A fost noul legământ încheiat cu Biserica?
Evrei 8.6-13; Ieremia 31; Matei 26; 2 Corinteni 3

Stanley Bruce Anstey

© SoundWords, Online începând de la: 31.05.2019, Actualizat: 31.05.2019

Versete călăuzitoare: Evrei 8.6-13

Noul legământ

Evrei 8.6: … dar acum [El] a obţinut o slujbă cu atât mai înaltă cu cât este şi Mijlocitor al unui legământ mai bun, care este întemeiat pe promisiuni mai bune.

Astfel Domnul este un Mare Preot cu o „slujbă mult mai înaltă” decât preoţii după rânduiala lui Aaron (Evrei 8.1-5). Poziţia Lui ca Mare Preot în Locul Preasfânt ceresc este prezentată prin faptul că El „este şi Mijlocitor al unui legământ mai bun, care este întemeiat pe promisiuni mai bune” (Evrei 8.6; 9.15; 12.24). Aşa cum Moise era mijlocitorul legământului vechi (Galateni 3.19), aşa este Hristos Mijlocitorul noului legământ (Ieremia 31.31-34).[1]

Noul legământ este „mai bun”, deoarece el se bazează pe „făgăduinţe mai bune”. Când a fost încheiat legământul vechi, poporul a făcut o făgăduinţă. Ei au zis: „Tot ce a zis Domnul vom face” (Exodul 19.8; 24.3). Însă când Domnul a întemeiat legământul nou, El a dat o făgăduinţă. Şi aceasta a aşezat lucrurile pe o bază cu totul nouă, căci El niciodată nu eşuează în a-Şi ţine cuvântul. Astfel primul legământ este caracterizat prin aceea că poporul promite: „noi vom …”. Pe de altă parte noul legământ este caracterizat prin aceea că Domnul promite: „Eu voi …”.

Binecuvântările sub legământul vechi erau legate de condiţii. Dacă ei voiau să aibă parte de ele, poporul trebuia să-şi facă partea (compară cu Luca 10.28). Cu cuvintele „noi vom …” stau în legătură alte două cuvinte: „tu trebuie …” (Exodul 20). Ele sunt de asemenea caracteristice pentru primul legământ. Dar tocmai aceasta era slăbiciunea acestui legământ. Deoarece binecuvântările făgăduite depindeau de contribuţia omenească, totul s-a prăbuşit, deoarece omul a ratat să-şi facă partea.

Cât de cu totul altfel sunt lucrurile în legătură cu legământul nou! Fraza decisivă a noului legământ este cuvântul Domnului: „Eu voi …”. El conţine promisiuni necondiţionate, care sunt îndeplinite de Domnul Însuşi. De aceea aceste binecuvântări sunt neschimbabile şi sigure. Deci diferenţa mare între legăminte este: legământul vechi stabileşte ce trebuie să facă omul, în timp ce legământul nou spune ce va face Dumnezeu.

Evrei 8.7,8: Pentru că, dacă cel dintâi ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat niciodată loc pentru un al doilea. Pentru că, mustrându-i spune: „Iată, vin zilele, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, un nou legământ.”

Dacă preoţia aaronită ar fi fost desăvârşită, nu ar fi nici o necesitate să se introducă o preoţie nouă (Evrei 7.11). El spune: „Pentru că, dacă cel dintâi ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat niciodată loc pentru un al doilea” (Evrei 8.7). Punctul lui este aici: deoarece există un „al doilea” legământ, s-a dat dovada că primul legământ trebuie să înceteze. Logica lui este simplă şi clară: anunţarea, că Domnul va încheia un nou legământ înseamnă că primul legământ nu va fi continuat. Dacă legământul vechi ar fi fost desăvârşit, Dumnezeu nu ar fi promis să introducă ceva nou. (Este important să se înţeleagă că legământul nou este amintit aici nu ca să se dea învăţătura că el va fi încheiat cu creştinii, ceea ce este o rătăcire frecventă, ci ca să dovedească că primul legământ se va termina.)

Observă: el nu spune că primul legământ era o greşeală; el spune: „Pentru că, mustrându-i spune: …” Greşeala era la israeliţii care stăteau sub acest prim legământ; ei au ratat în a îndeplini condiţiile. Legea era „fără putere prin carne” (Romani 8.3). Încă o dată: aceasta nu înseamnă că ceva nu era în regulă cu Legea, ci că din carne nu putea ieşi nimic bun, deoarece materialul în întregime era rău. De aceea nu este nimic fals în Lege; ea este „sfântă, dreaptă şi bună” (Romani 7.12); problema este carnea.

Legământul nou va fi încheiat cu Israel, nu cu Biserica

Evrei 8.8-12: Pentru că, mustrându-i, spune: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, un nou legământ; nu după legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua în care i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului; pentru că ei n-au stăruit în legământul Meu, nici Eu nu M-am uitat la ei, zice Domnul. Pentru că acesta este legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: dând legile Mele în mintea lor, le voi înscrie şi pe inimile lor; şi le voi fi Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe aproapele său şi fiecare pe fratele său, spunând: «Cunoaşte-L pe Domnul!»; pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mic până la cel mare dintre ei. Pentru că voi fi îndurător faţă de nedreptăţile lor şi nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor“.

În Evrei 8.8-12 scriitorul reia condiţiile primului legământ în toată dimensiunea lor. Este un citat din Ieremia 31.31-34. El începe cu: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, un nou legământ” (Evrei 8.8). Aceasta este important! Domnul spune foarte clar, că legământul va fi încheiat „cu” Israel şi „cu” Iuda. În nici un loc din Sfânta Scriptură Domnul nu spune că legământul va fi încheiat cu Biserica, şi cu toate acestea aceasta este de secole o rătăcire frecventă între creştini. Este o greşeală veche a teologiei (legământului) reformate.

Faptul că noul legământ este numit „nou” arată că el va fi încheiat cu aceia care aveau legământul „vechi” (deci, Israel). De asemenea noi nu am vorbi despre încheierea unui acord „nou” cu cineva cu care înainte niciodată nu am avut un contract. Noi nu i-am spune: „Haide să încheiem un acord nou”. Aceasta poate fi spus numai unuia cu care am avut deja un acord, şi căruia îi propunem un acord nou în locul celui vechi. La fel, Biserica niciodată nu a fost sub legământul vechi. Ea nici măcar nu exista, atunci când a fost încheiat legământul vechi; ea a început în ziua de Rusalii (Faptele apostolilor 2). Deci Domnul nu vorbeşte despre încheierea unui legământ nou cu Biserica.

În afară de aceasta noul legământ cu Israel nu este încă încheiat; el este o chestiune de viitor. Contextul din Ieremia 31 arată clar aceasta. La sfârşitul acestui capitol sunt prezentate condiţiile şi binecuvântările legământului şi ele vor fi ratificate după ce rămăşiţa lui Israel s-a căit şi a fost adusă înapoi la Domnul. Aceasta nu a avut încă loc.

Se argumentează că noul legământ a fost încheiat cu creştinii, deoarece când se bea din paharul de la Cină aceasta simbolizează părtăşia cu sângele lui Hristos şi paharul este denumit „noul legământ în sângele Meu” (1 Corinteni 11.25), şi de aceia ei deduc că legământul a fost încheiat cu creştinii. Ei spun: „Pentru ce să roage Domnul pe creştini să aibă părtăşie cu ceva care nu este destinat lor?” Ca altă dovadă ei se referă la afirmaţia lui Pavel, că el şi conlucrătorii lui sunt numiţi „slujitori ai noului legământ” (2 Corinteni 3.6). Aceşti slujitori ai Domnului erau creştini! În ochii lor aceasta este o dovadă suficientă că noul legământ a fost realmente încheiat cu creştinii.

Dar dacă se studiază mai exact Matei 26.28 şi 1 Corinteni 11.25, se vede că accentul la Cină se pune pe părtăşia cu „sângele” şi nu pe „noul legământ”. Legământul va fi încheiat cu Israel, şi el va fi valabil pentru ei într-o zi viitoare, dar binecuvântările, pe care le-a adus sângele, sunt savurate acum de creştini, fără ca legământul să fi fost încheiat cu noi. Se poate pune întrebarea: „De ce oare este amintit legământul la Cină, dacă el nu are nici o valabilitate pentru creştini?” Răspunsul este, deoarece ea a fost introdusă în ziua sărbătorii de paşte, ceea ce este foarte clar o sărbătoare iudaică.

Cu privire la 2 Corinteni 3.6 este adevărat că Pavel şi aceia care au lucrat împreună cu el sunt numiţi „slujitori ai noului legământ”. Dar trebuie să se ţină seama că el precizează imediat ce spune, adăugând: „nu ai literei, ci ai Duhului”. „Litera” noului legământ se referă la împlinirea literală într-o zi viitoare, în care o rămăşiţă va fi salvată şi va fi dusă în Împărăţie (Romani 11.26,27). Să aplici aceasta după „literă” la Biserică ar însemna că legământul a fost încheiat cu Biserica, ceea ce însă nu este adevărat.

Pavel s-a folosit de „duhul” noului legământ, şi anume harul. El învăţa pe creştini că binecuvântările spirituale ale legământului le aparţineau lor prin har, chiar dacă ei nu erau legaţi formal cu el – şi aceasta este aşa pe baza sângelui. H. Smith a scris: „Cu toate că litera noului legământ se limitează la Israel, duhul noului legământ poate fi aplicat la creştini” (The Epistle to the Hebrews, pag. 45). În 2 Corinteni 3.6 Pavel merge mai departe şi spune: „litera omoară”. Aceasta înseamnă, dacă el (sau noi) ar aplica noul legământ la Biserică conform literei, aceasta ar distruge caracterul ceresc al chemării creştinului şi ar distruge diferenţa între Israel şi Adunare.

Astfel creştinii au fost binecuvântaţi după principiile noului legământ, fără să stea formal sub noul legământ. Evanghelia, care este predicată în creştinism, nu este noul legământ, ci este după rânduiala noului legământ: harul. Cele trei mari binecuvântări spirituale ale noului legământ sunt:

  • posedarea vieţii divine prin naşterea din nou (Evrei 8.10)
  • o relaţie cu Hristos marcată prin cunoaştere (Evrei 8.11)
  • cunoaşterea şi iertarea păcatelor (Evrei 8.12)

Aceste binecuvântări ale noului legământ sunt binecuvântările spirituale elementare, pe care le au credincioşii. Ele vor fi partea tuturor copiilor lui Dumnezeu. De altfel în epistola către Romani, Coloseni şi Efeseni Pavel prezintă plinătatea binecuvântărilor noastre, care sunt în mod clar creştine. Dimensiunile acestor binecuvântări sunt mult mai mari în natura şi conţinutul lor decât ceea ce va poseda Israel sub noul legământ, şi toate acestea sunt „în Hristos”, care este la dreapta lui Dumnezeu.

Evrei 8.13: Prin aceea că zice „nou“, a făcut vechi pe cel dintâi; iar ce este învechit şi îmbătrânit este aproape de dispariţie.

Scriitorul încheie cu cuvintele: „Prin aceea că zice «nou», a făcut vechi pe cel dintâi; iar ce este învechit şi îmbătrânit este aproape de dispariţie.” Prin aceasta primul legământ este descris ca fiind vechi, însă în momentul scrierii epistolei sistemul pământesc legat cu vechiul legământ nu dispăruse încă. Templul din Ierusalim şi slujba făcută în el erau încă în vigoare, chiar dacă demult nu mai erau recunoscute de Dumnezeu (compară cu Matei 23.38). „Sărbătorile Domnului” (Leviticul 23.4) nu mai erau recunoscute ca atare, ci erau denumite sărbători ale „iudeilor” (Ioan 2.3; 5.1; 6.4; 7.2; şi aşa mai departe). Acest întreg sistem pământesc era „aproape de dispariţie”, căci nu după mulţi ani cetatea şi Templul vor fi distruse de romani (Psalmul 69.25,26; Daniel 9.26; Matei 22.7; Luca 21.21-24). Aceasta a avut loc în anul 70 după Hristos.

Încă o dată: Scopul scriitorului prin introducerea temei referitoare la noul legământ nu este să înveţe că noul legământ a fost încheiat cu creştinii, ci să arate că vechiul legământ a devenit depăşit.

Să rezumăm capitolul 8: scriitorul a arătat că funcţia lui Hristos ca Mare Preot este mult superioară a celei lui Aaron:

  • Hristos este Slujitorul adevăratului Loc Preasfânt – în cerul însuşi (Evrei 8.1-5).
  • El slujeşte în legătură cu un legământ mai bun, care se bazează pe promisiuni mai bune (Evrei 8.6-13).

Tradus de la: Ist der neue Bund mit der Kirche geschlossen worden?
Din The Epistle to the Hebrews, Christian Truth Publishing, 2017, pag. 110–115.

Traducere: Ion Simionescu

Adnotare

[1] Rolul unui mijlocitor este să împace; rolul unui avocat este să restabilească; şi rolul unui preot este să întărească. Hristos este privit în Noul Testament în toate cele trei funcţiuni – 1 Timotei 2.5; 1 Ioan 2.1; Evrei 4.14,15.


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen