Verset călăuzitor: Daniel 9.24

Daniel 9.24: Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale sfinte pentru a înceta fărădelegea şi pentru a pune capăt păcatelor şi pentru a ispăşi nelegiuirea şi pentru a aduce dreptatea eternă şi pentru a pecetlui viziunea şi profetul şi pentru a unge Sfânta Sfintelor.

Binecuvântarea înşesită

Trebuie să treacă şaptezeci de săptămâni înainte ca binecuvântarea înşesită din Daniel 9.24 să poată veni asupra lui Israel ca naţiune. Eliberatorul va îndepărta fărădelegea de la Iacov şi „tot Israelul” va fi mântuit (Romani 11.26), cei răzvrătiţi vor fi înlăturaţi (Ezechiel 20), şi astfel vor rămâne numai cei drepţi (Isaia 60.21). Această curăţire va avea loc literalmente în timpul perioadei intermediare de 75 de zile între ziua a 1260-a şi ziua a 1335-a. Hristos nu numai a murit pentru a unii într-unul pe copiii răspândiţi ai lui Dumnezeu, ci El a murit şi pentru naţiunea aceea (Ioan 11.51,52). „Isus Hristos a devenit slujitor al circumciziei pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să confirme promisiunile părinţilor” (Romani 15.8). Există realmente un viitor pentru naţiunea Israel ca atare. Va fi un timp în care naţiunea Israel va fi constituită numai din aceia care stau sub protecţia sângelui – ei vor fi sub noul legământ (Ieremia 30; 33; Evrei 10.16; 8.10).

Profeţia din Daniel 9.24 se ocupă cu rezultatul lucrării lui Hristos, cum ea va aduce naţiunea ca atare în binecuvântările lor. Desigur fiecare dintre ei va şti că păcatele lui au fost iertate.

„Încetarea fărădelegii”

Interpretarea tradiţională a expresiei „încetarea fărădelegii” este aceea că această expresie se referă la împăcarea care a avut loc, aşa cum se crede, la mijlocul celei de-a şaptezecea săptămână. Pe de altă parte P. Mauro gândeşte că Matei 23.32 „este o explicaţie, că venise ceasul pentru terminarea fărădelegii”, adică să răstignească pe Domnul. Ambele afirmaţii arată că nu se cunosc afirmaţiile Scripturii. Au fost stabilite şaptezeci de săptămâni „pentru încetarea fărădelegii”. De fapt fraţii noştri spun: Nu, nu este aşa! Au fost necesare şaizeci şi nouă şi jumătate de săptămâni pentru a pune capăt fărădelegii. Eu cred că sunt necesare şaptezeci de săptămâni, deoarece Scriptura spune categoric aceasta (Daniel 9.24). Aceasta este valabil şi pentru celelalte afirmaţii ale ei, care de asemenea au nevoie de şaptezeci de săptămâni. Să mergem la o altă combatere a acestor rătăciri, şi anume că după răstignire fărădelegea poporului lui Daniel a continuat.

1 Tesaloniceni 2.15,16 („ne opresc să vorbim naţiunilor, ca să fie mântuite, pentru ca să umple întotdeauna măsura păcatelor lor”) arată că la mulţi ani după aceea iudeii încă umpleau măsura lor, după ce Domnul murise. Aceasta înseamnă: dacă cele şaptezeci de săptămâni ar fi legate continuu (aşa cum se crede), atunci constatăm că este o realitate, că fărădelegea continuă şi după încheierea celor şaptezeci de săptămâni.

A fost o chestiune foarte rea, să răstignească pe Mesia al lor. El a spus: „Dacă se fac acestea cu copacul verde, ce va fi cu cel uscat?” (Luca 23.31). Aceasta înseamnă, dacă ei L-au răstignit pe Mesia în timpul de început al abaterii lor, ce va fi când timpul acesta va fi înaintat? Ce vor mai adăuga ei la crima lor, ca să umple măsura? Plinătatea idolatriei va pune stăpânire pe ei (Matei 12.43-45) şi ei vor primi pe un altul în Numele Lui (Ioan 5.43), pe antihrist.

Dar în cele din urmă Hristos va îndepărta pe toţi cei răzvrătiţi din Israel (Ezechiel 20.33-38) şi va îndepărta fărădelegea de la Iacov. Şi astfel „tot Israelul” va fi mântuit (Romani 11.26). Ei toţi vor fi drepţi (Isaia 60.21). Şi Dumnezeu va face un legământ nou cu ei (Evrei 8.10-13). În felul acesta fărădelegea va înceta, atunci când săptămâna a şaptezecea viitoare va fi terminată şi Mesia va domni peste Israel, peste un Israel care a fost curăţit şi este curat. E.J. Young se miră, cum noi putem spune că fărădelegea va înceta, dacă noi totuşi credem că în Împărăţia de o mie de ani va fi încă păcat. Răspunsul este, că noi vorbim despre ceea ce vorbeşte Daniel 9.24, şi anume, „poporul tău şi cetatea ta sfântă”; E.J. Young extinde Daniel 9.24. De aceea el introduce o greutate, care acolo nicidecum nu este.

„Punerea capăt a păcatelor”

Şi aici se afirmă că aceasta a avut loc la mijlocul săptămânii (în a şaizeci şi noua săptămână şi jumătate). P. Mauro afirmă că Evrei 1.3 reglementează această chestiune.

Nici un credincios raţional nu va tăgădui că Hristos a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn în timpul celor trei ore de întuneric. Însă „punerea capăt a păcatelor” nu se referă la această acţiune. Expresia se referă la aplicarea acestei lucrări la naţiunea Israel într-o zi viitoare, conform căilor de guvernare ale lui Dumnezeu, când Eliberatorul va veni dintre ei şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov (Romani 11.26). Sub noul legământ nu se va aminti de păcatele şi de fărădelegile lor (Evrei 8.12). Moartea lui Hristos are ceva în ea însăşi, care are o legătură deosebită cu Israel. Ioan 11.52 spune categoric, că El a murit pentru naţiune. Există o binecuvântare naţională deosebită, pe care Israel o va primi drept urmare sângelui vărsat al noului legământ. Legământul necondiţionat cu Avraam (care nu a putut fi anulat prin legământul condiţionat al Legii – Galateni 3) va fi realizat în noul legământ, care de asemenea este necondiţionat.

Să remarcăm în treacăt, Romani 11.27,28 se referă la Israel. Alchimia spirituală nu poate transforma „Iacov” în înţelesul „Biserică”. Romani 11.27 spune: „… când voi înlătura păcatele lor.” Acesta este momentul când Domnul conform cu Daniel 9.24 „va pune capăt păcatelor”. Nu şaizeci şi nouă de săptămâni şi jumătate, ci şaptezeci de săptămâni sunt necesare pentru împlinire.

Zaharia 13.1 este în concordanţă cu Romani 11.27,28 şi Daniel 9.24: „În ziua aceea se va deschide un izvor casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului, pentru păcat şi pentru necurăţie.” Aceasta va fi marea zi a ispăşirii în a 1330-a zi, cinci zile înainte să aibă loc sărbătoarea corturilor în a 1335-a zi de la mijlocul săptămânii. [Strângerea tuturor seminţiilor este răspunsul la trâmbiţele din ziua 1320 (vezi Leviticul 23)].

„Ispăşirea nelegiuirii”

Într-o adnotare la expresia „ca să facă ispăşire pentru nelegiuiri”, pe care o găsim în traducerea J.N. Darby, citim: „sau a ierta, vezi Psalmul 78.38.”

Interpretarea tradiţională aplică această expresie la împăcare. Şi P. Mauro gândeşte că Romani 5.8-10 şi Coloseni 1.20-22 sunt aplicabile. E.J. Young spune: „Este fărădelegea generală.”

Isaia 40.2 este în concordanţă cu Daniel 9.24: „Vorbiţi inimii Ierusalimului şi strigaţi către el, că suferinţa lui s-a împlinit, că nelegiuirea lui a fost iertată; pentru că a primit din mâna Domnului dublu pentru toate păcatele lui.” Era nelegiuirea lui Israel iertată atunci când Domnul a murit? Realmente, nu. A fost ea iertată mai târziu, după trei ani şi jumătate? Desigur, nu. Mai târziu găsim Ierusalimul că el încă o face, conform cu Matei 22.6. Găsim că iudeii umplu măsura fărădelegii lor (1 Tesaloniceni 2.15,16), aşa cum vedem aceasta pe tot parcursul cărţii Faptele apostolilor. După aceea în anul 70 după Hristos a avut loc distrugerea Ierusalimului. Astfel Isaia 40.2 arată că iertarea fărădelegii trebuie să aibă loc încă. Ea are a face cu căile de guvernare ale lui Dumnezeu cu Isrsael.

„Introducerea unei dreptăţi veşnice”

Interpretarea tradiţională, spune O.T. Allis, „este, că pentru cei mântuiţi a fost dată o dreptate veşnică prin ascultarea lui Hristos şi împlinirea Legii lui Dumnezeu.” Aceasta poate fi o teologie acceptabilă pentru teologia legământului, dar nu este adevărul biblic. Este o privire cu lipsuri la lucrarea lui Hristos. E.J. Young spune: „Este dreptatea lui Dumnezeu. Este o stare de a fi în ordine cu Dumnezeu.” Aceasta este o învăţătură extrem de sărăcăcioasă cu privire la dreptatea lui Dumnezeu. P. Mauro spune: „Hristos a introdus-o prin jertfa Sa (Romani 3.21-26). Aceasta există încă; şi aceasta este ceea ce se accentuează în profeţie.”

Deci, baza legitimă pentru toate binecuvântările a fost pusă prin lucrarea de pe cruce, dar este o greşeală să se spună că dreptatea, despre care este vorba aici, a fost introdusă. În acest context sunt trei lucruri de remarcat cu privire la dreptate:

1. Astăzi domneşte harul prin dreptate (Romani 5.21). Harul poate fi arătat deoarece a fost pusă o bază juridică. Dar dreptatea nu a domnit, harul domneşte.

2. În timpul Împărăţiei de o mie de ani va domni dreptatea, când va răsări Soarele dreptăţii (Maleahi 4.2), şi Ierusalimul va fi cunoscut ca cetate a dreptăţii (Isaia 1.26). Acesta este timpul „când judecăţile Tale sunt pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea” (Isaia 26.9). Vezi şi Psalmul 9.8; 96.13; Faptele apostolilor 17.31; Evrei 1.8; Psalmul 110.2).

3. În starea veşnică dreptatea va locui (2 Petru 3.13). Atunci ea nu va domni, deoarece nu va mai fi împotrivire faţă de dreptate. Ea va locui atunci, va fi starea ei caracteristică.

De ce nu rămân comentatorii la ceea ce scrie acolo – „poporul tău şi cetatea ta”? Dreptatea veşnică va fi adusă pentru Israel şi Ierusalim, la care se referă profeţia, când naţiunea întreagă va fi mântuită (Romani 11.26). Isaia 60.21 spune: „poporul tău – ei toţi vor fi drepţi.” (Desigur toţi cei răzvrătiţi vor fi mai înainte înlăturaţi; Ezechiel 20). Aceasta nu este valabil pentru naţiuni. Şi atunci Israel va fi centrul guvernării drepte a lui Dumnezeu. Şi această dreptate va dura în starea veşnică.

Observă exact: aplicarea profeţiei este la „poporul tău şi cetatea ta”:

• Daniel 9.24: „Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale sfinte pentru a aduce dreptatea eternă.”

• Isaia 1.24-28: „De aceea zice Domnul Dumnezeul oştirilor, Puternicul lui Israel: „Ah, Mă voi uşura de potrivnicii Mei şi Mă voi răzbuna pe vrăjmaşii Mei. Şi-Mi voi întoarce mâna împotriva ta şi-ţi voi curăţi zgura ca şi cu leşie, şi-ţi voi îndepărta tot plumbul. Şi-i voi aşeza din nou pe judecătorii tăi ca mai înainte şi pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea te vei numi «Cetatea dreptăţii», «Oraş credincios»“. Sionul va fi răscumpărat prin judecată, şi cei ai lui care se întorc, prin dreptate. Dar nimicirea va fi a celor răzvrătiţi şi a păcătoşilor laolaltă, şi cei care-L părăsesc pe Domnul vor pieri.”

• Ieremia 23.5,6: „Iată, vin zile”, zice Domnul, „când îi voi ridica lui David o Odraslă dreaptă şi va împărăţi ca împărat şi va lucra cu înţelepciune şi va face judecată şi dreptate în ţară. În zilele Lui, Iuda va fi mântuit şi Israel va locui în siguranţă. Şi acesta este Numele Lui, cu care Se va numi: „Domnul, Dreptatea noastră.”

„Pecetluirea viziunii şi profetului”

Unii gândesc că aceasta înseamnă că viaţa, moartea şi învierea lui Hristos ar confirma profeţia. Salmon spune că se referă probabil la orbirea tainică, care a venit peste Israel. La fel şi Mauro, care citează Isaia 6.10 şi Matei 13.14,15. Young spune că funcţia profeţiei s-a terminat. Când Domnul nostru a venit, aşa afirmă el, nu mai era nevoie de revelaţii profetice în sensul în care le avem în Vechiul Testament.

Să studiem mai întâi rătăcirea lui Young. Daniel 9.26 vorbeşte profetic despre distrugerea Ierusalimului. La fel face şi Matei 22.7. Vechiul Testament vorbeşte mult despre „ziua Domnului”. La fel şi 2 Petru 3.10. Cartea Apocalipsa este cu siguranţă apocaliptică. Capitolele 1 şi 2 din 2 Tesaloniceni sunt profetice. De aceea remarca lui Young este numai o simplă afirmaţie.

Nu este o chestiune referitoare la confirmarea unei profeţii prin Domnul. Sunt multe care au făcut deja aceasta. Nici Isaia 6.10 şi nici Matei 13; 14 sau 15 nu au vreo legătură cu această temă. Ţelul profeţiilor Vechiului Testament este nu numai suferinţele lui Mesia, ci suferinţele şi gloria (Luca 24.26). Însă gloria nu este încă vizibilă. Hristos încă nu este văzut. Dar El va fi văzut, şi noi împreună cu El (Coloseni 3.4). Cui va fi făcut vizibil Hristos şi noi? Noi ne vom arăta cu El şi vom fi revelaţi lumii, atunci când El va veni în puterea Împărăţiei Sale. Atunci va deveni vizibilă această glorie. Atunci, când judecăţile Lui vor fi pe pământ, viziunile şi profeţi vor fi pecetluiţi. Atunci vor fi îndreptăţite public viziunile vechi-testamentale şi profeţii; vezi Ieremia 33.14-16. Poporul lui Daniel şi Ierusalimul vor avea atunci locul despre care au vorbit viziunile şi profeţii.

„Ungerea unei Sfinte a Sfintelor”

O.T. Allis spune că interpretarea tradiţională a afirmaţiei de aici este, că aici este vorba fie de o persoană, şi în acest caz poate fi coborârea Duhului Sfânt, sau de un loc; în acest caz înseamnă intrarea lui Hristos în cer (Evrei 9.12).

Salmon spune: „Eu înţeleg pe Hristos Însuşi ca ‚Sfânta Sfintelor’.” La fel şi Young spune că este vorba de ungerea lui Hristos prin Duhul Sfânt. Unii, spune el, aplică aceasta la Ierusalimul ceresc (Apocalipsa 21.1-27).

Un altul a scris (remarcă: pentru cuvântul ebraic este nevoie de un font ebraic!):

Eu nu pot vedea că o persoană în Vechiul Testament ~yvi(d„“q„“) vd este numită [Sfânta Sfintelor] (Daniel 9.24); lucrurile da, unde ele sunt descrise specific. Partea cea mai lăuntrică a Locului preasfânt este numită pe drept ~yvi(d„“Q\h; vd [Sfânta Sfintelor] (Exodul 26.33). În Ezechiel 45.3 Locul sfânt este numit „Sfânta Sfintelor” fără articol. Căci profetul scrie acolo despre Sfânta sfintelor, nu despre Locul sfânt şi despre Locul Preasfânt, aşa cum Authorized Version prezintă în acest loc. Prin această aşezare pe aceeaşi treaptă a Locului sfânt cu Sfânta Sfintelor de către Ezechiel în capitolul 45.3 devine clar că Daniel a trebuit să privească răspunsul îngerului cu privire la ungerea unei Sfinte a Sfintelor ca răspuns la întrebarea lui referitoare la Locul sfânt pustiit din versetul 17: „Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale sfinte.” La sfârşitul acestora va fi uns Locul sfânt. Eu cred că Authorized Version redă sensul, cu toate că forma lipsită de articol nu este calea obişnuită , atunci când se descrie casa. Eu nu sunt de acord nici cu părerea lui Dr. Puseys. Contextul mă conduce să accept că Authorised Version este corectă, când spune aici Locul sfânt şi nu Mesia (Bible Treasury, 12:368).

Desigur Hristos nu este Sfânta Sfintelor. El este însă Slujitorul „Locului Preasfânt” sau al „locului sfânt” (Evrei 8.2). În imaginea cortului din pustie El este simbolizat prin Chivotul legământului, care era în Locul Preasfânt.

Templul din Ezechiel 40-48 va fi construit. El nu va fi construit în săptămâna a şaptezecea, dar deoarece atunci va fi uns Locul Preasfânt, se dovedeşte prin aceasta că cele şase binecuvântări nu au loc în săptămâna a şaptezecea.

În ziua aceea se va întoarce înapoi Şehina (Ezechiel 43.1-7). Din punct de vedere moral Templul din Împărăţia de o mie de ani va exprima acelaşi lucru ca templul lui Solomon şi ca templul mic care a fost construit în zilele lui Ezra; vezi Hagai 2.9 în traducerea J.N. Darby „Gloria de la urmă a casei acesteia”. Gloria de la urmă este gloria Împărăţiei de o mie de ani.

Tradus de la: Der sechsfache Segen nach Abschluss der 70. Jahrwoche
Din cartea Daniel’s 70 Weeks And The Revival Of The Roman Empire, pag. 45–46.

Traducere: Ion Simionescu