„Când [Moise] s-a făcut mare”
Evrei 11.24-27

Algernon James Pollock

© SoundWords, Online începând de la: 15.01.2021, Actualizat: 15.01.2021

Versete călăuzitoare: Evrei 11.24-27

Evrei 11.24-27: Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui Faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă plăcerea trecătoare a păcatului, socotind ocara lui Hristos mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că privea spre răsplătire. Prin credinţă a părăsit Egiptul, netemându-se de mânia împăratului, pentru că a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut.

Nu există nici o altă perioadă din viaţă, care să fie umplută până la refuz cu posibilităţi pentru bine sau rău, decât timpul „când noi ne-am făcut mari”. Ca şi copii avem pe alţii care decid asupra noastră şi partea noastră este să ascultăm de părinţi şi de învăţători. Dar când am ajuns la o anumită vârstă, atunci vine timpul în care responsabilitatea stă pe umerii noştri proprii. Este timpul în care fiecare face alegerea pentru ceea ce formează sau distruge viaţa.

Fără îndoială creşterea de care s-a avut parte ajută deseori pe tânăr să facă alegerea corectă. Ar fi fost înţelept din partea lui Roboam dacă el ar fi ascultat sfaturile tatălui său, care ne sunt date în cartea Proverbele. Însă el a gândit că el ştie mai bine decât tatăl lui, şi a făcut din sine însuşi un nebun şi a distrus împărăţia. „Nu vârsta aduce înţelepciunea, nu bătrâneţea te face în stare să judeci” (Iov 32.9), şi nici tinerii nu sunt mai înţelepţi, aşa cum vedem la Roboam. Când un tânăr ajunge în vârstă, atunci deseori el recunoaşte că tatăl lui era mai înţelept decât el îl considera odinioară. Deseori s-a spus că experienţa este o şcoală scumpă, însă deseori un tânăr nu învaţă într-o altă şcoală. Experienţa nu uită niciodată să-şi ceară preţul, şi uneori el este deosebit de mare, şi anume pierderea de bogăţie, sănătate şi câteodată chiar pierderea vieţii, aşa cum au avut parte unii tineri spre marea lor surprindere.

Moise a avut privilegiul minunat să aibă părinţi temători de Dumnezeu; şi ei erau nu numai temători de Dumnezeu, ci şi curajoşi, în mod deosebit mama. Credinţa ei a primit o răsplătire neaşteptată: copilul, care era sub condamnare, a fost protejat prin fiica despotului crunt, care a dat ordinul. Sora – fără îndoială sub călăuzirea Domnului - a propus ca mama lui Moise să fie mama adoptivă a lui.

Se poate imagina cu câtă plăcere şi devotament mama a plantat în sufletul tânăr al fiului ei teama de Domnul, care este „începutul înţelepciunii” [Psalmul 111.10; Proverbe 9.10]. În mijlocul strălucirii curţii, Moise a rămas sub influenţa mamei – în ciuda întregii înţelepciuni a Egiptului, pe care Moise a primit-o.

După aceea a venit ziua deciziei pentru Moise: „Când s-a făcut mare”. Venise timpul alegerii. Cum se va folosi Moise de el? Să ne punem în situaţia lui şi să ne imaginăm cum el a mers încoace şi încolo în palatul lui faraon până noaptea târziu. El avea un loc sigur, de care toţi îl puteau invidia: el era fiul fiicei lui faraon; el avea influenţă, cunoaştere, poziţie, bogăţie, onoare, aşa cum le preţuieşte lumea – totul era al lui.

Alegerea: pe de o parte favoarea faraonului puternic, pe de altă parte „mânia împăratului” [Proverbele 19.12]; pe de o parte zâmbetul lumii, pe de altă parte „ocara lui Hristos” [Evrei 11.26]. Să întoarcă el spatele poziţiei pe care o ocupa – al unei poziţii pe care probabil până atunci nu a ocupat-o nici un străin născut în condiţii umile – şi să se pună de partea sclavilor străini; să schimbe el patul lui luxos cu pustia urlătoare, unde dogoarea zilei şi frigul nopţii îl mistuiau [compară cu Geneza 31.40]? Tânărul stătea înaintea unei alegeri, al cărei contrast era în cazul acesta mai pregnant decât oricare altul.

Însă Moise a avut o viziune minunată: el „a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut” [Evrei 11.27], sau dacă folosim alte cuvinte, fără să schimbăm sensul, pentru a da o notă mai pregnantă înţelesului lor: „El a stăruit, ca şi cum L-ar fi văzut pe Cel care nu poate fi văzut.” Aceasta pare o contradicţie. Însă cât de adevărată este ea! Cu ochiul credinţei el vedea ceea ce ochiul natural nu putea vedea. El vedea cu destoinicie divină ceea ce nici cea mai înzestrată minte nu putea cunoaşte. Ceea ce la Dumnezeu este înţelepciune, este nebunie la oameni [compară cu 1. Corinteni 3.19]. Oamenii ar crede că tânărul Moise cu astfel de însuşiri ale duhului şi corpului, care îl caracterizau de timpuriu ca viitor conducător al oamenilor, s-a făcut nebun şi a renunţat la avantaje, pe care fiecare alt tânăr al casei regale le-ar fi apucat cu ambele mâini.

Însă Moise a fost cu adevărat înţelept. Alegerea lui era înţeleaptă. El avea ochii îndreptaţi spre viitor. Savurarea păcatului era trecătoare, şi de aceea el a ales să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu [Evrei 11.25]. Ei erau sclavi sărmani, bătuţi, care trebuiau să slujească din greu, însă ei erau poporul lui Dumnezeu. Aceasta era de ajuns pentru Moise. El a făcut o nebunie în ochii lumii, însă în realitate era înţelepciune divină, care îl caracteriza, „socotind ocara lui Hristos mai mare bogăţie decât comorile Egiptului” [Evrei 11.26]. Este o imagine impresionantă. Suntem conduşi spre o admiraţie deosebită pentru un tânăr cu o astfel de hotărâre şi un astfel de curaj, şi urmărim parcursul vieţii lui viitoare cu simpatie crescândă. Ce caracter liniştit găsim la el! Noi admirăm blândeţea lui. El nu era îngâmfat şi totuşi îl vedem în scene de o deosebită importanţă: pe vârful muntelui la Dumnezeu, când a primit Legea şi rânduielile referitoare la cortul întâlnirii; la câţiva ani după aceea îl vedem din nou pe munte la Dumnezeu, singur cu Dumnezeu; patruzeci de ani a petrecut în pustie, patruzeci de ani a fost conducătorul prin pustie al poporului lui Dumnezeu eliberat; puterile lui naturale nu au scăzut; ochii lui erau la fel de ageri ca întotdeauna; la cuvântul lui Dumnezeu şi-a dat viaţa; Dumnezeu l-a îngropat şi El era singurul la mormântul lui.

Dacă Moise ar fi ales palatul, atunci ar fi fost probabil îngropat într-o piramidă, cu tot ceremonialul unei naţiuni puternice, luxul care se cuvine demnităţii regale. Însă în Cuvântul lui Dumnezeu nu s-ar fi găsit nici un rând scris despre el. Probabil el ar fi dat o înfăţişare deosebită Egiptului din vremea aceea şi mumia lui ar fi astăzi într-un muzeu. Însă ele ar trezi interese relativ mai puţine, şi la întrebarea „Cine era acest Moise?” ar fi numai un răspuns sărăcăcios. Dar cu alegerea, pe care Moise a făcut-o, şi-a ridicat o piatră comemorativă pentru toată lumea şi pentru toate timpurile.

În cuvintele titlului nostru este inclusă o importanţă nespus de mare: „Când el s-a făcut mare”. Probabil unii din cititorii noştri au ajuns tocmai la un astfel de punct de cotitură. Voi trebuie să faceţi o alegere. Cum va fi ea? Priviţi înainte, dincolo de viaţa aceasta actuală, priviţi pe Cel nevăzut. Faceţi o alegere cu adevărat înţeleaptă – Domnul să vă ajute -, căci urmările sunt veşnice, şi o greşeală poate fi de neschimbat.


Tradus de la: Als er groß geworden war

Titlul original: „Als er groß geworden war“
din Der Dienst des Wortes, Anul 7, 1929, pag. 176–180.

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).