A fi creştin!
Coloseni 3.2; Galateni 2.20

James Butler Stoney

© SoundWords, Online începând de la: 04.01.2021, Actualizat: 04.01.2021

Versete călăuzitoare: Coloseni 3.2; Galateni 2.20

Coloseni 3.2: Gândiţi la cele de sus, nu la cele de pe pământ. 

Galateni 2.20: Am fost răstignit cu Hristos şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.

Este cunoscut că în creştinism fiecare care poartă o mărturie creştină este numit creştin. […]

Naşterea din nou a unui om prin apă şi prin Duh se dovedeşte prin două însuşiri: mai întâi prin credinţa în lucrarea de răscumpărare făcută la cruce şi în al doilea rând prin credinţa în Hristosul înviat şi înălţat la cer, care a purtat judecata lui Dumnezeu care apăsa asupra omului. Apoi prin mărturia Duhului Sfânt, care garantează omului primirea lui la Dumnezeu în Hristos [„Duhul mărturiseşte cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu”, Romani 8.16)]. O altă acţiune a Duhului trezeşte conştienţa că credinciosul se află în Hristos şi prin aceasta el este eliberat de carne, care nu poate plăcea lui Dumnezeu. Sunt mulţi care cred în lucrarea lui Hristos şi într-o oarecare măsură prin harul lui Dumnezeu se bucură de mântuire, însă nu ştiu conştient că ei au primit Duhul lui Dumnezeu (Romani 5.5). Aceştia au puţină putere, până când au parte de acţiunea dublă a Duhului lui Dumnezeu în ei înşişi. De aceea ei nici nu au conştienţa [sau chiar dacă o au, au numai una slabă] legăturii lor cu Persoana lui Isus Hristos. Însă acela care cunoaşte această slujbă a Duhului, poate spune în adevăr: „Am fost răstignit cu Hristos şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2.20). Numai atunci când această cunoaştere este primită şi practicată, creştinul primeşte o cunoaştere clară despre Hristos, Fiul Dumnezeului cel viu, precum şi pentru drumul credinţei. Ai învăţat tu în felul acesta că Hristos este viaţa ta? Căci numai aşa El va deveni preţios pentru inima ta într-un fel cu totul nou şi deosebit. Într-adevăr El a devenit mare pentru tine prin lucrarea Sa, dar El va deveni acum mult mai mult prin viaţa Sa, pe care tu ai cunoscut-o acum prin Duhul lui Dumnezeu.

O astfel de cunoaştere trezeşte în tine simţământul că Acela, căruia tu Îi datorezi totul, care este totul pentru tine, nu este pe pământul acesta. Prin aceasta înveţi în continuare să vezi pământul acesta într-o cu totul altă lumină – lucrurile pământului acesta, oricât de bune ar fi în sine, îşi pierd valoarea. Nu degeaba Pavel scrie credincioşilor din Colose: „Gândiţi la cele de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3.2). Domnul Isus a fost lepădat aici. Însă Dumnezeu L-a înălţat la dreapta Sa. Dacă L-ai primit ca viaţă a ta, atunci Îl vei urma acolo unde El este acum – cândva în adevăratul sens al cuvântului şi astăzi în duhul.

Deci aici învăţăm că omul şi-a găsit sfârşitul în cruce, prin aceasta a fost eliberat de sine însuşi ca omul cel vechi şi acum stă în Hristos înaintea lui Dumnezeu. Apoi am văzut că primirea vieţii Lui mă leagă şi cu locul vieţii Lui, deoarece viaţa Lui este acum viaţa mea. Dacă fiecare credincios ar fi înţeles în inima lui aceste două lucruri, cum se va arăta aceasta în viaţa noastră şi în comportarea noastră faţă de ceilalţi oameni? Cu regret mulţi care într-adevăr cred în lucrarea lui Hristos, nu au conştienţa darului Duhului lui Hristos. Deseori ei cunosc numai puţin despre importanţa răstignirii omului vechi [„eu am fost răstignit cu Hristos”; Galateni 2.20], nu văd că o altă consecinţă este că pământul este scena respingerii şi lepădării lui Hristos, însă cerul este locul Lui actual. Numai dacă noi am băut conştienţi din această apă vie vom cunoaşte tăria şi puterea Duhului  - atunci din noi vor curge râuri de apă vie (Ioan 7.38) şi Duhul va lucra neîmpiedicat în noi. Desigur aceştia pot şti şi mărturisi cu destulă certitudine că ei pot sta înaintea lui Dumnezeu numai pe baza lucrării lui Hristos, însă ei nu au pacea adevărată. Ei nu ştiu că păcătosul a fost complet îndepărtat în cruce – spre onoarea lui Dumnezeu. Ei nu se bucură de faptul că înaintea lui Dumnezeu omul vechi a fost răstignit cu Hristos şi că ei stau acum înaintea lui Dumnezeu în dragoste, eliberaţi de omul vechi, care nu poate plăcea lui Dumnezeu. „Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii.”

Deseori astăzi se poate observa că creştinii fac acum Legea veche ca ghid al vieţii lor, deoarece ei nu cunosc cu adevărat pe Domnul ca viaţă a lor. Astfel multe organizaţii bisericeşti au preluat Legea mozaică ca bază pentru comportarea omului. Aceasta a condus ca eforturile multor creştini sinceri sunt îndreptate să onoreze pe Hristos pe pământul acesta prin propria putere, în loc să recunoască pe de o parte ce a făcut Hristos pentru noi şi pe de altă parte ce sursă nouă de putere ne-a fost dată în puterea Duhului Sfânt prin viaţa Sa. Prea des în creştinătate s-a căutat prin biserici mari, clădiri impozante sau chiar prin autoritatea arogantă a anumitor personalităţi mai mult desfăşurarea de putere exterioară şi exhibiţie, în loc să se lase să lucreze viaţa nouă în puterea Duhului. Aspiraţia după putere şi recunoştinţă niciodată nu a fost felul de gândire al Domnului, ea este însă în concordanţă cu felul de gândire al lui antihrist.

Este aproape de neînţeles cum oameni evlavioşi cu Biblia în mână nu vor să recunoască că Hristos a fost lepădat pe pământul acesta şi ca răspuns al lui Dumnezeu pentru aceasta El a fost încununat cu onoarea cea mai mare în cer. Tăgăduirea uneia include tăgăduirea celeilalte. Dacă Hristos nu a fost lepădat, atunci fiecare credincios are libertatea să-şi revendice drepturi pentru sine pe pământul acesta. Vedem clar că numai credinţa în lucrarea lui Hristos pentru mântuirea sufletului nu este totul pentru un creştin. Un creştin credincios este o parte componentă a lui Hristos, aşa cum o ramură este o parte a pomului. Tu nu eşti ca Hristos decât numai în viaţa Sa prin puterea Duhului Sfânt. Dacă nu ai Duhul lui Hristos, atunci tu nu eşti al Lui.

Dacă un credincios a înţeles că Hristos este viaţa lui, dar că această viaţă nu este aici, ci ea „este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”, atunci el va căuta să vină în Adunarea (Biserica) Sa ca piatră vie, unde el întâmpină pe Hristos, mai sublim decât toate puterile răului pământesc, în toată mărimea Sa divină, în toată sfinţenia Sa. Este Adunarea, care conform cu Matei 16 este clădită de Hristos şi nu de om şi care ne este prezentată în 1 Petru ca şi „casă spirituală”. Este Adunarea Lui, care este alcătuită din toţi aceia pe care Tatăl I i-a dat, care au devenit părtaşi propriei Lui naturi şi astfel sunt în armonie cu gândurile Lui. Aici, pe acest loc despărţit de lume, creştinul credincios învaţă să înţeleagă dragostea lui Hristos, care este mai presus de orice cunoaştere, şi interesele Sale, şi devine capabil în umblarea lui „să vestească virtuţile Aceluia care l-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.”

Un credincios, care într-adevăr se bucură de mântuirea lui, dar care face progrese mici dincolo de lucrarea lui Hristos făcută la cruce, nu şi-a găsit încă cu adevărat locul în Adunarea lui Isus Hristos şi ca urmare nu are nici cunoştinţă despre gândurile actuale ale lui Hristos şi interesele Lui pe pământul acesta, ci el rămâne legat de un sistem bisericesc exterior, vizibil şi este preocupat cu rânduielile şi organizaţiile lui. Cu cât el se dedică mai mult acestor structuri bisericeşti sau altor organizaţii religioase asemănătoare, cu atât mai mult el este plin de râvnă pentru menţinerea în vigoare a prescripţiilor exterioare, care sunt total străine vieţii Domnului Isus, căci acolo trec pe prim plan funcţii şi alte lucruri asemănătoare, dar nu darurile. Darurile vin exclusiv şi direct de la Cap prin Duhul şi slujesc în totalitate spre onoarea Domnului Isus. […]


Tradus de la: Christsein!

Titlul original: „Ein Christ!“
din Der Dienst des Wortes, Anul. 8, 1930, pag. 33–37

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen