Evanghelia fără Adunare (Biserică)
Să fi credincios misiunii

James Butler Stoney

© SoundWords, Online începând de la: 04.01.2021, Actualizat: 04.01.2021

Niciodată nu a fost un început care să nu aibă legătură cu un ţel; de aceea ţelul trebuie să marcheze caracterul începutului. Este adevărat că cineva poate după aceea să-şi schimbe planurile; însă în acest caz ţelul său, pe care îl are acum înaintea lui, nu mai este în concordanţă cu începutul. Nimic nu este mai clar decât că un ţel trebuie să fie prezent în cadrul fiecărei misiuni şi că această misiune trebuie să fie în concordanţă cu acest ţel, oricât de îndepărtat ar putea fi acesta. Ţelul s-ar putea să fi fost foarte confuz, dar nicidecum din cauza aceasta lucrarea nu a început şi nu a fost executată în legătură cu acest ţel.

Slujitorul Domnului primeşte o misiune din partea Lui, să facă o anumită lucrare; s-ar putea ca el să nu priceapă rezultatul deplin al lucrării sale; dar pentru a fi credincios rezultatului, el trebuie să fie credincios misiunii. Dacă el nu ştie ce trebuie să facă, atunci în mod necesar va fi nesatisfăcător în toată lucrarea lui.

Fiecare slujitor adevărat este chemat de Domnul şi este dotat cu daruri. Un dar este o slujbă deosebită, şi dacă fiecare slujitor aşteaptă de la Domnul, el va primi îndrumări de la El prin Cuvânt, ca să placă Aceluia care l-a chemat.

Nimeni nu este un evanghelist, numai dacă Domnul l-a echipat pentru această slujire. Acesta este primul punct, şi nimeni, care a primit învăţătură prin Cuvânt, nu va tăgădui aceasta. După aceea urmează misiunea, pe care evanghelistul o primeşte de la Domnul. Aceasta este cauza din care rezultă în zilele noastre toată nedesăvârşirea şi slăbiciunea în predicarea Evangheliei. Fiecare slujitor este numai atunci folositor şi are rezultate, dacă el este aducătorul gândurilor Stăpânului său. De fiecare dată când el eşuează în a prezenta corect gândurile Domnului, el eşuează în misiunea lui, oricât de mare ar putea fi puterea lui ca vestitor. „Ca să placă celui care l-a înrolat” [2. Timotei 2.4] – aceasta este prima şi cea mai importantă însuşire a unui slujitor. Aptitudinile lui nu sunt suficiente. Ca să exprimăm în cuvinte simple: un slujitor poate avea orice aptitudine şi cu toate acestea nu este de ajuns pentru slujire, deoarece el nu ţine seama de dorinţele Domnului său. Cel mai dotat evanghelist, oricât de mare ar fi puterea lui, va eşua în slujirea lui, dacă el nu ştie ce doreşte Domnul să realizeze prin predica lui. De aceea este foarte important ca el să înveţe de la Domnul ce trebuie să facă.

La predicarea Evangheliei trebuie să luăm lumină din Scriptură pentru misiunea noastră, ori din scrierile dinainte de înălţarea la cer a Domnului, ori din cele de după aceea. Înainte de înălţarea la cer exista mântuirea sufletului, însă nu exista Adunarea (Biserica), şi evanghelistul care se lasă călăuzit numai de măsura de lumină care era prezentă înainte de înălţarea la cer, nu corespunde misiunii sale. Oricât de dotat ar fi el, el cunoaşte numai în parte gândurile Domnului şi face lucrarea Domnului nepăsător – chiar dacă aceasta nu este intenţia lui, recunosc – însă astăzi este deosebit de important să se cunoască calea desăvârşită. Nu sunt două căi. Faptul că cineva este aproape de calea corectă sau are râvnă şi succes nu este o compensare a faptului că el desconsideră voia lui Dumnezeu sau este în necunoştinţă de dorinţele lui Dumnezeu. […]

Darurile au fost date după înălţarea la cer a Domnului nostru, şi de aceea evanghelistul, dacă el a fost învăţat de Domnul, care i-a împrumutat darurile de har, trebuie să aibă acum un ţel clar înaintea lui, care este în concordanţă cu gândurile lui Hristos. Ori evanghelistul se foloseşte numai de lumina care era prezentă înainte de înălţarea la cer a lui Hristos – şi în acest caz el nu leagă darul lui cu izvorul darului şi în acest caz mărturia este incompletă. Ori ştie că el este un evanghelist prin harul Unuia lepădat pe pământ, al Hristosului înălţat – atunci el se osteneşte să conducă suflete „de la întuneric la lumină şi de sub puterea lui satan la Dumnezeu”, pentru ca ele „să primească iertarea păcatelor şi moştenire între cei care sunt sfinţiţi prin credinţa în Mine”, adică în Hristosul glorificat [Faptele apostolilor 26.18].

Dacă mântuirea sufletelor pierdute este singurul ţel înaintea ochilor, atunci fiecare parte a slujirii evanghelistului exprimă mai mult sau mai puţin acest ţel. Dacă ţelul este Hristos şi unirea noastră cu El în glorie (aşa cum cu siguranţă va trebui să fie, dacă evanghelistul ştie că el a fost trimis de Mântuitorul înălţat la dreapta lui Dumnezeu ca să predice vestea bună despre lucrarea înfăptuită), atunci începutul şi fiecare parte a lucrării sale poartă însuşirea acestui adevăr, şi sufletele, care primesc mesajul lui, vor fi luminate în armonie cu aceasta. Dacă evanghelistul preia darul său de la Hristosul înălţat, atunci el trebuie, dacă el are sincer înaintea lui această chestiune simplă, să cerceteze gândurile Hristosului înălţat şi să caute sufletele care cred într-un Hristos înălţat. Şi. crezând. ele vor primi Duhul care le va uni cu Cel care acum este absent.

Adunarea (Biserica) a venit ca urmare a lepădării lui Hristos. Ea nu a apărut atâta timp cât în primele capitole din cartea Faptele apostolilor a existat o ofertă din partea Domnului aflat în glorie adresată lui Israel, până când Ştefan nu a fost omorât cu pietre. Însă Adunarea (Biserica) era tot timpul singurul punct adevărat de adunare.

Sfinţii au fost botezaţi acum într-un singur Duh ca să alcătuiască un singur trup; cel mai slab mădular este necesar şi siguranţa sufletului nu este acum singurul ţel al Evangheliei, ci că credincioşii devin uniţi cu Hristos, Capul din cer, şi uniţi unii cu alţii pe pământ prin Duhul Sfânt. Este de cea mai mare importanţă dacă evanghelistul a înţeles care sunt gândurile Domnului, prin aceea că El i-a dat darul unui evanghelist. Altfel el nu va putea îndeplini obligaţia lui faţă de suflete şi nici nu îi va fi plăcut Domnului, oricât de serios şi de credincios ar fi el. Dacă el îşi propune în inimă ca ţelul lucrării lui să se limiteze la mântuirea sufletelor, atunci el nu poate face nimic mai mult până când îngrădirile din mintea lui sunt înlăturate. Dacă predicatorul în cunoaşterea lui şi în hotărârea lui nu merge mai departe de iertarea păcatelor, s-ar putea să fie convertiţi ca în Efes, care nu erau mai departe decât Apollo, care le-a predicat şi care cunoştea numai „botezul lui Ioan”. Când Duhul lui Dumnezeu binecuvântează Cuvântul propovăduit, atunci binecuvântarea este în concordanţă cu ceea ce a fost prezentat. Aceasta este denumită în 1. Corinteni 3 ca fiind lucrarea unui om; ea poate fi înţeleaptă, nechibzuită sau rea. Lucrarea făcută depinde de învăţătura dată de slujitor. Sufletele pot primi ajutor sau lumină de la Domnul în alt fel, însă întotdeauna va fi o concordanţă cu învăţătorul şi cu cei care primesc învăţătură. De aceea ucenicii, pe care Pavel i-a găsit în Efes, care s-au convertit prin Apollo, nu erau mai departe decât evanghelistul lor. Menţionez aceasta, ca să arăt că este important să se pună o temelie corectă şi să se înţeleagă timpul, căci altfel cei convertiţi vor fi împiedicaţi şi vor fi păgubiţi. Sunt sigur că nici un predicator nu poate pune o temelie, care exclude lumea, dacă el nu ştie că el este unit cu Hristos şi că el primeşte darul lui de la un Hristos înălţat la cer, pe care Îl aşteaptă. Evanghelistul trebuie să ştie unde este El, şi să primească îndrumări de la El, care sunt în concordanţă cu scena de pe care El le face cunoscut, atunci evanghelistul va rămâne în concordanţă cu mărturia actuală a Domnului.

Este imposibil să te separi de lume, atâta timp cât nu şti ce înseamnă să fi ceresc. Nimic nu poate abate inima de la lucrurile pământeşti decât numai Duhul lui Dumnezeu, care ne conduce în părtăşia cu Hristos, acolo unde este El. Dacă inima a găsit o legătură tare cu Hristos, atunci ea va găsi curând strângerea laolaltă corectă sau cum ar trebui să se strângă laolaltă. Deseori se rezolvă problema legată de iad sau de cer pentru viitor, dar nu se întreabă dacă acum este pământul sau cerul. Adevărata cauză - indiferent dacă slujitorii vor s-o vadă sau nu – pentru care sunt aşa de mulţi adepţi ai Evangheliei fără legătura cu Adunarea (biserica), este aceea că se poate liniştit rămâne în lume şi năzui după lucruri pământeşti, dar se caută cu râvnă salvarea sufletelor de la iad. Însă aceasta niciodată nu ar putea fi aşa, dacă s-ar avea ca ţel unirea sufletelor cu Hristos în cer, pentru ca ele să nu fie din lume, deoarece El nu este din lume. Practic este aşa, că cei mai mulţi evanghelişti recunoscuţi sunt aceia care niciodată nu au rupt-o cu lumea. Nimeni nu poate păstra sincer adevărul referitor la Adunare (Biserică), dacă nu a renunţat într-o anumită măsură la lucrurile pământeşti. Constituţia Adunării cere ca speranţa ei să fie cerească şi puterea şi sprijinul ei să fie spiritual. Este imposibil să fi un mădular adevărat şi sincer al trupului lui Hristos pe pământ, fără să vezi că acestei chemări sublime îi poţi corespunde numai dacă eşti ceresc şi spiritual. Nivelul acesta cel mai înalt al relaţiilor reciproce şi această unitate de natură total nouă, unde fiecare mădular influenţează pe celălalt, poate fi înţeles numai în Adunare. Când se înţelege aceasta iau naştere în inimi sentimente noi şi deosebite pentru poporul lui Hristos aici pe pământ, care altfel nu pot fi cunoscute.

Sunt convins şi trist că motivul slăbiciunii la cei nou convertiţi este întemeiat astăzi în principal pe faptul că predicatorii nu îndreaptă atenţia suficient spre Domnul, acolo unde El este acum, de la care ei au primit darurile lor. Din acest motiv ei caută învăţătură pentru misiunea lor în locurile din Scriptură dinaintea întemeierii Adunării, şi toată lucrarea lor poartă amprenta necunoaşterii sau indiferenţei lor. Este foarte dureros să amintim aceasta, dar este foarte necesar. Facă Domnul ca fiecare să cunoască ce se cuvine şi că, dacă a fost trimis de Capul Adunării, trebuie să împlinească clar şi cu băgare de seamă misiunea dată de Hristosul înălţat la cer, pe care oamenii L-au lepădat.


Tradus de la: Das Evangelium ohne die Gemeinde

Titlul original: „The Gospel without the Church“
Din: A Voice to the Faithful, Anul. 8, 1874, pag. 22–32

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Evanghelizare (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).