Un contrast mare
Eclesiastul 2.4-11: 1 Împăraţi 4.29-34; 10.1-8; Filipeni 3

Frank Binford Hole

© SoundWords, Online începând de la: 12.03.2021, Actualizat: 12.03.2021

Versete călăuzitoare: Eclesiastul 2.4-11: 1. Împăraţi 4.29-34; 10.1-8; Filipeni 3

Eclesiastul 2.4-10: Mi-am făcut lucruri mari: mi-am construit case, mi-am plantat vii. Mi-am făcut grădini şi parcuri şi am plantat pomi în ele, de orice fel de rod. Mi-am făcut iazuri de apă, să ud cu ele pădurea unde cresc arborii. Am dobândit robi şi roabe şi am avut robi născuţi în casa mea; am avut de asemenea mari averi de cirezi şi turme, mai mult decât toţi cei care au fost înainte de mine în Ierusalim. Mi-am adunat argint şi aur şi comori ca de împăraţi şi provincii; mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi desfătările fiilor oamenilor: o soţie şi ţiitoare. Şi am devenit mare şi i-am întrecut pe toţi cei care au fost înainte de mine în Ierusalim; totuşi înţelepciunea mea a rămas cu mine. Şi orice au dorit ochii mei nu le am refuzat, nu mi-am oprit inima de la nici o bucurie; pentru că inima mea s-a bucurat de toată truda mea şi aceasta mi-a fost partea din toată truda mea.

Introducere

Între toţi oamenii, a căror viaţă este relatată în Vechiul Testament, Solomon s-a remarcat prin aptitudinile lui intelectuale. Dacă citim 1. Împăraţi 5.9-14 şi primele versete din 1. Împăraţi 10 vedem că Dumnezeu i-a dat lui Solomon nu numai puteri spirituale deosebite, ci şi că Solomon avea aptitudini literare şi poetice mari şi multă cunoştinţă despre toate temele ştiinţelor naturii. Pe lângă aceasta el avea şi o mare înţelegere despre „Numele Domnului”, căci împărăteasa din Seba a fost atrasă de ea: „Şi împărăteasa din Seba a auzit de renumele lui Solomon legat de Numele Domnului.” Solomon era evident minunea timpului său.

Dacă ne îndreptăm spre Noul Testament, atunci putem spune, dacă ne limităm numai la aceia care erau oameni, că nici un om nu era aşa de remarcabil şi de impresionant ca Saul din Tars. Ca şi Solomon, Saul avea rădăcini ebraice (Filipeni 3.4-6), şi el ocupa o poziţie deosebită în lucrurile religioase, căci el a scris că „înaintam în iudaism mai mult decât mulţi de o vârstă cu mine din naţiunea mea, fiind peste măsură de zelos pentru tradiţiile părinţilor mei” (Galateni 1.14). Şi el este un om cu aptitudini morale excelente.

Găsim deci aici doi bărbaţi deosebiţi, care aveau asemănări mari. Dar dacă privim ce duh îi însufleţea să meargă pe drumul pe care au mers, şi dacă privim sfârşitul acestor bărbaţi, nu ar putea să existe un contrast mai mare. Pe de o parte ei au trăit în economi şi perioade de timp foarte diferite, în care căile lui Dumnezeu cu oamenii erau deja diferite. Solomon s-a născut sub Lege şi a mers pe drumul său conform cu această lumină, în timp ce Saul din Tars, care mai târziu a devenit apostolul Pavel, a fost adus în lumina lui Dumnezeu în Hristos – în harul suferinţelor Sale ispăşitoare în gloria învierii Sale.

Tot ce doreşte inima

Prima diferenţă este că Solomon a savurat din belşug toate lucrurile bune ale vieţii acesteia, în timp ce Pavel nu a posedat aceste lucruri. Dacă citim Eclesiastul 2.4-10 primim o impresie despre bogăţia copleşitoare a lui Solomon: „Mi-am făcut lucruri mari: mi-am construit case, mi-am plantat vii. Mi-am făcut grădini şi parcuri şi am plantat pomi în ele, de orice fel de rod. Mi-am făcut iazuri de apă, să ud cu ele pădurea unde cresc arborii. Am dobândit robi şi roabe şi am avut robi născuţi în casa mea; am avut de asemenea mari averi de cirezi şi turme, mai mult decât toţi cei care au fost înainte de mine în Ierusalim. Mi-am adunat argint şi aur şi comori ca de împăraţi şi provincii; mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi desfătările fiilor oamenilor: o soţie şi ţiitoare. Şi am devenit mare şi i-am întrecut pe toţi cei care au fost înainte de mine în Ierusalim; totuşi înţelepciunea mea a rămas cu mine. Şi orice au dorit ochii mei nu le am refuzat, nu mi-am oprit inima de la nici o bucurie; pentru că inima mea s-a bucurat de toată truda mea şi aceasta mi-a fost partea din toată truda mea” (Eclesiastul 2.4-10).

Să citim acum cuvintele lui Pavel în Filipeni 3.8: „Am pierdut toate şi le socotesc ca fiind gunoi, ca să-L câştig pe Hristos.” Ce „a câştigat” Pavel pentru aceasta cu privire la lume? Să ne îndreptăm privirea spre 2. Corinteni 11.23-28: „Sunt ei slujitori ai lui Hristos? (vorbesc ca un ieşit din minţi) eu, peste măsură; în osteneli, mult mai mult; în lovituri, peste măsură; în închisori, mult mai mult; deseori în pericol de moarte. De la iudei, de cinci ori am primit patruzeci de lovituri fără una. De trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost lovit cu pietre, de trei ori am naufragiat, am petrecut o noapte şi o zi în adânc, în călătorii deseori, în pericole pe ape, în pericole din cauza tâlharilor, în pericole de la neamul meu, în pericole de la naţiuni, în pericole în cetate, în pericole în pustiu, în pericole pe mare, în pericole între fraţi falşi; în osteneală şi trudă, în vegheri deseori, în foame şi sete, în posturi deseori, în frig şi fără îmbrăcăminte. Pe lângă cele de afară, este ceea ce mă apasă zilnic, preocuparea pentru toate adunările.” Ar putea contrastul să fie mai mare?

Fac tot ce pot face

Să mergem la următoarea diferenţă mare. Ce îi însufleţea pe aceşti doi bărbaţi? Dacă citim Eclesiastul 2.10, putem spune că Solomon, aşa cum se spune, avea un „timp frumos”. El a gustat orice bucurie care era în raza lui de acţiune. Moto-ul lui părea să fie: „Fac tot ce pot face”, dacă promitea bucurie şi satisfacere. După ce principiu trăia Pavel? Găsim în Filipeni 3: „una fac” (Filipeni 3.13). Şi ce era această una? El a uitat tot ce era înapoia lui, ce a pierdut, dar el se întindea spre ceea ce era înaintea lui, spre „chemarea lui Dumnezeu spre în sus” (Filipeni 3.14). Şi contrastul acesta nu ar putea fi mai mare.

Eu, mie, al meu …

Viaţa lui Solomon era marcată de egoism. Dacă citim încă o dată versetele citate mai sus şi luăm seama la cuvintele „eu”, „mie” şi „al meu” vom vedea aceasta: „eu am căutat”; „eu (mi-)am făcut”; „eu am cumpărat”; „eu mi-am strâns”; „mi-am adus”; „(eu) am ajuns mare”; „înţelepciunea mea”; „inima mea a avut bucurie”. Viaţa lui a devenit un fel de satisfacere de sine. Moto-ul lui era: „Viaţa este pentru mine – eu însumi”.

Şi apostolul Pavel? Citim din nou în epistola către Filipeni: „Pentru mine a trăi este Hristos” (Filipeni 1.21). Nu este un contrast mai mare decât acela când cineva trăieşte pentru sine însuşi sau trăieşte numai pentru Hristos.

Bucurie în succesul pământesc

Pentru un timp totul a decurs bine pentru Solomon. El a crescut în înţelepciune şi în mărime, şi prestigiul lui a devenit cunoscut chiar şi în străinătate. El putea scrie: „Inima mea s-a bucurat de toată truda mea şi aceasta mi-a fost partea din toată truda mea.” El şi-a găsit bucuria în succesul nespus de mare al osteneli (muncii) lui.

În ce şi-a găsit Pavel bucuria? Când a scris scrisoarea sa către credincioşii din Filipi, el era un întemniţat în Roma. Şi ce citim acolo? „Mă rog pentru voi toţi cu bucurie” (Filipeni 1.4); „Oricum, în orice fel, fie de ochii lumii, fie în adevăr, Hristos este vestit; şi în aceasta eu mă bucur” (Filipeni 1.18); „împliniţi-mi bucuria şi gândiţi la fel” (Filipeni 2.2); „Chiar dacă sunt turnat ca jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, mă bucur şi mă bucur cu voi toţi” (Filipeni 2.17); „Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul!” (Filipeni 4.4), etc.

Era Pavel aşa de bucuros deoarece el putea scrie dintr-o atmosferă de concediu o scrisoare credincioşilor din Filipi? Nicidecum, căci împrejurările în care se aflau erau cu totul altceva decât confortabile sau de bunăstare. Bucuria lui era orientată total spre Domnul, şi aceasta este bucuria care rămâne. Solomon s-a bucurat de toată truda (munca) lui. Pavel s-a bucurat de Domnul. Un alt contrast care nu ar putea fi mai mare.

O trezire amară la realitate

În final constatăm că Solomon vorbeşte la forma de timp trecut despre bucuria de care a avut parte; el a spus mereu: „Inima mea s-a bucurat”, nu: „Inima mea se bucură”. Mai grav chiar, l-a sfârşit a trebuit să recunoască: „Apoi am privit la toate lucrările pe care mâinile mele le-au făcut şi la truda cu care m-am trudit ca să le fac; şi, iată, totul era deşertăciune şi goană după vânt şi nu am avut nici un folos sub soare.” Dezamăgirea lui era totală.

Şi cum este la Pavel? Ne îndreptăm încă o dată spre epistola către Filipeni: „am învăţat, în împrejurările în care sunt, să fiu mulţumit … Am însă de toate şi din belşug” (Filipeni 4.11,18).

Deci în timp ce omul care avea tot ce îi dorea inima la sfârşit stătea înaintea unui gol mare şi a trebuit să recunoască că totul era deşertăciune şi goană după vânt, acela care a „pierdut” toate lucrurile vieţii avea îndestularea în Dumnezeu şi era „umplut, … potrivit cu bogăţia Sa în glorie în Hristos Isus”. Contrastul cu privire la sfârşit este la fel de mare ca şi contrastul cu privire la viaţa acestor bărbaţi.

Şi noi?

Lucrurile acestea vorbesc o vorbire clară. Vrem să luăm aceste rânduri ca o provocare pentru viaţa noastră. Desigur nimeni nu va poseda această bogăţie nemărginită şi aptitudini spirituale de o aşa natură, însă noi trăim într-un timp în care suntem inundaţi de descoperiri fascinante şi aparte electronice. Chiar şi acela care are puţine mijloace financiare la dispoziţie este astăzi în stare să petreacă mult timp ascultând pe alţi oameni, care sunt la sute de kilometri depărtare, sau să asculte muzică, care este cântată altundeva. Se pot chiar vedea scene care au loc undeva în lume. El poate să-şi încarce automobilul şi să plece într-o localitate. Sau noi stăm în avion şi zburăm cu 1000 km/oră prin aer. Toate acestea sunt lucruri foarte fascinante. Dar la urmă vom constata, ca Solomon, că totul este „deşertăciune şi goană după vânt”.

Mulţi oameni trăiesc în mod deosebit în ţările comuniste mai singuratici şi mai săraci decât noi şi pe lângă aceasta deseori sunt prigoniţi; şi cu toate acestea auzim despre ei că în general sunt oameni mai mulţumiţi decât noi şi stau cu curaj de partea lui Hristos. Ei aproape nu au acces la lucrurile care sunt pentru noi aşa de importante, şi de aceea sunt mult mai puţin în pericol de a risipi timpul lor cu aceste lucruri; şi cu toate acestea au o bucurie pe care noi se pare am pierdut-o, şi au parte de creştere mare la număr.

Ca şi creştini savurăm în ţările din vest de două secole multe privilegii şi binecuvântări spirituale. Dar tocmai de aceea nu ar trebui să devenim aroganţi şi să gândim ca cei din Laodiceea în Apocalipsa 3: „Sunt bogat şi m-am îmbogăţit”, în timp ce nu recunoaştem că în realitate suntem „nenorociţi şi de plâns şi săraci şi orbi şi goi”. Dacă am evalua corect lucrurile, am recunoaşte că am mers mult prea mult pe calea lui Solomon şi prea puţin pe calea apostolului Pavel. Am fost prea mult preocupaţi cu bunurile şi bucuria timpului acesta şi prea puţin cu realitatea care rămâne a vieţii veşnice, cu toate că aceasta este cunoscută numai prin credinţă în puterea Duhului lui Dumnezeu.

Nu vrem să uităm cuvântul solemn al Domnului nostru: „Mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâi” (Matei 19.30). Când vine ziua Domnului şi noi, cei care am fost aşa de privilegiaţi, vom sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos – care va fi sentinţa Domnului cu privire la viaţa noastră şi la slujirea noastră pentru El în lumea aceasta?


Tradus de la: Ein großer Kontrast

Titlul original: „A great contrast“
Tradus din Scripture Truth, Anul 39, 1956–8, pag. 246–248.

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Solomon (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen