Hristos şi Adunarea Sa (5)
Adunarea de la Rusalii

William John Hocking

© SoundWords, Online începând de la: 22.06.2019, Actualizat: 22.06.2019

Versete călăuzitoare: Faptele apostolilor 2

Introducere

Capitolul acesta ne arată istoria, aşa cum noi toţi ştim, istoria divină a orei de naştere a Adunării lui Dumnezeu. Este un subiect dificil să vorbeşti despre Adunarea lui Dumnezeu. Şi deoarece învăţătura despre Adunare oferă o greutate deosebită, o parte mare a credincioşilor o ignorează cu totul şi îşi limitează atenţia şi slujba lor la viaţa fiecărui credincios în parte. Însă Adunarea lui Dumnezeu posedă un drept foarte mare asupra fiecărui credincios, oricât de greu ar fi să înţelegi poziţia ei actuală în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. În afară de aceasta greutatea în imaginaţie este mai mare decât în realitate.

Înălţarea lui Hristos

Oricât de greu ar fi să se înţeleagă adevărul bisericesc şi să te conformezi lui, totuşi tema are importanţa cea mai mare pentru fiecare credincios, deoarece Adunarea lui Dumnezeu este legată cu două realităţi mari ale istoriei biblice, cu două realităţi cu însemnătate deosebită.

Prima realitate este înălţarea Domnului Isus Hristos, gloria Lui în cer depăşeşte cu mult orice căpetenie şi orice autoritate şi orice putere şi orice domnie şi orice nume, care se poate numi. Acolo Dumnezeu Tatăl a dat lui Isus din Nazaret demnitatea cea mai înaltă şi gloria cea mai mare. El, Cel pe care cerul cerurilor nu-L poate cuprinde, este în acel loc al gloriei de nedescris. Omul Hristos Isus, Cel care a fost răstignit, Acela care a fost în mormânt, Se află acum la dreapta tronului lui Dumnezeu şi Lui I s-a dat toată autoritatea în cer şi pe pământ. Pe baza acestei realităţi a fost întemeiată Adunarea. Adunarea a luat fiinţă pe pământ, deoarece Domnul Isus Hristos era glorificat în cer. Adunarea a fost constituită aici, dar era o legătură vie între comunitatea credincioşilor care se strângeau pe pământ şi Domnul Isus Hristos în glorie. În toate revelaţiile minunate ale Sfintei Scripturi nu se găseşte nimic care să fie pus pe aceeaşi treaptă cu această realitate; şi de aceea spun că Adunarea lui Dumnezeu are un drept deosebit asupra ta şi a mea pe baza acestui caracter.

Domnul Isus Hristos este în gloria lui Dumnezeu, şi Adunarea de pe pământ este legată cu El acolo. În afară de aceasta, eu, ca cel care crede în Domnul Isus Hristos – indiferent de orice activitate a mea, indiferent de orice alegere a mea -, constitui o parte a acelei Adunări, şi ca atare eu sunt legat cu El acolo în cer. Acesta este un gând care ar trebui să facă să vibreze în noi cele mai înalte acorduri de laudă şi mulţumire aduse lui Dumnezeu, pentru faptul că este posibil aşa ceva. Tu ai putea spune că cerul este foarte departe şi că între tine şi dreapta tronului lui Dumnezeu este o depărtare mare, şi ai putea gândi că, deoarece această distanţă este aşa de mare, poţi să neglijezi acest fapt fără a avea parte de pagube personale şi că acum nu trebuie să te preocupe. Dar dacă nesocoteşti privilegiile, care rezultă din această realitate, vei pierde binecuvântările personale, pe care ele le aduc cu sine.

Coborârea Duhului Sfânt

A doua realitate istorică, pe care o găsim şi în acest capitol, este aceea că la fel de sigur precum faptul că Domnul Isus Hristos este acolo la dreapta tronului lui Dumnezeu, este şi faptul că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, a treia Persoană a preamăritei Trinităţi, este aici pe pământ, şi locuinţa ei aici pe pământ este acea casă, pe care El Însuşi a întemeiat-o la Rusalii, Adunarea lui Dumnezeu. Duhul nu locuieşte în temple făcute de mâini. El nu Se poate găsi în acele minuni arhitectonice impunătoare, pe care omul le-a ridicat în Numele Domnului Isus Hristos, dar El locuieşte cu adevărat şi realmente aici în acel templu nevăzut, care a fost făcut sfânt prin prezenţa Sa. Nu este o minune de neînţeles, faptul că Duhul lui Dumnezeu locuieşte aici? Zi şi noapte, săptămână de săptămână, an de an, El este aici în lumea aceasta, căci El a venit la Rusalii, ca să rămână aici, şi nu numai pentru o vizită trecătoare.

Cât de îngrozitor este să ignorezi această realitate! Citim în acest capitol 2 al cărţii Faptele apostolilor, că păcatul iudeilor, care au respins pe Fiul lui Dumnezeu şi L-au lepădat, era mare şi demn de urât în ochii lui Dumnezeu. Cât de grav trebuie să fie atunci păcatul creştinătăţii de astăzi, care tăgăduieşte prezenţa sfântă a Duhului lui Dumnezeu printre urmaşii Domnului Isus Hristos – chiar dacă ea nu o tăgăduieşte prin mărturisire, totuşi o tăgăduieşte în practică. Cât de puţini cred că El locuieşte nu numai în unul de aici şi în altul de acolo, ci că El locuieşte în ei uniţi, că El îi uneşte pe toţi într-o părtăşie desăvârşită, oricât de împrăştiaţi ar fi ei aici pe pământ, şi că urmare acestui fapt fiecare în parte şi toţi împreună sunt uniţi cu Domnul Isus Hristos, Capul Adunării aflat în glorie!

Ca să gândeşti corect şi sfânt despre natura Adunării lui Dumnezeu, trebuie să ţinem cu tărie la aceste două adevăruri centrale. Domnul Isus Hristos este la dreapta lui Dumnezeu; şi Dumnezeu, care I-a dat acea glorie cerească, I-a dat ca posesiune deosebită a Sa un popor ales, care este Adunarea Sa, şi ca să păstreze acea Adunare, s-o sprijine, s-o îngrijească şi să întărească acea Adunare slabă alcătuită din oameni care cred în Domnul Isus Hristos, a fost trimis aici jos Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Lumea nu-L poate vedea şi nu-L poate primi, dar tu şi eu, dacă noi credem în Domnul Isus Hristos, suntem obligaţi să recunoaştem prezenţa Sa – să-L ascultăm, să-I dăm loc, să luăm seama la El spre călăuzirea noastră şi să rămânem sub puterea Lui permanentă. Dacă facem aceasta, ne vom bucura de acea părtăşie dulce şi plină de har cu Domnul nostru Isus Hristos aflat în cer, despre care lumea nu ştie, dar despre care cel mai bine ştiu aceia care se smeresc cel mai mult şi permit Duhului lui Dumnezeu îndurător să facă cu ei ce vrea El.

Aşteptarea după făgăduinţa Tatălui

Dacă citim acest capitol, găsim că în Ierusalim era o grupă de oameni care aştepta. Ea era foarte mică la număr, probabil mult mai mică la număr decât noi, care suntem adunaţi în seara aceasta în această hală, dar ei erau adunaţi în Ierusalim şi toţi erau însufleţiţi de un interes comun şi un ţel comun. Fiecare din această grupă cunoştea personal pe Domnul Isus Hristos; şi ultima lor cunoaştere despre El era, că El i-a condus cu zece zile în urmă până la Betania, şi că El, în timp ce vorbea cu ei, S-a despărţit de ei. Când El S-a înălţat la cer şi a dispărut privirii lor, inima lor era aproape să se rupă. El, Acela care i-a iubit atât de mult, care le-a vorbit cuvinte, pe care nici un om mai înainte nu le-a rostit, care a murit pentru ei şi a înviat, i-a părăsit. El a dispărut privirii lor, şi ei stăteau acolo şi priveau, şi priveau şi sperau ca El să revină imediat. Aşa cum ştim, ei au fost mângâiaţi de cei doi îngeri, care le-a spus că ei nu trebuie să stea acolo şi să privească spre cer, căci la timpul potrivit Domnul va reveni cu siguranţă.

Însă înainte de acel eveniment fericit trebuia să aibă loc ceva de cea mai mare importanţă, şi cuvintele Domnului lor le-au răsunat cu totul noi în urechi şi au revenit în amintirea lor. Căci El le-a poruncit să meargă la Ierusalim şi acolo să aştepte făgăduinţa Tatălui, „pe care”, a spus El, „aţi auzit-o de la Mine”. Acum şi-au amintit ce li s-a spus în odaia de sus, după instaurarea Cinei. Domnul a făcut acolo remarca, care i-a pus în uimire: „Vă este de folos să Mă duc”; şi ei aveau nevoie deja de o porţie bună de credinţă şi luminare, ca să înţeleagă cum ar putea fi aşa ceva. „Este mai bine pentru voi să Mă duc, decât să rămân aici. Mă duc să vă pregătesc un loc.” Aceasta era o ştire binecuvântată, să audă despre un loc care era pentru ei în casa Tatălui, însă aceasta stătea în legătură cu utilitatea. El a spus: „Dacă nu Mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi”, Celălalt Mângâietor. Acela care vine va veni să ia locul Meu, şi El va însemna pentru voi chiar mai mult decât am fost Eu. El va locui la voi, ca niciodată să nu vă lase singuri. El va fi la voi în orice loc unde voi veţi fi, oricât de împrăştiaţi veţi fi pe suprafaţa pământului, şi El, Duhul Adevărului, vă va conduce în tot adevărul.

Drept urmare ei s-au întors la Ierusalim, pentru ca acolo să aştepte făgăduinţa Tatălui, aşa cum le-a poruncit Domnul. Cum au aşteptat ucenicii? Care era atitudinea lor la aşteptare? Găsim că ei şi-au petrecut timpul în rugăciune. Ei erau în Templu şi lăudau pe Dumnezeu, aşa cum ne relatează Luca în evanghelia sa; însă aici în Faptele apostolilor găsim că ei stăruiau în rugăciuni şi implorări – nu că fiecare se ruga în cămăruţa lui, ci toţi erau adunaţi şi o făceau în comun. Ei se rugau, ca să se împlinească cuvintele Domnului lor, ca să fie dată făgăduinţa Tatălui. Domnul le-a spus: „Deci dacă voi, fiind răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl cel din cer va da Duhul Sfânt celor care-L cer de la El?” Drept urmare, cei care erau adunaţi acolo aveau îndreptăţirea din partea Domnului să roage pe Dumnezeu să le dea Duhul Sfânt. Ni se face cunoscut că ei s-au rugat şi Dumnezeu L-a trimis. De aceea este fără folos pentru noi să se citeze evanghelia după Luca (Luca 11.13) ca pasaj din Scriptură, care ne dă îndreptăţirea să rugăm pe Dumnezeu să ne trimită acum pe Duhul Sfânt. Cele o sută douăzeci de persoane, care erau adunate acolo, s-au bazat pe această făgăduinţă. Ele s-au rugat şi au primit răspunsul, şi noi am fi cu secole în urmă, dacă ne-am ruga acum ca Duhul Sfânt să fie trimis. El este aici. Cât de jignitor este să se treacă cu vederea prezenţa Lui!

Rugăciunea dis de dimineaţă

Faptele apostolilor 2.1: Şi, pe când se împlinea ziua Cincizecimii, erau toţi împreună la un loc.

Ucenicii aşteptau zi de zi. Când a venit ziua a cincizecea, ziua de Rusalii, ei toţi erau adunaţi la un loc, dimineaţa foarte devreme, deoarece era abia al treilea ceas din zi (ora 9), atunci când Petru a început vorbirea lui. În ziua aceea ei au avut evenimentul fericit al unei strângeri laolaltă pentru rugăciune dis de dimineaţă. Aceia care au luat parte vreodată la astfel de întruniri dis-de-dimineaţă ştiu câtă înviorare este în ele; ei cunosc caracterul preţios al ocaziei; ei cunosc puterea care este în rugăciuni. Oamenii care părăsesc patul lor în lepădare de sine serioasă, şi se strâng foarte devreme, pentru ca uniţi să aştepte binecuvântarea lui Dumnezeu, niciodată nu vor fi dezamăgiţi. Este un proverb adevărat, că Dumnezeu nu este dator nimănui. El nu datorează nimic, nici ţie şi nici mie. Ah, cât de mult ne dă El, dacă facem ceva pentru El! Dacă tu nu ai probat încă această bunătate a Lui, verific-o acum pentru tine. „Puneţi-Mă la încercare” – Dumnezeu ne solicită, să-L punem la probă.

Aici este un exemplu vizibil al credincioşiei lui Dumnezeu. Aceşti bărbaţi şi aceste femei erau laolaltă să se roage pentru revărsarea Duhului, pentru ca Duhul făgăduit să vină; şi El a venit, în timp ce ei erau laolaltă. El a venit deodată. Duhul Sfânt a venit peste această adunare pregătită, aşa cum găsim în partea de început a Noului Testament că Fiul lui Dumnezeu a venit la o adunare pregătită. Drumul Domnului era pregătit de Ioan Botezătorul. La predica lui oamenii păcătoşi s-au căit de păcatele lor şi erau botezaţi în Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Acolo stătea această grupă a celor care s-au căit, care simţeau cât de păcătoşi erau în ochii lui Dumnezeu. Şi la acea grupă pregătită a venit Isus, Cel care trebuia să salveze pe poporul Său de păcatele lor, şi El a venit la momentul potrivit pentru ca El Însuşi să fie botezat. Atunci Tatăl a mărturisit că El era Fiul Lui preaiubit, şi când El a ieşit din apă, Duhul Sfânt a coborât peste El şi S-a odihnit pe El.

Sunete şi privelişti şi vorbiri

Faptele apostolilor 2.2-4: Şi a venit deodată un sunet din cer, ca vuietul unui suflu puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau. Şi li s-au arătat limbi împărţite, ca de foc, şi s-au [textual : s-a aşezat] aşezat pe fiecare dintre ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.

Aici avem prezentat felul cum a venit Duhul Sfânt al lui Dumnezeu la această comunitate pregătită din Ierusalim, care Îl aştepta. Au fost semne audibile, că Duhul Sfânt venise. Era vuietul unui vânt puternic care trecea. Ei au auzit prezenţa Lui, dar El era nevăzut. El „sufla”, încotro voia El (Ioan 3.8), dar fără îndoială El era prezent în locul unde erau ei adunaţi.

La început era deosebit de necesar ca celor adunaţi să li se facă în chip desăvârşit clar că Duhul Sfânt venise. De aceea erau nu numai semne audibile, ci şi vizibile, căci ucenicilor li s-au arătat limbi împărţite, ca de foc. Nu erau multe Duhuri. Era numai Unul singur, căci Cuvântul spune: „Şi S-a aşezat pe fiecare dintre ei.” Limbile erau despicate, sau împărţite; motivul pentru aceasta îl vom afla în dată. Ucenicii au fost făcuţi capabili să vorbească în alte limbi, aşa cum le dădea Duhul să vorbească. Lucrările minunate ale lui Dumnezeu, faptul că Isus Hristos era glorificat la dreapta lui Dumnezeu, nu mai puteau acum să fie limitate la o naţiune; Hristosul înălţat al lui Dumnezeu trebuia vestit acum pretutindeni tuturor oamenilor. De aceea ei au primit putere de la Duhul, ca să vorbească în acest scop în limbi diferite, însă în timp ce erau forme diferite de manifestare, era numai o singură putere călăuzitoare. Duhul Sfânt S-a aşezat pe fiecare din ei şi din plinătatea autorităţii Lui a dat autoritate fiecăruia, prin aceea că El a păstrat unitatea acţionării în mărturia lor pentru Hristos. În felul acesta s-a confirmat marea realitate, că Duhul Sfânt venise, şi Petru s-a ridicat să vorbească sub influenţa şi autoritatea Duhului venit de curând.

Când Solomon a sfinţit Templul, norul de glorie a umplut Templul. Şi gloria aceea era aşa de mare, că preoţii nu puteau rămâne acolo ca să facă slujba lor, din cauza prezenţei minunate a Domnului în Templul Său pământesc şi material. Acum Duhul Sânt coborâse şi a zidit o altă casă, un Templu duhovnicesc, în care El trebuia să locuiască. Şi acum El avea cu adevărat o influenţă bogată de har. Niciunul nu a fost zdrobit prin prezenţa Duhului. Niciunul nu s-a speriat prin revelarea Lui în mijlocul lor.

Ucenicii stăteau toţi sub puterea Duhului Sfânt şi au fost umpluţi de El, însă influenţa Duhului, care era peste ei, era de o aşa natură, că se potrivea credinţei şi dragostei lor. Căci ei erau pregătiţi pentru primirea Duhului Sfânt, care acum venise; şi ce i-a pregătit? Domnul Isus Hristos a alcătuit această comunitate prin propriile Sale cuvinte. El a venit în ceea ce este al Său, dar ai Lui nu L-au primit. După aceea El a adunat în jurul Lui pe cei care credeau în El, ei au venit la El, şi El i-a învăţat. El i-a făcut să fie propria Lui Adunare. Ei Îl iubeau; ei I-ai zis bun venit, atunci când El a venit la ei în timpul slujbei Sale. Lazăr, Marta şi Maria nu L-au urmat pe Domnul în umblarea Lui, dar cât de bucuroase au fost ele, când El a venit în casa lor!

Sângele şi Untdelemnul

Şi astfel a existat această ceată, ca rezultat al slujbei Domnului în Ierusalim, care Îi aparţinea. Însă acum era o însuşire deosebită, care caracteriza această ceată. Marea realitate, care niciodată înainte nu a existat în istoria lumii, era aceea, că Domnul Isus Hristos murise pentru păcatele lor. El Şi-a vărsat sângele Lui preţios. Lucrarea de răscumpărare veşnică era făcută de El. Sângele lui Isus Hristos, al Fiului lui Dumnezeu, i-a curăţit de orice pată. Toţi aceşti bărbaţi şi toate aceste femei erau curate, mai albe decât zăpada, curăţite în conştiinţa lor prin sângele preţios al Domnului Isus. Această ceată, care aştepta în Ierusalim, era constituită din persoane pregătite.

În procedurile vechi simbolice, la sfinţirea unui preot şi la curăţirea unui lepros, sângele animalului de jertfă era pus pe urechea şi pe mâna şi pe degetul persoanei respective. Întotdeauna când o persoană era stropită, mai întâi se folosea sângele şi după aceea untdelemnul se punea peste sânge. Imaginea Duhului Sfânt urma după imaginea lucrării lui Hristos de împăcare şi curăţire, şi aşa a avut loc istoric la Rusalii.

Aceşti oameni, care erau adunaţi în Ierusalim şi se rugau, erau un popor curăţit. Ei erau curăţiţi prin lucrarea lui Hristos, şi de aceea Duhul Sfânt a coborât peste ei şi i-a mişcat, ca să-I slujească imediat. Imediat au început să vorbească în alte limbi. Ei toţi erau vase curăţite, care au fost umplute cu Duhul pentru a fi de folos.

Vestirea lui Hristos înălţat

Faptele apostolilor 2.22-24: Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: pe Isus Nazarineanul, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrări de putere şi minuni şi semne, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, pe Acesta, dat după planul hotărât şi preştiinţa lui Dumnezeu, voi, prin mâna celor nelegiuiţi, L-aţi răstignit şi L-aţi omorât, pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I durerile morţii, pentru că nu era posibil ca El să fie ţinut de ea.

Şi Petru, plin de Duhul Sfânt, a vorbit mulţimii. Care era marea temă a predicii lui Petru din ziua aceea? El a spus multe lucruri importante, aşa cum putem deduce din rezumatul scurt, pe care îl avem aici înaintea noastră. Însă gândul de bază în toate acestea era acela, că Acela, care tocmai a fost răstignit în lumea aceasta şi omorât, era acum înălţat de Dumnezeu în cer. Apostolul le-a pus înaintea ochilor vina lor: „Voi L-aţi răstignit pe cruce şi L-aţi omorât pe Isus din Nazaret prin mâna celor nelegiuiţi. Voi ştiţi ce a făcut El printre voi; voi ştiţi că El era un Om adeverit de Dumnezeu. Dumnezeu a pus pecetea Lui peste El; tot ce a făcut El a arătat că El era Fiul neprihănit al lui Dumnezeu, dar voi L-aţi luat şi L-aţi răstignit pe cruce. Acum Dumnezeu L-a înălţat la dreapta Sa.”

Şi inima lui Petru era plină de gloria Domnului său. Învăţat de Duhul Sfânt, care tocmai venise, el a vorbit despre lucrarea şi măreţia Domnului Isus Hristos. El nu a spus nimic despre sine însuşi, nimic despre Adunare, ci gloria lui Hristos era singura temă a inimii Sale – ce au făcut iudeii, prin aceea că L-au batjocorit, ce a făcut Dumnezeu, pentru că El era aşa de preţios pentru El. „Acesta este Fiul Meu preaiubit”, a spus Tatăl cu glasul care se revărsa din norul de glorie pe muntele transfigurării. Domnul Isus era acum luat în glorie. El era acum glorificat cu acea glorie, pe care El o avea la Tatăl înainte de a fi lumea.

Şi începând din ziua aceea şi până astăzi, Isus Hristos este tema centrală a mărturiei Duhului ca Cel răstignit odinioară şi acum glorificat. Dacă asculţi vorbirea cuiva şi constaţi că tema şi centrul vorbirii nu este în concordanţă cu această temă, pe care o avem aici, şi anume gloria nespus de mare a Domnului Isus Hristos, atunci poţi încadra vorbirea ca ceva de rangul trei. Valoarea reală a mărturiei Adunării lui Dumnezeu faţă de lume este măsurată după valoarea pe care ea o acordă lui Hristos. Ce temă pentru predicatori! Da, chiar dacă am avea o mie de limbi, cât de slab am putea totuşi să vestim gloria Domnului Isus Hristos! Însă gloria Domnului Isus Hristos este alfabetul manualului Adunării, şi Adunarea ar trebui să crească în cunoaşterea Domnului Isus Hristos, în timp ce ea este aici pe pământ.

Hristos este piatra de încercare şi pentru fiecare în parte. Vă sfătuiesc insistent să analizaţi, ce loc ocupă Domnul Isus Hristos în inima voastră. Tresaltă de bucurie inima voastră la Numele Isus Hristos? Sunt închinate forţele voastre Lui? Este El primul şi cel dintâi în viaţa voastră? Ce înseamnă El zilnic pentru voi? Nu vă întreb dacă aţi fost eliberaţi de păcatele voastre sau dacă Dumnezeu v-a împlinit rugăciunile şi dacă vă dă bucurie în inimă cu privire la împrejurările fericite, pe care El vi le dă zilnic, ci întreb ce lucrează Hristos în simţămintele voastre cele mai lăuntrice. Aveţi ceva în inimă, care corespunde acestui prim apel al apostolului Domnului adresat iudeilor din Ierusalim?

Petru a spus că înălţarea lui Hristos explica totul:

Faptele apostolilor 2.33: Fiind deci înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, a turnat ceea ce voi vedeţi şi auziţi.

Faptele apostolilor 2.12,13: Şi toţi erau uimiţi şi nedumeriţi, zicând unul altuia: „Ce să fie aceasta?“ Dar alţii spuneau în batjocură: „Sunt plini de must!“

Domnul Isus era în înălţime, de aceea era putere aici jos. Mulţimea oamenilor spunea: „Oamenii aceştia sunt beţi; sunt plini de must.” Desigur ei nu erau aşa; era absurd să presupui aşa ceva la o oră aşa de dimineaţă din ziua aceea. Dar nu au înţeles că minunea limbilor provenea de la Cel care nu demult a fost răstignit şi acum poseda autoritatea cea mai înaltă la dreapta lui Dumnezeu. Deoarece ei erau complet rătăciţi cu privire la adevărul despre Hristos, iudeii nu puteau înţelege ce s-a petrecut acolo. De aceea vedem această mulţime mare de oameni, care erau adunaţi la Ierusalim, uimiţi cu toţii de cele ce auzeau despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu, şi anume fiecare în limba lui. Ei întreabă: „Ce poate fi aceasta?” Şi răspunsul este: „Isus Hristos a fost înălţat şi glorificat.” Petru le face cunoscut aceasta în predica lui plină de putere. Ce spunea el era susţinut de toţi cei care erau cu el, căci Adunarea era caracterizată la Rusalii prin această însuşire deosebită, că ei toţi erau una şi toţi erau umpluţi de importanţa înălţării Domnului Isus Hristos, aşa cum ea le-a fost descoperită prin Duhul lui Dumnezeu tocmai coborât şi care locuia în ei.

Urmările înălţării la cer

Eu cred cu adevărat că este o mare mulţime de creştini, care niciodată nu merg mai departe decât apostolii din Betania. În experienţa lor nu depăşesc cadrul din Faptele apostolilor 1 şi 2, ei stau acolo şi privesc spre cer, în timp ce norul ia pe Domnul lor dinaintea ochilor lor, şi ei zic unii altora: El a plecat aşa departe de la noi. Ei nu înţeleg ce le-a asigurat plecarea la cer a lui Hristos. Ei nu au ascultat încă de glasul Duhului Sfânt din inimile lor, care îi învaţă prin Cuvântul lui Dumnezeu că Isus Fiul lui Dumnezeu a mers mai departe de norul acela trecând prin toate cerurile şi că acum El este la dreapta tronului Maiestăţii în ceruri. Ce diferenţă înseamnă această cunoaştere pentru mine! Eu ştiu că El, Cel glorificat, este Mântuitorul meu, că El este Acela care a murit pentru mine, şi că El este Acela care m-a unit cu Sine Însuşi prin Duhul Sfânt. Ce înseamnă pentru mine lumea toată, în comparaţie cu această cunoaştere? Nu este nimic pe pământ care să fie la fel ca aceasta, şi repet, adevărul acesta are o importanţă uriaşă. Dacă vei uita toate celelalte, ce s-a spus, să nu uiţi că motivul, pentru care Adunarea lui Dumnezeu este aici în lume începând de la Rusalii şi până astăzi, este acela, că Isus Hristos a fost înălţat, şi că începutul Adunării este în concordanţă în timp cu înălţarea Domnului Isus Hristos şi coborârea Duhului Sfânt. Acesta este primul gând şi primordial, care ar trebui să umple inima fiecărui mădular al trupului lui Hristos, al Adunării lui Dumnezeu.

În afară de aceasta Duhul Sfânt locuieşte aici, ca să ţină inimile sfinţilor în atingere practică cu Domnul Isus Hristos aflat pe tron. Aceasta este o realitate, prieteni dragi. Dacă spun că este o realitate, vreau să spun că este ceva care a avut loc, s-a realizat. Prezenţa Duhului Sfânt pe pământ este la fel de adevărată ca şi faptul că Domnul Isus Hristos a murit pe cruce şi acum este glorificat în înălţime. Nu-i aşa? Însă câţi oameni vin la cruce, dar ei niciodată nu merg un pas mai departe. Ei niciodată nu intră în cer cu credinţă şi bucurie în Acela care este acolo pentru ei. Ei speră să meargă cândva în locul unde sunt multe locuinţe, însă nu fiecăruia îi este clar că Isus Hristos este deja acolo şi că El este glorificat de Tatăl şi, deoarece El a fost înălţat, Duhul Sfânt este aici ca „celălalt Mângâietor”, care este pentru fiecare din ei, în timp ce El locuieşte şi în Adunare ca Templu al lui Dumnezeu. În versetele de la sfârşitul acestui capitol avem unele caracteristici ale Acestei părtăşii noi înfiinţate în Ierusalim, şi acum vrem să ne preocupăm cu ele.

Dimensiunea Adunării

Faptele apostolilor 2.36-42: Să ştie deci sigur toată casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut şi Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care voi L-aţi răstignit“. Şi, auzind acestea, ei au fost străpunşi în inimă şi le-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Ce să facem, fraţilor?“ Şi Petru le-a zis: „Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci pentru voi este promisiunea şi pentru copiii voştri şi pentru toţi cei de departe, pe câţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru“. Şi cu multe alte cuvinte mărturisea şi îi îndemna, spunând: „Salvaţi-vă din generaţia aceasta perversă“. Aceia deci care au primit cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea s-au adăugat cam trei mii de suflete. Şi ei stăruiau în învăţătura şi în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.

Petru prezintă foarte clar ascultătorilor lui, că acest mare dar al Duhului Sfânt era nu numai pentru anumiţi privilegiaţi. El nu trebuia să se limiteze la aceia care au fost la părtăşia de rugăciune din acea dis-de-dimineaţă, ci el era şi pentru alţii, dacă ei se vor căi de păcatele lor şi se vor boteza în Numele lui Isus Hristos, şi rezultatul predicii lui Petru era, că oamenii au fost atinşi în adâncul inimii lor. Era dimineaţa unei zile a Domnului şi o binecuvântare fără asemănare pentru credincioşi; dar nu era o trăire plăcută pentru aceia care au ascultat cuvintele lui Petru. Cuvintele lui le-au atins conştiinţa ca o sabie ascuţită şi ei au fost dovediţi de vinovăţia lor. Ei spuneau: suntem păcătoşi, şi aceasta nu este un sentiment plăcut. Petru spunea: voi cădeţi sub judecata dreaptă a lui Dumnezeu, şi ei simţeau că aceasta era adevărat, pentru că ei au omorât pe Prinţul vieţii. Dacă ceea ce spui tu este adevărat, că noi L-am răstignit pe Acela pe care Dumnezeu L-a înălţat la dreapta Lui, atunci ce ar trebui noi să facem? Apoi Petru le-a zis: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele Aceluia pe care voi L-aţi răstignit. Salvaţi-vă din generaţia aceasta perversă!”

