Perioada de timp actuală şi cea viitoare (1)
Există diferenţe între Israel şi Adunare (Biserică)?

Botschafter

© SoundWords, Online începând de la: 27.08.2018, Actualizat: 06.09.2018

Versete călăuzitoare: Galateni 1.4-5

Galateni 1.4-5: El (Domnul Isus) S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

1. Prefaţă

Domnul Isus S-a născut să fie Împărat; pentru aceasta a venit în lume, ca să dea mărturie despre adevăr. Dar deoarece ai Săi nu L-au primit, El renunţă pentru un timp să domnească aici pe pământ şi, reîntors în cer, de acolo din cer adună o Adunare (Biserică), care ca soţie a Lui va moşteni împreună cu El Împărăţia. Acest timp al absenţei lui Isus este pentru noi veacul actual rău.

Când această Adunare (Biserică) va fi completă şi va fi luată la El, El va veni împreună cu ea, ca să primească drepturile care I se cuvin; şi ca adevăratul Melhisedec El va supune toate împărăţiile, care se află sub toate cerurile, sub sceptrul Său de dreptate şi pace. Aceasta va fi Împărăţia lui Dumnezeu sau veacul viitor.[1]

Veacul actual şi veacul viitor – aceasta este pe scurt tema pe care vrem s-o dezbatem în acest articol, prin aceea că vom căuta să diferenţiem în mod deosebit caracterul şi chemarea Adunării lui Isus Hristos pe parcursul acestor două perioade de timp.

Cum am putea noi, mădularele acestei Adunări, să umblăm într-un chip demn de chemarea noastră, dacă mai întâi noi nu avem o noţiune clară şi precisă cu privire la aceasta? De aceea să nu dispreţuim lumina prorociei, care ne poate lumina drumul, prin aceea că ea cu razele ei luminează ţelul minunat al călătoriei noastre şi călăuzeşte şi face paşii noştri siguri prin locul întunecat al lumii acesteia, prin care avem de mers.

Să ne dea Domnul în harul Său, ca aceste cercetări simple să servească într-o oarecare măsură acestui scop.

2. Natura Adunării

Adunarea nu este nicidecum totalitatea tuturor sfinţilor de la începutul şi până la sfârşitul lumii. Ea este trupul lui Hristos, constituit în ziua de Rusalii prin Duhul Său şi începând de atunci este adunată ca să fie strânsă în jurul Capului ei, înainte ca El să vină să judece lumea şi să instaureze Împărăţia Sa. Ea este chiar o taină, care nu a fost revelată în timpurile de demult.

Aceasta ne învaţă Cuvântul, şi în mod deosebit apostolul Pavel, slujitorul Adunării şi administratorul acestei taine (Efeseni 3.1-12; Coloseni 1.18-27). De aceea:

1. Este Adunarea total diferită atât de Israel din timpurile din trecut cât şi de Israel şi naţiunile din veacul viitor?

  1. Israel era un popor după carne, despărţit în exterior de toate celelalte popoare, într-o ţară deosebită rânduită lui ca locuinţă. Adunarea este un popor, luat din toate celelalte popoare, cu toate că locuieşte în mijlocul lor. Ea este împrăştiată pe tot pământul; şi toate diferenţele naţionale sunt total anulate în ea (Galateni 3.26; Efeseni 2.11-12 (11) De aceea, amintiţi-vă că voi, odinioară naţiuni în carne, care eraţi numiţi necircumcizie de către cei numiţi circumcizie, făcută de mână în carne, (12) eraţi fără Hristos în timpul acela, înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel şi străini de legămintele promisiunii, neavând speranţă şi fără Dumnezeu în lume.“; Coloseni 3.11 „unde nu este grec şi iudeu, circumcizie şi necircumcizie, barbar, scit, rob, liber, ci Hristos este totul şi în toţi.“; Fap. 15.14 „Simon a istorisit cum întâi Dumnezeu a căutat să ia dintre naţiuni un popor pentru Numele Său.“).

  2. Israel era un popor după carne. Cine era născut din părinţi izraeliţi şi era circumcis în ziua a opta, acela era israelit. Adunarea este un popor după Duhul. Nici naşterea din carne şi nici o altă ceremonie nu ne face creştini, ci numai credinţa şi naşterea prin Duhul (Ioan 1.12-13 (12) Dar tuturor celor care L-au primit, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu: (13) celor care cred în Numele Lui, care au fost născuţi nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu.“).

