El s-a uitat şi iată, totul era bun! Totul suspină în speranţa să fie eliberate cândva de robia stricăciunii, ca să aibă parte de libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu.

Şi de asemenea şi noi, cauza suspinului, noi, cei care prin trupul nostru neputincios aparţinem acestei creaţii, care suspină, dar care prin Duhul suntem traducătorii raţionali ai suspinelor ei de neînţeles; şi noi suspinăm în noi înşine, aşteptând înfierea, şi anume răscumpărarea trupului nostru. Atunci suspinele noastre vor înceta, când Acela, „pe care noi Îl aşteptăm din cer, va schimba trupul stării noastre smerite, ca să-l facă asemenea trupului Său de slavă”. Atunci şi eliberarea creaţiei va fi aproape; căci puterea prin care El va glorifica ultima părticică a trupului nostru supus putrezirii El o va folosi curând după aceea „ca să-Şi supună toate lucrurile” (Filipeni 3.20-21). După ce Boaz cel puternic şi ceresc va lua-o pe Rut moabita, El nu va întârzia să cumpere şi moştenirea ei. „Atunci”, aceasta înseamnă în veacul viitor, după ce Domnul a lovit pământul cu nuiaua gurii Sale şi a omorât pe cel rău cu suflarea gurii Sale, „lupul va locui cu mielul şi leopardul se va culca lângă ied; şi viţelul şi puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună, şi le va mâna un copilaş. Şi vaca va paşte cu ursoaica, puii lor se vor culca împreună, şi leul va mânca paie ca boul. Şi pruncul care suge se va culca la gura scorburii năpârcii, şi copilul înţărcat îşi va întinde mâna în vizuina viperei” (Isaia 11.6-8). „În ziua aceea”, spune Domnul cu privire la aleşii Săi, „voi face legământ pentru ei cu fiarele câmpului şi cu păsările cerurilor şi cu târâtoarele pământului. Şi voi zdrobi din ţară arcul şi sabia şi războiul; şi-i voi face să locuiască în siguranţă” (Osea 2.18). Numai şarpele singur pare să trebuiască să facă excepţie de la aceasta, pentru a rămâne o mărturie veşnică a înşelăciunii, a cărei unealtă el era (Isaia 65.25). „Pustiul şi ţara uscată se vor bucura, şi pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul. Va înflori din belşug şi se va bucura, da, cu bucurie şi strigăt” (Isaia 35.1-2). „Munţii şi dealurile vor izbucni în cântări înaintea voastră şi toţi copacii câmpului vor bate din palme. În locul spinului va răsări chiparosul şi în locul urzicii va răsări mirtul. Şi aceasta va fi pentru Domnul un nume, un semn pentru totdeauna, care nu se va stinge” (Isaia 55.12-13).

Chiar şi moartea, acest izvor al întristării şi suspinului, nu va fi ea înlăturată în acest veac, cel puţin pentru cei drepţi? Aceasta este probabil, dacă ţinem seama că este vorba categoric numai despre moartea celui păcătos, care, dacă moare la vârsta de o sută de ani, va fi încă tânăr; dimpotrivă cu privire la cei drepţi se spune: „Şi locuitorul nu va zice: „sunt bolnav”. Nu va mai fi acolo prunc care să trăiască puţine zile, nici bătrân care să nu-şi împlinească zilele. … Zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacului şi aleşii Mei se vor bucura de lucrarea mâinilor lor” (Isaia 33.24; 35.10; 65.19-22). Ştim însă că copacii trăiesc până la o mie de ani, o perioadă de timp de care s-au apropiat şi primii oameni, fără însă s-o ajungă. Probabil acesta este şi sensul cuvintelor lui Isus adresate Martei: „Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în Mine nicidecum nu va muri, niciodată” (Ioan 11.25-26). Aceia care au crezut în Domnul şi vor trăi atunci când va începe veacul viitor, nu vor muri pe toată durata acestui veac viitor, şi aceia care au murit vor învia în acel moment, aşa cum Domnul a spus în altă parte: „cei socotiţi vrednici să aibă parte de veacul acela şi de învierea dintre morţi … nu mai pot muri, pentru că sunt ca îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii” (Luca 20.35-36).

Oricum ar fi, acestea vor fi „timpuri de înviorare de la faţa Domnului” (Fap. 3.19) pentru o creaţie obosită. Astfel ea va fi eliberată de robia stricăciunii, ca să fie în libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu. Căci în timp ce astăzi satan şi îngerii lui, stăpânitorii acestei lumi întunecate, exercită de sus influenţa lor rea, atunci Adunarea respectiv Biserica unită cu Capul ei în locurile cereşti va fi canalul binecuvântărilor, care se vor răspândi peste întreaga creaţie. Atunci se va cânta: „Lăudaţi pe Domnul Lăudaţi pe Domnul din ceruri! Lăudaţi-L în locurile înalte! Lăudaţi-L, toţi îngerii Săi! Lăudaţi-L, toate oştirile Sale! Lăudaţi-L, soare şi lună, lăudaţi-L, toate stelele luminii! Lăudaţi-L, ceruri ale cerurilor şi voi, ape, care sunteţi mai presus de ceruri. Să laude Numele Domnului; pentru că El a poruncit, şi au fost create. Şi le-a aşezat în vecii vecilor; a dat o hotărâre şi nu va trece. Lăudaţi pe Domnul de pe pământ, voi, monştri ai mării şi toate adâncurile; foc şi grindină, zăpadă şi abur, vânt al furtunii care împlineşti Cuvântul Său, munţi şi toate dealurile, pomi roditori şi toţi cedrii, fiare şi toate vitele, reptile şi păsări înaripate, împăraţi ai pământului şi toate popoarele, cei mari şi toţi judecătorii pământului, feciori şi fecioare, bătrâni şi tineri: să laude Numele Domnului, pentru că Numele Său este foarte înălţat; măreţia Sa este mai presus de pământ şi de ceruri!” (Psalmul 148).


Tradus de la: Der gegenwärtige und der zukünftige Zeitlauf (15) (Botschafter)

Articol apărut în franceză: Mesagerul mântuirii în Hristos – anul de apariţie 1857

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Dispensaţionalism (38)

Mai multe articole din categoria Adunarea/Biserica (52)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen