Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (3)
Adevărata întoarcere la Dumnezeu

Charles Henry Mackintosh

© SoundWords, online seit: 14.11.2018, aktualisiert: 14.11.2018

Unele întoarceri la Dumnezeu nu sunt reale

Până aici am văzut necesitatea inevitabilă, absolută a întoarcerii la Dumnezeu şi într-o oarecare măsură să arătăm ce nu este întoarcerea la Dumnezeu; acum trebuie să descoperim ce este ea. Pentru aceasta trebuie să rămânem aproape la învăţătura adevărată a Sfintei Scripturi. Noi nu putem accepta nici mai puţin nici mai mult decât este ea.

Este foarte de temut că multe din cele care în timpul nostru sunt numite întoarceri la Dumnezeu nicidecum nu sunt întoarceri la Dumnezeu. În public sunt prezentate şi acolo se vorbeşte de multe cazuri de întoarcere la Dumnezeu care la un test pe baza Cuvântului lui Dumnezeu nu pot fi dovedite a fi reale. Mulţi simulează că sunt întorşi la Dumnezeu şi sunt recunoscuţi ca atare, însă dovedesc că sunt numai ascultători cu teren al inimii pietros. Nu este o pătrundere adâncă în lucrarea spirituală a inimii, nici un efect real al adevărului lui Dumnezeu asupra conştiinţei, nici o rupere completă cu lumea. S-ar putea ca simţămintele să fie marcate de influenţe omeneşti şi anumite păreri evanghelistice iau gândurile în stăpânire.; însă eul nu este judecat; este o agăţare strânsă de pământ şi natură, o lipsă a pătrunderii profunde a seriozităţii şi realităţii sincere, care sunt aşa de specifice întoarcerilor la Dumnezeu prezentate în Noul Testament şi pe care le putem constat pretutindeni acolo unde întoarcerea la Dumnezeu este o lucrare dumnezeiască.

Vrem să vedem neapărat rezultate la evanghelizările noastre?

Nu încercăm aici să analizăm fiecare caz superficial; ne referim numai la el, pentru ca toţi aceia care se ocupă cu lucrarea binecuvântată a evanghelizării să fie călăuziţi să se gândească la tema aceasta în lumina Scripturii şi să vadă în ce măsură lucrarea lor proprie are nevoie în anumite situaţii de corecturi sfinte. Este posibil să fie prea mult din fiinţa omenească în lucrarea noastră. Noi nu lăsăm Duhul lui Dumnezeu să lucreze. Ne lipseşte credinţa cu privire la puterea şi eficacitatea lucrării simple a lui Hristos. Este posibil să fie mult prea multe străduinţe să se lucreze la simţăminte, prea mult efect emoţional şi spectacular. Probabil în dorinţa de a obţine rezultate – o dorinţă care în sine însuşi poate fi corectă – suntem gata să recunoaştem multe cazuri ca întoarceri la Dumnezeu şi să le facem cunoscut, care cu regret sunt numai de scurtă durată.

Nici o enumerare a cazurilor noastre de întoarcere la Dumnezeu!

Toate aceste necesită atenţia noastră serioasă. Este de cea mai mare posibilă importanţă ca noi să permitem Duhului lui Dumnezeu să lucreze şi să dea la iveală roadele Duhului – ceea ce cu siguranţă El vrea. Tot ce face El este bine şi la timpul potrivit vor vorbi pentru sine. Nu este nici o necesitate să facem cunoscut public cazurile noastre de întoarcere la Dumnezeu. Tot ceea ce este cu adevărat dumnezeiesc va străluci spre lauda Aceluia căruia I se cuvine toată lauda; atunci lucrătorul va avea bucuria lui profundă şi sfântă. El va vedea rezultatele lucrării lui şi se va gândi la ele adorând şi onorând plin de devotament la picioarele Stăpânului lui. Acesta este singurul loc sigur şi bucuros, ca să ne gândim la el.

Va diminua aceasta seriozitatea noastră? Dimpotrivă; seriozitatea noastră se va intensifica foarte mult. Vom deveni mai serioşi în implorări tainice înaintea lui Dumnezeu şi în rugăciuni publice împreună cu fraţii noştri şi cu surorile noastre.

Vom înţelege mai profund seriozitatea divină a lucrării şi slăbiciunea noastră totală. Vom preţui tot mai mult principiul binefăcător, că lucrarea de la început şi până la sfârşit trebuie să vină de la Dumnezeu. Aceasta ne va menţine la locul care ni se cuvine de drept, locul dependenţei depline de Dumnezeu, Acela care este Cel care face toate lucrările care se fac pe pământ. Cu privire la lucrarea măreaţă a întoarcerii la Dumnezeu vom sta înaintea tronului de har mai mult culcaţi cu faţa la pământ, atât în cămăruţele noastre cât şi în adunare. Şi atunci când apar snopii aurii şi strugurii copţi, când apar cazuri de întoarcere la Dumnezeu – cazuri, care vorbesc pentru ele însele şi poartă în sine scrisoarea de recomandare spre aceia care sunt capabili să le evalueze -, atunci inimile noastre vor fi umplute cu adevărat cu laudă pentru Dumnezeul oricărui har, care a făcut mare Numele Fiului Său Isus Hristos în mântuirea sufletelor preţioase.

Cu cât mai bine este aceasta, decât dacă inimile noastre se umflă de mândrie şi mulţumire de sine prin enumerarea cazurilor noastre de întoarcere la Dumnezeu. Este cu mult mai bine, mai sigur şi mai producător de bucurie să fii plecat în adorare înaintea tronului, decât să fi preamărit până la marginile pământului ca mare predicator şi evanghelist minunat. În evaluarea unui om cu adevărat spiritual aceasta este incomparabil mai bine. Demnitatea, veridicitatea şi seriozitatea lucrării va fi observată; amabilitatea, siguranţa morală şi utilitatea reală a lucrătorului se vor vedea, aşa cum onoarea lui Dumnezeu va fi asigurată şi păstrată.

Dar ce este întoarcerea la Dumnezeu?

Aud pe cititorul meu întrebând: Dar ce este întoarcerea la Dumnezeu? Să ne îndreptăm spre 1 Tesaloniceni 1, acolo vom găsi un răspuns complet la această întrebare. Scrisoarea începe cu cuvintele:

1 Tesaloniceni 1.1-4: Pavel şi Silvan şi Timotei, către adunarea tesalonicenilor care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos: Har vouă şi pace. Mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi, amintind de voi în rugăciunile noastre, aducându-ne aminte neîncetat de lucrarea credinţei voastre şi de osteneala dragostei şi de răbdarea speranţei în Domnul nostru Isus Hristos, înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, ştiind, fraţi preaiubiţi de Dumnezeu, alegerea voastră.

Cum putea Pavel să ştie alegerea tesalonicenilor? Prin dovezile clare şi neîndoielnice date de ei în viaţa lor practică. Aceasta este singura cale pe care se poate recunoaşte alegerea unui om. „Pentru că Evanghelia noastră nu a fost adusă la voi numai în cuvânt, ci şi în putere şi în Duh Sfânt şi în siguranţă deplină, după cum ştiţi ce fel de oameni am fost între voi, pentru voi” (1 Tesaloniceni 1.5).

Solicitat prin puterea Duhului

Apostolul era în viaţa lui zilnică totodată expresia Evangheliei, pe care el o predica. El nu a cerut nimic de la ei. El nu le era o povară. El le-a vestit gratis Evanghelia preţioasă a lui Dumnezeu şi, ca să poată face aceasta, a lucrat noaptea şi ziua cu mâinile lui proprii. El era în mijlocul lor ca o doică care îşi îngrijeşte cu drag copiii. El nu s-a lăudat cu cuvinte pline de mândrie cu sine însuşi sau cu slujba sa, cu puterea sa, cu darurile sale, cu predicile sale sau cu faptele sale mari. El era lucrătorul plin de dragoste, smerit, modest, serios şi devotat, a cărui lucrare vorbea în favoarea ei însăşi şi a cărui viaţă întreagă, al cărui duh întreg, al cărui fel de a fi, a cărui comportare şi ale cărui toate obiceiuri erau în concordanţă plăcută cu cuvintele sale.

Cât de necesar este pentru toţi slujitorii Domnului să se gândească la aceste lucruri! Putem fi siguri că superficialitatea lucrării este în mare parte rodul superficialităţii lucrătorului. Unde este puterea? Unde este arătarea Duhului Sfânt? Unde este „marea certitudine”? Nu este deseori în predicile noastre o lipsă mare a tuturor acestor lucruri? Probabil cineva are o elocvenţă cursivă, probabil el are o inteligenţă mare. Multe din vorbirea lui gâdilă urechile, au efect asupra fanteziei şi trezesc un interes de moment şi servesc ca hrană pentru curiozitatea simplă. Dar unde este ungerea sfântă, seriozitatea vie, veridicitatea profundă? Şi unde este expresia vie în viaţa noastră zilnică şi în toate deprinderile noastre? Fie ca Domnul să trezească tot mai mult inimile tuturor slujitorilor Săi! Cu siguranţă vom vedea rezultate mai frumoase ale lucrării lor.

S-ar putea însă să pară, că noi am vrea să facem lucrarea întoarcerii la Dumnezeu dependentă de lucrător. Departe de noi un astfel de gând! Lucrarea depinde exclusiv de Duhul Sfânt, aşa cum ne dovedeşte clar capitolul de faţă. În orice parte şi stadiu al lucrării trebuie ţinut cu tărie, că lucrarea „nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu [se înfăptuieşte], zice Domnul oştirilor” (Zaharia 4.6).

Cu toate acestea rămâne pentru noi o întrebare importantă, ce unelte foloseşte în mod obişnuit Duhul Sfânt. Care vase sunt „folositoare stăpânului casei” (2 Timotei 2.21)? Vase goale şi vase curăţite. Suntem noi astfel de vase? Ne-am golit noi de noi înşine? Ne-am vindecat noi de preocuparea regretabilă cu propriul eu? Suntem noi vase curăţite? Este lucrarea şi umblarea noastră curată? Dacă nu, cum poate Domnul să ne folosească în slujba Sa sfântă? Să medităm la toate aceste întrebări în prezenţa lui Dumnezeu! Fie ca Domnul să ne trezească pe toţi şi să ne facă astfel de vase, pe care El le poate folosi spre glorificarea Sa!

Rodul devine vizibil

Să revenim la capitolul nostru. În timp ce pe de o parte ni se arată caracterul lucrătorului adevărat, credincios, descoperim pe de altă parte lucrarea însăşi:

1 Tesaloniceni 1.5-8: Pentru că Evanghelia noastră nu a fost la voi numai în cuvânt, ci şi în putere şi în Duh Sfânt şi în siguranţă deplină, după cum ştiţi ce fel de oameni am fost între voi, pentru voi. Şi voi v-aţi făcut imitatori ai noştri şi ai Domnului, primind Cuvântul în mult necaz, cu bucuria Duhului Sfânt, încât voi aţi devenit modele tuturor credincioşilor din Macedonia şi din Ahaia. Pentru că, de la voi, Cuvântul Domnului a răsunat nu numai în Macedonia şi Ahaia, ci credinţa voastră faţă de Dumnezeu s-a răspândit în orice loc, încât nu avem nevoie să vorbim ceva;

 

Aceasta era o lucrare reală, veritabilă. Ca să spunem aşa, purta confirmarea scrisă pe frunte. Aici nu era nimic nesigur, nimic nesatisfăcător, nimic care să fi provocat o reţinere cu privire la rostirea unei sentinţe referitoare la lucrare. Totul era clar, precis şi neîndoielnic. Toată lucrarea purta pecetea mâinii Maestrului şi ea trebuia să convingă orice inimă capabilă de a da o sentinţă. Lucrarea întoarcerii la Dumnezeu era realizată şi roadele întoarcerii la Dumnezeu se revărsau din plin. Mărturia s-a răspândit în lung şi în lat, aşa că lucrătorul nu avea nevoie să vorbească despre lucrarea lui. Nu era nici un motiv pentru el să socotească numărul întoarcerilor la Dumnezeu în Tesalonic şi să le prezinte public. Totul era autentic divin. Era o lucrare a Duhului lui Dumnezeu, în care nu putea fi nici o greşeală şi era de prisos să vorbeşti despre ea.

Apostolul le-a vestit Cuvântul în toată simplitatea, dar totodată în puterea Duhului Sfânt şi cu mare certitudine. În mărturia lui nu era nimic dubios sau nesigur. El predica ca unul care nu numai credea pe deplin ceea ce predica, ci şi înţelegea pe deplin. Nu era numai o redare elocventă a anumitor adevăruri cunoscute şi recunoscute sau o expunere seacă a unor dogme. Nu, era comunicarea vie a Evangheliei minunate a lui Dumnezeu, care venea dintr-o inimă ce simţea profund orice cuvânt, şi care ajungea la inimile care erau pregătite prin Duhul lui Dumnezeu pentru primirea Evangheliei.

Predica despre Isus Hristos

Lucrarea în Tesalonic nu a constat dintr-o simplă iritare a sentimentelor, ea era exclusiv o lucrare dumnezeiască profundă, temeinică. Apostolul Pavel a venit, aşa cum ni se spune în Faptele apostolilor 17, „în Tesalonic, unde era sinagoga a iudeilor. Şi Pavel, după obiceiul său, a intrat la ei şi, în trei sabate, a stat de vorbă cu ei din Scripturi, descoperind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze dintre morţi şi că «Acesta este Hristosul, Isus pe care vi-L vestesc eu»”, (Faptele apostolilor 17.1-3).

Ce simplu, să vesteşti pe Isus din Scripturi! Da, în aceasta consta marea taină a predicii lui Pavel! El vestea o Persoană vie cu putere vie, întemeiat pe Cuvântul lui Dumnezeu viu; şi această predică a fost primită cu credinţă vie şi a dat naştere la roade divine în viaţa celor întorşi la Dumnezeu. Aceasta este predica, pe care Dumnezeu a hotărât-o şi pe care El o foloseşte. Ea nu este o prelegere de moralizare, nu este o discuţie religioasă, ci este predica despre Hristos prin Duhul Sfânt, care vorbeşte prin oameni, care ei înşişi stau sub puterea  a ceea ce ei predică. Dumnezeu să ne dea mai mulţi lucrători de felul acesta!

Vorheriger Teil Nächster Teil


Tradus de la: Was ist Bekehrung? (3)

Din Botschafter des Heils in Christo
Completări după original „Conversion: What is it?“
din Miscellaneous Writings, vol. 3

Traducere: Ion Simionescu

Weitere Artikel in der Kategorie Auslegungen (196)

Weitere Artikel des Autors Charles Henry Mackintosh (60)


Hinweis der Redaktion:

Die SoundWords-Redaktion ist für die Veröffentlichung des obenstehenden Artikels verantwortlich. Sie ist dadurch nicht notwendigerweise mit allen geäußerten Gedanken des Autors einverstanden (ausgenommen natürlich Artikel der Redaktion) noch möchte sie auf alle Gedanken und Praktiken verweisen, die der Autor an anderer Stelle vertritt. „Prüft aber alles, das Gute haltet fest“ (1Thes 5,21). – Siehe auch „In eigener Sache ...

Bibeltexte im Artikel anzeigen