Ca rezultat al acestei mărturii trei mii de persoane au fost adăugate la Adunarea iniţială. Şi cei convertiţi s-au retras din neamul rău şi preacurvar, care a dispreţuit pe Domnul gloriei şi L-au răstignit. Astfel Domnul a adăugat într-o singură zi trei mii de suflete la acea Adunare nou întemeiată în Ierusalim, arătând ce lucruri mari a făcut Duhul Său. Desigur El poate face şi astăzi astfel de fapte măreţe, şi eu cred că astăzi El salvează mai mult de trei mii de suflete într-o zi, dacă privim lucrarea Lui în lumea întreagă. Însă El nu face aceasta într-un singur loc, deoarece oamenii din locul acela deosebit ar deveni probabil foarte mândri. Ei nu ar putea suporta o astfel de lucrare mare a Duhului în mijlocul lor, fără să nu desconsidere celelalte locuri, care nu ar fi la fel de privilegiate.

Putem însă fi siguri că Duhul lui Dumnezeu niciodată nu este inactiv. El este permanent la lucru şi atrage suflete la Hristos şi va face în continuare aceasta, până când Adunarea este completă. Cu toate acestea avem înaintea noastră în Scriptură realitatea că trei mii de suflete au fost atrase la Hristos şi au fost adăugate Adunării formate la Rusalii. Vedem această comunitate nouă în Ierusalim, cum se ţine despărţită de marii preoţi, Ana şi Caiafa, de toţi membrii sinedriului, de farisei şi de cărturari şi de oamenii mari şi de mulţimea de oameni din Ierusalim, care se suiseră să serbeze sărbătoarea Rusaliilor. Acolo era Templul şi curţile lui din faţă cu răcnetul boilor şi brăhnitul oilor de jertfă; dar privit din punct de vedere divin era un loc trist. Aici la această grupă mică dintr-o stradă lăturalnică din Ierusalim era Duhul Sfânt, nu în acea construcţie impunătoare, la care Irod a lucrat 46 de ani, ca s-o termine. Duhul Sfânt a plecat din Templul făcut de mâini şi a venit la sufletele răscumpărate cu sânge, spălate cu sânge, ca să locuiască în ele. O, ce onoare!

Stăm cuprinşi de uimire, când vedem norul gloriei Domnului în Templul de pe Muntele Moria din zilele foarte îndepărtate ale lui Solomon, însă aici este o minune mult mai mare. Duhul lui Dumnezeu vine să locuiască printre pescari, poporul obişnuit, oameni normali, de fiecare zi. Dar pentru ce vine El la aceştia? Ceea ce îi caracteriza nu era bunăstarea, nu era poziţia lor socială, nu era evlavia lor exterioară, da, nici măcar devotamentul lor deosebit faţă de Domnul şi Stăpânul lor; dar o însuşire deosebită a lor – personală şi comună – era dragostea, respectul şi onoarea pentru Domnul Isus Hristos.

Binecuvântare şi laudă

Dacă noi credem cu adevărat că Domnul Isus Hristos, Acela care ne-a iubit şi a murit pentru noi, este la dreapta lui Dumnezeu în cer, aceasta ne constrânge la preamărire şi adorare aduse Lui. Dacă recunoaştem poziţia Lui în gloria cea mai înaltă, nu ar trebui s-o arătăm, nu ar trebui să-I aducem laudă, nu ar trebui să spunem mai departe măreţia Lui? Prieteni dragi, este o zi tristă dacă sfinţii lui Dumnezeu trebuie să pompeze afară din inima lor lauda pentru El. Ea ar trebui să ţâşnească de la sine din ei (Psalmul 45.1). Voi ar trebui să-L preamăriţi, din simplul motiv că nu puteţi altceva, pentru că inima voastră nu poate tace. Voi Îl iubiţi aşa de mult, că vreţi să-I spuneţi cât de mult Îl iubiţi şi Îl onoraţi. Ah, să nu uităm să-L preamărim pe Acela pe care Dumnezeu L-a înălţat aşa de sus.

Unanimitate

Găsim că această grupă mică de credincioşi era cu totul pentru sine, despărţită total de locuitorii din Ierusalim. Ei au rămas „unanimi” laolaltă. Înainte să vină Duhul Sfânt, ei aveau planuri diferite, aşa cum de exemplu citim în ultimul capitol al evangheliei după Ioan. Citim acolo că unii din apostoli au zis: „Să mergem să pescuim”; dar nu toţi şi-au propus aceasta, numai unii dintre ei. În acest plan nu era inclus nimic care putea da grupei întregi un interes comun şi să-i facă să fie „una”. Acum ei acţionează unanim. Şi ce este, ce îi ţine în această unitate? Să cercetăm amănunţit această întrebare. Ce va ţine uniţi pe aceia care în noaptea în care Domnul a fost trădat s-au certat pentru locul de întâietate? La Rusalii găsim grupa la început fiind „unanimi”. Nu este nici o ceartă, nici o comportare necuviincioasă; ci noi vedem o adunare unită în simplitatea şi puterea ei iniţială. Ce îi determină să fie permanent împreună în stăruinţă? Acea prezenţă nevăzută, prezenţa Duhului Sfânt.

Când preamăritul Domn Isus Hristos a venit în casa din Betania, Maria putea să-L vadă şi Marta putea de asemenea să-L vadă. Nimeni nu poate vedea pe Duhul Sfânt în casa lui Dumnezeu. El este în Adunare, dar El este nevăzut. Noi putem observa numai efectele prezenţei Sale. Şi un efect neschimbabil al prezenţei Duhului Sfânt este, că ochii tuturor sunt îndreptaţi de El spre gloria Domnului Isus Hristos. În felul acesta toate inimile, toate simţămintele şi toate buzele se unesc, şi toţi acţionează „unanim”, căci gloria Domnului este motivul dominant pentru fiecare în parte şi pentru toţi.

Nici un copilaş în Hristos nu trebuie să se înşele vreodată cu privire la lucrările Duhului Sfânt. Ce nu este în concordanţă cu gloria Domnului Isus Hristos, poate fi cu siguranţă şi foarte liniştit respins. Nu este de la Duhul Sfânt, şi nu vă poate ajuta. Dar dacă o persoană face tot ce ea poate, ca să determine ca tu să gândeşti mai înalt despre Domnul Isus Hristos, tu spui: este în ordine. Eu doresc ceva mai mult din aceasta. Este învăţătura apostolilor, şi ea se potriveşte foarte bine pentru mine. Învăţătura lui Hristos este piatra de încercare, care ne este dată în Scriptură, ca să decidă care învăţătură este de la Dumnezeu şi care este de la oameni.

Învăţătura apostolilor

Faptele apostolilor 2.42: Şi ei stăruiau în învăţătura apostolilor şi în părtăşie, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.

Nu trebuie să gândim că această stăruinţă se referea numai la prima zi. Înseamnă că ei continuau să facă în felul acesta. Acestea erau obiceiurile noi ale ucenicilor lui Hristos. Duhul Sfânt le-a dat o aptitudine nouă să înţeleagă Scriptura şi noile descoperiri ale adevărului. În timpul Vechiului Testament Dumnezeu a dat profeţii şi scrierile lui Moise şi Psalmii, şi aceia, care erau adunaţi, cunoşteau scrierile vechi-testamentale. Însă noi citim că ei au rămas în învăţătura apostolilor; şi învăţătura apostolilor înseamnă apostolii Domnului nostru Isus Hristos şi învăţătura pe care ei au dat-o mai departe la început sfinţilor. Dar probabil vom putea mai târziu să spunem mai mult despre această temă.

Părtăşia

Cu învăţătura apostolilor este strâns legată părtăşia. Părtăşia este un cuvânt minunat şi un cuvânt cu o însemnătate deosebită pentru Adunarea lui Dumnezeu. Spus pe scurt, înseamnă că fiecare, care este în Adunarea lui Dumnezeu are interese comune cu ceilalţi şi un ţel comun, care se bazează pe Persoana şi lucrarea Domnului Isus Hristos. De aceia cei care sunt în Adunarea lui Dumnezeu sunt atraşi irezistibil unul la altul; şi Duhul Sfânt lucrează în ei totul spre bunăstarea spirituală a părtăşiei ca întreg. Dacă caut o persoană, pe care o doresc, care are aceleaşi simţăminte ca mine, cu care mă simt legat personal, probabil pot găsi numai foarte puţine, care sunt potrivite pentru aceasta. Părtăşia în sensul acesta va fi în mod necesar foarte limitată, însă în Adunarea lui Dumnezeu nu este nicidecum o astfel de îngrădire. Biserica, despre care este vorba aici în Faptele apostolilor 2, înseamnă că toţi, care au fost aduşi împreună în acea grupă nouă, iubeau pe Domnul Isus Hristos, toţi au fost curăţiţi, răscumpăraţi în acelaşi fel prin sângele preţios, toţi au fost aşezaţi pe o bază comună ca aceia care Îi aparţin, toţi au primit Duhul Sfânt, şi fiecare în parte şi toţi împreună constituiau o parte a acelei creaţii noi prin El. Apostolul Pavel vorbeşte mai târziu despre Adunare folosind imaginea trupului, şi noi ştim că fiecare mădular al trupului lui Hristos este în acelaşi fel un mădular pentru altul. S-ar putea ca el să îndeplinească o misiune deosebită pentru el însuşi, dar în ceea ce priveşte interesul comun şi dependenţa unul de altul, toate sunt la fel, şi această părtăşie este însuşirea deosebită a Adunării, pe care o găsim aici.

Frângerea pâinii

Frângerea pâinii este amintită de asemenea direct la început. Mă întreb, dacă ucenicii au făcut frângerea pâinii în ziua de Rusalii. Nu ni se spune nimic în privinţa aceasta, că ei ar fi făcut-o, ci, că mai târziu au stăruit în a face aceasta. În orice caz era fără îndoială un eveniment mare, în mod deosebit pentru cei unsprezece apostoli, să împlinească dorinţele Domnului în această privinţă. Abia cu câteva săptămâni în urmă Domnul i-a rugat să mănânce pâinea şi să bea vinul în amintirea de El. Acum ei făceau aceasta pentru prima dată ca Adunare. Aducerea aminte era foarte importantă pentru ei. Apostolii îşi puteau aminti chiar de privirea Lui, atunci când a zis: „Faceţi aceasta în amintirea Mea.” Chiar şi tonul glasului Său le-a devenit din nou conştient în această zi de început. Duhul Sfânt a făcut să devină realitate şi aducerea aminte de moartea Sa, pentru că ei nu trebuiau să fie total dependenţi de propria lor memorie. Una din misiunile Sale era, să le readucă aminte de lucrurile pe care Domnul li le-a spus. De aceea era pentru ei, care nu erau stricaţi prin delăsare păcătoasă sau răceală sau indiferenţă, un eveniment fericit să-şi amintească la frângerea pâinii de Domnul în puterea unui duh neîntristat. Mai mult, ei stăruiau în frângerea pâinii. Trebuie să fi fost legat de această sărbătoare o deosebită dulceaţă şi bucurie şi putere, în aceste prime zile ale părtăşiei trupului lui Hristos. Ei stăruiau în frângerea pâinii. Ei nu erau mulţumiţi cu o sărbătoare ţinută din când în când. Ah, fie ca noi să nu considerăm frângerea pâinii ca ceva banal! Să stăruim în aceasta! Este ceva măreţ, şi astăzi la fel de real ca la Rusalii. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este încă aici, şi Domnul Îşi ţine făgăduinţa! „Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Meu, Eu sunt în mijlocul lor.”

Rugăciunile

Alături de frângerea pâinii ei stăruiau şi în rugăciuni. Prin aceasta nu este vorba de rugăciunile fiecăruia, care se aduc în orice timp în domeniul personal. Aceasta se referă la rugăciunile hotărâte ale grupei adunate ca atare, deoarece ei toţi puteau acum să se roage ca o singură persoană. Ce i-a făcut una? Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Ei au fost uniţi de El în inimă şi dorinţă, El, Cel care vine înaintea lui Dumnezeu (Romani 8.27). Sunt sigur că nouă nu ne este suficient de clar ce putere este inclusă în părtăşia la rugăciune a Adunării. Rugăciunea acelora ale căror rugăminţi sunt unite în Numele Domnului Isus Hristos, trebuie să coboare multă binecuvântare. Nimic nu poate ţine departe binecuvântarea de sfinţi, în umblarea şi în lucrarea lor, dacă Adunarea lui Dumnezeu se roagă în caracterul şi privilegiul părtăşiei şi sub călăuzirea Duhului Sfânt. De aceea să stăruim în părtăşia la rugăciune ca aceşti oameni din timpurile vechi. Dacă stai departe de adunarea de rugăciune, desigur nu vei primi nimic din binecuvântările părtăşiei, de care ea are parte. Tu nu doreşti aceste daruri al harului, şi astfel tu nu te uneşti cu alţii ca să te rogi pentru ele! Noi venim, pentru că noi suntem vase sărace, goale şi dorim să fim umplute. Noi avem şi privilegiul preoţesc să intervenim pentru alţii. Şi noi suntem siguri că vom fi ascultaţi, pentru că noi cunoaştem harul Dumnezeului nostru şi pentru că noi aducem înaintea Lui un Nume, pe care El în nici un caz nu vrea să-L refuze.

Exprimarea unităţii

Faptele apostolilor 2.43-45: Şi fiecare suflet a fost cuprins de teamă şi multe minuni şi semne se făceau prin apostoli. Şi toţi cei care credeau erau împreună şi aveau toate în comun; şi îşi vindeau proprietăţile şi bunurile şi le împărţeau la toţi, după cum avea cineva nevoie.

Comportarea lor comună reflecta unitatea lor, care era în această părtăşie nouă, şi înapoia ei era puterea Duhului Sfânt, care i-a făcut să renunţe la toate interesele egoiste şi să acţioneze ca un om. Ei toţi erau laolaltă şi aveau totul în comun. În afară de aceasta şi-au vândut posesiunile lumeşti şi prin aceasta au arătat că ei îşi pun credinţa şi speranţa lor într-un Hristos ceresc, a cărui Împărăţie nu era din lumea aceasta. Un iudeu, care credea în venirea imediată a Împărăţiei pe pământ, nu doreşte să se despartă de posesiunile sale. El şi-ar păstra cu plăcere moştenirea în ţară, până când Mesia va domni pe tron. Însă aceşti credincioşi au învăţat „ce este cel mai bun”, pe care Hristos îl dă. Ei aveau o moştenire „mai bună”, nepătată şi care nu se vestejeşte, păstrată în cer pentru ei.

„Împărţeau la toţi, după cum avea cineva nevoie.” Duhul lui Hristos era în ei, şi ei se gândeau la alţii şi nu la ei înşişi. Duhul Sfânt a coborât şi prima Lui misiunea era, ca să zicem aşa, să-i umple cu dragoste altruistă ca Stăpânul. Căci cine a fost Acela care a văzut o perlă de mare preţ, a vândut tot ce avea, ca s-o aibă? Era Domnul Isus, care, cu toate că era bogat, a devenit sărac din pricina noastră, pentru ca noi prin sărăcia Lui să devenim bogaţi. Duhul Sfânt îndepărtează din inimile noastre tot ce este egoist. De aceea în aceste acţiuni de smerire şi lepădare de sine în Ierusalim era o prezentare demnă de iubit în repetarea a ceea ce a făcut Omul pe care iudeii L-au răstignit şi omorât. În inimile şi în viaţa urmaşilor Lui trăia Mântuitorul blând şi smerit iarăşi în acea cetate vinovată.

Există astăzi o mărturie asemănătoare? Dacă Îi aparţinem, să mergem atunci pe căile lui Hristos, ale Domnului nostru. Să nu se spună despre noi, că mădularele trupului aduc ocară asupra Capului; însă Capul trebuie să călăuzească toate cuvintele şi toate faptele trupului, şi Duhul Sfânt să umple pe toţi cei care sunt uniţi cu El în glorie.

Respectarea adevărului despre Adunare

Închei, rugându-vă insistent să păstraţi tare înaintea ochilor, că adevărul referitor la Adunarea lui Dumnezeu este descoperirea cea mai preţioasă din Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Spun aceasta cu toată chibzuinţa cuvenită. Israel era şi este foarte preţios pentru Dumnezeu, chiar dacă vechiul popor ales umblă acum pe pământ fără patrie, totuşi locul lui de binecuvântare definitivă este aici pe pământ, în timp ce locul propriu-zis al Adunării este legătura cu Hristos în glorie, şi noi avem această soartă sigură înaintea noastră. Noi avem speranţa tare, că vom avea parte de gloria Sa. În timp ce noi aşteptăm împlinirea acestei speranţe, savurăm privilegiul de a avea parte de lepădarea lui Hristos în lumea aceasta. Mai târziu vom avea parte de gloria Sa, deoarece noi suntem legaţi cu El în înălţarea Sa cerească. Toate acestea şi mult mai multe sunt legate cu locul nostru în Adunarea lui Dumnezeu.

Ca să nu permitem ca greutăţile şi încurcăturile vieţii Adunării în constituţia ei actuală întunecată şi fărâmiţată să şteargă din inimile noastre natura reală a Adunării lui Dumnezeu, adevărul despre Adunare rămâne neschimbat în Scriptură, şi noi ar trebui să ne obişnuim să privim lucrurile, care se referă la Adunare, aşa cum le vede Dumnezeu în Cuvântul Său. Noi avem nevoie de gândirea Lui referitoare la Adunare în totalitate, şi de aceea în gândirea noastră să mergem întotdeauna înapoi la începutul istoriei ei. Ah, această zi de Rusalii! Să privim cu satisfacţie şi laudă înapoi la ceea ce a avut loc în ziua aceea memorabilă, când Duhul Sfânt a coborât şi Şi-a făcut locuinţă în inimile sfinţilor – în fiecare în parte şi în comun – aici pe pământ, şi El a rămas aici până în ziua de azi. Da, acel Duh Sfânt va rămâne până când Adunarea va fi completă la număr şi Domnul Isus va veni să cheme la Sine trupul Său şi mireasa Sa şi să ia cu Sine pe toţi cei care sunt ai Lui, pentru ca ei să fie la El în veşnicie.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Christus und seine Versammlung (5)

Prelegerea a 5-a „The Church at Pentecost“ din seria de prelegeri Christ and His Church,
ţinută în anul 1929 în Wildfell Hall, Catford, Londra

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Adunarea/Biserica (50)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).