Verset călăuzitor: Ieremia 2.13 „„Pentru că poporul Meu a făcut două rele: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, ca să şi sape fântâni, fântâni crăpate, care nu ţin apa.“
Ieremia 2.13: Poporul Meu a făcut două rele: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, ca să-şi sape fântâni [textual=cisterne], fântâni crăpate, care nu ţin apa.
Introducere
O cisternă era în ţările Bibliei un rezervor de apă artificial, care era săpat în pământ sau cioplit în stâncă, ca în el să adune apă şi s-o păstreze. Cisternele erau foarte importante în Israel, din cauza timpului foarte lung de secetă şi a relativ puţinelor izvoare naturale. Însă o cisternă găurită era practic fără valoare. Stâncile poroase sau construcţiile sfărâmicioase puteau să ţină numai puţină apă murdară, dacă chiar puteau. Să aduni şi să păstrezi apa în cisterne găurite era la fel de înţelept ca şi cum ai folosi sita ca vas de fiert!
Nebunie în poporul lui Dumnezeu
Ieremia a folosit imaginea unei cisterne găurite, ca să arate spre nebunia nemărginită a lui Israel, poporul lui Dumnezeu. El nu şi-a ales acest tablou ca „umplutură de predică”. Dumnezeu Însuşi foloseşte această ilustraţie în mesajul pe care El l-a transmis poporului Său prin profetul Ieremia (Ieremia 2.1,2,4,5 „(1) ✸ Şi cuvântul Domnului a fost către mine, (2) zicând: „Mergi şi strigă în auzul Ierusalimului, spunând: Aşa zice Domnul:«Mi-aduc aminte de tine, de prietenia tinereţii tale, de dragostea ta când erai logodită, când Mă urmai în pustiu, într-un pământ nesemănat.“ „(4) ✡ Ascultaţi cuvântul Domnului, casă a lui Iacov şi toate familiile casei lui Israel! (5) Aşa zice Domnul:„Ce nedreptate au găsit părinţii voştri în Mine, de s-au depărtat de Mine şi au mers după deşertăciune şi au ajuns deşerţi?“). Mesajul era o mustrare pentru poporul care nu s-a mai dedicat deplin Dumnezeului Său. Predica despre cisterne găurite o putem aplica şi astăzi la poporul lui Dumnezeu.
Să studiem mai îndeaproape contextul istoric din Ieremia 2.13 „„Pentru că poporul Meu a făcut două rele: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, ca să şi sape fântâni, fântâni crăpate, care nu ţin apa.“, ca să înţelegem ce înseamnă de fapt mesajul despre cisternele găurite. Ieremia a predicat şi a trăit într-un timp în care poporul Iuda, deci partea sudică a naţiunii Israel, s-a îndepărtat de la Dumnezeul viu şi nu s-au mai bazat ca El să le satisfacă nevoile spirituale. În Ieremia 2 citim cum ei se depărtează de Izvorul apelor vii şi pretutindeni caută ceva care ar trebui să le astâmpere setea spirituală. Ei şi-au săpat cisterne ale idolatriei şi imoralităţii, în speranţa că bucuria pământească a acestor păcate va satisface nevoile lor.
Cisternele noastre găurite
Însă poporul Iuda a recunoscut că cisternele făcute de ei erau cisterne găurite, care nu puteau ţine apă înviorătoare – nici măcar cea mai mică cantitate de apă! Cisternele nu au devenit găurite, după ce un timp au ţinut apă. Nu, ele au fost găurite începând din ziua în care au fost construite. Niciodată ele nu au ţinut apă. Aceasta este valabil pentru toate cisternele construite de noi. Planurile şi eforturile, pe care le „construim” prin propria putere, ca să găsim împlinire spirituală în afara Domnului, vor sfârşi inevitabil în insucces – ele sunt de la început condamnate la eşec. Numai Dumnezeu poate astâmpăra setea noastră spirituală (Isaia 55.1,2 „(1) „Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, şi cei care n-aveţi bani, veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi. Da, veniţi, cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! (2) De ce cheltuiţi bani pentru ceea ce nu este pâine, şi munca voastră pentru ceea ce nu satură? Ascultaţi-Mă cu atenţie şi mâncaţi ce este bun; şi să vi se desfăteze sufletul în belşug.“; Ioan 4.10-14; 7.37,38 „(4:10) Isus a răspuns şi i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel care-ţi zice: «Dă-Mi să beau!», tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie“. (4:11) Femeia ·I-a spus: „Doamne, nu ai cu ce să scoţi şi fântâna este adâncă; de unde ai deci apa cea vie? (4:12) Eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna şi a băut din ea el însuşi şi fiii lui şi vitele lui?“ (4:13) Isus a răspuns şi i-a zis: „Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou; (4:14) dar cine va bea din apa pe care i-o voi da Eu nicidecum nu va înseta niciodată, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el izvor de apă, ţâşnind spre viaţă eternă“.“ „(7:37) Şi, în cea din urmă zi, ziua cea mare a sărbătorii, Isus stătea şi striga, spunând: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. (7:38) Cine crede în Mine, după cum a spus Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie“.“).