  3. Nu numai aceasta, ci Adunarea este şi o „casă a lui Dumnezeu în Duhul”, „Templul lui Dumnezeu”, aşa după cum este şi fiecare mădular în parte (1 Corinteni 3.16; 4.17 (3:16) Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?“ „(4:17) Pentru aceasta vi l-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul, care vă va aminti căile mele care sunt în Hristos, după cum dau învăţătură pretutindeni, în fiecare adunare.“; 2 Corinteni 6.16 „Şi ce înţelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? Pentru că voi sunteţi un templu al Dumnezeului celui viu, după cum a spus Dumnezeu: „Voi locui în ei şi voi umbla între ei; şi voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu“.“; Efeseni 2.20-22 (20) fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra de unghi fiind Isus Hristos Însuşi, (21) în care toată zidirea, îmbinată împreună, creşte spre a fi un templu sfânt în Domnul, (22) în care şi voi sunteţi zidiţi împreună, pentru a fi o locuinţă a lui Dumnezeu în Duh.“; 1 Petru 2.5 „şi voi înşivă, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi o casă spirituală, o preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos.“). Ea este „Trupul lui Hristos”, în care drept urmare locuieşte Duhul Său, aşa după cum duhul omului locuieşte în om (Efeseni 1.22-23 (22) şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap peste toate, Adunării, (23) care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi;“; Efeseni 4.4 „Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă a chemării voastre;“, etc.). De aceea şi glorificarea lui Dumnezeu de către Adunare este caracterizată prin „în Duh şi în adevăr” (Ioan 4.21), în contrast cu glorificarea iudaică, care consta în „umbre şi rânduieli ale cărnii” (Coloseni 2.17; Evrei 9.1,10 „Deci şi cel dintâi avea, în adevăr, rânduieli pentru slujire şi pentru Sfântul Locaş din lume.“ „constând numai în mâncăruri şi băuturi şi diverse spălări şi rânduieli ale cărnii, impuse până la un timp de îndreptare.“). Într-adevăr, Israel avea o locuinţă a lui Dumnezeu în Cortul Său sau în Templul Său; dar deoarece acest Templu era „din creaţia aceasta”, el era numai o umbră a bunurilor viitoare, şi jertfele, care se aduceau acolo, erau în legătură cu binecuvântările făgăduite lui Israel, aceasta înseamnă, iarăşi din această creaţie: miei, roade, vin, untdelemn, etc., şi nu erau jertfe spirituale, ca în Adunare.

  4. Împărăţia şi preoţia în Israel aparţineau de drept unei familii şi de aceea erau drepturi după carne. Fiecare fiu al lui Aaron, când împlinea vârsta era preot, indiferent cum era caracterul lui (Exod 28.1 „Şi tu apropie la tine pe Aaron, fratele tău, şi pe fiii săi cu el, dintre fiii lui Israel, ca să-Mi facă slujba de preoţi: Aaron, Nadab şi Abihu, Eleazar şi Itamar, fiii lui Aaron.“; Levitic 8). Numai leviţii puteau sluji în Templu şi învăţa poporul (Deuteronom 33.10 „Ei vor învăţa pe Iacov judecăţile Taleşi pe Israel legea Ta;ei vor pune tămâie înaintea nărilor Taleşi arderea-de-tot pe altarul Tău.“; 2 Cronici 35.3 „Şi a zis leviţilor care învăţau pe tot Israelul, care erau sfinţi pentru Domnul: „Puneţi chivotul sfânt în casa pe care a construit-o Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel: să nu mai fie povară pe umerii voştri. Acum slujiţi Domnului Dumnezeului vostru şi poporului Său, Israel.“). Adunarea are un singur Mare Preot în cer, pe Isus, aşa cum arată epistola către Evrei. Toate mădularele Adunării sunt împăraţi şi preoţi prin Duhul care locuieşte în ele (1 Petru 2.5,9 „şi voi înşivă, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi o casă spirituală, o preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos.“ „Dar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, naţiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;“). Slujba nu este dreptul numai al unei anumite familii şi în nici o stare nu este legată de carne (firea pământească), ci depinde numai de darurile, de care le face parte Duhul, aşa cum Îi place Lui (Romani 12.3-8; 1 Corinteni 12.6,11 „şi sunt deosebiri ale lucrărilor, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi.“ „Dar toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia în parte cum vrea.“; 1 Petru 4.10-11 (10) fiecare, după cum a primit un dar, slujind cu el unii altora, ca buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu. (11) Dacă vorbeşte cineva, să fie ca şi cuvinte ale lui Dumnezeu; dacă slujeşte cineva, să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca în toate să fie glorificat Dumnezeu prin Isus Hristos, ale Căruia sunt gloria şi puterea, în vecii vecilor! Amin.“).

  5. În Israel Dumnezeu a vrut ca să I se slujească numai într-un singur loc, pe care El Însuşi l-a ales şi unde locuia Numele Său (Deuteronom 12.11; 16.5-6 (12:11) atunci va fi un loc pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru, ca să facă să locuiască Numele Său acolo; acolo să aduceţi tot ce vă poruncesc: arderile voastre de tot şi jertfele voastre, zeciuielile voastre şi darul ridicat al mâinii voastre şi toate promisiunile voastre alese, pe care le veţi promite Domnului.“ „(16:5) Nu poţi jertfi paştele în oricare din porţile tale pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău. (16:6) Ci, în locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să facă să locuiască Numele Său în el, acolo să jertfeşti paştele, seara, la apusul soarelui, pe timpul când ai ieşit din Egipt.“). În Adunare nu sunt locuri sfinte. Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Domnului, El este în mijlocul lor (Matei 18.20 „Pentru că unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor“.“). Aceasta este de asemenea o urmare a locuirii Duhului Sfânt în cei credincioşi. Deoarece acest Duh este în ei, ei înşişi sunt Templul lui Dumnezeu.

  6. Legământul, pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israel, cel puţin ca popor, era un legământ al Legii şi condiţionat de ascultare (Levitic 18.5 „Să ţineţi deci rânduielile Mele şi judecăţile Mele prin care omul, dacă le va împlini, va trăi prin ele: Eu sunt Domnul.“; Exod 19.5-6 (5) Şi acum, dacă veţi asculta de glasul Meu cu adevărat şi veţi păzi legământul Meu, veţi fi comoara Mea deosebită dintre toate popoarele, pentru că tot pământul este al Meu. (6) Şi Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi o naţiune sfântă». Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune fiilor lui Israel“.“; Deuteronom 27.12-26.28). Adunarea însă stă înaintea lui Dumnezeu pe baza harului necondiţionat şi independent (Ioan 3.16-17,36 (16) Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă eternă. (17) Pentru că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.“ „Cine crede în Fiul are viaţă eternă; şi cine nu se supune Fiului nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el“.“; Efeseni 2.4-6 (4) Dar Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru dragostea Lui mare cu care ne-a iubit (5) (fiind şi noi morţi în greşeli), ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi) (6) şi ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în cele cereşti, în Hristos Isus,“).

  7. Toate binecuvântările legate de legământul cu Israel erau pământeşti (Levitic 26.3-12; Deuteronom 7.12-15 (12) Şi va fi aşa: dacă veţi asculta aceste judecăţi şi le veţi ţine şi le veţi face, Domnul Dumnezeul tău va ţine faţă de tine legământul şi îndurarea pe care le-a jurat părinţilor tăi (13) şi te va iubi şi te va binecuvânta şi te va înmulţi şi va binecuvânta rodul pântecelui tău şi rodul ogorului tău, grâul tău şi mustul tău şi untdelemnul tău, fătul vacii tale şi înmulţirea turmei tale în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da. (14) Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele; nu va fi la tine şi la animalele tale nici steril, nici sterilă. (15) Şi Domnul va îndepărta de la tine orice boală şi nu va pune peste tine nici una din plăgile rele ale Egiptului, pe care le cunoşti, ci le va pune peste toţi cei care te urăsc.“; Deuteronom 8.7-18; Deuteronom 11.8-15,21; Deuteronom 28.1-14). Adunarea este binecuvântată cu binecuvântări spirituale în locurile cereşti (Efeseni 1.3 „Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos;“; Coloseni 3.1-4 (1) Deci, dacă aţi fost înviaţi împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde Hristos este aşezat la dreapta lui Dumnezeu: (2) gândiţi la cele de sus, nu la cele de pe pământ, (3) pentru că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. (4) Când Se va arăta Hristos, care este viaţa noastră, atunci veţi fi arătaţi şi voi, împreună cu El, în glorie.“; Filipeni 3.18-21 (18) (pentru că mulţi, despre care v-am spus deseori şi spun şi acum plângând, umblă ca vrăjmaşii crucii lui Hristos, (19) al căror sfârşit este pieirea, al căror dumnezeu este pântecele, şi gloria le este în ruşinea lor, care gândesc cele pământeşti). (20) Pentru că cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, (21) care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale, potrivit lucrării puterii pe care o are, de a-Şi supune chiar toate lucrurile.“). Pe pământ ea are parte de necaz şi strâmtorare (Ioan 12.25-26 (25) Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa eternă. (26) Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Şi, dacă cineva Îmi slujeşte, Tatăl îl va onora.“; Ioan 15.18-21 (18) Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât mai înainte decât pe voi. (19) Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales din lume, de aceea vă urăşte lumea. (20) Amintiţi-vă de cuvântul pe care vi l-am spus Eu: «Nu este rob mai mare decât stăpânul său». Dacă M-au persecutat pe Mine, şi pe voi vă vor persecuta; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. (21) Dar vă vor face toate acestea din cauza Numelui Meu, pentru că ei nu-L cunosc pe Cel care M-a trimis.“; Ioan 16.1-4 (1) V-am spus acestea, ca să nu vă poticniţi. (2) Vă vor exclude din sinagogi; ba vine un ceas când oricine vă ·va ucide va gândi că face slujbă pentru Dumnezeu. (3) Şi vor face acestea pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. (4) Dar v-am spus acestea pentru ca, atunci când le va veni ceasul, să vă amintiţi de ele, că Eu vi le-am spus. Dar nu v-am spus acestea de la început, pentru că eram cu voi.“; 2 Timotei 3.11-12 (11) persecuţiile, suferinţele, câte mi s-au făcut în Antiohia, în Iconia, în Listra, ce persecuţii am îndurat; şi Domnul m-a scăpat din toate. (12) Şi, în adevăr, toţi care doresc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi.“, etc.).

  8. Israel a fost chemat de Dumnezeu să lupte cu duşmanii săi şi să-i nimicească (Levitic 10.9 „„Să nu bei vin şi băutură tare, tu şi fiii tăi cu tine, când veţi intra în cortul întâlnirii, ca să nu muriţi: va fi o rânduială pentru totdeauna în generaţiile voastre,“; Deuteronom 7.12,16-26). Însă armele Adunării nu sunt carnale; ea nu trebuie să cunoască nici o altă sabie decât sabia Duhului. Şi când este vorba de duşmanii lui Dumnezeu, creştinul trebuie să-i suporte, aşa cum a făcut şi Mântuitorul lui (2 Corinteni 10.4 „Pentru că armele luptei noastre nu sunt fireşti, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor,“; Efeseni 6.10-17; Matei 13.30 „Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la timpul secerişului, voi spune secerătorilor: culegeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca să fie arsă; iar grâul adunaţi-l în grânarul meu»“.“; Luca 9.54-55 (54) Şi ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, văzând aceasta, au spus: „Doamne, vrei să spunem să coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie?“ (55) Dar El, întorcându-Se, i-a mustrat şi a spus: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi; pentru că Fiul Omului n-a venit ca să piardă vieţile oamenilor, ci ca să le mântuiască“.“).

Ar putea două perioade de timp (economii)[2], ale căror însuşiri sunt aşa de diferite, să constituie una şi aceeaşi perioadă? Cu alte cuvinte, Adunarea nu poate fi decât continuarea lui Israel?

Se spune că Adunarea, aşa cum este ea astăzi, este o continuare a comunităţii lui Israel şi că adunarea din ultimele zile, în care tot Israelul va fi mântuit şi pământul va fi acoperit cu cunoaşterea Domnului, va fi la rândul ei continuarea Adunării de astăzi. Dar se poate numi înlocuirea anumitor principii cu altele, deseori foarte contrare, continuare? Ce va fi în cele din urmă ideea unei singure adunări pe parcursul tuturor perioadelor, dacă însuşirile principale ale perioadei din trecut vor reapărea în perioada din viitor? Însă tocmai aceasta ne arată Cuvântul, cu excepţia a două sau trei cazuri, în care este diferenţă, chiar contrară între Israelul vechi şi Israelul ultimelor zile.

Şi ca să începem cu diferenţele, legământul, pe care Dumnezeu l-a făcut odinioară cu Israel pe muntele Sinai, aşa cum am văzut, era pe baza Legii, şi binecuvântările depindeau de ascultare. Legământul, pe care Dumnezeu îl va face cu Israel în ultimele zile, va fi dimpotrivă un legământ pe baza harului necondiţionat. În privinţa aceasta el este nou în comparaţie cu legământul de pe Sinai. De aceea şi binecuvântările acestui legământ vor dura cât vor fi cerul şi pământul, în timp ce binecuvântările legământului pe baza Legii se vor sfârşi (Ieremia 31.31-37; 33.11-26; Ezechiel 37.25-28 (25) Şi vor locui în ţara pe care am dat-o lui Iacov, robul Meu, în care au locuit părinţii voştri; şi vor locui în ea, ei şi fiii lor şi fiii fiilor lor, pentru totdeauna. Şi David, robul Meu, va fi căpetenia lor pentru totdeauna. (26) Şi voi încheia un legământ de pace cu ei, va fi un legământ etern cu ei. Şi-i voi aşeza şi-i voi înmulţi şi voi pune locaşul Meu cel sfânt în mijlocul lor pentru totdeana. (27) Şi cortul Meu va fi peste ei; şi Eu le voi fi Dumnezeu, şi ei Îmi vor fi popor. (28) Şi naţiunile vor cunoaşte că Eu, Domnul, sunt Cel care sfinţesc pe Israel, când locaşul Meu cel sfânt va fi în mijlocul lor pentru totdeauna»“.“).

De altfel acest legământ pe baza harului necondiţionat îşi are baza pe legământul făcut (cu Avraam) deja cu patru sute de ani înainte de Lege; un legământ la care sfinţii din Israel se referă totdeauna înaintea lui Dumnezeu şi niciodată la legământul făcut pe Sinai (Psalmul 105.8 „✡ El Şi-a amintit întotdeauna de legământul Său, de Cuvântul pe care l-a poruncit pentru o mie de generaţii,“ etc; Mica 7.20 „Vei împlini lui Iacov adevărul, şi lui Avraam îndurarea, pe care le-ai jurat părinţilor noştri din zilele din vechime.“ în legătură cu tot capitolul; Luca 1.72-73 (72) ca să împlinească îndurare cu părinţii noştri şi să-Şi aducă aminte de legământul Său cel sfânt, (73) de jurământul pe care i l-a jurat lui Avraam, tatăl nostru,“). Aceasta ne face să înţelegem şi de ce Isus, „Mijlocitorul legământului nou”, numeşte sângele Său „sângele legământului cel nou” şi paharul de la cină „legământul cel nou în sângele lui Isus” (Evrei 9.15; Matei 26.28 „pentru că acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor.“; Luca 22.20 „Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu, care se varsă pentru voi.“). De asemenea ne face clară folosirea locului din Ieremia 31.31-37 în Evrei 8.8-12 (8) Pentru că, mustrându-i, spune: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, un nou legământ; (9) nu după legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua în care i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului; pentru că ei n-au stăruit în legământul Meu, nici Eu nu M-am uitat la ei, zice Domnul. (10) Pentru că acesta este legământul pe care l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: dând legile Mele în mintea lor, le voi înscrie şi pe inimile lor; şi le voi fi Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor. (11) Şi nu vor mai învăţa fiecare pe aproapele său şi fiecare pe fratele său, spunând: «Cunoaşte-L pe Domnul!»; pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mic până la cel mare dintre ei. (12) Pentru că voi fi îndurător faţă de nedreptăţile lor şi nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor“.“ şi Evrei 10.16-17 (16) „Acesta este legământul pe care-l voi întemeia pentru ei, după acele zile“, zice Domnul: „Dând legile Mele în inimile lor, le voi înscrie şi în gândurile lor“; (17) şi: „nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor“.“.

Înainte să existe Adunarea, Israel era singurul popor de pe pământ, cu care Dumnezeu a făcut un legământ şi S-a numit Dumnezeul lor. În perioada viitoare nu va fi aşa; căci dimpotrivă, „multe naţiuni se vor alipi de Domnul şi ele vor fi poporul Meu”; „Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Zaharia 2.11; Isaia 56.3,6-7 „Şi fiul străinului care s-a alipit de Domnul să nu vorbească, zicând: „Domnul m-a despărţit cu totul de poporul Său!“ Nici famenul să nu zică: „Iată, eu sunt un copac uscat!““ „(6) Şi pe fiii străinului care se alipesc de Domnul, ca să-I slujească şi să iubească Numele Domnului, ca să fie slujitorii Lui, pe fiecare care păzeşte sabatul, ca să nu-l profaneze şi ţine cu tărie legământul Meu, (7) îi voi aduce şi pe ei la muntele Meu cel sfânt şi-i voi desfăta în casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi bine primite pe altarul Meu, căci casa Mea se va numi casă de rugăciune pentru toate popoarele“.“).

Haideţi însă să revenim acum la relaţiile dintre Israelul vechi şi cel din ultimele zile.

  1. Domnul zice fiicei Sionului: „Iată, Eu vin şi voi locui în mijlocul Tău; ... Domnul va lua în stăpânire pe Iuda, ca partea Lui de moştenire în pământul sfânt, şi va alege iarăşi Ierusalimul” (Zaharia 2.10,12). Israel va ocupa scurt timp o poziţie privilegiată între popoarele de atunci binecuvântate. Cine s-ar putea îndoi de aceasta, după ce a citit locuri din Scriptură ca acelea din Isaia 14.1-2 (1) Pentru că Domnul va avea milă de Iacov şi din nou va alege pe Israel şi-i va aşeza în odihnă în ţara lor; şi străinul se va însoţi cu ei şi se vor lipi de casa lui Iacov. (2) Şi popoarele îi vor lua şi-i vor aduce la locul lor şi casa lui Israel îi va stăpâni în ţara Domnului, ca robi şi roabe. Şi îi vor lua captivi pe cei care-i ţinuseră captivi şi vor stăpâni peste asupritorii lor.“; Isaia 49.22-23 (22) ✡ Aşa zice Domnul Dumnezeu: „Iată, Îmi voi înălţa mâna către naţiuni şi voi ridica steagul Meu către popoare şi ei îi vor aduce înapoi pe fiii tăi la sânul lor şi le vor purta pe fiicele tale pe umăr. (23) Şi împăraţii vor fi părinţii tăi adoptivi şi împărătesele lor te vor alăpta; cu feţele la pământ se vor pleca înaintea ta şi vor linge ţărâna picioarelor tale! Şi vei cunoaşte că Eu sunt Domnul; cei care Mă aşteaptă nu se vor ruşina“.“; Isaia 54.3 „Pentru că te vei întinde la dreapta şi la stânga, şi sămânţa ta va stăpâni naţiunile, şi va face să fie locuite cetăţile pustiite.“; Isaia 60.3-16, şi altele?

  2. Aşa cum în trecut sfinţii din Israel au fost chemaţi să nimicească pe duşmanii lor, tot aşa va fi şi în viitor. În timp ce „laudele lui Dumnezeu sunt în gura lor, sabia cu două tăişuri este în mâna lor, ca să facă răzbunare asupra neamurilor şi să pedepsească popoarele” (Psalmul 149.6-9). Cei care se tem de Domnul „vor călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor lor”, „ca noroiul de pe uliţă” (Maleahi 4.3; Mica 4.13 „Ridică-te şi treieră, fiică a Sionului! Pentru că voi face cornul tău fier şi voi face copitele tale aramă; şi vei sfărâma multe popoare; şi voi închina câştigul lor Domnului şi averea lor Domnului întregului pământ.“; Mica 5.8-9 (8) Şi rămăşiţa lui Iacov va fi între naţiuni, în mijlocul multor popoare, ca un leu între fiarele pădurii, ca un leu tânăr între turmele de oi: care, dacă trece, calcă în picioare şi sfâşie şi nu este nimeni care să salveze. (9) Mâna ta se va înălţa peste potrivnicii tăi şi toţi vrăjmaşii tăi vor fi nimiciţi.“; Mica 7.10 „Şi vrăjmaşa mea va vedea aceasta şi va fi acoperită de ruşine, ea care-mi zicea: „Unde este Domnul Dumnezeul tău?“ Ochii mei o vor privi; acum ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe străzi.“).

  3. Aşa cum Dumnezeu în perioada trecută a ales un singur loc pe pământ, ca să pună Numele Său acolo şi acolo să primească glorificare de la sfinţi, tot aşa va face El iarăşi, şi locul va fi acelaşi, şi anume Ierusalim, „cetatea Marelui Împărat”, despre care El a spus: „Ochii Mei şi inima mea vor fi totdeauna acolo”. Atunci El va locui iarăşi în mijlocul lui Israel, acolo va veni nu numai Israelul restaurat, ci vor veni toate naţiunile ca să se închine „Domnului întregului pământ” (Isaia 2.2-3; Ieremia 3.17 „În timpul acela vor numi Ierusalimul: tronul Domnului; şi toate naţiunile se vor aduna la el, la Ierusalim, pentru Numele Domnului; şi nu vor mai umbla după îndărătnicia inimii lor rele.“; Mica 4.1-2 (1) Şi va fi aşa: la sfârşitul zilelor, muntele casei Domnului va fi întemeiat pe vârful munţilor şi se va înălţa peste dealuri şi popoarele vor curge spre el. (2) Şi multe naţiuni vor merge şi vor zice: „Veniţi, şi să ne suim la muntele Domnului şi la casa Dumnezeului lui Iacov! Şi El ne va învăţa despre căile Lui şi vom umbla pe cărările Lui; pentru că din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim cuvântul Domnului“.“; Ezechiel 20.40-41 (40) Pentru că pe muntele Meu cel sfânt, pe muntele înălţimii lui Israel“, zice Domnul Dumnezeu, „acolo Îmi va sluji toată casa lui Israel, în întregime, în ţară; acolo îi voi primi şi acolo voi cere darurile voastre ridicate şi pârga darurilor voastre, cu toate lucrurile sfinte ale voastre. (41) Vă voi primi ca mireasmă plăcută, când vă voi scoate dintre popoare şi vă voi aduna din ţările în care aţi fost împrăştiaţi; şi voi fi sfinţit în voi înaintea ochilor naţiunilor.“; Ezechiel 43.7 „Şi El mi-a zis: „Fiu al omului, acesta este locul tronului Meu şi locul tălpilor picioarelor Mele, unde voi locui în mijlocul fiilor lui Israel pentru totdeauna. Şi casa lui Israel nu va mai întina Numele Meu cel sfânt, nici ei, nici împăraţii lor cu curvia lor şi cu trupurile moarte ale împăraţilor lor, pe înălţimile lor,“; Zaharia 8.1-3, 20-23 (1) Şi cuvântul Domnului oştirilor a fost către mine, (2) zicând: Aşa zice Domnul oştirilor: „Sunt gelos pentru Sion cu mare gelozie şi sunt gelos pentru el cu mare furie“. (3) Aşa zice Domnul: „M-am întors spre Sion şi voi locui în mijlocul Ierusalimului. Şi Ierusalimul se va numi: «Cetatea Adevărului»; şi muntele Domnului oştirilor: «Muntele cel sfânt»“.“ „(20) Aşa zice Domnul oştirilor: „Vor veni din nou popoare şi locuitori ai multor cetăţi. (21) Şi locuitorii unei cetăţi vor merge la alta, zicând: «Să mergem repede, să cerem favoarea Domnului şi să-L căutăm pe Domnul oştirilor! Voi merge şi eu!»“ (22) Şi multe popoare şi naţiuni puternice vor veni să-L caute pe Domnul oştirilor în Ierusalim şi să se roage Domnului. (23) Aşa zice Domnul oştirilor: „În zilele acelea, zece oameni din toate limbile naţiunilor vor apuca, da, vor apuca poala aceluia care este iudeu, zicând: «Vom merge cu voi, pentru că noi am auzit că Dumnezeu este cu voi»“.“; Zaharia 14.16-21).

  4. Serviciul divin va avea cel puţin în unele privinţe caracterul carnal (firesc) şi pământesc, pe care îl avea odinioară în Israel. Se vor aduce jertfe de ardere de tot şi de tăiere, se vor jertfi daruri de mâncare şi tămâie, şi se va sărbători din nou sărbătoarea corturilor. Vezi locurile anterioare şi Ieremia 33.17-18 (17) Pentru că aşa zice Domnul: „Nu-i va lipsi lui David bărbat care să şadă pe tronul casei lui Israel, nici preoţilor, leviţilor, (18) nu le va lipsi bărbat înaintea Mea, care să înalţe arderi-de-tot şi să ardă daruri de mâncare şi să aducă jertfe în toate zilele“.“.

  5. Aşa cum înainte de existenţa Adunării, binecuvântările, cu care Dumnezeu a răsplătit pe sfinţii Săi, erau binecuvântări pământeşti, tot aşa va fi şi în timpul din urmă (Isaia 60; 61.4-6; 64.11-25; Ieremia 31.12-14, 23-28; Ezechiel 36.24 „Şi vă voi lua dintre naţiuni şi vă voi aduna din toate ţările şi vă voi aduce în ţara voastră“; Osea 2.18-22 (18) ✡ Şi în ziua aceea voi face legământ pentru ei cu fiarele câmpului şi cu păsările cerurilor şi cu târâtoarele pământului. Şi voi zdrobi din ţară arcul şi sabia şi războiul; şi-i voi face să locuiască în siguranţă“. (19) „Şi te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; şi te voi logodi cu Mine în dreptate şi în judecată şi în bunătate şi în îndurări. (20) Şi te voi logodi cu Mine în credincioşie şi vei cunoaşte pe Domnul“. (21) „Şi în ziua aceea voi asculta“, zice Domnul, „voi asculta cerurile, şi ele vor asculta pământul. (22) Şi pământul va asculta grâul şi mustul şi untdelemnul, şi acestea vor asculta pe Izreel.“; Amos 9.13-15 (13) ✡ „Iată, vin zile“, zice Domnul, „când plugarul va ajunge pe secerător şi cel care calcă struguri pe semănător şi munţii vor picura must şi toate dealurile se vor topi. (14) Şi voi întoarce captivitatea poporului Meu Israel; şi ei vor reconstrui cetăţile pustiite şi le vor locui; şi vor planta vii şi vor bea vinul lor; şi vor face grădini şi le vor mânca rodul. (15) Şi-i voi sădi în ţara lor şi nu vor mai fi smulşi din ţara lor pe care le-am dat-o“, zice Domnul Dumnezeul tău!“).

Acum întreb, cum se poate face din aceste însuşiri ale sfinţilor din timpul din urmă, însuşiri ale Adunării, fără să se răstălmăcească învăţăturile precise ale Cuvântului referitoare la Adunare şi chemarea mădularelor ei? – Pot creştinii să prindă vreodată poala hainei unui iudeu, ca să caute pe Dumnezeu în Ierusalim şi ca acolo să serbeze sărbătoarea corturilor (Zaharia 8.23 „Aşa zice Domnul oştirilor: „În zilele acelea, zece oameni din toate limbile naţiunilor vor apuca, da, vor apuca poala aceluia care este iudeu, zicând: «Vom merge cu voi, pentru că noi am auzit că Dumnezeu este cu voi»“.“), ei, cei care au învăţat de la Domnul lor, că în Adunare Tatălui nu I se va aduce închinare nici pe muntele din Samaria şi nici în Ierusalim; ci că Dumnezeu caută adoratori adevăraţi, care adoră în duh şi în adevăr? – Vor putea ei vreodată să ia sabia, ca să se răzbune pe vrăjmaşii lor – ei, cărora li se spune: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc” (Matei 5.44)? – Pot creştinii, fără să fie infideli (necredincioşi), să aştepte binecuvântările lor pe pământ – ei, cei cărora li s-a spus, „Gândiţi-vă (sau: căutaţi, năzuiţi) la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3.2)? – Trebuie ei să devină robii şi slujitoarele lui Israel, ţăranii şi grădinarii lor, şi să se preocupe cu restaurarea zidurilor distruse – ei, cei care au învăţat că în Adunare „nu mai este nici grec, nici iudeu” (Coloseni 3.11)?

Însă aceasta nu este totul. Domnul a spus: „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier” (Apocalipsa 2.26-27). Şi noi vedem împlinită această făgăduinţă în Apocalipsa 20, unde mădularele Adunării, după ce ele au devenit însoţitorii Domnului, atunci când El va veni să distrugă răutatea, să trăiască şi să domnească o mie de ani peste naţiuni, pe care satan nu le va mai înşela. Pe acestea le primesc sfinţii acelor timpuri fericite, din naţiunile protejate de înşelătoriile lui satan, când pământul va fi acoperit de cunoaşterea Domnului. Dar dacă sfinţii sunt numai o continuare a Adunării, dacă ei sunt iarăşi Adunarea însăşi, aşa cum spun unii, ce rezultă din aceasta? Că o parte a Adunării, aflată în cer, domneşte peste o altă parte a Adunării, aflată pe pământ? Este aceasta acceptabil? Este aceasta unitatea trupului, despre care ne învaţă apostolul Pavel, când spune: „Un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre” (Efeseni 4.4)?

Dacă se primeşte singurul adevăr, atunci acesta va face să înceteze toate aceste imposibilităţi, şi aceste contradicţii dispar. Adunarea este trupul lui Hristos, care este adunată prin Duhul Său începând cu ziua de Rusalii; şi când el va fi odată complet, va fi unit cu Capul său, şi anume înainte ca El să vină să judece lumea şi să întemeieze Împărăţia Sa. Când această Adunare va fi răpită din lume, atunci Dumnezeu va relua legăturile Sale întrerupte cu Israel, şi după ce El îl va judeca, El va împlini în harul Său toate făgăduinţele date lui Avraam şi părinţilor. Vedem aici pentru ce noi îl găsim pe Israel în ultimele timpuri în multe privinţe în poziţii şi însuşiri asemănătoare celor pe care el le-a avut odinioară. Numai că în timpul acela, sub legământul Legii, el putea pierde binecuvântările făgăduite lui; în timpurile din urmă, sub legământul (făcut cu Avraam) harului, binecuvântările date lui nu se vor pierde.

Vom reveni însă la aceasta. Acum vrem să continuăm cercetările noastre referitoare la natura Adunării.


Tradus de la: Der gegenwärtige und der zukünftige Zeitlauf (1)

Traducere: Ion Simionescu

Adnotare

[1] Noi spunem că veacul actual este timpul absenţei Domnului, şi aceasta este pentru noi în orice caz adevărat. Dar când a început acest veac? Probabil la potop. Atunci de aceea timpurile Domnului şi ale apostolilor Săi ar fi numite „ultimele timpuri sau ultimele zile” (Evrei 1.1). Dacă Isus ar fi fost primit, atunci cu adevărat ar fi fost ultimele zile, deoarece Împărăţia Lui minunată ar fi introdus veacul viitor. Cu toate că începutul acestui veac nu este redat exact, totuşi caracterul lui este redat exact. Creştinul a fost scos dintr-un veac rău (Galateni 1.4); dintr-un veac al întunericului, al cărui stăpânitor şi dumnezeu este diavolul (Efeseni 6.12 „pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti.“; 2 Corinteni 4.4 „în care dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile necredincioşilor, ca lumina Evangheliei gloriei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească pentru ei.“), ai cărui fii sunt opuşi fiilor luminii (Luca 16.8 „Şi stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept, pentru că lucrase cu chibzuinţă. Pentru că fiii veacului acestuia sunt mai chibzuiţi faţă de generaţia lor decât fiii luminii.“). Cei care iubesc veacul acesta, părăsesc pe Dumnezeu şi pe copiii Lui (2 Timotei 4.10 „pentru că Dima m-a părăsit, iubind veacul de acum, şi a plecat la Tesalonic; Crescens, în Galatia, Tit, în Dalmaţia;“). De asemenea nu trebuie să ne comportăm conform acestui veac (Romani 12.2 „Şi nu vă conformaţi veacului acestuia, ci fiţi transformaţi, prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, cea bună şi plăcută şi desăvârşită.“).

Veacul viitor începe evident odată cu venirea Domnului şi corespunde timpului Împărăţiei Sale. Această Împărăţie este o împărăţie minunată şi de dorit, deoarece aceia care „vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi nu vor mai putea muri” (Luca 20.35-36). El este veacul răsplătirilor (Marcu 10.30 „care să nu primească însutit acum, în timpul acesta: case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ogoare, cu persecuţii, şi, în veacul care vine, viaţă eternă.“; Luca 18.30 „care nu va primi mult mai mult în timpul acesta, iar în veacul care vine, viaţă eternă“.“), şi anume vizibil acelora care au parte de învierea celor drepţi (Luca 14.14 „şi vei fi fericit, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească; pentru că ţi se va răsplăti la învierea celor drepţi“.“).

În sfârşit, este veacul învierii, învierii vieţii şi al gloriei. Deseori se confundă lumea cu veacul, şi aceasta conduce la rătăciri mari. Lumea, cosmosul sau oikumene, este pământul pe care locuim noi. Veacul aion este o anumită perioadă de timp a lumii acesteia sau un dar de timp al lui Dumnezeu faţă de lumea aceasta şi locuitorii ei. Ele sunt ca două linii paralele, care uneori sunt situate chiar la aceeaşi depărtare de acelaşi eveniment şi totuşi sunt totdeauna diferite. Dacă veacul actual a început la potop, atunci el corespunde în durata lui a ceea ce noi putem numi lumea actuală, în opoziţie cu lumea veche, adică lumea dinainte de potop.

Veacul viitor introdus prin venirea Domnului corespunde de asemenea şi lumii viitoare (Psalmul 8; Evrei 2.5 „Pentru că nu îngerilor le-a supus El lumea locuită care va veni, despre care vorbim.“), aceasta înseamnă, lumii refăcute de Domnul, în care toate creaturile vor fi supuse Domnului. În mod corespunzător trăsăturile de caracter ale lumii actuale corespund celor ale veacului actual. Dacă veacul actual este „rău”, tot aşa „toată lumea zace în cel rău” şi „tot ce este în lume.”  – „Pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trece.” Aşa cum de aceea nu trebuie să iubim veacul de acum şi nici să ne comportăm potrivit lui, tot aşa nu trebuie să iubim lumea şi nici ce este în ea (1 Ioan 2.15-17 (15) Nu iubiţi lumea, nici cele din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. (16) Pentru că tot ce este în lume: pofta cărnii şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt din Tatăl, ci sunt din lume. (17) Şi lumea trece, şi pofta ei, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne pentru eternitate.“; Iacov 4.4 „Adulteri şi adultere! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu? Deci oricine va vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu.“). Dacă diavolul este despotul veacului acesta (Efeseni 2.2 „în care aţi umblat odinioară, potrivit veacului lumii acesteia, după căpetenia autorităţii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării;“), tot aşa el este şi căpetenia lumii acesteia (Ioan 12.31 „Acum este judecata lumii acesteia; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.“; Ioan 14.30 „Nu voi mai vorbi mult cu voi, pentru că vine stăpânitorul lumii şi el nu are nimic în Mine;“; Ioan 16.11 „şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi este judecat.“). Dacă se trăieşte după mersul lumii acesteia, atunci se trăieşte după „domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării” (Efeseni 2.2); de asemenea, acum Împărăţia Domnului Isus nu este nici din veacul acesta şi nici din lumea aceasta (Ioan 18.36 „Isus a răspuns: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta; dacă Împărăţia Mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii Mei ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor; dar acum Împărăţia Mea nu este de aici“.“). Că ea nu este din veacul acesta reiese din cuvântul „acum” şi că ea nu este din lumea aceasta reiese din cuvântul „de aici”; dar ea se va extinde în veacul viitor peste o lume reînnoită.

Fără să ţinem seama de această relaţie, lumea şi veacul nu sunt acelaşi lucru şi ele nu trebuie confundate. Se face aceasta atunci când în evanghelia după Matei 13.39-40,49 (39) şi vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; şi secerişul este sfârşitul veacului; şi secerătorii sunt îngerii. (40) Deci, după cum se adună neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului.“ „Aşa va fi la sfârşitul veacului: îngerii vor ieşi şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi;“ şi Matei 24.3 „Şi, pe când şedea El pe Muntele Măslinilor, ucenicii au venit la El, deoparte, spunând: „Spune-ne când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului“.“ în loc de „sfârşitul veacului” se citeşte „sfârşitul lumii”, ceea ce face să se creadă că acolo este vorba de distrugerea cerului şi pământului şi de judecată, care vor avea loc atunci (Apocalipsa 20), în timp ce în locul acesta, ca şi în Matei 25, este vorba numai de o mică dezvoltare în sensul acesta, şi nicidecum de sfârşitul lumii, ci de sfârşitul veacului acesta rău şi de judecata pe care o va face atunci Domnul, ca să introducă veacul viitor.

[2] Remarca editorului: Cuvântul „economie” în înţelesul lui adevărat, după părerea mea, nu poate fi aplicat la Adunare ca atare.

Mai multe articole despre cuvântul cheie Dispensaţionalism (38)

Mai multe articole din categoria Adunarea/Biserica (52)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen