Nesiguranţa mântuirii
Mai este vreo şansă pentru mine?

SoundWords

© SoundWords, Online începând de la: 09.10.2018, Actualizat: 09.10.2018

Întrebare:

Halo,

Am 27 de ani şi sunt copilul unor părinţi credincioşi. După mulţi ani de creştinism cu inima împărţită mă chinuie tot mai mult întrebarea, dacă nu cumva sunt cu adevărat nemântuit. Am ajuns astăzi la un punct, că eu caut mântuirea în Domnul Isus, dar teama care o am este: caut eu cu adevărat mântuirea sau pur şi simplu îmi este frică că ajung în iad? În ultimul timp nu trece nici o zi în care să nu încerc să mă căiesc şi să rog pe Domnul pentru iertarea păcatelor mele. Întrebarea care mă chinuie tot mai mult în această privinţă este, dacă nu cumva eu numai încerc să mă autosugestionez că mă căiesc – ca să mă exprim drastic -, ca să dobândesc mântuirea. Ştiu cu mintea că sunt păcătos, deoarece am crescut cu acest adevăr de bază al creştinismului. Dar tocmai de aceasta am teamă, că este o cunoaştere a păcatului, care se bazează pe formulări şi nu pe puterea de convingere a Duhului Sfânt, aşa cum spune Scriptura. Uneori, când păcatul mă ispiteşte, remarc că eu nici măcar nu-l urăsc, ci că el îmi apare atrăgător. Am citit într-o carte de Arthur W. Pink (Ce este credinţa salvatoare?),  că unul cu adevărat născut din nou iubeşte binele şi urăşte răul. Dar nu ştiu, dacă la mine aceasta este totdeauna aşa. Cum am spus, îmi este frică că încerc zadarnic să mă autosugestionez că mă căiesc, ca să fiu mântuit, şi că înapoia tuturor stă numai frica de a merge în pierzare, şi că aceasta nu este suficient înaintea lui Dumnezeu. Poate fi aşa ceva? Sper că dumneavoastră mă puteţi ajuta, cu toată greutatea întrebării, căci îmi merge tot mai rău şi sunt paralizat de stări de teamă. Desigur mă gândesc uneori că sunt ca Esau, despre care se spune că el a căutat cu lacrimi pocăinţa şi n-a găsit-o. Îmi este teamă că sunt unul din aceia care, ca şi Esau, din nechibzuinţă am pierdut pe Dumnezeu. Rugăciunea, în care mă rog după iertare, merge numai până la tavanul camerei. Sunt gata să-mi dau viaţa Domnului şi să-L recunosc ca Domn. Totul în regulă, dar este aceasta din adevărata recunoaştere a păcatului sau din teamă de condamnare? Cum să evaluez toate acestea?

Răspuns:

Iubite cititor,

Chiar şi numai faptul că tu îţi doreşti căinţa sinceră ne arată că tu ai primit viaţa nouă – chiar dacă trebuie să spunem că la urma urmei numai „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Săi” (2 Timotei 2.19), şi că aceasta este pentru noi oamenii uneori greu de recunoscut. Dar pentru că tu îţi doreşti căinţă sinceră, plecăm de la premisa că Dumnezeu a făcut în tine o lucrare, căci omul firesc nu primeşte ce este al Duhului lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.14). Şi mai mult chiar: omul firesc nici nu doreşte pocăinţa.

Totuşi este pe deplin normal că motivul pentru căinţa proprie se află şi în aceea, că ai teamă de iad – de altfel aceasta este la mulţi aşa. Şi Domnul Isus nu a tăinuit ascultătorilor Lui această grozăvie a iadului. Prin aceasta El a vrut să arate consecinţele unei vieţi fără Dumnezeu, şi noi nu ne putem da seama de ce un om nu ar trebui să se convertească şi din cauza că el se teme de iad. Aşa a fost în cazul unui membru al redacţiei. Dar dacă eşti întors la Dumnezeu de mulţi ani şi nu mai şti că ne-am convertit ca să scăpăm de iad, atunci aceasta ar fi o pagubă. Desigur pe parcursul vieţii de credinţă înţelegem tot mai mult dragostea lui Dumnezeu şi se dezvoltă simţăminte care nu pot cuprinde dragostea nemărginit de mare a lui Dumnezeu, şi eşti condus la adorarea lui Dumnezeu pentru tot ce este El şi ce a făcut, prin aceea că a trimis pe Fiul Său.

Tu nu şti exact, dacă tu urăşti cu adevărat păcatul. Noi presupunem că tu încă nu ai recunoscut exact, că în tine sunt două naturi (cu toate că probabil ai auzit de această chestiune), şi că tu nu diferenţiezi din ce sursă vin în viaţa ta simţămintele şi gândurile. S-ar putea să ai uneori impresia că nu urăşti păcatul, deoarece din când în când ai căzut în păcat şi pe lângă aceasta „te-ai bucurat” chiar. Dar dacă viaţa nouă este în tine atunci această „bucurie” este totdeauna legată cu mustrări de conştiinţă. Şi dacă tu în stare „lucidă” te-ai gândit la ceea ce ai făcut, atunci ai devenit pe deplin conştient de păcătoşenia faptei tale şi ai recunoscut şi mărturisit vina ta. „Bucuria” a venit din natura veche, mustrările de conştiinţă şi mărturisirea din natura nouă.

Dacă nu simţi ură adevărată faţă de păcat, aşa ca să fi condus şi la trăirea unei vieţi de biruitor, atunci aceasta este din cauză că ai permis cărnii păcătoase – omului vechi – să devină iarăşi mare. Vechea natură păcătoasă o purtăm în noi până la sfârşitul vieţii, şi noi trebuie să învăţăm să ne umplem aşa de mult cu Hristos încât să primim putere să ducem o viaţă de biruitori. (Cum ajungi concret la o viaţă de biruitor poţi citi în articolul „Cum reuşeşti să te laşi de păcat”.) Dacă ai impresia că nu urăşti cu adevărat păcatul, aceasta nu este din cauză că nu te-ai căit sincer, ci din cauză că natura ta păcătoasă a primit din nou prea multă putere în viaţa ta. Gândeşte şi la faptul că această natură veche nu poate altfel; ea se bucură de păcat şi doreşte să trăiască în păcat. Deci bucuria de păcat nu vine din natura ta nouă, ci din natura veche. Natura nouă din tine nu poate păcătui şi totdeauna ea va urî păcatul, indiferent cât de mult sau de puţin vei simţi tu aceasta (1 Ioan 3.9). În privinţa aceasta citeşte şi articolul: „Patru adevăruri referitoare la mântuire, pe care fiecare creştin ar trebui să le cunoască”.

Este cu adevărat foarte important ca să te preocupi mult cu Hristos, aceasta este hrana adevărată pentru viaţa nouă din tine. Şi prin aceasta vrem să spunem, că tu nu trebuie să te preocupi simplu cu lucrurile creştine, ci cu Hristos Însuşi. De exemplu ai putea să te preocupi intensiv cu suferinţele lui Hristos. Atunci Hristos va deveni mare pentru tine şi vei învăţa să nu mai priveşti la tine, ci la Hristos. Unele articole referitoare la această temă le găseşti şi la adresa: "Suferinţele Domnului".

O cunoaştere a păcatului bazată pe formulări este totuşi o cunoaştere a păcatului – şi aceasta este esenţialul. Întrebarea este, ce faci cu această cunoaştere. În 1 Ioan 1.9 se spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Aici nu se spune: Dacă cineva mărturiseşte păcatele cu căinţă adâncă şi multe lacrimi, atunci El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele. – Important este să devenim conştienţi de păcatele noastre şi să le aducem înaintea Domnului şi să devenim conştienţi că suferinţele îngrozitoare ale crucii au fost absolut necesare pentru aceste păcate. Şi dacă tu ai fi singurul om care a făcut numai un singur păcat, atunci Hristos ar fi trebuit să vină pe pământ şi ar fi trebuit să sufere şi să moară pentru tine.

Tu trebuie să înveţi să nu mai priveşti la tine (aceasta înseamnă în cazul acesta: la mărimea căinţei tale, la profunzimea regretului tău, la puterea credinţei tale), ci la Hristos. Noi nu suntem mântuiţi prin ceva care este în noi înşine (în firea noastră). Mântuirea este exclusiv lucrarea lui Dumnezeu. Această îndepărtare a privirii de la tine însuţi o poţi facilita şi prin aceea că tu mulţumeşti lui Dumnezeu Tatăl şi Domnului Isus pentru tot ce a avut loc pentru tine.

De altfel „dobândirea mântuirii” nu o vrea nimeni, şi aceasta este valabil atât pentru natura veche cât şi pentru natura nouă. Carnea noastră este aşa de rea, că ea respinge oferta lui Dumnezeu, chiar dacă ea este aşa de mare (Luca 14.18). Noi toţi a trebuit să fim constrânşi (Luca 14.23). Dacă vei citi în linişte capitolul 14 din evanghelia după Luca, vei vedea că Dumnezeu este Cel care quasi ne „roagă” să venim. Nu noi trebuie să ne rugăm şi să dovedim una sau alta (căinţă suficientă, regret cum se cuvine, etc.), pentru ca El să ne lase în sfârşit să intrăm. Nu, natura veche este aşa de rea, că ea nici măcar nu-şi poate dori „să dobândească” mântuirea. Diavolul, care găseşte un aliat în carnea noastră, ne poate înşela pe deplin, că totuşi mântuirea se primeşte, cu toate că nu eşti pregătit să-ţi recunoşti vina şi s-o mărturiseşti. Dar în cazul tău nu este aşa.

Ca şi tine, deja mulţi creştini au tras concluzii false din epistola către Evrei 12, deoarece locul acesta în cele mai multe Biblii este tradus greşit[1]. De exemplu locul acesta a fost tradus în felul următor: „fiindcă nu a găsit loc pentru pocăinţă, deşi cu grijă a căutat-o cu lacrimi”. Traducerea falsă este din cauză că pronumele în limba greacă se poate referi în sens strict gramatical atât la pocăinţă cât şi la binecuvântare. Dar dacă se citeşte locul acesta în legătură cu Geneza 27.34 şi versetele următoare, devine pe deplin clar că el se poate referi numai la binecuvântare. Problema lui Esau nu consta în aceea că el ar fi încercat să se căiască, dar nu a putut, deoarece ar fi fost prea târziu, sau păcatul lui ar fi fost prea mare. Problema mare a lui Esau era că el a fost respins, pentru că el într-adevăr voia binecuvântarea, dar nu voia să se căiască de păcatul lui (că el a preferat avantajele temporale şi pentru o mâncare de ciorbă roşiatică şi-a vândut dreptul de întâi-născut; vezi Geneza 25.29-34). El a vărsat lacrimi nu pentru că a căutat pocăinţa şi nu ar fi găsit-o, ci pentru că el căuta binecuvântarea. Aceasta s-a văzut şi din aceea, că după aceea el a duşmănit pe Iacov (Geneza 27.41), în loc să-şi recunoască vina şi să se învinovăţească pe sine însuşi. El avea ochi numai pentru vina lui Iacov – aceasta era marea lui problemă.

Aceasta ar însemna: dacă tu într-adevăr doreşti binecuvântarea cerului, dar în acelaşi timp nu eşti dispus să te căieşti de păcatele tale, aceasta înseamnă să mărturiseşti păcatele tale, atunci şi numai atunci vei avea aceeaşi soartă ca Esau. Însă la tine este contrariul: tu eşti conştient că nu ai meritat cerul, deoarece păcatele tale au făcut o despărţire între tine şi slava cerului. Şi acum tu nu cauţi vina în mediul înconjurător, ci tu cauţi vina la tine însuţi – însă tocmai aceasta nu a făcut Esau.

Citeşte încă o dată Luca 14.16-24. Atunci vei vedea că nu trebuie să te îngrijorezi dacă tu ai probabil voie să vi sau dacă Dumnezeu te va primi; nu, dimpotrivă: Dumnezeu caută, dacă totuşi nu va veni cineva, pentru ca „să se umple casa” Sa. După aceea citeşte Luca 5.12-14. Acolo era cineva care nu era convins că mântuirea era şi pentru el. El trebuia, în limbajul din Levitic 3, să fie „în afara taberei”; aceasta însemna pentru el să fie exclus de la privilegiile lui Israel. Nimeni nu voia să aibă a face cu un astfel de om. Numai de două ori citim despre Domnul Isus despre „voia” Sa aici pe pământ. Şi unul din locurile acestea este aici: „Eu vreau, fii curăţit!” Dacă vei citi în linişte evangheliile, vei vedea că tu ai o imagine falsă despre Dumnezeu, dacă gândeşti în felul acesta despre El. Domnul Isus spune: „Cine vine la Mine nu-l voi izgoni afară”. Dar tu adaugi: „afară de mine”. Nu crezi tu că Îl îndurerează profund pe Domnul Isus, că tu gândeşti, că El nu te-ar vrea, în timp ce El a murit pentru tine? El nu poate să-ţi dea o dovadă mai mare a dragostei Lui.

Îţi dorim din inimă ca să găseşti linişte în lucrarea făcută de Domnul.

Dacă ai şi alte întrebări, te poţi adresa nouă.

Cu salutări de dragoste
Redacţia SW

 

Adnotare

[1] Exemplu de traduceri false:

  • Luther 1984 (şi toate traducerile Luther mai vechi)
    "Fiindcă nu a găsit loc pentru pocăinţă, deşi a căutat-o cu lacrimi."

  • Bruns:
    "Nu a mai găsit nici o posibilitate de întoarcere, cu toate că a căutat-o cu lacrimi."

  • Traducerea unitară
    "Ştiţi de asemenea, că el a fost respins, când mai târziu a vrut să moştenească binecuvântarea; căci el n-a găsit nici o cale de întoarcere, cu toate că el a căutat cu lacrimi după ea."

  • Noua traducere evanghelistică (Vanheiden):
    "El a fost respins de Dumnezeu şi nu a mai găsit nici o posibilitate să se întoarcă, cu toate că el s-a ostenit cu lacrimi s-o facă."

  • Traducerea Elberfelder revizuită:
    "… fiindcă nu a găsit loc pentru pocăinţă, cu toate că el a căutat-o zelos cu lacrimi. (Oricum în acest caz adnotarea arată că se poate traduce şi cu „binecuvântarea”.)"

Traduceri corecte:

  • Elberfelder 2003 (precum şi traducerea Elberfelder neprelucrată):
    "Căci ştiţi, că el şi după aceea, când voia să moştenească binecuvântarea, a fost respins (căci el n-a găsit loc pentru pocăinţă), cu toate că a căutat-o [adnotare; pe ea = binecuvântarea (compară cu Geneza 27.34-38)] zelos cu lacrimi."

  • Schlachter 1951:
    "Căci ştiţi, că el şi după aceea, când voia să moştenească binecuvântarea, a fost respins, căci el n-a găsit loc pentru pocăinţă, cu toate că el căuta cu lacrimi binecuvântarea."

  • Schlachter 2000:
    "Căci ştiţi că el a fost respins după aceea, atunci când a vrut să moştenească binecuvântarea, căci cu toate că o căuta cu lacrimi, el nu a găsit loc pentru pocăinţă."


Tradus de la: Heilsungewissheit

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).