Nu te îndepărta de izvor
Când poporul nebun Iuda s-a îndepărtat de Dumnezeu, care a făcut aşa de multe pentru popor, s-a făcut vinovat de un rău dublu: încercarea de a face un rezervor artificial, ca să aduni apă spirituală, era destul de gravă, dar să te îndepărtezi şi să refuzi apa Izvorului dătător de viaţă era tragic! Cum poate cineva cu mintea clară să facă aşa ceva? Să ne imaginăm, noi ne aflăm într-o ţară secată şi suntem însetaţi şi ne îndepărtăm de izvorul artezian al apei proaspete, ca sub arşiţa soarelui să săpăm o cisternă în speranţa de a aduna puţină apă de ploaie! Dacă în apropiere nu se află nici un izvor, este lucrul cel mai bun pe care îl putem face, să săpăm o cisternă. Dacă în apropiere ar fi un izvor şi nu am şti, atunci ne-am afla într-o situaţie de compătimit, dar s-ar putea cel puţin să ne compătimească pentru încercările noastre pline de râvnă pentru a aduna apă. Dar dacă am şti că în apropiere este un izvor cu apă curgătoare, proaspătă, şi noi ne îndepărtăm de acest izvor dătător de viaţă, ca să construim o cisternă, am fi proşti, cum nu se poate spune. Nimeni nu ne va compătimi, dacă încercările noastre de a săpa se termină cu o cisternă găurită goală.
Exact acesta este tabloul, pe care Dumnezeu l-a pictat în cuvinte, ca să arate poporului Său, cât de deosebit de nebun şi vinovat era atunci când s-au întors de la El. Popoarele păgâne din jur puteau cel puţin fi compătimite, dacă neştiind urmau idolii lipsiţi de viaţă, care nu puteau astâmpăra setea lor spirituală. În afară de aceasta aceste popoare păgâne, altfel decât Iuda, erau dedicate cu fidelitate idolilor lor (Ieremia 2.10,11 „(10) Pentru că treceţi în insulele Chitimului şi vedeţi; şi trimiteţi la Chedar şi luaţi seama bine şi vedeţi dacă a fost aşa ceva. (11) Şi-a schimbat vreo naţiune dumnezeii? Şi ei nu sunt dumnezei; dar poporul Meu şi-a schimbat gloria cu ceea ce este fără folos!“)! Însă poporul Iuda a părăsit intenţionat Izvorul lui al apei vieţii, ca să bea din cisternele găurite, construite de ei. Nu este de mirare că cerurile au fost chemate să se mire şi să se înfioare din cauza unei astfel de nebunii, prostii şi a unui astfel de rău (Ieremia 2.12 „✡ Miraţi-vă de aceasta, ceruri, şi înfioraţi-vă; uimiţi-vă foarte mult“, zice Domnul.“)!
Este posibil ca astăzi unii din oamenii lui Dumnezeu să fie vinovaţi de acelaşi rău dublu, ca poporul Iuda din zilele lui Ieremia? Este posibil ca noi să fim aşa de obişnuiţi cu apele vii, că ne îndepărtăm de Izvor, ca să vedem dacă în alt loc este apă? Suntem noi preocupaţi în chip nechibzuit să ne construim propriile cisterne? Ce este cu alergarea noastră după o carieră de succes? Desigur noi trebuie să avem o profesie, dar dacă creştinii năzuiesc după împlinire deplină în profesie (şi sunt creştini numai „duminica dimineaţa”), aceasta ar putea fi un fel de construire de cisterne. Ce citim noi cu plăcere? Unii creştin petrec mult timp cu cititul revistelor, ziarelor şi a literaturii lumeşti, însă petrec puţin timp (dacă chiar petrec) cu cititul Bibliei. De ce? Probabil aceasta este un fel de construire de cisterne. Chiar dacă în sine însuşi nu este fals să citeşti ziare şi reviste – dar a devenit această literatură mai interesantă şi mai captivantă decât Cuvântul lui Dumnezeu?
Dacă ne abatem de la Cuvântul viu şi petrecem peste măsură de mult timp să încercăm să ne stingem setea în alt mod, am putea fi vinovaţi de acelaşi păcat ca poporul Iuda. Acelaşi lucru este valabil şi pentru relaxare şi discuţii. Lucrul, cititul, recreerea – toate aceste lucruri nu sunt rele în ele însele, ci sunt bune şi ajutătoare, dacă sunt menţinute în echilibru. Dar dacă constatăm, că noi ne preocupăm cu aceste lucruri ca să găsim în viaţă satisfacere şi împlinire, atunci probabil construim într-un mod rafinat cisterne. Noi trebuie să ne reîntoarcem la Izvorul apei vieţii, înainte de a remarca prea târziu, că rezervoarele construite de noi sunt cisterne găurite.
În afara Izvorului apei vieţi niciodată nu vom putea găsi împlinire deplină şi satisfacere. Să limpăieşti apa murdară, stătută, a acestor cisterne, aceasta nu poate potoli setea spirituală, ci în cele din urmă conduce la otrava dezumanizării. Comparate cu învăţătura biblică despre originea sublimă a omului, care a fost creat după chipul lui Dumnezeu, cisternele evoluţiei create de om sunt ape tulburi! Să ne gândim şi la durerile din căsniciile şi familiile destrămate; dezamăgirea şi suferinţele vin din cauză că se bea din cisternele umaniste ale libertăţii sexuale.
Revenirea este întotdeauna posibilă
Dumnezeu a dat poporului Iuda mereu ocazii să se reîntoarcă la El, dar poporul s-a îndepărtat tot mai mult de El. Ca să rămânem la imaginea cisternelor: Ieremia 2.18 „Şi acum, ce cauţi tu pe calea Egiptului, ca să bei apele Şihorului? Şi ce cauţi pe calea Asiriei, ca să bei apele râului?“ arată că ei s-au îndreptat spre apele Nilului şi Eufratului, în loc ca de la cisternele găurite să se întoarcă la Izvorul apei vieţii. Cu alte cuvinte: mai bine au aşteptat protecţie şi aprovizionare de la idolii şi domnia Egiptului şi Asiriei, în loc să se îndrepte spre Dumnezeul credincios al lui Israel. Urmarea a fost că Dumnezeu le-a făcut cunoscut, că poporul va culege ce a semănat (Ieremia 2.19 „✡ Răutatea ta te va corecta şi necredinţa ta te va mustra. Recunoaşte deci şi vezi că este rău şi amar că L-ai părăsit pe Domnul Dumnezeul tău şi că nu este în tine temerea de Mine“, zice Domnul Dumnezeul oştirilor.“). Şi astfel Iuda a fost cucerit şi dus cu sila la Babilon în sclavie (la râul Eufrat), unde a băut apa amară, pe care a ales-o. În Ieremia 42-44 aflăm că cei care au supravieţuit în ţara Israel, contrar sfatului categoric al lui Ieremia, a fugit în Egipt şi acolo au murit la apa Nilului.
Cât de nebunesc este să te preocupi cu răul construirii de cisterne! Urmările unei astfel de rebeliuni sunt astăzi la fel de serioase şi sigure ca acum două mii cinci sute de ani pentru poporul Iuda. Fie că o naţiune se îndepărtează de Dumnezeu, ca să bea din cisterna goală a umanismului secular, sau fie că un creştin caută satisfacere şi împlinire în afara Domnului – Biblia mărturiseşte că noi culegem ce am semănat (Galateni 6.7). De aceea vrem să fugim de orice osteneală şi orice sete şi pentru totdeauna să bem din Izvorul apei vieţii!
Tradus de la: Rissige Zisternen
Titlul original: „Broken Cisterns“
Sursa: www.growingchristians.org
Traducere: Ion Simionescu