Versete călăuzitoare: Luca 23.39-43
Luca 23.39-43: Şi unul din răufăcătorii răstigniţi Îl hulea … Dar celălalt, răspunzând, … I-a spus lui Isus: „Aminteşte-Ţi de mine, Doamne, când vei veni în Împărăţia Ta!” Şi Isus i-a spus: „Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în paradis”.
Testamentul Domnului nostru
După cum rezultă din evanghelii, Hristos a strigat de şapte ori ceva, în timp ce atârna pe cruce. Trei din aceste cuvinte de pe cruce au fost rostite înaintea celor trei ore de întuneric şi trei după cele trei ore de întuneric. În timpul celor trei ore de întuneric – către sfârşitul lor – auzim numai un singur cuvânt, şi anume strigătul de durere al inimii din Psalmul 22: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27.46; Marcu 15.34). Prin aceasta Domnul a exprimat durerile nespus de mari pricinuite de părăsirea Lui de către Dumnezeu din cauza păcatelor noastre.
Într-un anumit sens aceste şapte exprimări constituie ultima dorinţă, testamentul spiritual al Mântuitorului muribund. Primele trei cuvinte constituie o mărturie deosebită a lucrării şi a puterii lucrării lui Hristos. Noi putem auzi deja aici care vor fi urmările suferinţelor de pe cruce. Vedem în ele bogăţiile spirituale pe care El ni le-a lăsat pe baza lucrării Sale înfăptuite.
Este vorba de trei binecuvântări, care ne-au fost dăruite pe baza morţii Sale:
- Iertarea păcatelor, conform rugăciunii Domnului adresate Tatălui Său în Luca 23.34
- Un loc în Paradis, conform făgăduinţei din Luca 23.43
- Un loc al dragostei purtătoare de grijă în mijlocul „familiei” lui Dumnezeu aici pe pământ, după indicaţiile din Ioan 19.26,27.
În această dispoziţie testamentară a Mântuitorului este deci vorba de bunuri spirituale, pe care le primesc ai Săi prin moartea Sa. El este Testatorul (persoana care lasă moştenirea) şi poartă grijă de trecut, de prezent şi de viitor. Vedem astfel într-o ordine puţin schimbată:
- În ceea ce priveşte trecutul: păcatele noastre sunt spălate prin sângele Său preţios. Noi avem iertarea păcatelor.
- În ceea ce priveşte prezentul: El ne oferă un loc de adăpost în mijlocul familiei copiilor lui Dumnezeu.
- În ceea ce priveşte viitorul: Paradisul lui Dumnezeu în cer stă deschis pentru noi. Ce ne-am putea dori mai mult?
Astăzi vei fi cu Mine în Paradis
Ne vom ocupa cu al treilea cuvânt, care cuprinde făgăduinţa unui loc în Paradisul ceresc: „Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în paradis”. Domnul vorbeşte cu autoritate divină. Cuvântul „adevărat” înseamnă „Amin”. Nu este posibilă nici o singură îndoială cu privire la împlinirea acestei făgăduinţe. Cu toate că El a fost răstignit în slăbiciune, El trăieşte acum prin puterea lui Dumnezeu. El împlineşte ceea ce promite.
Din acest verset se deduc patru concluzii:
-
Nu este necesar bici un timp intermediar (de purificare şi curăţire), înainte ca un credincios adormit să intre în fericire. Căci Domnul spune răufăcătorului, că el astăzi va fi deja cu El în Paradis. În afară de aceasta, somnul morţii se referă numai la trup, care se odihneşte în mormânt până în ziua învierii. De aceea aceasta contrazice indirect învăţătura despre adormirea sufletului, care afirmă, că sfinţii adormiţi se află într-un fel de „stare de adormire” până în ziua învierii.
-
Dimpotrivă, cei care au adormit în Hristos se află deja acum în prezenţa Lui directă şi sunt conştienţi de aceasta. „Astăzi vei fi cu Mine în paradis”, aşa era făgăduinţa Domnului dată răufăcătorului care credea în El. Acest om aştepta Împărăţia mesianică. El credea că Domnul era Împăratul iudeilor şi că El la timpul lui Dumnezeu va primi Împărăţia: o Împărăţie, în care şi sfinţii înviaţi vor avea un loc. Apoi el se aştepta să aibă parte de favoarea Împăratului. Însă el a primit ceva mult mai bun: un loc în Paradisul lui Dumnezeu, unde el putea şedea deja la masă în prezenţa Domnului.
-
În Luca 16 acest loc este numit încă „sânul lui Avraam”, însă aceasta a avut loc pe când Domnul încă nu înfăptuise lucrarea. Începând din momentul în care El a înviat şi este glorificat la dreapta lui Dumnezeu, Avraam, tatăl credincioşilor, nu mai stă în centru atenţiei. Să fi la Hristos şi cu Hristos, aceasta este acum partea cea mai bună. De altfel aceasta este valabil nu numai pentru starea intermediară, deci pentru timpul între moarte şi înviere. Pentru învierea celor adormiţi şi transformarea credincioşilor care mai trăiesc încă pe pământ – la răpirea Bisericii – este valabilă făgăduinţa aceasta: „… şi astfel vom fi pentru totdeauna la Domnul” (1 Tesaloniceni 4.17).
-
Acest loc se numeşte de acum înainte „Paradis”, ca pereche cerească a grădinii Eden. Hristos este acolo ca adevăratul pom al vieţii şi Duhul Sfânt este acolo ca Izvor al apei vieţii. Setea şi foamea inimii vor fi satisfăcute în orice privinţă. Cei adormiţi în Hristos sunt deci deja acum nespus de fericiţi.
Partea anterioară Partea următoare
Tradus de la: Mit Christus im Paradies
Traducere: Ion Simionescu